ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5670/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11.10.2018, reclamanta Compania Națională Poșta Română a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea, în tot, a încheierii nr. 15/20.09.2018 privind soluționarea contestației formulate împotriva reținerilor, măsurilor și termenelor prevăzute în cadrul Deciziei nr. 2/2018 emise de Curtea de Conturi a României-Departamentul XI și anularea Deciziei nr. 2/2018 emise de Curtea de Conturi a României-Departamentul XI, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1536 din 19 aprilie 2019, Curtea a admis excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare.

A respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în privința măsurilor care nu au făcut obiectul contestației și ca neîntemeiată în rest.

Împotriva acestei hotărâri, recurenta reclamantă Compania Națională Poșta Română a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, rejudecând, admiterea acțiunii, arătând în esență următoarele:

Sentința civilă nr. 1536/19.04.2019 a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, fiind in prezenta motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1536/19.04.2019, Curtea de Apel București în mod netemeinic a respins contestația formulata de C.N. Posta Romana S.A. împotriva încheierii nr. 15/20.09.2018 si a Deciziei nr. 2/2018, acte administrative emise de intimata-parata Curtea de Conturi.

Pentru a justifica si a motiva aceasta soluție, în ceea ce privește pct. 7.1 din sentința recurata, Curtea de Apel București a reținut în esența următoarele:

"(...) urmare verificărilor efectuate s-a constatat ca reclamanta nu a respectat prevederile H.G. nr. 42/2004, respectiv nu a 'întreprins masurile care se impuneau pentru stabilirea corecta a capitalului social al S.C. A., având in vedere ca C.N.P.R. S.A. a adus drept aport la capitalul social al societății nou înființate active care au fost transferate fără valoare, diminuându-se astfel valoarea capitalului social".

Solicită Înaltei Curți să constate că, sunt netemeinice aceste rețineri ale Curții de Apel București, sentința recurata fiind pronunțată cu încalcarea prevederilor H.G. nr. 451/1996, H.G. nr. 371/1998. Legea nr. 7/1996, H.G. nr. 42/2004, dar și cu încalcarea dreptului de proprietate al C.N. Posta Romana S.A., consfințit prin hotărâri judecătorești definitive. Prin sentința recurata, Curtea de Apel București, cu nesocotirea respectivelor dispoziții legale, a validat un act administrativ nelegal - Decizia 2/2018- emis de Curtea de Conturi cu încălcarea principiului separației puterilor în stat și cu depășirea competențelor conferite de lege.

Prin sentința recurată, instanța fondului a încalcat principiul juridic al aplicării legii civile in timp sau principiul tempus regit actum, câtă vreme își fundamentează opinia în ceea ce privește regimul juridic al imobilelor transferate în patrimoniul Regiei Autonome Posta Română pe acte normative care nu au erau în vigoare nici la momentul transferului patrimonial operat de statul roman prin H.G. nr. 451/1996 și nici la momentul subscrierii si vărsării de către statul roman a capitalului social al Companiei Naționale "Posta Roma na "SA prin H.G. nr. 371/1998.

În acest sens, Curtea de Apel București face trimitere la dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, act normativ publicat în MO din 24.11.1998 și intrat în vigoare abia la data de 23.01.1999. așadar ulterior H.G. nr. 371/1998, care a fost publicată și a intrat în vigoare la data de 06.07.1998.

În aceste condiții, apreciază că, regimul juridic al bunurilor ce au făcut obiectul dispozițiilor H.G. nr. 451/1996 si ai H.G. nr. 371/1998 trebuie privit strict prin raportare la legislația în vigoare la emiterea acestor două acte normative și prin raportare la prevederile Constituției României intrată în vigoare în anul 1991.

Așadar, la momentul la care se vorbește de înființarea C.N.Posta Română S.A. nu se poate invoca Legea nr. 213/1998, deoarece nu era în vigoare la acea dată, retroactivitatea legii fiind o excepție expres prevăzută de legiuitor.

Curtea de Apel București ignora distincția care exista (sau face o grava confuzie) între noțiunea de "domeniu public" și "domeniu privat", ca elemente componente ale dreptului de proprietate publica a statului.

Împrejurarea că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, nu exista o lege specială care să reglementeze regimul juridic al proprietății publice, nu înseamnă că, proprietatea publică în accepțiunea art. 135 alin. (3) din Constituție (proprietatea ce aparținea statului sau unităților administrativ teritoriale) nu se diviza în domeniul public și domeniul privat, cu toate consecințele juridice ce decurg din această dihotomie.

Contrar celor reținute de Curtea de Apel București în sentința recurata, C.N. Posta Romana S.A. nu a deținut si nu deține în patrimoniu bunuri din domeniul public al Statului și nu a înstrăinat bunuri de asemenea natură, aspect care rezultă cu evidență și din actele normative privind înființarea Regiei Autonome Posta Romana și schimbarea ulterioară a formei juridice, din regie autonoma în societate comerciala pe acțiuni la care statul e acționar majoritar (acte menționate de noi în cele ce preced, ca argument de text în susținerea nelegalitatii actelor administrative contestate).

Prin H.G. nr. 883/1990, a fost înființată Regia Autonoma Rom -Post - Telecom prin preluarea activului patrimonial al fostului Minister al Poștelor si Telecomunicațiilor si al unităților subordonate acestuia.

Prin raportare la cadrul legislativ în vigoare la acea data și în special prin raportare la dispozițiile Legii nr. 15/1990, regiile autonome de interes național înființate prin hotărâre de guvern exercită dreptul de proprietate asupra tuturor bunurilor din patrimoniul lor.

Adoptarea H.G. nr. 448/1991 a dus la separarea serviciilor de posta, telecomunicații si radiocomunicații prin înființarea celor trei regii autonome distincte, respeciv Regia Autonoma "Posta ' Romana", Regia Autonoma "B." si Regia Autonoma "Radiocomunicatii".

Reorganizându-se ca societate pe acțiuni (Companie Naționala) al cărei unic acționar era, la acea data, statul român, acesta, în calitate de acționar, prin Ministerul Comunicațiilor, a decis, în mod suveran, constituirea capitalului social al societății și cu valoarea imobilelor transferate prin H.G. nr. 451/1996. În condițiile în care bunurile imobile ar fi făcut parte din proprietatea publică a Statului -domeniul public, atunci acționarul unic, statul român, nu ar fi putut primi acțiuni corespunzătoare valorii imobilelor transferate, intrucat acelea ar fi avut regimul juridic al bunurilor din domeniul public al Statului, respectiv ar fi fost inalienabile.

În consecință, a califica bunurile aflate în patrimoniul C.N.Posta Română S.A. ca fiind bunuri de natura proprietății publice a Statului, cu toate consecințele juridice care decurg din aceasta calificare, înseamnă a te pronunța, indirect, cu privire la legalitatea prevederilor art. 3 alin. (1) teza finala din H.G. nr. 371/1998 potrivit cărora "la data reorganizării, Regia Autonomă Posta Romana nu are în administrare bunuri din domeniul public al statului".

Guvernul este cel care a emis actul de reorganizare a Regiei Autonome Poșta Română S.A., H.G. nr. 371/1998 în cuprinsul căreia se menționează expres ca la data reorganizării, Regia Autonomă "Posta Româna" nu are în administrare bunuri din domeniul public al statului." Prin urmare, contrar celor susținute de Curtea de Apel București în sentința recurată, nu era necesară schimbarea regimului juridic al bunurilor proprietate publică (trecerea lor din domeniul public în domeniul privat al statului) câtă vreme bunurile din administrarea Regiei Autoniome Posta Romana sunt bunuri din domeniul privat al Statului cad, la data reorganizării regia NU are in patrimoniu bunuri din domeniul public al statului.

Pe cale de consecință, prin dispozițiile existente în Decizia nr. 2/2018, intimata-parata nesocotește dreptul de proprietate al C.N. Posta Romana S.A. asupra imobilelor obținute inițial în administrare, în baza H.G. nr. 451/1996 și apoi în proprietate, prin efectul legii - H.G. nr. 371/1998. La momentul reorganizării recurentei din regie autonoma în societate pe acțiuni, în temeiul H.G. nr. 371/1998, imobilele, aflate în administrare și care făceau parte din DOMENIUL PRIVAT AL STATULUI, au trecut în proprietatea C.N. Posta Romana S.A., fiind aduse de Statul roman ca aport la capitalul social, în schimbul acestor imobile statul primind pachetul acțiunilor si devenind, în acest fel, acționarul unic al C.N. Posta Romana S.A.

Poziția relativ recenta a organelor de control în sensul că, bunurile recurentei sunt bunuri proprietate publică a Statului este inconsecventă în condițiile în care, la nivelul anului 2004, Curtea de Conturi a României aprecia că, toate bunurile transmise în administrarea R.A. Posta Romana în temeiul H.G. nr. 451/1996 au fost proprietatea publică - DOMENIUL PRIVAT al Statului și au trecut în proprietatea recurentei.

În concluzie, prin masurile trasate in sarcina subscrisei organul de control nesocotește dreptul de proprietate al C.N. Posta Romana S.A. asupra imobilelor obținute inițial in administrare, in baza H.G. nr. 451/1996 si apoi in proprietate, prin efectul legii - H.G. nr. 371/1998.

Pentru aceste imobile, recurenta:

- a obținut hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, pronunțate în acțiuni în constatarea dreptului de proprietate obținut prin efectul legii - H.G. nr. 371/1998;

- a îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară conform Legii nr. 7/1996 a cadastrului si publicității imobiliare, prin înscrierea dreptului de proprietate al subscrisei asupra bunurilor în discuție în cartea funciară;

- în ceea ce privește imobilele - terenuri, a întocmit documentațiile în conformitate cu H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, obținând de la ministerul de resort - Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale certificatele de atestare a dreptului de proprietate.

Nelegalitatea actului administrativ contestat rezultă fără echivoc din raportarea acestora la hotărârile judecătorești în contra cărora vine actul administrativ, hotărâri anterioare care au consfințit, cu putere de lucru judecat, existența dreptului de proprietate al recurentei asupra imobilelor calificate de pârâți ca fiind bunuri aflate în administrarea C.N. Posta Romana S.A. și în proprietatea publică a statului.

Solicită Înaltei Curți să observe netemeinicia reținerilor Curții de Apel București care face trimiteri la decizia penală 13/24.01.2014 și la imobilul din București, Calea x, încercând să extrapoleze această situație juridică la situația imobilelor care fac obiectul H.G. nr. 451/1996 si H.G. nr. 371/1998.

Sunt lipsite de fundament juridic și încalcă prevederile H.G. nr. 42/2004, raportat la H.G. nr. 451/1996 si H.G. nr. 371/1998 si reținerile Curții de Apel București, de Ia fila x din sentința recurata, potrivit cărora:

"Raportat la cele constatate, reclamanta prezintă in mod eronat faptul ca toate cele 4 terenuri nu s-au aflat in patrimoniul C.N.P.R. S.A. la momentul constituirii aportului la capitalul social al S.C. A.. (...) Afirmația reclamantei conform căreia prin H.G. nr. 451/1996 nu i-a fost transmis si terenul aferent clădirilor ce au făcut obiectul hotărârii nu poate fi suficienta, deoarece aceste suprafețe de teren deservesc si sunt asociate respectivelor clădiri (. . . . . . . . . .)."

Așa cum rezultă din actul de înființare al S.C. A., H.G. nr. 42/2004 (art. 3 alin. (4), aportul în natură pe care C.N. Poșta Română S.A. trebuia să îl aducă la capitalul social al societății nou înființate se compunea din: imobilul situat în București, str. x, format din construcția denumită obiectivul II - clădirea nouă, terenul aferent și spațiile comerciale filatelice.

După cum se poate observa, în cazul spatiilor filatelice legiuitorul nu a făcut disticția netă și nu a precizat expres că, acestea sunt formate din clădire și teren, asa cum s-a întâmplat în cazul imobilului din Str. x.

În cazul constituirii capitalului social prin aporturi în natură, odată cu predarea bunurilor se transfera în mod corespunzător și dreptul de proprietate.

În acest sens sunt și prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale.

Ulterior, recurenta a dobândit un drept de proprietate asupra celor patru clădiri, în temeiul art. 3 din H.G. nr. 371/1998 privind înființarea Companiei Naționale Poșta Română" - S.A, prin reorganizarea Regiei Autonome "Posta Romana".

Fiind proprietara celor patru clădiri (magazine filatelice), C.N. Posta Romana S.A. a putut participa la constituirea capitalului social al S.C. A., aducând aport în natură cele patru clădiri și transferând în mod corespunzător dreptul de proprietate asupra acestor imobile către societatea nou înființată.

În ceea ce privește cele patru terenuri aferente respectivelor clădiri (magazine filatelice), acestea fiind proprietatea statului roman, recurenta nu le avea incluse în patrimoniul său cu titlu de proprietate, astfel ca C.N. Posta Romana S.A. nu putea să participe la constituirea capitalului social al S.C. A. și nici nu putea transfera către această societate comercială dreptul de proprietate. În caz contrar s-ar fi încălcat dispozițiile legale care guvernează regimul juridic al proprietății publice, dar și principiul de drept potrivit căruia Nemo plus iuris transferre potest quam ipse habet.

C.N Posta Română nu poate clarifica regimul juridic al celor patru terenuri, deoarece regimul juridic era stabilit și cunoscut la momentul aportarii (anul 2004) - erau bunuri proprietate publică a statului, iar în prezent, acestea se afla în proprietatea S.C. A.

Înțelege să critice hotărârea instanței de fond sub aspectul reținut la pct. 7.2 din hotărârea recurată, cu privire la pct. 11.4 din Decizia nr. 2/2018, potrivit căruia, "în baza prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, instanța reține că, acestea sunt temeinice si legale". Consideram ca, si in acest caz critica noastră se încadrează in motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. l pct. 8 respectiv "hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material".

Recurenta a arătat în fața primei instanțe că, din motive obiective, a fost în imposibilitate de a respecta prevederile contractuale, întocmai. Instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu nesocotirea prevederilor art. 1271 Impreviziunea, alin. (2) și alin. (3) lit. b), potrivit cărora: "... executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, instanța poate să dispună:

a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;

b) încetarea contractului, la momentul și în condițiile pe care le stabilește.

(3) Dispozițiile alin, (2) sunt aplicabile numai dacă:

a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;

b) schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului".

Reținerile instanței de fond sunt netemeinice, deoarece:

Activitatea de control a acestui obiectiv a fost efectuată în timpul derulării contractului, iar măsurile luate de recurentă au fost adoptate la momentul rezilierii contractului, în deplină concordanță cu prevederile acestuia, cât și cu situația generată.

Cu toate ca raportul de control întocmit de intimata-pârâtă, specifica ca perioada de control 01.01.2016-31.12.2016, acesta a fost efectuat pentru un contract încheiat în ianuarie 2017.

Este adevarat că, art. 40 lit. d) 3.5 din RODAS, invocat de către instanța de fond, care se refera la obligațiile auditorilor și care vizează încheierea, derularea, administrarea contractului de achiziție publică, face referire la modul de derulare al contractului, la efectuarea plăților, dar toate acestea se analizează după finalizarea contractului, nicidecum la faze intermediare și cu informații incomplete care pot determina concluzii eronate.

Recurenta în calitate de autoritate contractantă, așa cum a indicat în cele precedente, a întreprins toate demersurile legale și imperios necesare pentru urmărirea și aplicarea prevederilor contractuale în lumina legislației în vigoare.

Măsurile luate de entitatea contractantă, nu au avut nicio legătură si nu au fost determinate de activitatea de control desfășurată pentru acest obiectiv aflat în derulare la momentul controlului.

Rezilierea contractului și luarea tuturor măsurilor legale de către C.N. Poșta Română (reținerea integrală a garanției de buna execuție constituite de executant, aplicarea și reținerea penalităților de întârziere la valoarea stabilitpă de comisia de evaluare a restului de executat, etc), au coincis cu măsurile stabilite de auditorii Curții de Conturi, care au fost luate la momentul la care recurenta a dispus rezilierea contractului.

Reținerea instanței de fond potrivit căreia "nu a existat interes... pentru finalizarea lucrărilor" este lipsita de temei, fiind infirmată de toate demersurile și acțiunile prezentate anterior.

Înțelege să critice hotărârea instanței de fond sub aspectul reținut la pct. 7.3 din hotărârea recurată, cu privire la pct. 1.4 si II.5 din Decizia nr. 2/2018, potrivit căruia "în baza prevederilor art. 33 alin. (3) din legea nr. 94/1992, republicata, instanța reține că, acestea sunt temeinice și legale" . Consideră că, și în acest caz, critica se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. l pct. 8 respectiv "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Recurenta a arătat în fața primei instanțe că, modificările salariate au fost făcute în baza actului adițional la contractual de muncă, iar capitolul modificat a fost cel referitor la salarizare. Instanța de fond, cu încălcarea si aplicarea greșită a prevederilor art. 159 al (1) din Codul Muncii (legea nr. 53/2003 republicată), consideră drept justa măsura Curții de Conturi a României.

Soluția instanței de fond este lipsită de fundament juridic, având în vedere că, suma plătită de către Compania Naționala Posta Română S.A. a fost datorata și li s-a cuvenit beneficiarilor în baza raportului de munca individual existent între părți.

Conform art. 159 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 republicată - Codul Muncii "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă".

Intimata-pârâtă a reținut netemeinic în sarcina recurentei, ca și abatere faptul că, "În anul 2016, CN "Poșta Română" S.A. a angajat cheltuieli și a efectuat plăți în sumă de 171.743 RON pentru plata de drepturi salariate cu titlul de "spor de sef de proiect" pentru un număr de 5 angajați în condițiile în care așa-numitele "proiecte" derulate reprezentau în fapt sarcini stabilite prin "Fișa postului".

Sporurile pentru calitatea de șef proiect s-au acordat in baza unor decizii ale Directorului General. Derularea proiectelor a fost necesara in contextul modificărilor substanțiale ale structurii organizatorice a CNPR precum si a provocărilor permanente ale pieței serviciilor poștale.

Coordonarea acestor proiecte nu a afectat realizarea sarcinilor de serviciu zilnice. În fisele de post ale salariaților încadrați în funcții de Director exista ca obligație coordonarea proiectelor, coordonare remunerată cu spor pentru calitatea de șef proiect.

Referirea la sporul de conducere care se acordă pentru activitatea curentă a funcției de Director nu are nicio legătura cu sporul pentru calitatea de sef proiect. Cele doua activități sunt diferite si nu interferează ca timp alocat.

Înțelege să critice hotărârea instanței de fond sub aspectul reținut la pct. 7.4 din hotărârea rec urata, cu privire la pct. I.5 si II.6 din Decizia nr. 2/2018, potrivit căruia: "în baza prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 republicată, instanța retine că, acestea sunt temeinice si legale. Consideră că, această critică se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. l pct. 8 respectiv "hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material".

Instanța de fond a făcut o aplicare eronată a prevederilor art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 republicată- Codul muncii care prevede în mod expres că:

"Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi: f. să stabilească obiectivele de performanță individuală, precum și criteriile de evaluare a realizării acestora."

Înțelege să critice hotărârea instanței de fond sub aspectul reținut la pct. 7.5 din hotărârea recurata, cu privjre la pct. 1.7 din Decizia nr. 2/2018, potrivit căruia "în baza prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, instanța retine că, acestea sunt temeinice și legale. Instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept prevăzute în art. 211 C. proc. civ. coroborat cu art. 22 alin. (2) teza întâi din NC proc. civ.

Consideră că, și în această situație, critica se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. l pct. 8 respectiv "hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Sunt netemeinice aceste rețineri ale instanței de fond care pleacă de Ia premisa că: "Instanța nu trebuie sa analizeze fiecare factura în parte, fiecare contract sau subcontract de prestări servicii, respectiv fiecare termen stipulat în aceasta, fiind suficient să constate ca exista o deficienta sistemică..." . Toate aceste afirmații vin în contradicție flagranta cu principiul rolului activ al instanțelor de judecata, respectiv cu prevederile art. 211 C. proc. civ.

Instanța de fond nu a analizat materialul probatoriu administrat de recurentă în cauză, din care rezulta fără echivoc următoarele aspecte legate de cele două contracte pentru fiecare partener în parte, având ca obiect servicii poștale diferite, și care au termene diferite de emitere a facturilor, astfel:

* C.

Pentru ambele contracte, termenul de plata este "30 zile de la data emiterii facturii" și nu în termen de 5 (zile) lucrătoare de la data primirii facturii, așa cum a reținut intimata-pârâtă.

* D.

În cazul contractului încheiat cu D. trebuie luat în considerare și contractul de subcontractare de prestări servicii nr. x/31.10.2014, având ca obiect servicii poștale (Electrica Furnizare) care la art. 11 (Modul de facturare si plata al serviciilor prestate) stipulează ca "Prestatorul va emite, lunar, în data de 10 ale lunii, facturi pentru serviciile prestate în luna precedenta (...)".

De asemenea, pentru ambele contracte, termenul de plată este "30 zile de la data emiterii facturii" și nu în termen de 5(zile) lucrătoare de la data primirii facturii, așa cum a reținut Curtea de Conturi.

Astfel, deși Curtea de Conturi a menționat ca date calendaristice pentru emiterea facturilor, data de 5 ale lunii, respectiv 6 sau 7 ale lunii - in cazul C., conform contractului în baza căruia au fost facturate serviciile aferente, data de facturare este 15 ale lunii pentru prestațiile din luna anterioara.

Toate informațiile sunt culese manual, în procesul de culegere constatând-se la nivelul Departamentului responsabil din cadrul C.N. Poșta Română, de foarte multe ori, erori materiale care trebuie soluționate în legătura directa cu subunitățile poștale de prezentare.

În concluzie, abaterea consemnată este lipsită de suport juridic.

Înțelege să critice hotărârea instanței de fond sub aspectul reținut la pct. 7.6 din hotărârea recurată, cu privire la pct. I.8 și pct. II.8 din Decizia nr. 2/2018, potrivit căruia în baza prevederilor. art. 33 alin. (3) din legea nr. 94/1992, republicată, instanța reține că, acestea sunt temeinice și legale.

Consideră că, și în această situație, critica se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. l pct. 8 respectiv "hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Și în acest caz, instanța fondului a pronunțat o hotărâre cu nesocotirea art. 211 coroborat cu art. 22 alin. (2) teza întâi C. proc. civ.

Dacă ar fi analizat probele administrate de recurentă ar fi observat, în ceea ce privește veniturile obținute, din spatiile de protocol că, ...nu s-a realizat niciun venit (...) fie aceste spatii nu au fost utilizate, fie au fost utilizate fara a se realiza venituri.

Raportat la utilitatea tuturor acestor spații de cazare intimata pârâtă nu a putut identifica cheltuielile aferente utilizării, recurenta neprezentând documente privind modul de monitorizare a cheltuielilor efectuate cu întreținerea și funcționarea înregistrate în evidența contabilă.

Înțelege să critice hotărârea instanței de fond sub aspectul reținut la pct. 7.7 din hotărârea recurată, cu privire la pct. I.10 din Decizia nr. 2/2018, potrivit căruia "în baza prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, instanța reține ca acestea sunt temeinice si legale.

Consideră că, și în acest caz, critica se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. l pct. 8 respectiv "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poștale.

În acord cu dispozițiile O.U.G. nr. 13/2013 si ale Deciziei ANCOM nr. 1158/2013 (în prezent modificată prin Decizia ANCOM nr. 93/2019), C.N. Poșta Română actualizează anual Metodologia de determinare a costurilor și întocmire a situațiilor financiare separate și o transmite autorității de reglementare în scopul analizei și verificării după ce, în prealabil a fost supusă verificării de către un auditor independent, ca obligație reglementată de legislația în vigoare.

De asemenea, la nivelul recurentei este în curs actualizarea procedurilor operaționale, inclusiv a procedurii operaționale pentru actualizarea Metodologiei.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 496 si art. 497 C. proc. civ., solicită admiterea recursului astfel cum a fost promovat, casarea în totalitate a sentinței civile nr. 1536/19.04.20019 și rejudecarea cauzei în fond, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul dosar.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 483 și urm. C. proc. civ. și art. 20 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Legal citată, intimata pârâtă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, în baza dispozițiilor art. 490 alin. (2) și art. 205 alin. (2) din C. proc. civ., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 1536/19.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel București și pe cale de consecință, menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică, pentru următoarele motive:

În fapt,

Auditorii publici externi din cadrul Departamentului XI al Curții de Conturi a României au desfășurat acțiunea de control cu tema "Controlul situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor și a efectuării cheltuielilor în anul 2016" la Compania Națională Poșta Română.

Abaterile de la legalitate și regularitate constatate au fost consemnate în Raportul de control nr. x/20.12.2017.

Un prim aspect supus atenției instanței de recurs se referă la faptul că, deși instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de C.N.P.R. în ceea ce privește măsurile care nu au făcut obiectul contestației, recurenta reclamantă solicită casarea în tot a hotărârii instanței de fond, fără să aducă nicio critică cu privire la soluția instanței de fond referitoare la respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată în ceea ce privește măsurile care nu au făcut obiectul contestației prealabile.

C.N.P.R. a înțeles să critice hotărârea instanței de fond doar în ceea ce privește soluționarea capetelor de cerere referitoare la măsurile de la pct. 1.3,1.4,1.5,1.7,1.8,1.10, 11.4,11.5, II.6 și n.8 din Decizia nr. 2/2018.

Având în vedere cele de mai sus, solicită să fie menținută soluția instanței de fond în ceea ce privește respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de C.N.P.R. referitoare la măsurile care nu au făcut obiectul contestației prealabile.

Cu privire la soluția instanței de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. I.3 din decizie, așa cum a constatat și instanța de fond, susținerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate.

Neregulile constatate în timpul acțiunii de control pentru care au fost dispuse măsurile de la pct. 1.3 din Decizia nr. 2/2018, au fost reținute în raport de dispozițiile art. 1 alin. (5), alin. (6) și alin. (7) din H.G. nr. 42/2004 privind înființarea Societății Comerciale "A." - S.A.

Urmare a verificărilor efectuate de auditorii publici externi s-a constatat că, recurenta-reclamanta nu a respectat prevederile H.G. nr. 42/2004, respectiv:

- nu a întreprins măsurile care se impuneau pentru stabilirea corectă a capitalului social al S.C. A.

- a adus ca aport în natură la capitalul social al S.C. A. bunuri proprietate publică a statului care au fost date în administrarea C.N.P.R. .

Regimul juridic al imobilelor care au fost aduse de C.N.P.R. ca aport la capitalul social al S.C. A. este dat de prevederile H.G. nr. 451/1996 privind transmiterea unor imobile în administrarea Regiei Autonome "Poșta Română" (actuala C.N.P.R.), prin care aceasta a primit în administrare "Imobilele compuse din construcții și terenurile aferente, proprietate publica a statului".

Conform prevederilor art. 1 din H.G. nr. 451/1996: "(1) Imobilele compuse din construcții și terenurile aferente, proprietate publică a statului, în care își au sediile unitățile proprii ale Regiei Autonome "Poșta Română", cu datele de identificare prevăzute în anexă, se transmit din administrarea consiliilor locale, respectiv a regiilor autonome, în administrarea Regiei Autonome "Poșta Română".

(2) Imobilele campuse din construcții și terenurile aferente, folosite ca sedii pentru unitățile proprii ale Regiei Autonome "Poșta Română", se transmit, fără plată, din patrimoniul societăților comerciale prevăzute în anexă în proprietatea publică a statului și în administrarea Regiei Autonome "Poșta Română", fără afectarea cotei valorice a capitalului social deținute în cadrul societăților comerciale respective de către Fondurile Proprietății Private."

Ulterior, în baza H.G. nr. 371/1998 s-a înființat Compania Națională "Poșta Română" prin reorganizarea Regiei Autonome "Poșta Română", fiind definit patrimoniul C.N.P.R. S.A., în cuprinsul art. 3, astfel:

"(1) Patrimoniul Poștei Române se constituie prin preluarea patrimoniului fostei regii autonome, iar capitalul social inițial al Poștei Romane se va constitui în baza activelor totale deținute de aceasta și înregistrate în bilanțul contabil la data de 31 decembrie 1997 și va fi împărțit în 10.835.969 acțiuni nominative în valoare nominală de 10.000 RON fiecare. La data reorganizării, Regia Autonomă "Poșta Română" nu are în administrare bunuri din domeniul public al statului.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Poșta Română preia toate drepturile și obligațiile Regiei Autonome "Poșta Română".

(3) Poșta Română, la data înființării, este proprietara tuturor imobilelor aflate în patrimoniul Regiei Autonome "Poșta Română ", cu excepția celor dobândite cu alt titlu.

(4) Bunurile aparținând domeniului privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Poșta Română", vor trece în proprietatea Poștei Române la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri."

Faptul că, prevederile art. 3 alin. (1) - teza finală din H.G. nr. 371/1998 menționează că la data reorganizării, Regia Autonomă "Poșta Română" nu are în administrare bunuri din domeniul public al statului, nu schimbă regimul juridic al bunurilor proprietate publică transmise în administrare Regiei Autonome "Poșta Română" (prin reorganizare Compania Națională "Poșta Română" SA) conform H.G. nr. 451/1996.

Faptul că C.N.P.R. a preluat în capitalul social bunuri aflate în proprietatea publică a statului este contrar prevederilor legale (art. 4 din O.G. nr. 15/1993).

Chiar dacă, la data emiterii H.G. nr. 451/1996 si H.G. nr. 371/1998, Legea 213/1998 nu era în vigoare, faptul că instanța de fond invocă prevederile Legii 213/1998 cu referire la modalitățile schimbării regimului juridic al bunurilor aflate în domeniul public sau privat al statului nu sunt de natură să atragă nelegalitatea hotărâri instanței de fond.

Nu poate fi reținută remarca recurentei - reclamante referitor la faptul că instanța de fond ignoră sau face confuzie între noțiunea de "domeniu public", și "domeniu privat", ca elemente componente ale dreptului de proprietate publică a statului.

Nu poate fi reținută afirmația recurentei - reclamante că prin H.G. nr. 451/1996 nu i-a fost transmis și terenul aferent clădirilor ce au făcut obiectul hotărârii, întrucât aceste suprafețe de teren deservesc și sunt asociate respectivelor clădiri, iar CNPR avea obligația ca la inventarierea anuală a patrimoniului din anul 1996 până în anul 2004 să constate plusul de inventar generat de existența faptică a acestor terenuri și să întreprindă măsurile care se impuneau pentru clarificarea statutului juridic al acestora, cu atât mai mult cu cât dispozițiile H.G. nr. 451/1996 fac vorbire despre "Imobilele compuse din construcții și terenurile aferente, proprietate publică a statului".

Cu privire la soluția instanței de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. II.4 din decizie, în legătură neurmărirea respectării clauzelor art. 11.1 și art. 25.1 din contractul nr. x/09/03.01.2017 încheiat de C.N.P.R. cu S.C. E. S.R.L., având ca obiect "Consolidarea fundației, perete clădire, scară interioară, refacere zugrăveli interioare și exterioare la sediul F. ",recurenta - reclamantă susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale cum ar fi cele referitoare la impreviziune (art. 1271 C. civ.), fără să indice alte prevederi legale a căror aplicare greșită a facut-o instanța de fond, restul criticilor fiind făcute cu privire la modul de interpretare a clauzelor contractuale.

Deși recurenta-reclamantă invocă pentru prima oară în fața instanței de recurs prevederile legale referitoare la impreviziune, în afară de a enunța dispozițiile art. 1271 C. civ. în ceea ce privește impreviziunea, nu arată în ce măsură impreviziunea a dus la nerespectarea clauzelor contractuale care-i dădeau dreptul să perceapă penalități de întârziere (art. 11.1) și să procedeze la rezilierea contractului cu daune interese (art. 25.1). O eventuală invocare a impreviziunii ar fi putut fi invocată de executantul S.C. E. S.R.L. pentru a justifica întârzierea în ceea ce privește executarea obligațiilor contractuale.

Solicită să fie respinse apărările referitoare la impreviziune, întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada intervenirii unui caz de impreviziune care să atragă inaplicabilitatea prevederilor art. 11.1 și 25.1 din contractul de execuție nr. x/03.01.2017 încheiat cu S.C. E. S.R.L..

În ceea ce privește restul apărărilor invocate de recurenta - reclamantă, acestea sunt aceleași cu cele invocate la instanța de fond, fără să arate care sunt prevederile legale a căror aplicare greșită a iacut-o instanța de fond.

La fel ca la instanța de fond, recurenta - reclamantă invocă caracterul orientativ al graficului de execuție al lucrării, pentru ca ulterior să menționeze că rolul graficului de execuție este acela de a asigura " ofertantului posibilitatea demonstrării corectitudinii duratei de execuție, estimate pe categorii de lucrări". Coroborând cele două afirmații ale recurentei - reclamante, se constată că aceasta se contrazice cu privire la durata necesară finalizării lucrărilor contractate, motiv pentru care perioada de 6 luni stabilită prin contractul de lucrări încheiat este considerată corectă și luată ca referință pentru analiza efectuată.

Referitor la susținerile recurentei - reclamante cu privire la respectarea prevederilor art. 11.1 și 25.1 din contractul de execuție nr. x/03.01.2017, în sensul că a procedat la perceperea și reținerea de penalități în cuantum de 18.785,68 RON din ultima factură, rugăm instanța de judecată să o înlăture ca neîntemeiată în raport de faptul că la momentul încheierii acțiunii de control recurenta - reclamantă achitase integral facturile emise de executantul lucrării. Astfel, singura modalitate de recuperare a penalităților rămânea garanția de bună execuție, iar pentru diferența achitată se impunea formularea unor acțiuni în instanță.

În ceea ce privește valoarea estimată a abaterii recurenta - reclamantă menționează că, în mod greșit intimata a cuantificat prejudiciul la suma de 26.763,39 RON reprezentând chiria calculată pentru o perioadă de patru luni (august - noiembrie), în realitate prejudiciul trebuind cuantificat la suma de 13.381,69 RON, reprezentând chiria pentru două luni până la data rezilierii contractului.

În mod corect a apreciat instanța de fond că abaterea constatată a generat cheltuieli suplimentare cu chiria plătită, în cuantum total de 26.763,39 RON, chiar daca executantul lucrării se face vinovat și i se poate imputa doar chiria aferentă perioadei august - septembrie, iar auditorii publici externi au constatat că situația consemnată și descrisă ca abatere de la legalitate și regularitate a fost generată de acțiunile sau inacțiunile persoanelor cu atribuții.

Cu privire la soluția instanței de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. I.4 și II.5 din decizie, referitor la angajarea de cheltuieli și efectuarea de plăți în sumă de 171.743 RON pentru plata de drepturi salariale cu titlu de "spor de șef de proiect" pentru un număr de 5 angajați, în condițiile în care așa-numitele "proiecte" derulate reprezentau, în fapt, sarcini stabilite prin "Fișa postului" și obligatoriu de urmărit și realizat de salariații respectivi, cu consecința prejudicierii CN "Poșta Română" S.A. cu suma respectivă, recurenta - reclamantă menționează că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. 159 alin. (1) din Codul Muncii în sensul că modificările salariale au fost efectuate în baza actului adițional încheiat la contractul de muncă prin care s-a modificat salarizarea.

În mod corect instanța de fond a constatat că, activitatea desfășurată de persoanele în cauză în cadrul proiectelor analizate face parte din sarcinile zilnice ce sunt stabilite prin Fișa postului, anexă la Contractul individual de muncă, iar sporul de proiect reprezintă o plată dublă pentru activitatea curentă, întrucât lucrările ce teoretic ar fi fost desfășurate în cadrul proiectelor ar fi trebuit oricum efectuate în mod curent.

Cu privire la soluția instanței de fondată cererii de anulare a măsurii de la pct. I.5 și II.6 din decizie, referitor la angajarea de cheltuieli și efectuarea de plăți în sumă de 115.683 RON pentru plata de drepturi salariale cu titlu de "indemnizație de proiect" pentru un număr de 4 angajați, în condițiile în care Actul adițional nr. x/29.10.2014 la Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivelul Companiei prevedea faptul că, nu vor mai beneficia de spor/indemnizație de specialist proiecte alți angajați cu excepția celor ce primeau acest drept la 01.10.2014, recurenta - reclamantă susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 40 alin. (1) lit. f) din Codul muncii.

Ca și la instanța de fond, recurenta - reclamantă invocă că cei patru angajați au beneficiat de indemnizație pentru calitatea de "șef de proiect" și nu de indemnizația pentru funcția de specialist proiect.

Instanța de fond în mod corect nu a avut în vedere această apărare întrucât, nu a fost probată cu acte care să vină în sprijinul afirmațiilor.

Cu privire la soluția instanței de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. I.7 din decizie, referitor la facturarea cu întârziere a serviciilor prestate către două societăți comerciale, raportat la termenele stabilite prin contractele comerciale, cu consecința decalării termenelor de plată și a încasării cu întârziere a sumelor facturate de CNPR, recurenta - reclamantă susține că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 211 noul C. proc. civ. coroborat cu art. 22 alin. (2) teza întâi noul C. proc. civ. (exercitarea rolului activ și respectarea principiilor fundamentale și a garanțiilor procesuale).

În urma verificărilor efectuate, echipa de audit s-a constatat faptul că, structurile de specialitate din cadrul CN "Poșta Română" S.A. au facturat de cele mai multe ori cu întârziere serviciile prestate către două societăți comerciale, raportat la termenele stabilite prin contractele comerciale, cu consecința decalării termenelor de plată și a încasării cu întârziere a sumelor facturate de CNPR.

Susținerile recurentei-reclamante privind activitatea complexă și puțin mecanizată a lucrărilor necesare în vederea emiterii facturilor au fost analizate, drept urmare s-a considerat necesar că, se impune revizuirea clauzelor contractuale în funcție de situația și posibilitățile reale ale activității desfășurate de compartimentele din cadrul CNPR implicate.

De aceea și măsura dispusă este chiar în acest sens, respectiv de efectuare a unei analize asupra activității de derulare a contractelor încheiate cu partenerii de afaceri în vederea îmbunătățirii controlului intern în ceea ce privește derularea acestora cu respectarea clauzelor stabilite prin contractele respective.

În mod corect a fost respinsă acțiunea formulată de C.N.P.R. cu privire la măsura dispusă la pct. 1.7 din Decizia nr. 2/2018.

Cu privire la soluția instanței de fond dată cererii de anulare a măsurii de Ia pct. I.8 și II.8 din decizie, referitor la veniturile provenite din spațiile de protocol deținute de companie, fiind constatată lipsa unei evidențe a modului de utilizare a acestor spații, recurenta - reclamantă susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 211 noul C. proc. civ. coroborat cu art. 22 alin. (2) teza întâi noul C. proc. civ. (exercitarea rolului activ și respectarea principiilor fundamentale și a garanțiilor procesuale).

Nu se poate susține că instanța de fond nu a respectat prevederile art. 211 noul C. proc. civ. coroborat cu art. 22 alin. (2) teza întâi noul C. proc. civ. atâta timp cât recurenta - reclamantă nu a prezentat documente din care să reiasă că au fost înregistrate toate cazările efectuate (în interes de serviciu, în interes personal, protocol sau alte situații) pentru fiecare spațiu de cazare în parte.

Instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor existente la dosar și a apreciat că "situata cu veniturile din cazări" prezentată de recurenta reclamantă nu poate fi considerată Registru de cazare, atâta timp cât în această situație nu sunt consemnate decât sumele încasate de la persoanele care plătesc cazarea.

Cu privire la soluția instanței de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. I.10 din decizie, referitor la neelaborarea în cursul anului 2016 a unei proceduri operaționale care să cuprindă etapele de parcurs pentru întocmirea/actualizarea/modificarea metodologiei pentru determinarea costurilor și prezentarea situațiilor financiare separate (în cazul serviciilor poștale aflate în sfera serviciului universal), precum și a celorlalte categorii de costuri (din afara sferei serviciului universal), recurenta reclamantă susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 13/2016 privind serviciile poștale.

În mod corect instanța de fond a constatat că, prin raportare la art. 22 din Decizia nr. 1158/2013, Compania Națională "Poșta Română" S.A. are obligația ca, anual, să întocmească o metodologie care să descrie în detaliu principiile, ipotezele și metodele folosite în dezvoltarea sistemului de evidență contabilă separată și să elaboreze evidențele contabile pe baza acestui sistem. Metodologia menționată trebuie transmisă către autoritatea de reglementare cu cel puțin 3 luni înainte de data transmiterii evidențelor contabile separate.

Cu privirea la cererea recurentei de obligare a la plata cheltuielilor de judecată suportate de aceasta în primă instanță și în recurs, a solicitat să fie respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că, intimata Curtea de Conturi a României este o autoritate publică de rang constituțional, care este finanțată în integralitate de la bugetul de stat, în scopul exercitării misiunii constituționale, respectiv, de a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.

Este firesc ca resursele financiare alocate funcționării acestei autorități, publice să fie utilizate în concordanță cu misiunea constituțională și legală pe care aceasta o are iar obligarea la suportarea unor eventuale cheltuieli de judecată, echivalează cu o utilizare nelegitimă, neeficientă și contrară interesului public al acestor resurse.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 490, art. 205-208 C. proc. civ., art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, art. 17 - 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, art. 1, art. 21 - 24, art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României, republicată, art. 204 și urm. din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curții de Conturi a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 24 iulie 2014, art. 5 alin. (1) și art. 10 din O.U.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, precum și celelalte prevederi legale invocate în întâmpinare.

Recurenta reclamantă și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recursul recurentei este întemeiat în limitele și pentru următoarele considerente:

Sunt întemeiate criticile recurentei referitoare la soluția instanței de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. II.4 din Decizie nr. 2/2018,dosar fond, în legătură neurmărirea respectării clauzelor art. 11.1 și art. 25.1 din contractul nr. x/09/03.01.2017 încheiat de C.N.P.R. cu S.C. E. S.R.L., având ca obiect "Consolidarea fundației, perete clădire, scară interioară, refacere zugrăveli interioare și exterioare la sediul F."

Înalta Curte constată că, prin Decizia sus amintită, s-a reținut la pct. 5 că, deși executantul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, CNPR nu a procedat la aplicarea clauzelor contractuale privind calculul penalităților și daunelor interese, respectiv la rezilierea contractului, echipa de control reținând ca acte normative încălcate, dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, cu modificări și completări ulterioare; art. 11.1 și art. 25.1 din contractul nr. x/09/03.01.2017 încheiat de CNPR cu S.C. E. S.R.L..

Intimata a susținut că, aspectele invocate de recurentă în sensul că, în cursul execuției lucrărilor s-a descoperit o cavernă sub imobilul asupra căruia se efectuau lucrări de consolidare, fapt care a dus la efectuarea unui nou studiu geotehnic, nu sunt în măsură să justifice decalarea termenului de finalizare atât de mult, cu excepția lucrărilor pentru refacerea studiului geotehnic, dar acest fapt nu modifică semnificativ situația.

Înalta Curte reține că, apărările învederate de intimată sunt neîntemeiate, întrucât, obiectivul în cauză conținând lucrări de consolidare, lucrări de intervenții și modernizare, a fost supus procedurii simplificate prin SEAP, adjudecat și contractat în integralitatea lui și nu pe categorii de lucrări cu o perioadă de execuție de 6 luni, contractul necuprinzand detalierea categoriilor de lucrări cu perioadele de execuție aferente.

Graficul de execuție fizi