ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3050/2023

Ședința publică din data de 7 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar reclamantele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se dispună anularea Hotărârii de Guvern nr. 1242/9 decembrie 2021 și a Hotărârii de Guvern nr. 34/8 ianuarie 2022, iar în subsidiar, anularea dispozițiilor din Anexa nr. 3 art. 1 din cele două Hotărâri de Guvern și suspendarea Hotărârii de Guvern nr. 34/2022 sau, în subsidiar, suspendarea art. 1 din Anexa 3.

La data de 31.01.2022 Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtului Guvernul României, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție și respingerea cererii de chemare în judecată.

În susținerea cererii intervenientul a solicitat instanței să analizeze excepția netimbrării acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii formulate pe calea ordonanței președințiale, excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității cererii de suspendare.

1.2. Hotărârea curții de apel

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 65 din 7 martie 2022, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu Guvernul României

Totodată, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea pârâtului Guvernul României.

1.3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 65 din 7 martie 2022, au promovat recurs reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L. în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Recurentele-reclamante, criticând-o pentru nelegalitate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. au solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Au prezentat situația de fapt, după care au arătat că se reproșează reclamantelor că nu ar fi indicat drepturi fundamentale concrete, raportat la care s-ar putea determina existența vreunei încălcări a art. 53 din Constituție.

Concepția instanței de fond cu privire la acest aspect este totalmente greșită, însuși obiectul Legii 55/2020 și a H.G..-urilor de stare de alertă, se referă la restrângerea de drepturi fundamentale, aceasta este rațiunea lor de adoptare pentru apărarea împotriva pandemiei (art. 1 din Lege).

În continuare se susține că, printr-o asemenea argumentare instanța de fond consideră total greșit că prin starea de alertă impusă cu aceste H.G.-uri - nu s-ar fi îngrădit niciun drept fundamental și reclamantele ar trebui să demonstreze o asemenea îngrădire, în consecință dat fiind că, în scopul ocrotirii sănătății în timpul pandemiei s-a instaurat o situație excepțională, diferită de cea normală, instanța având dreptul și obligația de cenzura proporționalitatea măsurilor luate.

De altfel, mai târziu în motivarea sentinței se reține că este o stare excepțională, și că în această situație organul emitent are dreptul de a aprecia oportunitatea emiterii unui anumit act, cenzura instanței intervenind atunci când se încalcă legea, în așa fel încât să se evite emiterea abuzivă de acte normative.

Din aceste considerente apare cu evidență că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii fiind astfel incident pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ.

Mai clar, susțin recurentele, din moment ce timp de 2 ani de zile, Guvernul a instituit și prelungit starea de alertă - diferită de normalitate - conținând "măsurile necesare a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19" și care restrâng în mod explicit drepturi fundamentale - proporționalitatea acestor măsuri trebuie justificată de Guvernul nu de cei care îi suportă consecințele.

Prin urmare instanța are obligația de verifica legalitatea actelor atacate - în baza art. 52 Constituție.

Raportat la activitatea reclamantelor, starea de alertă le-a cauzat grave prejudicii nu doar prin limitarea activității lor propriu-zise, de prestări servicii - ci și prin limitarea accesului publicului care putea beneficia de serviciile HORECA - prin îngrădirea dreptului la libera circulație, la viață privată etc.

Și in cazul cererii subsidiare, analiza sentinței instanței de fond este nelegală, și contradictorie (art. 408 pct. 6 și 8 C. proc. civ.)

Prin acțiune, reclamantele au solicitat în mod expres anularea art. 1 anexa 3 din cele 2 H.G.-uri. Acesta este petitul supus cenzurii instanței - sub aspectul lipsei totale de claritate previzibilitate, definire a termenilor folosiți de:

"alte tipuri de întâlniri" "mese festive" "evenimente private culturale, divertisment".

Nu s-a făcut nici o referire și nu s-au supus analizei art. 6 pct. 2-16 din anexa 3. cum greșit reține instanța de fond.

În procesele-verbale de contravenție - s-a reținut că în sălile deținute de reclamante, s-ar fi organizat evenimente "private" - "majorat" -, dar nu și nerespectarea dispozițiilor din art. 6 pct. 2 din anexă, privind capacitatea maximă a spațiului și testarea participanților.

Tocmai în aceasta constă caracterul neclar și abuziv al dispoziției din textul normativ amintit anterior. Situația de mai sus demonstrează lipsa de transparență, claritate, precizie a textului normativ, care face imposibil comportamentul adecvat. Or, orice dispoziție legală poate asigura aplicabilitatea dreptului, doar dacă este suficient și clar definită, ceea ce este evident că nu există în situația de față.

Cu privire la petitul subsidiar instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, nepronunțându-se asupra petitului dedus judecății.

1.4. Apărările formulate in cauză

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În acest sens, a arătat că la elaborarea actelor contestate au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000, precum și cele cuprinse în Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, proiectele fiind avizate de către autoritățile publice interesate în aplicarea acesteia, cât și de Consiliul Legislativ, iar cerințele esențiale au fost respectate în cauză, hotărârile analizate fiind emise în deplină concordanță cu prevederile art. 3, art. 4, art. 6 și art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază util a sublinia una dintre trăsăturile esențiale ale recursului, anume aceea că reprezintă o cale de atac în cadrul căreia controlul judiciar este limitat, în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., la aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, anume a celei pronunțate de instanța de fond.

O primă limită este aceea care rezultă din prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., anume că în etapa recursului pot fi invocate și analizate numai aspecte de nelegalitate care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 ale acestei norme juridice.

Un atare context de evaluare nu permite o reapreciere a probelor și a situației de fapt ce a fost stabilită în etapele procesuale anterioare, astfel încât criticile prin care recurentele tind a provoca o astfel de reevaluare nu vor fi analizate, ele fiind incompatibile cu exercițiul dreptului la recurs.

În concluzie, pe aspectele deduse judecății, criticile nu pot fi cenzurate de prezenta instanță, ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocată doar formal.

Astfel, instanța de control judiciar observă că prin Hotărârea nr. 1242 din 8 decembrie 2021 și ulterior prin H.G. nr. 34/08.01.2022, atacate n prezenta cauza, s-a prelungit cu câte 30 de zile starea de alertă instituită prin H.G. nr. 394/18.05.2020.

Recurentele-reclamantele, în susținerea poziției procesuale, prin argumentele prezentate, au arătat că în sarcina lor s-au întocmit câte două procese-verbale de contravenție în considerarea faptului că în restaurantele societății s-au organizat majorat sau o altă întrunire. Acest lucru justifică interesul societății recurente în formularea cererii de chemare în judecată precum și obiectul cererii, chiar dacă actele atacate au ieșit din vigoare. Procesele-verbale au fost atacate în dosarele cu nr. x/337/2022, 232/337/2022, 312/337/2022, 239/337/2022 de pe rolul Judecătoriei Zalău.

Instanța fondului a reținut că în analiza cererii de chemare în judecată se impune analiza conformității actelor atacate cu dispozițiile cuprinse în Constituție, în legi sau în acte asimilate legilor, respectiv în ordonanțele guvernului, prin prisma argumentelor invocate de reclamant, conform principiului disponibilității.

Astfel, instanța a reținut că reclamantele au invocat cu titlu general faptul că Guvernul nu a prezentat niciodată un criteriu obiectiv previzibil clar care să circumscrie pretinsa stare de pericol absoluit necesară instituirii stării de alertă. Reclamantele au arătat că astfel se contravine art. 53 din Constituție.

De altfel, prin sentința civilă nr. 65/07.03.2022, Curtea de Apel Cluj, a respins ca nefondată cererea de anularea a Hotărârilor Guvernului nr. 1242/09.12.2012 și nr. 34/08.01.2022, prin care s-a prelungit cu câte 30 de zile starea de alertă instituită prin H.G. nr. 394/18.05.2020.

Așa cum reiese din considerentele reținute de către judecătorul primei instanțe, faptul că adoptarea celor două acte atacate a avut ca temei analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul României la data de 05.12.2021 și, respectiv din data de 03.01.2022, document care indică evoluția pandemiei și concluzionează în sensul necesității continuării coordonării integrate și unitare a modului de aplicare a măsurilor de limitare combatere și control a infecției cu virusul SARS CoV-2.

Or, prin art. 1 pct. I din anexa nr. 3 Ia H.G. nr. 1242/2021 (identic cu arl.l pct. I din anexa nr. 3 la H.G. nr. 34/2022) "pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS CoV-2 sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferințe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea), precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații deschise sau închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit pct. 2-16".

Mai mult decât atât, instanța de fond a constatat în mod corect faptul că deși actele normative contestate nu conțin o definiție a termenilor "evenimente private" sau "mese festive", astfel de definiție legală ar fi însă inutilă având în vedere că actele normative precizează clar care sunt condițiile în care acestea pot să fie organizate. Este de asemenea, adevărat că activitatea restaurantelor nu este reglementată la punctele 2-16 ale art. 1 din anexa nr. 3 la H.G. nr. 1242/2021 sau H.G. nr. 34/2022. Această activitate este însă reglementată Ia art. 6 anexa nr. 3 a ambelor acte normative.

Astfel, instanța a apreciat în mod corect că nu se poate considera că nedefinirea legală termenilor "evenimente private" sau "mese festive" ar conduce la o lipsă de previzibilitate a actelor atacate.

Aceasta deoarece destinatarii actului juridic, inclusiv reclamantele, au posibilitatea să cunoască regulile pe care trebuie să le respecte în această privință, acestea fiind reglementate de art. 6 din Anexa nr. 3 a ambelor acte normative, astfel că din acest punct de vedere, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

De asemenea, instanța de fond a respins ca nefondate și aprecierile recurentelor-reclamante conform cărora măsurile pentru combaterea pandemiei distrug micile afaceri, iar referirile la felul în care s-a procedat în alte state europene nu reprezintă critici de nelegalitate veritabile și nici nu pot conduce la anularea actelor atacate.

Nu se poate aprecia că ar fi contrare legii sau abuzive hotărârile adoptate prin care s-au menținut măsurile referitoare la combaterea pandemiei de SARS COV 2, fiind evident că s-a avut în vedere evoluția ratei de infectare și necesitatea adoptării unor măsuri pentru reducerea acesteia.

Nu în ultimul rând, referitor la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentele - reclamante au susținut nelegalitatea sentinței atacate în sensul că sentința cuprinde motive contradictorii sau străine de cauză, apreciind că, prin starea de alertă impusă cu H.G.-rile contestate au fost îngrădite drepturile la libera circulație, la viața privată, etc.

Înalta Curte observă că argumentele expuse în motivarea recursului nu sunt explicitate deficiențele constatate de recurente în modalitatea de expunere a raționamentului juridic de către instanța de fond în sensul caracterului contradictoriu ori străin de natura cauzei al argumentelor oferite în sprijinul acesteia.

Cum corect a sesizat judecătorul fondului, pentru a se determina existența unei încălcări a art. 53 este necesar să se verifice în ce măsură s-a adus atingere unui anumit drept și dacă această atingere a fost sau nu proporțională cu situația care a creat-o. Cu atât mai mult, este necesar ca instanța să se raporteze la un anumit drept atunci când analizează existența unei atingeri aduse existenței dreptului.

Mai mult, reclamantele nu au indicat însă niciun drept concret căruia apreciază că i s-a adus o atingere disproporționată așa încât instanța nu poate să efectueze o analiză și să constate existența unei astfel de atingeri.

Așadar, reclamantele ar fi trebuie nu doar să indice drepturile fundamentale despre care arată că au fost restrânse cu încălcarea art. 53 din Constituție, ci și să prezinte argumente aplicate pentru fiecare drept de acest fel.

Prin urmare, susținerile recurentelor-reclamante sunt neîntemeiate, iar soluția pronunțată de prima instanță se impune a fi menținută, întrucât aceasta a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile legale în vigoare în funcție de situația de fapt care își găsește suport în probatoriul administrat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 65 din 7 martie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.