ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3911/2023

Ședința publică din data de 19 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25.03.2021 sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Consiliul Local al Comunei Brănești, solicitând instanței să dispună: 1. revocarea parțială a H.G. nr. 35/2014 pentru completarea anexei nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Ilfov, precum și al orașelor și comunelor din Județul Ilfov, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 682 bis/16.09.2002; 2. anularea parțială a Hotărârii nr. 28 din 23.08.2000 pentru completarea anexei 8 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Com. Branesti, adoptată de Consiliul Local al Comunei Brănești întrunit in ședința ordinara la data de 23.08.2000, doar în ceea ce privește nr. crt. 9, Codul de clasificare 1.5.12 Corp C și Corp D din Anexa 8 - act administrativ premergător emiterii H.G. 35/13.06.2014; 3. plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1581 din 4 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (nouă) a hotărât următoarele: "Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României, ca nefondată.

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii în revocare, invocată de pârâtul Guvernul României, ca rămasă fără obiect.

Respinge excepțiile inadmisibilității, invocate de pârâtul Consiliul Local al Comunei Brănești, ca nefondate.

Respinge excepția prescripției vizând dreptul de a formula plângere prealabilă, invocată de pârâtul Consiliul Local al Comunei Brănești, ca nefondată.

Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, modificată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Local al Comunei Brănești, ca neîntemeiată.".

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că sentința civilă nu cuprinde motivele de fapt si de drept ce au format convingerea instanței, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind indicate motivele pentru care s-au admis/respins cererile părților.

Sentința civila atacata este motivata ambiguu, superficial, instanța de fond înlăturând nemotivat susținerile formulate.

Or, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumetele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convigerea instanței cu privire la soluția pronunțată argumente care, în mod necesar, trebuiau să se raporteze, pe de o parte la susținerile și apărările pârtilor, iar pe de alta parte la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Instanța de fond nu numai ca nu a avut în vedere motivele invocate subsemnatul, dar nici ansamblul materialului probator administrat în cauză nu făcea dovada indubitabila a legalității hotărârii atacate.

Astfel, instanța de fond a plecat de la premisa greșita a destinației construcțiilor ce fac obiectul cauzei, considerând ca acestea sunt construcții cu caracter definitiv (încorporate prin accesiune terenului), deși acestea sunt construcții cu caracter provizoriu, din materiale ușoare care pot fi demontate si relocate.

Pe de alta parte, instanța de fond reține că HCL 29/2000 modifică HCL din 1999, actul inițial, neatacat prin acțiune, deși actul administrativ care atesta inventarul este H.G. nr. 920/2000, ce face obiectul acțiunii.

Actul administrativ prin care se atesta domeniul public al comunei este hotărârea de guvern, hotărârile de consiliu local fiind acte administrative premergătoare, acestea neputad produce efecte sub aspectul proprietății publ ce asupra bunurilor inventariate.

Astfel, in ceea ce privește H.G. de inventariere a domeiului public, instanța de fond a considerat ca nu au fost identificate vicii privind adoptarea hotatarii, deși autoritatea locala trebuia sa facă dovada dreptului de proprietate a acestor construcții-baraci la momentul inventarierii; deși au fost efectuate demersuri in vederea depunerii documentației aferente hotărârii de consiliu privind adoptarea inventarierii, aceasta nu a fost înaintată întrucat instituțiile emitente au comunicat că "nu mai dețin" actele care au stat la baza acestor acte administrative.

Instanța de fond, în mod nelegal a apreciat ca titlul de proprietate deținut de

Comuna Brănești și inventariat în baza H.G. nr. 930/2000 este conform legii, având la momentul introducerii acestora în domeniul public, nu se aflau în proprietatea comunei printr-un act care să consființeasca transferul dreptului de proprietate de la Stațiunea Didactica Belciugatele - Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară către unitatea admninistrativ teritorială.

In ceea ce privește efectul hotărârii de guvern privind atestarea bunurilor din domeniul public, practica instanțelor este uniformă în sensul că aceasta are efect declarativ și nu constitutiv de drepturi.

In mod indubitabil, construcțiile metalice au fost în proprietatea Universității de Științe Agronomice si Medicină Veterinară la momentul adoptării H.G. nr. 930/2000 privind atestarea domeniului public și nu putea face obiectul inventarierii în domeniul public al Comunei Branesti în lipsa unui act emis în condițiile legii prin care să fie transferat dreptul de proprietate către Comuna Branesti.

Dreptul de proprietate asupra celor două barăci metalice nu a fost contestat de UAT Comuna Brănești, iar din prevederile cuprinse în art. 3 din Legea nr. 213/1998 rezultă fără echivoc că bunurile proprietate privată a prsoanleor fizice sau juridice de drept privat nu pot face parte din domeniul public. În consecință, construcțiile metalice nu puteau fi atestate ca facând parte din domeniul public al unității administrative.

Hotărârea atestă o situație juridică nereală, cu privire la imobilul în cauză, prin care este vătămat dreptul de proprietate a reclamantei consacrat de art. 44 din Constituție.

Deși legal citat în cauză, intimatul pârât Guvernul României nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurent în motivarea recursului declarat, constând, în opinia acestuia, în faptul că hotărârea primei instanțe nu satisface exigențele unei motivări rezonabile, fiind una sumară, fără a da eficiență propriilor apărări, Înalta Curte precizează că acesta este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurentul se află în eroare susținând că sentința pronunțată de instanța de fond nu este motivată, din perspectiva aspectelor menționate în susținerea acestui motiv de casare.

Instanța de recurs apreciază că judecătorul fondului a efectuat un examen elaborat al tuturor chestiunilor de fapt și de drept supuse analizei sale, astfel încât, din lecturarea sentinței pronunțate se poate constata că aceasta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. referitoare la conținutul hotărârii, printre acestea regăsindu-se și cele enumerate în cuprinsul alin. (1) lit. b) al normei procedurale evocate, referitoare la expunerea situației de fapt reținută pe baza probelor administrate, cât și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.

Inferența la care a apelat instanța de fond, raționamentul care a condus la concluzia prezentată în cadrul considerentelor, precum și soluția dată acțiunii introductive în ansamblul său, atât în componenta referitoare la anularea actelor contestate, cât și din perspectiva dreptului material, rezultă în mod evident din maniera în care instanța a abordat litigiul, respectiv prin raportare la susținerile părților și probele administrate în cauză.

Nu constituie o nemotivare și astfel nu atrage incidența motivului de casare prezentat, împrejurarea că în cadrul considerentelor se regăsesc, parțial, susțineri ale părții potrivnice, acest fapt reprezentând practic suprapunerea convingerilor instanței cu cele ale uneia dintre părțile litigante.

Așadar, raționamentul instanței de fond este ușor decelabil, lipsit de contradictorialitate, în contextul în care aceasta a apreciat punctual că sunt neîntemeiate toate apărările pârâtelor.

În plus, din punctul de vedere al standardelor de rezonabilitate, Înalta Curte arată că aceasta este suficient de concisă pentru a oferi părților certitudinea unei analize reale a cererii din partea judecătorului fondului, iar eventuala insuficiență a motivării, astfel cum este clamată de către recurente, precum și omisiunea analizării unei realități faptice esențiale, în opinia acestora, nu pot fi asimilate unei nemotivări astfel cum recurenta susține.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în speță.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale se întocmește, după caz, de comisii special constituite, conduse de președinții consiliilor județene, respectiv de primarul general al municipiului București sau de primari, inventarele întocmite se însușesc, după caz, de consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale, pentru ca ulterior Guvernul, prin hotărâre, să ateste apartenența bunurilor la domeniul public județean sau de interes local.

H.G. nr. 930/2002 atestă prin Anexa nr. 8 faptul că în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Brănești se găsesc la pozițiile 1.5.12 Corp C și 1.5.12 Corp D.

Recurentul reclamant A. pretinde, în legătură cu bunurile respective, că în discuție ar fi două barăci metalice pe care le-ar fi achiziționat prin facturile nr. x/20.05.2013 și nr. y/15.06.2012 de la Stațiunea Didactică Belciugatele .

Așadar, arată Înalta Curte că recurentul reiterează în recurs faptul că deține dreptul de proprietate privată asupra acelor bunuri.

Relavant în speță este faptul că în raport de data emiterii facturilor evocate de reclamant, respectiv datele de 20.05.2013 și 15.06.2012, în mod corect a reținut instanța de fond că aceste facturi sunt ulterioare emiterii H.G. nr. 930/2002 în a cărei anexe sunt enumerate și cele două barăci metalice ca făcând parte din domeniul public al comunei Brănești.

Mergând mai departe, Înalta Curte arată că reclamantul nu a contestat în niciun fel faptul că dreptul de proprietate asupra terenului pe care se găsesc edificate acele barăci aparține domeniului public local.

Mai mult, deși facturile respective indică un transfer de la Stațiunea Didactică Belciugatele către dl. A. a unor bunuri ce erau deja inventariate ca aparținând la momentul respectiv domeniului public al comunei Brănești, în cadrul acțiunii de față partea reclamantă nu demonstrează prevalența dreptului său de proprietate privată, câtă vreme indică dobândirea unor construcții fără a demonstra faptul că vânzătorul era proprietarul terenului pe care se găseau acestea edificate.

Or, cel puțin din aceste puncte de vedere nu se poate identifica vreun motiv de nelegalitate al H.G. nr. 930/2002 în sensul dispozițiilor legale în materie.

Deopotrivă, reclamantul a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 28/23.08.2000 (verso dosar fond), prin care la art. 1 s-a arătat că «Se aprobă trecerea în domeniul public al comunei Bănești a terenurilor și clădirilor în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de pe teritoriul comunei Brănești».

Reclamantul pretinde însă că bunurile litigioase au fost achiziționate de la Stațiunea Didactică Belcigatele, care constituie o entitate din structura Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, fără a constitui deci o unitate de învățământ preuniversitar, care să fie vizată de Hotărârea Consiliului Local nr. 28/2000.

Totodată, din cuprinsul adresei nr. x din 11.06.2021 rezultă că USAMVB-Stațiunea Didactică Belciugatele nu a figurat în evidențele Comunei Brănești.

Așadar, recurentul reclamant s-a raportat eronat la HCL Brănești nr. 28/2000 ca vizând bunurile litigioase, Hotărârea Consiliului Local modificând o primă hotărâre de consiliu local adoptată la 23.08.1999 de însușire a respectivului inventar, ce nu face însă obiectul cererii de chemare în judecată.

Eronat s-a raportat reclamantul și la H.G. nr. 35/2015 pentru completarea anexei nr. 8 din H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Ilfov, făcând o confuzie între Hotărârea Consiliului Local nr. 35/2014 privind modificarea și completarea inventarului domeniului public al Comunei Brănești și Hotărârea de Guvern nr. 35/2014.

Așadar, reclamantul nu demonstrează în cadrul acțiunii de contencios administrativ vătămarea vizată de art. 1 alin. (2) raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamantul A. păstrând însă în continuare posibilitatea de a exercita o acțiune în revendicare în fața instanței de drept comun pentru valorificarea dreptului de proprietate pretins.

Prin urmare, pentru aspectele învederate, Înalta Curte constată că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive pentru reformarea sentinței recurate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 20 din legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1581 din 4 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (nouă), ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.