ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3601/2022

Ședința publică din data de 17 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2021 la data de 26.04.2021 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea H.G. 3/12.01.2021.

Prin sentința civilă nr. 191/2021 pronunțată la data de 28 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României și a dispus sesizarea acesteia cu excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 192/20,20 și a Legii nr. 55/2020.

A respins excepția lipsei procedurii prealabile și excepția lipsei de interes invocate de pârâtul Guvernul României și intervenientul Ministerul Afacerilor Interne.

A admis cererea de intervenție accesorie în numele pârâtului Guvernul României formulată de intervenientul Ministerul Afacerilor Interne.

A respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, sub un prim aspect se susține că cererea de intervenție este inadmisibilă întrucât Ministerul Afacerilor Interne nu este o entitate distinctă de pârât, astfel că nu poate să participe în nume propriu în litigiu, pentru simplul fapt că se confundă cu pârâtul. Arată că Ministerul Afacerilor Interne nu justifică un interes propriu în susținerea poziției procesuale a pârâtului Guvernul României.

Prin cea de-a doua critică se susține că judecătorul fondului este incompatibil, susținere argumentată pe faptul că a cenzurat concluziile orale de doar 5 minute, nu a permis reclamantului să pledeze pe inadmisibilitatea cererii de intervenție fiind întrerupt de judecător de mai multe ori, iar motivarea hotărârii este pur formală, ilogică, generală sau străină de natura cauzei și nu răspunde tuturor criticilor.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs se susține că hotărârea este nelegală în raport de dispozițiile art. 9, art. 14 din C. proc. civ., recurentul redând conținutul acestor dispoziții legale.

În cadrul acestui motiv de recurs sunt dezvoltate critici referitoare la faptul că sentința atacată este motivată formal, lapidar, și cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei.

În acest susține că judecătorul fondului a atribuit reclamantului afirmații pe care acesta nu le-a făcut; deși a susținut că H.G. adaugă la lege, instanța de fond a răspuns că nu este abilitată să verifice legalitatea modificărilor aduse Legii nr. 55/2020, iar considerentele din pag. 6 a sentinței referitoare la lipsa unei evaluări preliminare de impact sunt total străine cauzei; falsificarea hotărârii judecătorești cu prilejul întocmirii acesteia prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Mai susține recurentul că nu sunt analizate toate criticile din cererea introductivă, răspunsul la întâmpinare și concluziile scrise, sens în care se arată că din cererea introductivă nu este analizat deloc pct. 3 de la motivele extrinseci, iar analiza pct. 1 și 4 este total străină cauzei. De asemenea, susține că nu sunt analizate deloc pct. 2,3,7 și 8, iar referitor la pct. 4 acesta nu este analizat ca și conținut, adică instanța nu spune de ce argumentele recurentului nu ar fi bune, ci aduce așa-zise argumente fără legătură cu cele invocate de recurent și fără a le pune în discuția părților.

Din răspunsul la întâmpinare nu analizează deloc argumentele invocate de recurent la pct. 3, și nu analizează criticile formulate cu privire la lipsa fiabilității testelor RT-PCR atestată de studii științifice la care face referire hotărârea din 11.11.2020 a Curții de Apel din Lisabona.

Printr-un motiv de recurs intitulat "Netemeinicia sentinței" recurentul formulează un număr de 9 critici referitoare la faptul că actul normativ nu are o evaluare preliminară de impact; actul normativ nu este motivat; presupusul temei de facto al adoptării H.G. fraudează legea; actul normativ a fost adoptat cu încălcarea principiului transparenței decizionale; H.G. nr. 3/2021 adaugă la Legea nr. 55/2020; nerespectarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020Ș motive intrinseci de nulitate ale H.G.; motivele de nulitate din răspunsul la întâmpinare și concluziile scrise.

Intimatul pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, iar intervenientul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării cererii de recurs și excepția nulității recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat anularea H.G. nr. 3/12.01.2021.

Prin sentința recurată, în ceea ce privește fondul cauzei, acțiunea a fost respinsă, prima instanță reținând că motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate.

Prin recursul formulat recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se reține că potrivit acestei dispoziții legale "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (1) când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale"

Critica referitoare la incompatibilitatea judecătorului în sensul că judecătorul fondului a cenzurat concluziile orale la doar 5 minute și nu a permis recurentului să pună concluzii pe inadmisibilitatea cererii de intervenție nu poate fi primită.

Sintagma "alcătuirea instanței" menționată în cuprinsul normei juridice anterior enunțată implică nerespectarea normelor privind compunerea instanței, precum și cele referitoare la constituirea instanței. Prin urmare criticile ce pot fi aduse unei hotărâri judecătorești în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. trebuie să vizeze o nelegală compunere a completului de judecată, sau o nelegală constituire a completului de judecată.

Limitarea în timp a intervenției fiecărei părți nu poate fi circumscrisă motivului de casare invocat, dispozițiile art. 216 alin. (4) C. proc. civ. permițând președintelui completului de judecată să limiteze în timp intervenția fiecărei părți din proces.

Prin urmare, argumentele invocate de recurentul reclamant nu pot susține incidența acestui motiv de recurs, acestea excedând cadrului legal care reglementează regimul juridic al incompatibilității judecătorului. Mai mult, se constată că recurentul avea posibilitatea recuzării judecătorului dacă ar fi apreciat că judecătorul fondului ar fi fost incompatibil.

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare include în conținutul său toate neregularitățile procedurale ce pot fi săvârșite în cursul procedurii judiciare, cu excepția celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de casare de la pct. 5 poate viza cele mai variate neregularități de ordin procedural, începând de la neregulata citare a uneia dintre părți și continuând cu nesemnarea cererii reconvenționale, nesemnarea minutei de către judecători, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este destinat să valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât și a celor de ordine privată, legea nefăcând nicio distincție în această privință. Casarea unei hotărâri judecătorești pentru acest motiv de recurs se poate obține însă în mod diferit, în funcție de natura imperativă sau dispozitivă a normelor procedurale încălcate.

În cauză, Înalta Curte constată că recurentul nu a invocat în concret încălcări ale unor reguli de procedură civilă astfel că motivul de casare invocat respectiv dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 este nefondat.

Înalta Curte nu poate reține nici criticile formulate de recurent cu privire la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Amintește instanța de control judiciar că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte observă că în practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză.

Prin urmare, criticile formulate de recurent în sensul că instanța de fond nu a analizat toate motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, prin răspunsul la întâmpinare și concluziile scrise nu pot fi primite atâta vreme cât, așa cum s-a arătat, instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică.

Neacordarea de către instanța de fond, în procedura de evaluare a mijloacelor de probă administrate, a valențelor probatorii pretinse de partea care le-a propus, nu se circumscrie motivului de nelegalitate invocat, contestarea stării de fapt rezultată din evaluarea coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate reprezentând o chestiune de netemeinicie a hotărârii, a cărei analiză nu poate fi făcută în această cale de atac extraordinară.

Și alegațiile recurentului referitoare la faptul că deși a susținut că H.G. adaugă la lege instanța de fond a răspuns că nu este abilitată să verifice legalitatea modificărilor aduse Legii nr. 55/2020 nu pot fi primite.

Verificând hotărârea judecătorească recurată se constată, în acord cu judecătorul fondului, că ceea ce a urmărit recurentul reclamant prin invocarea acestui motiv de nelegalitate a fost constatarea neconstituționalității modificărilor operate la Legea nr. 55/2020 ulterior promulgării acesteia, printr-un control de constituționalitate exercitat de instanța judecătorească.

Corect s-a reținut că în sistemul român de control concret al constituționalității legilor, declanșarea controlului a posteriori operează doar pe cale incidentală, prin intermediul excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, iar nu printr-o "actiopopularis", pe baza sesizării directe de către orice persoană, fiind invocată în acest sens și jurisprudența Curții Constituționale.

Și criticile întemeiate pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Amintește Înalta Curte că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere faptul că prima instanță a făcut o interpretare și o aplicare corectă dispozițiilor legale incidente cauzei, argumentele prezentate de recurent fiind mai degrabă aprecieri subiective are nu-și găsesc fundamentarea în cadrul legal aplicabil litigiului dedus judecății.

În ce privește criticile recurentului-reclamant referitoare la netemeinicia hotărârii, respectiv cele privitoare la faptul că actul normativ nu are o evaluare preliminară de impact; actul normativ nu este motivat; presupusul temei de facto al adoptării H.G. fraudează legea; actul normativ a fost adoptat cu încălcarea principiului transparenței decizionale; H.G. nr. 3/2021 adaugă la Legea nr. 55/2020; nerespectarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020; motive intrinseci de nulitate ale H.G.; motivele de nulitate din răspunsul la întâmpinare și concluziile scrise exced controlului instanței de recurs, întrucât, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținute ca temei al recursului.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza motivele de nelegalitate invocate prin acțiune, obiectul recursului fiind reprezentat de hotărârea judecătorească atacată și nu actul administrativ a cărei anulare s-a solicitat prin acțiune.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt și cu modalitatea de administrare a probatorului nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speță, cererea de recurs se limitează la reluarea conținutului cererii de chemare în judecată formulată în primă instanță, fiind reluate inclusiv criticile privind nemotivarea actului administrativ atacat, chestiuni dezlegate cu caracter definitiv prin sentința recurată, fără a se formula critici raportat la conținutul concret al hotărârii atacate. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Și critica referitoare la faptul că cererea de intervenție este inadmisibilă întrucât Ministerul Afacerilor Interne nu este o entitate distinctă de pârât, astfel că nu poate să participe în nume propriu în litigiu, pentru simplul fapt că se confundă cu pârâtul, este nefondată.

Intervenientul Ministerul Afacerilor Interne este inițiatorul H.G. nr. 3/2021 a cărei anulare face obiectul cauzei dedusă judecății, iar cererea de intervenție se subscrie dispozițiilor prevăzute de dispozițiile art. 61 alin. (3) din C. proc. civ.

Totodată, se reține că intervenientul Ministerul Afacerilor Interne justifică interes propriu în participarea la judecata prezentului litigiu având în vedere faptul că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 "starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne și nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne".

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății iar hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de ședință din 14 iunie 2021 și a sentinței civile nr. 191/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2022.