ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3632/2023

Ședința publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 9.11.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței să dispună:

- anularea parțială a deciziei de impunere nr. x/15.12.2017 si a Raportului inspecției Fiscale nr. x/15.12.2017 pentru suma de 4.618.794 RON (din care 1.682.856 RON impozit pe profit si 2.935.938 RON tva) la care se adaugă accesoriile aferente.

- anularea parțială a deciziei de impunere nr. x/14.02.2018 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere;

- desființarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/30.10.2017 și a Procesului-Verbal nr. x/15.12.2017, ca acte administrative fiscale subsecvente Deciziei de impunere nr. x/15.12.2017;

- obligarea intimatei la plata despăgubirilor provocate de actele administrative anterior menționate emise cu încălcarea dispozițiilor legale, despăgubiri ce constau în daune materiale și morale în cuantum ce va specificat ulterior.

Prin cererea înregistrată la data de 04.12.2018, reclamanta a indicat ca pârât Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de către pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii s-a solicitat introducerea în cauză a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș - Serviciul Inspecție Fiscala Persoane Juridice 5 ca emitent al actelor contestate de către reclamanta A. S.R.L. și anume, a Raportului de Inspecție Fiscala nr. x/15.12.2017, Deciziei F-AG 749/15.12.2017 și a Procesului Verbal nr. x/15.12.2017.

Prin cererea modificatoare depusă în data de 05.03.2019 reclamanta a arătat că solicită: (i) anularea deciziei nr. 210/07.05.2018 privind soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere nr. x/15.12.2017; (ii) anularea decizei nr. 289/12.06.2018 privind soluționarea contestației împotriva deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. x/14.02.2018.

De asemenea, a indicat și a solicitat introducerea în cauză ca pârâți, și pe:

- ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș;

- ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București.

Prin sentința civilă nr. 2499 din 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel București:

- a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor DGRFP Ploiești -Administrația Județeană a Finanțelor Publice -Argeș și DGRFP București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, ca neîntemeiată;

- a respins excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta ANAF, ca neîntemeiată;

- a admis excepția prescripției extinctive, invocată din oficiu de instanță;

- a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, AJFP Argeș-Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice, ANAF DGRFP Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, ca tardiv introdusă.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și modificată.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că, printr-o greșită aplicare a prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a admis excepția prescripției extinctive invocată din oficiu, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată ca tardiv introdusă, apreciind eronat că Decizia nr. 210/07.05.2018 privind soluționarea contestației împotriva Deciziei de impunere nr. x/15.12.2017 emisă de ANAF este un răspuns la plângerea prealabilă formulată de reclamantă. Or, ANAF nu a soluționat pe fond contestația, caz în care, ar fi trebuit să pronunțe o soluție de admitere sau de respingere a contestației, ci a suspendat soluționarea acesteia până la finalizarea dosarului penal.

Deoarece, în opinia recurentei-reclamante, suspendarea soluționării contestației nu reprezintă un răspuns la plângerea prealabilă la care se referă art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, înseamnă că termenul de prescripție de 6 luni nu este aplicabil acestei decizii.

Mai arată că legea specială nu prevede în cât timp se poate introduce cererea în contencios administrativ în această situație particulară, astfel că, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, se aplică legea generală, și anume art. 414 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că (r)ecursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea (subl. recurentei - decizia de suspendare a soluționării contestației nr. 210/07.05.2018), cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

Pe cale de consecință, recurenta-reclamantă consideră că poate ataca oricând în instanță, pe perioada suspendării soluționării contestației administrative această soluție de suspendare.

În subsidiar, recurenta-reclamantă consideră că sunt aplicabile și dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât s-a încadrat în termenul de 1 an, din motivele evidente invocate în cereri și acțiunea introductivă de instanță, referindu-se în acest sens la faptul că activitatea și bunul mers al societății au fost grav afectate de actele administrative ale ANAF, nemaiputând să-și continue activitatea și fiindu-i aproape imposibil să exercite acte și activități în interesul firmei, din lipsă de bani și personal, respectiv să depună acțiuni pentru apărarea drepturilor subiective civile.

În continuare, recurenta-reclamantă face ample referiri cu privire la fondul cauzei, reiterând motivele de netemeinicie și de nelegalitate a actului administrativ fiscal.

4.1. Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4.2. Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Excepția tardivității recursului, invocată de intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, a fost respins prin încheierea din 12 ianuarie 2023, iar prin încheierea din 6 aprilie 2023, a fost admisă cererea de introducere în cauză a Ministerului Finanțelor, formulată de intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală. Prin aceeași încheiere, s-a dispus prorogarea excepției nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului

Cât privește excepția nulității recursului, Înalta Curte va respinge această excepție, deoarece criticile prezentate în cadrul memoriului de recurs pot fi subsumate cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II.2. În ceea ce privește fondul recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Cu titlu preliminar examinării acestor critici, în limitele învestirii instanței de recurs, se reține că, inițial, prima instanță a fost învestită cu controlul de legalitate a deciziei de impunere nr. x/15.12.2017 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/15.12.2017, precum și a deciziei de impunere nr. x/14.02.2018, solicitând anularea lor parțială, iar ulterior, și cu controlul de legalitate a deciziei nr. 210/07.05.2018 privind soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere nr. x/15.12.2017 și a deciziei nr. 289/12.06.2018 privind soluționarea contestației împotriva deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. x/14.02.2018.

Așadar, prin cererea dedusă judecății, reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal, solicitând exercitarea unui control de legalitate, în principal, asupra deciziei nr. 210/07.05.2018 și a deciziei nr. 289/12.06.2018, ambele emise în procedura administrativă.

Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu, prima instanță a ajuns la concluzia că aceasta este întemeiată, respingând acțiunea reclamantei ca tardiv introdusă, soluție împărtășită de instanța de control judiciar.

Înalta Curte observă că soluția respingerii ca tardiv introdusă a acțiunii promovate în cauză a fost întemeiată pe constatarea că, potrivit înscrisurilor existente la dosar, în speță, nu a fost respectat termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că între data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă și data modificării cererii de chemare în judecată au trecut mai mult de 6 luni. În concret, s-a reținut că decizia nr. 210/07.05.2018 a fost comunicată reclamantei cu confirmare de primire la data de 09.05.2018 și decizia nr. 289/12.06.2018 la data de 18.06.2018, iar reclamanta a solicitat anularea acestor decizii prin cererea modificatoare înregistrată la data de 05.03.2019, cu depășirea termenului de 6 luni, prevăzut de lege.

Contestând acestă soluție, reclamanta a susținut în recurs că decizia de soluționare a contestației nu reprezintă un răspuns la plângerea prealabilă, având în vedere că, prin aceasta, s-a dispus suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, astfel că decizia nu trebuie atacată în termenul de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, ci poate fi atacată oricând, astfel cum se prevede în art. 414 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aceste argumente sunt nefondate, sentința atacată fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, în speță, de la data comunicării deciziei de suspendare a contestației.

Contrar celor susținute de către recurentă, în materie fiscală, răspunsul la plângerea prealabilă este reprezentat de decizia de soluționare a contestației administrative, care reprezintă un act administrativ fiscal conform art. 1 pct. 1 și 2 lit. c) din Legea nr. 275/2015 privind Codul de procedură fiscală și care poate face obiectul acțiunii în anulare în contencios administrativ, spre deosebire de răspunsul la plângerea prealabilă de drept comun, care constituie numai un element probator sub aspectul admisibilității acțiunii în anulare împotriva actului administrativ a cărui revocare s-a solicitat prin exercitarea acestei proceduri.

În procedura fiscală, nu doar că este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, ci este stabilit expres de art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscală chiar obiectul acțiunii în anulare, care este reprezentat de decizia de soluționare a contestației administrative, împreună cu care poate fi contestat și actul fiscal la care se referă aceasta.

Rezultă, așadar, că singurul act ce poate fi supus cenzurii instanței de contencios este decizia de soluționare/suspendare a contestației.

Înalta Curte reține că Legea nr. 207/2015 nu distinge așa cum o face recurenta-reclamantă, căci, chiar dacă a fost pronunțată o soluție de suspendare a soluționării contestației, această măsură a fost dispusă de organul fiscal prin intermediul unor acte admistrativ fiscale care, necontestat, au fost comunicate contribuabilului, respectiv deciziile nr. 210/07.05.2018 și nr. 289/12.06.2018, și care pot fi atacate la Curtea de Apel București în termen de 6 luni de la data comunicării, conform prevederilor legale, aspect care rezultă și din conținutul lor, dar ignorat de către recurentă.

Referitor la argumentul recurentei-reclamante că decizia conținând soluția de suspendare ar putea fi atacată oricând, cât timp durează suspendarea, potrivit art. 414 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit, întrucât dispozițiile procedural fiscale menționate în precedent sunt norme speciale și derogatorii de la normele de procedură civilă.

În fine, deși se susține că ar fi aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte observă că recurenta-reclamantă nu a invocat și nu a dovedit existența unor "motive temeinice" pentru a se putea prevala de termenul de un an de zile, nominalizat în art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ.

În contextul în care deciziile anterior anunțate au fost primite de către recurenta-reclamantă, cu confirmare de primire, la data de 09.05.2018, respectiv 18.06.2018, iar aceasta a solicitat anularea acestor decizii prin cererea modificatoare înregistrată la data de 05.03.2019, în mod corect prima instanță a reținut că nu a fost respectat termenul de 6 luni de formulare a acțiunii, termen reglementat de prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, recursul este nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2499 din 5 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 iunie 2023.