ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3695/2023

Ședința publică din data de 29 iunie 2023

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 25 ianuarie 2023 sub nr. x/2023, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea hotărârilor nr. 2651 din 15 noiembrie 2022 și nr. 2876 din 17 noiembrie 2022, ale Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, solicitând modificarea acestora în sensul admiterii cererii de transfer de la Judecătoria Sânnicolau Mare la Judecătoria Timișoara.

Prezentând motivarea expusă de intimat în hotărârile atacate, contestatoarea a invocat aplicarea eronată, discreționară și imprevizibilă a criteriilor reglementate de art. 62

1

din Legea nr. 303/2004, în raport de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020.

În opinia contestatoarei, criteriul volumului de activitate a fost analizat de intimat raportat la volumul de activitate rezultat din statistica anului 2021, deși analiza cererilor de transfer s-a făcut la sfârșitul anului 2022, fără a se avea în vedere numărul mare de locuri vacante la Judecătoria Timișoara în comparație cu cele vacante la nivelul anului 2021, luat drept referință. În acest sens, contestatoarea a precizat că la momentul analizării de către intimat a cererilor de transfer, la Judecătoria Timișoara erau ocupate efectiv 45 de posturi, din care trei locuri ocupate de judecători stagiari, dintr-o schemă de 54 de posturi, existând și cereri de pensionare formulate de mai mulți judecători, iar conform ultimei situații privind locurile vacante publicată pe site-ul C.S.M. la 1 ianuarie 2023, existau 11 posturi vacante/vacantabile. A mai arătat contestatoarea că la Judecătoria Sânnicolau Mare nu a existat fluctuație de personal din rândul judecătorilor, iar complexitatea cauzelor de la această instanță nu este una considerabilă.

Cât privește avizul negativ Curții de Apel Timișoara, contestatoarea a apreciat că intimatul nu a analizat motivele acestuia și nici pe cele expuse în avizul favorabil al Judecătoriei Timișoara, deși prevederile art. 61

2

lit. a) din Legea nr. 303/2004 statuează obligația C.S.M. de a avea în vedere motivele cuprinse în avizele consultative, nu doar caracterul favorabil/nefavorabil al acestora.

În ceea ce privește încărcătura cauzelor/schemă, contestatoarea a considerat că acesta nu poate fi un criteriu de raportare, câtă vreme este cunoscută la nivel național situația schemelor subdimensionate, astfel încât s-ar crea o situație inechitabilă în ceea ce îi privește pe judecătorii care funcționează la o instanță cu schema subdimensionată, cum este Judecătoria Sânnicolau Mare, în contextul în care Judecătoria Timișoara are un volum de activitate, din punct de vedere statistic, sub media națională sau la nivelul acesteia și pentru care se formulează, în mod constant, cereri de transfer sau de ocupare a posturilor prin alte proceduri prevăzute de lege.

A mai arătat contestatoarea despre cererile de transfer formulate anterior pentru Judecătoria Timișoara că acestea au fost respinge pentru aceleași motive, indicând hotărârile C.S.M. nr. 619/01.03.2021, nr. 915/03.03.2022 și cele din sesiunea martie 2022 de la Judecătoria Tulcea, unde funcționa atunci ca judecător, la Judecătoria Timișoara, fiind admisă doar cererea de transfer din mai 2022, de la Judecătoria Tulcea la Judecătoria Sânnicolau Mare.

Referitor la criteriul vechimii la instanță, contestatoarea a apreciat că vechimea de doar 3 luni la Judecătoria Sânnicolau Mare a fost eronat indicată de intimat, câtă vreme avea o vechime de 5 luni la această instanță.

Printr-un alt set de argumente, contestatoarea a învederat că, în ceea ce privește criteriile personale, acestea au fost mai mult decât întemeiate, întrucât are domiciliul în jud. Timiș (la aproximativ 13 km de mun. Timișoara) unde deține o locuință în proprietate, câtă vreme Judecătoria Sânnicolau Mare, unde își desfășoară activitatea, este situată la aproximativ 57 km de localitatea de domiciliu, fiind nevoită să facă naveta săptămânal. De asemenea, soțul său își desfășoară activitatea în cadrul I.P.J. Timiș, secția 3 Rurală Sînandrei precum și faptul că, la Judecătoria Sânnicolau Mare, asigură o dată la trei/patru săptămâni permanența în materie penală după ora 16:00, în zilele de sărbători legale și în zilele de sâmbătă și duminică și ținând seama de faptul că și soțul său lucrează în ture pot exista situații în care să nu are cui să încredințeze supravegherea copilului său minor, în vârstă de 6 ani, ce urmează să înceapă clasa pregătitoare în loc. Sînandrei. În atare condiții, contestatoarea a apreciat că intimatul nu a realizat un just echilibru între interesul public și interesul privat al contestatoarei.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea ca legale a hotărârilor atacate, acestea fiind emise cu respectarea normelor legale și regulamentare incidente în materie.

Intimatul a susținut, în esență, că, la soluționarea cererilor de transfer formulate, s-au analizat coroborat și unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, iar din coroborarea tuturor dispozițiilor legale privitoare la transferul judecătorilor și procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea parchetelor și instanțelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanței implicate în procedură și interesul privat al solicitantului.

Plecând de la acest atribut al Consiliului, secția pentru judecători ar fi apreciat, în mod legal și temeinic asupra cererilor contestatoarei, în considerentele actului atacat fiind expuse informații privind traseul profesional al acesteia, vechimea în funcția de judecător, cea de la instanța de la care se solicita transferul, precum și cea în gradul profesional, date referitoare la situația instanțelor implicate în procedura de transfer, dar și la avizele consultative obținute.

În speță, observând motivele invocate de reclamantă, secția pentru judecători a reținut avizul nefavorabil comunicat de Curtea de Apel Timișoara, vechimea de doar câteva luni a doamnei judecător A. la Judecătoria Sânnicolau Mare, precum și situația existentă la acel moment la acea instanță, la care exista 1 post efectiv vacant de judecător din cele 5 posturi prevăzute în schemă, în condițiile în care încărcătura de dosare pe judecător se situa semnificativ peste media națională. Astfel, luând în considerare situația de personal prezentată prin raportare la volumul ridicat de activitate, secția pentru judecători a apreciat că vacantarea unui alt post la Judecătoria Sânnicolau Mare ar fi determinat creșterea și mai mult a încărcăturii de dosare pe judecător, situație de natură să influențeze negativ desfășurarea în bune condiții a activității și realizarea unui act de justiție de calitate.

Referitor la criticile reclamantei potrivit cărora secția pentru judecitori s-a raportat la date statistice aferente anului 2021, deși analiza cererilor sale de transfer a fost realizată în anul 2022, intimatul a învederat că în mod corect au fost expuse datele statistice la nivelul anului 2021, întrucât astfel de statistici oficiale se întocmesc la nivelul unui an calendaristic, doar la împlinirea unei astfel de unități de timp putându-se contura o imagine corectă și completă a situației privind volumul de activitate din cadrul instanțelor și încărcătura efectivă pe judecător.

A mai arătat intimatul că aspectele menționate în avizele consultative exprimate de instanțele implicate în procedura de transfer au fost analizate prin coroborare și cu alte criterii relevante, respectiv numărul posturilor vacante și temporar vacante la aceste instanțe, precum și gradul de încărcare al lor. Totodată, independent de poziția exprimată de instanțele vizate de cererea de transfer, gestionarea resurselor umane la nivelul instanțelor reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să aibă în vedere asigurarea bunei funcționări a activității instanțelor implicate. Așadar, avizele instanțelor implicate într-o procedură de transfer sunt consultative, neavând caracter obligatoriu pentru secție, indiferent dacă sunt în sensul admiterii cererii de transfer sau în sensul respingerii cererii.

Referitor la criticile reclamantei potrivit cărora secția pentru judecători nu ar fi acordat relevanță la analiza cererilor de transfer motivelor personale și profesionale invocate în susținerea cererilor, intimatul a arătat că acest argument nu poate fi reținut de vreme ce chiar din considerentele hotărârilor rezultă că ambele cereri de transfer au fost analizate în raport de toate motivele invocate, (inclusiv cele personale și profesionale) și de toate criteriile legale, precum cele referitoare la situația posturilor și încărcătura pe judecător și pe schemă de la instanțele implicate în procedura transferului, la motivele cuprinse în avizele consultative, iar împrejurarea că motivele de ordin personal și profesional invocate de reclamantă nu au fost apreciate ca reprezentând situații excepționale apte să determine inversarea raportului de preeminență dintre interesul public și interesul privat nu poate conduce la concluzia că hotărârile contestate ar fi nemotivate sau că ar fi fost emise cu încălcarea prevederilor art. 61

2

din Legea nr. 303/2004.

Examinând contestația formulată, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Din perspectiva situației de fapt, se reține că, în prima etapă a sesiunii de transfer declanșate la data de 14 septembrie 2022 și organizată de Consiliul Superior al Magistraturii, contestatoarea A. a formulat cererea înregistrată sub nr. x/23.09.2022, prin care a solicitat transferul de la Judecătoria Sânnicolau Mare, unde contestatoarea fusese transferată începând cu 15.06.2022 de la Judecătoria Tulcea (conform Hotărârii CSM nr. 1520/26.05.2022 - filele x), la Judecătoria Timișoara.

Prin Hotărârea C.S.M. nr. 2651 din 15 noiembrie 2022, secția pentru judecători din cadrul intimatului a respins cererea menționată, în motivare arătând, în esență, că, din observarea motivelor invocate de magistrat și urmare reținerii avizului negativ comunicat de Curtea de Apel Timișoara, dar și în considerarea situației existente la Judecătoria Sânnicolau Mare, la care există 1 post vacant din cele 5 prevăzute în schemă, în contextul în care încărcătura de dosare pe judecător se situează semnificativ peste media națională, vacantarea unui alt post la respectiva judecătorie ar determina creșterea și mai mult a încărcăturii de dosare pe judecător, situație de natură a influența negativ desfășurarea în bune condiții a activității și realizarea unui act de justiție de calitate. Totodată, a fost avută în vedere vechimea de doar câteva luni a magistratului la instanța de la care s-a solicitat transferul.

În cea de-a doua etapă a sesiunii de transfer, contestatoarea a reiterat cererea de transfer la Judecătoria Timișoara, cerere înregistrată sub nr. x/12.10.2022 și soluționată prin Hotărârea C.S.M. nr. 2876 din 17 noiembrie 2022. Și în această etapă de transfer a fost avut în vedere avizul negativ comunicat de Curtea de Apel Timișoara, coroborat cu vechimea redusă a contestatoarei la instanța de la care s-a solicitat transferul și situația postului vacant la nivelul Judecătoriei Sânnicolau Mare care, coroborat cu încărcătura de dosare pe judecător a fost apreciată ca fiind de natură a influența negativ activitatea instanței de la care s-a solicitat transferul.

Raportat la conținutul celor două acte administrative atacate, dispozițiile legale incidente în cauza pendinte sunt cele cuprinse în art. 60, art. 61

1

și art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, astfel cum au fost modificate în acord cu Decizia nr. 454/24.06.2020 a Curții Constituționale a României.

Conform dispozițiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor:

"(1) Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă o instanță din circumscripția aceleiași curți de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 61

1

alin. (1) din același act normativ:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunțului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conține informații privind specializarea judecătorului sau a procurorului și, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile sau completurile sau compartimentele la care cerințele acestei instanțe sau ale acestui parchet o impun."

Totodată, art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 dispune că "la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială."

Analizând argumentele contestatoarei, care sunt centrate, pe de o parte, pe teza unei pretinse nemotivări a actului administrativ (aspect evocat prin diverse paragrafe, expuse în cuprinsul întregii contestații), iar, pe de altă parte, pe cea a modului, apreciat de contestatoare drept incorect, în care au fost valorificate criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Înalta Curte le găsește neîntemeiate.

Din perspectiva motivării actelor administrative se reține că, deși aceasta reprezintă un element esențial pentru formarea convingerii cu privire la legalitatea și oportunitatea acestora, constituind, totodată, o garanție a alegerii soluției optime de către organul de decizie, amploarea și detalierea motivării depind de natura actelor adoptate, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească depind de circumstanțele fiecărui caz.

Așadar, deși motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, prin prisma obiectivului său, care este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

În cazul de față, atât în Hotărârea nr. 2651 din 15 noiembrie 2022, cât și în Hotărârea nr. 2876 din 17 noiembrie 2022, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători a indicat care este situația de fapt și a precizat temeiurile de drept care au stat la baza întocmirii fiecăreia dintre hotărâri, indicând motivele respingerii fiecăreia dintre cererile de transfer formulate de contestatoare.

Contrar afirmațiilor contestatoarei, Înalta Curte apreciază că motivarea pe care intimatul a dat-o în cuprinsul actelor administrative în discuție permite atingerea dublei finalități pe care acestea o au. Astfel, hotărârile nr. 2651 din 15 noiembrie 2022 și nr. 2876 din 17 noiembrie 2022 ale Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători îndeplinesc funcția de transparență, de natură a permite contestatoarei (drept beneficiar al actului) să verifice dacă acestea sunt sau nu întemeiate și să conteste aspectele pe care le apreciază ca fiind nelegale, îndeplinirea unei astfel de funcții fiind confirmată chiar de demersul judiciar pendinte, din cuprinsul contestației formulate în cauză nerezultând elemente de dificultate privind înțelegerea argumentelor avute în vedere de către intimat, ci doar opinia contrară a contestatoarei, care a apreciat astfel de considerente drept nelegale.

Totodată, aspectele învederate de autoritate în justificarea celor două acte administrative indicate supra, permit instanței să realizeze controlul său jurisdicțional, respectiv reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actelor pentru a ajunge la adoptarea acestora.

Pe cale de consecință, nu se poate reține o neîndeplinire, de către C.S.M., a obligației sale de a motiva hotărârile nr. 2651 din 15 noiembrie 2022 și nr. 2876 din 17 noiembrie 2022, fiind nefondate argumentele invocate de contestatoare.

Cât privește criticile aduse modului în care intimatul a valorificat criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, prealabil prezentării, în concret, a considerentelor pe care se întemeiază concluzia netemeiniciei acestora, Înalta Curte amintește, astfel cum a statuat deja în jurisprudența sa constantă, că, în exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii dispune de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice.

Este important însă, ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc "exces de putere", respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

Analizând conținutul hotărârilor C.S.M. nr. 2651 din 15 noiembrie 2022 și nr. 2876 din 17 noiembrie 2022 în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că acestea respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora au fost adoptate, iar măsurile dispuse (de respingere a cererilor de transfer din cele două etape ale sesiunii de transfer declanșate la data de 14 septembrie 2022) au fost în mod exhaustiv și adecvat motivate, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 60, ale art. 61

1

, precum și ale art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, citate în precedent, analiza cererilor de transfer efectuându-se prin prisma criteriilor reglementate de acestea, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări.

De asemenea, trebuie subliniat că nu există o ordine de prioritate între criteriile legale mai sus arătate, ci acestea reclamă o evaluare comparativă și cumulativă, în scopul menținerii unui echilibru între interesul public - buna funcționare a instanțelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Se reține că noțiunea de utilitate se apreciază prin raportare la posturile vacante existente la instanțe sau parchete și vizează, în esență, îndeplinirea de către acestea a tuturor condițiilor necesare pentru a putea fi incluse în lista posturilor disponibile într-o anumită sesiune de transferuri, în timp ce conceptul de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speță transferul, și constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Așadar, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreționară a administrației publice, criticată de asemenea de contestatoare, existând o marjă lăsată la libera apreciere a autorității, astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, aceasta să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale. Astfel cum a precizat și intimatul, eventuala existență a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează, în mod automat, premisele pentru admiterea cererilor de transfer formulate de contestatoare, solicitările acesteia urmând a fi supuse unei analize de oportunitate, cu atât mai mult cu cât, din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate, rezultă că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea, în mod automat, un drept solicitantului.

În speță, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererile formulate în raport de motivele invocate și de criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, a apreciat că, în raport de criteriile personale și profesionale, urmare unei evaluări comparative și cumulate, nu este oportună admiterea cererilor formulate de contestatoare.

Sub aspectul conținutului hotărârilor atacate, Înalta Curte reține că secția pentru judecători a analizat în mod efectiv toate motivele profesionale invocate de contestatoare, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor unităților implicate în procedura de transfer, încărcătura pe schemă, precum și cu avizele emise în cauză și vechimea la instanța de la care s-a solicitat transferul. Analiza, la momentul soluționării unor cereri formulate în noiembrie 2022, a datelor statistice aferente anului 2021, astfel cum au fost acestea indicate în Raportul de activitate al Judecătoriei Sânnicolau Mare întocmit la începutul anului 2022, nu reprezintă un element de nelegalitate, câtă vreme datele statistice aferentele anului 2022 nu erau accesibile C.S.M. la momentul respectiv.

De asemenea, Înalta Curte observă că schema de judecători a Judecătoriei Sânnicolau Mare nu era una completă, iar potențialul transfer al contestatoarei ar fi redus și mai mult numărul locurilor vacante dintr-o atare schemă, context ce, astfel cum au evidențiat datele statistice, ar fi avut drept consecință o amplificare a încărcăturii cauzelor/judecător, ce oricum era mai mare decât media națională (1394 cauze/judecător, comparativ cu 1085 cauze/judecător la nivel național), precum și a celei pe schemă, ce era deja de 1245 de dosare, comparativ cu media națională de 855 de dosare. Analiza acestui criteriu realizată de intimat nu a fost una rigidă, ci conformă datelor disponibile.

În același timp, nu se poate reține că avizul negativ emis de Curtea de Apel Timișoara ar fi avut prioritate în fața celui pozitiv emis de Judecătoria Timișoara, ci doar că, în urma analizei coroborate a tuturor elementelor incidente ipotezei contestatoarei, acest aviz, alături de încărcătura de dosare pe judecător indicată anterior, de situația posturilor vacante și de vechimea redusă a contestatoarei la instanța de Judecătoria Sânnicolau Mare, unde aceasta fusese transferată de la Judecătoria Tulcea începând cu data de 15.06.2022, conform Hotărârii C.S.M. nr. 1520/26.05.2022, a conturat soluția că, în cele două etape ale sesiunii de transfer în discuție nu era oportun să se dea curs solicitărilor contestatoarei. Deși între data de 15.06.2022 și cea de 15.11.2022 intervalul temporal este mai mare decât cele 3 luni indicate de intimat, un atare aspect nu afectează legalitatea celor două hotărâri.

Totodată, contrar celor afirmate de contestatoare, din cuprinsul hotărârilor atacate rezultă că au fost examinate și argumentele de ordin personal invocate de aceasta, care nu au fost, însă, valorificate în raport de situația ocupării posturilor din schema aferentă secției civile a Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Pe de altă parte, în ceea ce privește motivele personale evocate, mai precis locația domiciliului acesteia raportat la ambele instanțe implicate de procedura de transfer, locul de muncă al soțului, locația școlii copilului minor al contestatoarei ori inconvenientele legale de necesitatea efectuării navetei sau de cea a exercitării, în anumite perioade, a unor atribuții profesionale, acestea nu constituie motive excepționale, de natură a răsturna raportul de preeminență al interesului public față de drepturile și interesele private ale solicitantului.

De altfel, soluționarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situația personală a unui magistrat, cu ignorarea criteriilor prevăzute de lege. Motivele de ordin personal și familial reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinței coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcționare a instanțelor implicate în procedura transferului, neputându-se reține o încălcare a dreptului la viață privată și de familie, vizat de art. 26 din Constituția României, de art. 8 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Prin urmare, motivele personale invocate de contestatoare în susținerea cererilor de transfer nu pot prevala față de interesele instanțelor implicate în procedură, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări și echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale instanței la care se solicită transferul și interesele private ale solicitantului. Astfel, secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat în mod efectiv, coroborat și unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, apreciind în mod corect că nu era oportună admiterea transferului magistratului în cauză, nici în raport de prima și nici în raport de cea de-a doua cerere de transfer.

În aceste condiții, soluția de respingere a cererilor de transfer formulate de contestatoare, dispusă de secția pentru judecători este justificată și se încadrează în limitele competenței și dreptului de apreciere conferit de lege, neputându-se reține un exces de putere, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Concluzionând, constatând că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate de contestatoare în privința hotărârilor nr. 2651 din 15 noiembrie 2022 și nr. 2876 din 17 noiembrie 2022, emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva hotărârilor nr. 2651 din 15 noiembrie 2022 și nr. 2876 din 17 noiembrie 2022, ale Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 iunie 2023.