ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3284/2023

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 30.03.2021 sub nr. x/2021, reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (A.N.C.O.M) a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei privind constatarea contravenției si sancționarea Companiei Naționale "Poșta Română" S.A. nr. 76/17.02.2020 emisă de Autoritatea Națională pentru Administrarea și Reglementare în Comunicații și înregistrată la registratura C.N.P.R. sub nr. x/19.02.2021 și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale "amenda" cu sancțiunea "avertisment".

Prin sentința civilă nr. 1535 din 29 octombrie 2021, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamata Compania Națională Poșta Română S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele:

- în mod greșit instanța de fond a apreciat că sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate de intimata-pârâtă, aceasta a reprezentat "doar 0,000011% din cifra de afaceri a reclamantei pentru anul 2019 deci un cuantum îndreptat spre minim", căci, în realitate, cuantumul minim al sancțiunii ce putea fi aplicată în speță este de 5.000 RON, în condițiile în care o sancțiune aplicată ca o cotă procentuală din cifra de afaceri impunea indicarea în mod explicit a procentului din cifra de afaceri ce a fost aplicat cu titlu de sancțiune contravențională; "soluția" instanței de fond de a raporta cuantumul amenzii aplicate - 15.000 RON la cifra de afaceri înregistrată în exercițiul financiar 2019 pentru a ajunge la "concluzia" că sancțiunea aplicată a fost "îndreptată spre minim", vădește o greșită apreciere și aplicare a textului legal utilizat de agentul constatator;

- instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, al căror conținut îl citează, în sensul că agenții constatatori nu au precizat toate împrejurările care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite ca elemente de circumstanțiere menite să ajute instanța să verifice corecta individualizare a sancțiunii aplicate de agentul constatator;

- totodată, potrivit art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, rezultă că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal; or, agenții constatatori au dispus aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii fără a avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările în care a fost săvârșită fapta; apreciază, astfel, că sancțiunea aplicată de agenții constatatori depășește raportul legal de proporționalitate dintre gradul de pericol social, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, urmarea produsă și cuantumul sancțiunii, având în vedere că nu au fost oferite prin procesul-verbal niciun fel de elemente din care să rezulte amplitudinea socială a pretinsei contravenții care să atragă o atare sancțiune.

În continuare, recurenta-reclamantă se referă la o serie de argumente/rețineri ale instanței de fond, astfel:

a) În ceea ce privește argumentele instanței de judecată cu privire la "faptul că C.N.P.R. a transmis către autoritate propunerile tarifare aferente serviciilor din sfera serviciului universal în luna ianuarie și februarie 2020, mai puțin pentru acest tip de servicii care privesc pachetele mici. Important de menționat este că toate aceste propuneri au avut ca bază de calcul situațiile financiare afecrente anului 2018, acestea fiind ultimele disponibile, în consecință, nu înțelegem motivele pentru care C.N.P.R. nu a folosit aceleași instrumente și pentru propunerile de tarif care vizau pachetele mici, absența situațiilor financiare afecrente anului 2019 fiind, evident un pretext", precizează că, astfel cum rezultă din Decizie, prin intermediul adresei nr. x/06.05.2020, înregistrată la nivelul autorității sub nr. x/07.05.2020, a învederat că "(...) va înainta Autorității de Reglementare în vederea aprobării, printr-o adresă distinctă, tarifele aferente serviciului de pachet mic...", iar prin adresa nr. x/08.09.2020, înregistrată la A.N.C.O.M. sub nr. x/09.09.2020, a învederat că "va înainta Autorității de Reglementare, în vederea aprobării, prin adrese distincte, în termenul legal de 60 de zile de la data transmiterii SFP 2019 (situațiile financiare separate, sbl. recurentei), tarifele aferente celorlalte servicii din sfera serviciului universal în conformitate cu noile costuri rezultate din SFS 2019". Or, a îndeplinit obligația de transmitere a propunerilor de tarif pentru serviciile având ca obiect pachete mici (interne și internaționale), prin adresa nr. x/14.12.2020, înregistrată la A.N.C.O.M. sub nr. x/14.12.2020.

Recurenta-reclamantă arată că scadența obligației de depunere a situațiilor financiare separate ce-i incumbă, în calitate de furnizor de serviciu universal desemnat, astfel cum această obligație rezultă din dispozițiile art. 12 din Decizia președintelui A.N.C.O.M. nr. 1159/2013, aplicabilă și în vigoare la data emiterii Deciziei președintelui A.N.C.O.M. nr. 1363/2019, este data de 14 august a fiecărui an.

În acest context, consideră că dispozițiile art. 18 alin. (4) din Decizia președintelui A.N.C.O.M. nr. 1363/2019 care prevăd un termen de 60 de zile "de la data la care (respectiva) decizie produce efecte" sunt lovite de nulitate absolută, potrivit principiului impossibilum nulla obligatio est.

b) În ceea ce privește reținerile instanței referitoare la faptul că "C.N.P.R. avea obligația de a implementa acest tip de serviciu încă din 01.01.2018, astfel încât afirmația acesteia potrivit căreia nu a avut această obligație până la data de 01.01.2020 este total falsă. (...). În consecință, acuzațiile C.N.P.R. referitoare la excesul de putere săvârșit de A.N.C.O.M. prin faptul că a menționat un serviciu prestat de aceasta, nu face parte din sfera serviciului poștal universal, omițând practic legătura indisolubilă între cele două tipuri de servicii, sunt tendențioase, fiind doar o încercare de a devia atenția de la problema de fapt supusă judecății. (...)", solicită instanței de recurs să rețină că autoritatea de reglementare a propus, practic, un eșafodaj juridic în ceea ce privește împrejurarea că societatea "nu a transmis niciodată informații complete și corecte privind fundamentarea propunerilor tarifare astfel încât A.N.C.O.M. să fie în măsură să aprobe tarifele pentru serviciile având ca obiect pachete mici din sfera serviciului univeral, deși pachetele mici au fost reglementate și definite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2013 încă din data de 1 ianuarie 2017".

De asemenea, în raport de art. 55

1

alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2013, potrivit căruia, "Decizia prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprinsă următoarele elemente: datele de identificare a contravenientului, data săvârșirii faptei, descrierea faptei contravenționale și a împrejurărilor care pot fi avute în vedere la individualizarea sancțiunii, indicarea temeiului legal potrivit căruia se stabilește și se sancționează contravenția, eventualele obiecțiuni formulate de contravenient potrivit alin. (2), sancțiunea principală și eventualele sancțiuni complementare aplicate, termenul și modalitatea de plată a amenzii, termenul de exercitare a căii de atac și instanța competentă să soluționeze acțiunea", susține că împrejurările care "pot fi avute în vedere la individualizarea sancțiunii" nu reflectă obligația legală instituită în sarcina autorității de reglementare de a prezenta elemente (reale) de circumstanțiere a sancțiunii contravenționale aplicate. În egală măsură, prezentarea acestor "împrejurări" cu privire la servicii neaflate în sfera de reglementare a A.N.C.O.M. sub aspectul aprobării tarifelor contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, întrucât "(...) arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite" reprezintă un element obligatoriu al actului prin care se aplică o sancțiune contravențională.

Urmare aspectelor prezentate, în lipsa unor elemente care să permită instanței de judecată o corectă apreciere cu privire la judecata de valoare a autorității emitente a Deciziei sub aspectul stabilirii contravenției aplicate, solicită instanței de recurs să rețină că ne aflăm în ipoteza legală a unui exces de putere în accepțiunea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, pe cale de consecință, să anuleze Decizia cu această motivare.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că serviciile poștale incluse în sfera serviciului universal având ca obiect pachete mici destinate traficului poștal internațional au la bază o calculație de costuri care implică o componentă de transport aerian și o componentă de distribuire în raport de de administrația poștală de destinație. Aceste elemente de cost au făcut în anul 2019 obiectul situațiilor financiare separate, depuse la autoritatea de reglementare, la data de 14 august 2020.

Principala problemă referitoare la formularea unei propuneri tarifare pentru serviciile având ca obiect pachete mici o reprezintă, la nivelul anului 2020, modificările substanțiale suferite de industria de transport aerian în contextul pandemic SARS COV2, făcând trimitere în acest sens la Decretul Președintelui României nr. 195/2020, prin care, începând cu data de 16 martie 2020, a fost instituită starea de urgență la nivel național, precum și la ordonanțele militare care prevăd măsuri de suspendare a unor zboruri, respectiv ordonanțe militare de prelungire a acestor măsuri.

Menționează că măsurile de restricționare a transportului pe cale aeriană s-au întins ca aplicabilitate și după momentul încetării stării de urgență, astfel că nici în prezent, recurenta nu se poate baza pe servicii predictibile de transport aerian care să reprezinte elemente de cost care să poată fi luate în considerare în mod real la formularea unor propuneri de politică tarifară în ceea ce privește serviciul având ca obiect pachete mici internaționale.

În egală măsură, reprezintă un element de circumstanțiere și măsurile de limitare a accesului fizic la locul de muncă impuse de autorități atât pe perioada stării de urgență, cât și pe perioada stării de alertă. Munca de la domiciliu și regimul activității desfășurate în regim de telemuncă, ca măsuri impuse de autorități companiilor publice suprapuse pe situații apidemiologice punctuale care au necesitat carantinare, autoizolare a salariaților implicați în procesul de elaborare al propunerilor de politică tarifară aferent pachetelor mici au fost de natură să genereze întârzieri și nesincronizări care au lungit, în mod obiectiv, calendarul de depunere.

În acest context, un element real de circumstanțiere neavut în vedere de autoritatea de reglementare, este acela că recurenta-reclamantă a fost împiedicată în mod obiectiv să formuleze propuneri tarifare coerente pentru serviciile având ca obiect pachete mici cu consecința lipsei vinovăției ca element de antrenare a răspunderii contravenționale, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001.

c) Cât privește reținerea instanței referitoare la faptul că "C.N.P.R. a prestat totuși anumite servicii substituibile incluse în sfera serviciului universal, nu este de natură să servească interesele utilizatorilor finali, având în vedere că aceștia au plătit un tarif mai mare prin faptul că C.N.P.R. a asimilat acest serviciu cu altă categorie pentru care avea aprobate tarifele.", arată că, la momentul emiterii Deciziei, A.N.C.O.M. nu aprobase (încă) propunerile tarifare depuse de reclamantă în cursul lunii decembrie 2020, astfel că nu există elemente obiective care să susțină argumentația juridică avută în vedere la individualizarea sancțiunii aplicate prin Decizie.

În realitate, în contextul pandemic prezentat, furnizarea unor servicicii substituibile incluse în sfera serviciului universal au fost de natură să protejeze interesele utilizatorilor și denotă un pericol social semnificativ mai redus față de cel reclamat de autoritatea de reglementare.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului părții adverse, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, verificând sentința prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de recurs reține că au fost formulate mai multe critici subsumate acestui motiv de casare.

O primă critică se referă la aspectul individualizării sancțiunii aplicate de intimata-pârâtă, recurenta-reclamantă susținând că instanța de fond a reținut greșit că aceasta reprezintă un cuantum îndreptat spre minim dat fiind că a fost aplicată o sancțiune de doar 0,000011% din cifra de afaceri a reclamantei pentru anul 2019 când, în realitate, cuantumul minim al sancțiunii ce putea fi aplicată în speță este de 5.000 RON.

Cu referire la această critică, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a fost sancționată de intimata-pârâtă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 52 alin. (2) pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2013 contravenție ce se sancționează cu sancțiunea prevăzută de art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. c) potrivit căreia pentru contravențiile prevăzute de art. 52, în cazul persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale se sancționează c) cu amendă de la 5.000 RON până la 2% din cifra de afaceri, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 52 alin. (2) pct. 1, 2, 4-10, 12, 14, 16, 17 și 24.

Întrucât, potrivit legii, marja de apreciere a sancțiunii era cuprinsă în intervalul de 5.000 RON până la 2% din cifra de afaceri, nu se poate aprecia că o sancțiune de 15.000 RON (reprezentând 0,000011% din cifra de afaceri a recurentei-reclamante) nu constituie o sancțiune îndreptată spre minim prin raportare la maximul prevăzut de lege ce putea fi aplicat de 25.479.993,08 RON reprezentând 2% din cifra de afaceri).

Prin cea de-a doua critică, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nereținând că prin Decizia de constatare a contravenției nu sunt menționate toate împrejurările care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite ca elemente de circumstanțiere menite să ajute instanța să verifice corecta individualizare a sancțiunii aplicate de agentul constatator.

Înalta Curte reține că și această critică este nefondată.

În acord cu cele reținute de instanța de fond, instanța de control apreciază că cerința art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite sunt cuprinse pe larg la art. 1 din decizia contestată.

Trebuie precizat că cerința mai sus arătată are un conținut general ce se interpretează, de la caz la caz, în funcție de specificul contravenției. În cazul de față, descrierea faptei contravenționale făcută de intimata-pârâtă cuprinde toate elementele necesare în vederea individualizării sancțiunii aplicate.

Nici critica privind greșita aplicare a art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, nu este fondată.

Sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale mai sus arătate reținând că, deși reclamanta avea obligația de a supune aprobării ANCOM propunerile tarifare aferente pachetelor mici din sfera serviciului universal, încă din data de 02.03.2020, aceasta a transmis abia la data de 14.12.2020, în vederea aprobării, tarifele aferente serviciilor mai sus menționate, prin adresa nr. x/14.12.2020 înregistrată la ANCOM cu nr. SC-34466/14.12.2020 și după ce fusese întocmită Nota de control nr. x din data de 08.12.2020, prin care s-a constatat că se depășise termenul de 60 de zile de la data la care Decizia nr. 1363/2019 a început să producă efecte.

Recurenta-reclamantă mai precizează în cuprinsul motivării recursului și faptul că dispozițiile art. 18 alin. (4) din Decizia președintelui A.N.C.O.M. nr. 1363/2019 care prevăd un termen de 60 de zile "de la data la care (respectiva) decizie produce efecte" sunt lovite de nulitate absolută, potrivit principiului impossibilum nulla obligatio est.

Cu referire la aceste susțineri este de constatat că instanța de fond a solicitat reclamantei să precizeze dacă invocă excepția nelegalității art. 18 alin. (4) din Decizia președintelui ANCOM nr. 1363/12.12.2019, aceasta din urmă precizând expres că nu invocă aceasta excepție.

Cu toate acestea această critică a fost analizată de instanța de fond, aceasta reținând că este neîntemeiată în contextul în care art. 18 alin. (4) din Decizia președintelui ANCOM nr. 1363/12.12.2019 prevede două obligații diferite, respectiv:

• cea de a supune aprobării ANCOM tarifele percepute pentru serviciile din sfera serviciului universal în termen de 60 de zile de la data la care decizia nr. 1363/2019 produce efecte (1.10.2010) și

• cea de a supune aprobării ANCOM orice modificare a tarifelor percepute pentru serviciile din sfera serviciului universal în termen de 60 de zile de la data transmiterii către ANCOM, în condițiile art. 22, a situațiilor financiare separate, însoțite de opinia auditorului independent.

Într-adevăr, cele două obligații nu puteau fi apreciate ca fiind imposibil de realizat câtă vreme scadența obligației de depunere a situațiilor financiare era prevăzută pentru data de 14 august și avea legătură cu termenul prevăzut de actul emis de pârâtă pentru cea de-a doua obligație (de modificare a tarifelor) nu cu termenul prevăzut pentru obligația constatată ca fiind neîndeplinită, respectiv cea de a supune aprobării ANCOM tarifele percepute pentru serviciile din sfera serviciului universal în termen de 60 de zile de la data la care decizia nr. 1363/2019 produce efecte (1.10.2010), termen care se împlinea la data de 02.03.2020.

În ce privește criticile referitoare la argumente/reținerile instanței de fond, aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin cererea de recurs recurenta-reclamantă se arată nemulțumită de modul în care instanța de fond a interpretat probatoriul din dosar.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute lege.

Faptul că, în urma aprecierii probelor administrate, instanța de fond a ajuns la o altă concluzie decât cea susținută de recurent pune în discuție o eventuală greșită stabilire a situației de fapt în raport de probele administrate, critică ce nu poate fi cenzurată în recurs față cazurile de nelegalitate prevăzute de dispozițiile de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Compania Națională Poșta Română S.A. împotriva sentinței civile nr. 1535 din 29 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 iunie 2023.