ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3687/2023

Ședința publică din data de 29 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7.10.2021 pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanții A., B., C., D., E., în calitate de magistrați în cadrul Tribunalului București și F., G., H., în calitate de magistrați în cadrul Curții de Apel București, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București, Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției și Tribunalul București, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției să emită ordine de salarizare raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016;

- obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale, reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare calculată cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 și indemnizația actuală de încadrare și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

Prin sentința nr. 228 din 21 decembrie 2021 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. și, în consecință, respinge acțiunea formulată de acesta ca existând autoritate de lucru judecat.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției în raport de capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata diferențelor salariale solicitate prin acțiunea invocată de acesta prin întâmpinare și, în consecință, respinge acest capăt de cerere în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului București, invocată de acesta, prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.08.2016-07.10.2018 invocată de pârâți, prin întâmpinare și respinge acțiunea în ceea ce privește recunoașterea și plata drepturilor salariale solicitate pentru această perioadă ca fiind prescrisă.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., în calitate de magistrați în cadrul Tribunalului București și F., G., H., în calitate de magistrați în cadrul Curții de Apel București, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București, Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției și Tribunalul București.

Obligă pârâtul Ministerul Justiției să emită reclamanților noi ordine de încadrare prin raportate la valoarea de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 07.10.2018 și în continuare.

Obligă pârâții Tribunalul București și Curtea de Apel București la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective a acestor drepturi."

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe capătul de cerere privind emiterea ordinelor de reîncadrare pe numele intimaților-reclamanți și recalculării îndemnizațiilor de încadrare a acestora, respectiv ca lipsită de obiect.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Deciziei nr. 794/15.12.2016 și ale art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017. Curtea de Apel Ploiești a reținut Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, Deciziile nr. 36/2018 și nr. 23/2016 ale Î.C.C.J. și faptul că există hotărâri judecătorești prin care s-a dispus că drepturile salariale trebuie calculate prin raportare la VRS de 605,225 RON, iar prin hotărârea pronunțată a acordat drepturi neprevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraților, depășind limitele puterii judecătorești și arogându-și atribuții de legiferare.

Contrar opiniei instanței de fond, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 nu se mai poate vorbi despre nivel maxim al salariului, iar textele analizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016 sunt abrogate, implicit, nici acestea, nici decizia Curții care a analizat constituționalitatea lor nu mai pot constitui temei pentru susținerea pretențiilor. Pe de altă parte, orice drepturi ar fi apreciat instanța că li se cuvin intimaților-reclamanți, acestea nu puteau fi acordate decât până la momentul atingerii plafonului maxim prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, aspect pentru care nu s-au administrat probe.

Astfel, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 - "(6) În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Maximul la care se oprește indemnizația lunară este cel stabilit de lege pentru funcția de judecător (anexa A). Valoarea de referință sectorială, ca și coeficientul de multiplicare, este un element care se utilizează în prima etapă a calculului indemnizației, ori de câte ori valoarea acesteia depășește maximul din anexa, indemnizația reducându-se la acest maxim, în acest sens pronunțându-se și Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă nr. 433/2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2019. precum și Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 1319/A/18.11.2020 în Dosarul nr. x/2018. Tot cu titlul de practică judiciară recurentul a indicat și decizia civilă nr. 1064/19.11.2021 pronunță de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr. x/2020, în cuprinsul căreia instanța reține că "în ceea ce privește însă limitarea acestor drepturi salariale, este de observat că, începând cu data de 01.01.2018, acestea nu pot depăși drepturile stabilite în anexa VI a Legii nr. 153/2017." De asemenea, în sentința civilă nr. 1818/11.03.2021 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2020 se menționează că "Tribunalul mai reține că potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (6) privind aplicarea etapizată a Legii 153/2017, în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Critica privind răsturnarea sistemului de salarizare de către instanțele de judecată care se subrogă competențelor legiuitorului se desprinde din Decizia CCR nr. 51/2020, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din legile de salarizare în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Prin decizia respectivă Curtea Constituțională a apreciat că, prin soluția pronunțată în Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a adus atingere principiului constituțional al separației puterilor în stat, subrogându-se atât competențelor constituționale ale legiuitorului, cât și celor ale instanței de contencios constituțional. Totodată, Curtea constată că "interpretarea instanței supreme se constituie, în fapt, într-o modificare a opțiunii legiuitorului, în sensul contrar adoptat de acesta, afirmând existența unui drept care nu mai are temei legal, contrar principiului constituțional al separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederilor constituționale ate art. 61 alin. (1) și art. 115, care consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, respectiv delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul are competenta de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală."

Așadar, Curtea de Apel Ploiești a ignorat deciziile Curții Constituționale prin care s-a statuat că acordarea altor drepturi decât de cele prevăzute expres de lege este o depășire a puterii judecătorești, rolul instanțelor fiind acela de realizare a justiției, adică de a soluționa litigiile aplicând legea, iar nu de a cenzura soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin acte normative, întrucât s-ar încălca rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.

De asemenea, este neîntemeiată acordarea drepturilor accesorii, ignorându-se dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018 referitoare la actualizarea sumelor cu indicele de inflație și natura dobânzilor legale. Astfel, art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018 statuează că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2021, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, la care se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.

Dobânda penalizatoare reprezintă dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență, având funcția de a sancționa neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligații la scadență. În acest sens sunt și considerentele Deciziei Î.C.C.J. nr. x care statuează că "(...) aceste dobânzi, ca formă de penalizare a debitorului care nu și-a îndeplinit la timp obligația de executare a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un litigiu referitor la drepturi salariale, curg de drept de la momentul pronunțării hotărârii,...", ceea ce nu este cazul în prezenta speță.

Așadar, nu ne aflăm în prezența unei hotărâri judecătorești care a obligat la plata unor drepturi bănești și care nu a fost executată, în ciuda caracterului executoriu, în speță tinzându-se la obținerea unei hotărâri judecătorești care să oblige la plata unor drepturi salariale, acestea neputând fi purtătoare de dobânzi penalizatoare pentru un interval de timp anterior momentului stabilirii dreptului prin hotărâre judecătorească.

Recurentul a solicitat, de asemenea, să se constate că prezenta cauză este lipsită de obiect începând cu data de 30.12.2021 până în prezent și în continuare.

Luând în considerare dispozițiile alin. (6) al art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, conform cărora: situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Ținând seama de faptul că, în situația în care prin stabilirea indemnizațiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referintă sectorială de 605,225 RON, acestea ating nivelul maxim prevăzut în Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, nu se mai utilizează algoritmul de calcul bazat pe valoarea de referință sectorială și coeficienții de multiplicare prevăzuți de legislația anterioară de salarizare. Având în vedere jurisprudența instantelor de litigii de muncă, precum și a instanțelor de contencios administrativ, inclusiv a Înattei Curti de Casație și Justiție - Decizia civilă nr. x.05.2021, în sensul acordării valorii de referință sectorială de 605,225 RON, în temeiul art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, la data de 30.12.2021 a fost emis O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021.

Potrivit art. 1 din O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021, începând cu data prezentului ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunatelor specializate și al curților de apel, precum și ale asistenților judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Art. 4 din același ordin prevede că "pentru perioada anterioară datei emiterii prezentului ordin, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON se vor achita eșalonat, potrivit dispozițiilor legale incidente."

Prin urmare, având în vedere că, în cursul soluționării, la data de 30.12.2021, Ministerul Justiției a răspuns pretențiilor intimaților-reclamanți și a procedat la emiterea Ordinului 6245/C/30.12.2021 prin care judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari li s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecății, s-a solicitat respingerea prezentei acțiuni ca rămasă fără obiect.

Cu titlu de practică judiciară au fost invocate deciziile I.C.C.J. nr. 5007/24.10.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016, nr. 4618/10.10.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016, nr. 3456/22.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2015, nr. 2182/17.04.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016, prin care au fost respinse acțiunile ca rămase fără obiect.

În ceea ce îi privește pe intimații cu funcții de execuție, recurentul a subliniat faptul că aceștia au atins deja nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022 stabilit în anexa VI a Legii nr. 153/2017, motiv pentru care s-a apreciat că întreaga acțiune este lipsită de obiect.

Deși au fost legal citați, intimații-reclamanți și intimații-pârâți nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în privința excepției lipsei de obiect a acțiunii, pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021, în raport de emiterea O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021, Înalta Curte o califică drept apărare de fond și o analizează ca atare.

Potrivit susținerilor recurentului-pârât, prin O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021 au fost stabilite drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților de apel, la nivelul maxim din grilele de salarizare din anexa V a Legii nr. 153/2017, fără a se mai ține seama de vechea salarizare bazată pe VRS și coeficienți de multiplicare, care a devenit inaplicabilă.

Se constată, însă, că prin Ordinul colectiv de salarizare - O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021 de care se prevalează recurentul-pârât, emis la 30 decembrie 2021, au fost stabilite drepturi salariale începând cu luna ianuarie 2022. În speță, prin raportare la petitul acțiunii, se reține că reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare începând cu 1.08.2016, iar prima instanță a stabilit această obligație începând cu data de 7.10.2018 și în continuare.

În aceste condiții, va reține instanța de recurs că recalcularea dispusă prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021, ce produce efecte de la 01.01.2022, nu este de natură a lăsa fără obiect acțiunea introductivă, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei achiesări la dispozițiile din sentință referitoare la emiterea ordinului de salarizare, motiv pentru care nu se poate reține ipoteza rămânerii fără obiect a cererii, chiar și în parte.

De asemenea, în privința excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de recurentul Ministerul Justiției prin notele scrise depuse la data de 23.06.2023, se constată că, într-adevăr, prin dispozițiile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 (intrată în vigoare la data de 22.12.2022) s-a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de starea pricinii, fără distincție, cât și în drepturile și obligațiile care decurg din hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

Sentința atacată în prezenta cauză a fost, însă, pronunțată la data de 21.12.2021, dată la care încă erau în vigoare prevederile care justificau participarea în proces a Ministerului Justiției, astfel încât, având în vedere și împrejurarea că la momentul introducerii prezentei acțiuni obligația de a emite ordinele de salarizare solicitate de reclamanți revenea aceluiași minister, Înalta Curte va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acesta.

Pe fondul recursului, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor recurentului-pârât, instanța de fond constatând în mod corect caracterul întemeiat al acțiunii reclamanților.

În esență, recurentul pârât a susținut că sentința instanței de fond, prin care se stabilește dreptul reclamanților la calcularea salariului în raport de VRS 605,225 RON este nelegală pentru perioada anterioară datei de 30.12.20221 (data emiterii O.M.J. nr. 6245/30.12.2021) întrucât:

- majorarea VRS de 25%, prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, a vizat doar categoria profesională a consilierilor de probațiune, iar nu toată familia ocupațională "Justiție";

- decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 nu poate constitui temei pentru acordarea drepturilor solicitate prin acțiune, întrucât textele pe care le-a analizat au fost abrogate prin Legea nr. 153/2017;

- prima instanță a dispus stabilirea drepturilor salariale cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON fără a ține cont de împrejurarea că valoarea de referință sectorială nu mai prezintă relevanță după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, iar prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 stabilesc un plafon maxim al nivelului salarizării, care nu mai poate fi depășit.

Potrivit art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, în cuprinsul aceluiași act normativ, la articolul 5, după alin. (1) s-au introdus două noi alineate, alin. (1)

1

și alin. (1)

2

, cu următorul cuprins:

"(1

1

) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării."

(1

2

) Prevederile alin. (1

1

) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

În același timp, art. III din O.U.G. nr. 20/2016 prevede că:

"Începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe se aplică și personalului de probațiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016".

Art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, prevede:

"(1) Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistență socială, astfel cum este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015."

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 11 decembrie 2015, s-a stabilit că: "În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare."

La data de 31.08.2016 a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, astfel:

"La articolul 3

1

, după alin. (1) se introduc noi alineate, cu următorul cuprins:

"(1

1

) Sintagma «fiecare funcție» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

(1

2

) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești."

Astfel, chiar dacă, inițial, majorarea VRS în cuantum de 25% a fost stabilită pentru personalul de probațiune, în stabilirea sferei de aplicare a acestei majorări la întreaga categorie profesională "Justiție" trebuie avute în vedere modificările legislative și interpretările jurisprudențiale ulterioare, după cum se va particulariza cronologic în continuare.

Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept anterior citate rezultă și faptul că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

De la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Așadar, egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată încă din data de 9 aprilie 2015.

Hotărârea primei instanțe este în concordanță cu interpretarea pe care I.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, în sensul că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Ulterior, Curtea constituțională, prin decizia nr. 794/15.12.2016, fiind sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, constatând că acestea sunt neconstituționale.

În soluționarea prezentei cauze prezintă relevanță considerentele 25-32 din această decizie, prin care forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală.

În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Trebuie subliniat și considerentul deciziei CCR nr. 749/2016, potrivit căruia: "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare ... trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, prevăzute de Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice". Astfel, conform acestei decizii, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportat la mai multe valori sectoriale.

Nu în ultimul rând, în anul 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat (prin Decizia nr. 36/04 iunie 2018) că soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim din art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările și completările din Legea nr. 71/2015, are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare. Această concluzie s-a impus cu atât mai mult cu cât, prin considerentele hotărârilor judecătorești, stabilirea indemnizației s-a realizat în temeiul unui act normativ cu aplicabilitate generală, nefiind avute în vedere situații de fapt particulare.

În plus, în concret, la nivelul familiei ocupaționale au fost stabilite niveluri salariale prin raportare la VRS în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, prin majorarea cu 25% a VRS în cuantum de 484,18 RON, conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016, iar de aceste majorări beneficiază și magistrații judecători, prima instanță reținând, cu titlu de exemplu, sentința nr. 794/24.03.2024 pronuțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2020, definitivă potrivit deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 2176/11.10.2021.

În ceea ce privește argumentele recurentului-pârât deduse din intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, care a abrogat prevederile din actele normative de salarizare anterioare, iar în opinia pârâtului fac inaplicabilă Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată, pe de o parte, că dreptul pretins de reclamanți decurge din prevederile O.U.G. nr. 20/2016, iar nu din ale Legii nr. 153/2017, iar această ordonanță de urgență a făcut parte din obiectul de analiză a deciziei forului constituțional.

Pe de altă parte, principiile egalității și nediscriminării, prevăzute în legile anterioare de salarizare, sunt reiterate prin dispozițiile art. 6 din Legea nr. 153/2017, iar decizia Curții Constituționale s-a întemeiat pe aceste principii, pe care le-a considerat general aplicabile în materia salarizării personalului bugetar. Prin urmare, indiferent de cadrul normativ analizat prin Decizia nr. 794/2016, aceste principii sunt pe deplin incidente și sub imperiul Legii nr. 153/2017.

Se constată, totodată, recurentul-pârât a invocat și prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, care stabilesc un plafon maxim al nivelului salarizării, care nu mai poate fi depășit prin atingerea nivelului stabilit pentru anul 2022. Acest argument a fost expus în mod generic, fără a se arăta dacă, raportat la salariul recalculat al reclamanților în raport de VRS 605,225 RON și la aplicarea etapizată a prevederilor Legii nr. 153/2017, conform art. 38, nivelul salarial al acestora ar depăși plafonul maxim prevăzut pentru anul 2022. Este de observat și faptul că prima instanță nu a reținut, în dispozitivul sentinței recurate sau în considerente, chestiuni referitoare la modul de aplicare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, acest aspect rămânând unul care ține de executarea efectivă a obligației de recalculare de către pârât.

În legătură cu aceste ultime argumente, Înalta Curte reține și faptul că, deși contestă posibilitatea calculării drepturilor salariale în raport de VRS 605,225 RON după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 și invocă posibilitatea încălcării nivelului maxim al salariului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, totuși Ministerul Justiției a emis Ordinul ministrului justiției nr. 6245/C/30.12.2021, prin care a procedat la recalcularea indemnizațiilor de încadrare ale tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel, precum și asistenților judiciari în raport de VRS 605,225 RON, începând cu data emiterii ordinului, prevăzând că această recalculare se face cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/2017.

Așadar, recalcularea drepturilor salariale în raport de VRS 605,225 a fost posibilă chiar în raport de intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, astfel că pârâtul contrazice propria practică administrativă și lipsește de substanță criticile formulate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, aceasta nefiind rezultatul unei aplicări eronate a normelor de drept incidente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurentul Ministerul Justiției.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, în ale cărui drepturi și obligații s-a subrogat Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței nr. 228 din 21 decembrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 iunie 2023.