ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1745/2022

Ședința publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 16.12.2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea dispozițiilor pct. 10 și pct. 11 din art. 1 din Anexa nr. 3 menționată în art. 2 lit. c) din H.G. nr. 1065/2020 și suspendarea acestor dispoziții până la soluționarea definitivă a cauzei.

La data de 13.01.2021, Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Cererea de intervenție a fost admisă în principiu prin încheierea de ședință din 29 ianuarie 2021.

1.2. Prin sentința civilă nr. 120 din 5 februarie 2021, Curtea a admis excepția inadmisibilității invocată de pârât și de intervenient cu privire la cererea de suspendare și a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.

A admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamantă și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prin raportare la art. 126 din Constituția României.

A respins excepția lipsei de interes invocată de pârât și de intervenient cu privire la capătul de cerere privind anularea actului, ca nefondată.

A respins cererea de anulare a pct. 10 și 11 din Anexa 3 la H.G. nr. 1065/2020, ca neîntemeiată.

A admis cererea de intervenție accesorie.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și respingerea cererii de intervenție accesorie, ca nefondată.

A susținut că nu există temei legal pentru interdicția pelerinilor cu alt domiciliu de a participa la procesiuni religioase sau pelerinaje, art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020, la care face referire instanța de fond, nefăcând nicio referire la posibilitatea de a interzice accesul la evenimente, în funcție de domiciliul persoanei.

A precizat că, având în vedere argumentele instanței cu privire la condițiile de calitate a legii, în cazul în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate constata că ingerința nu a fost legală, invocă și excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020, expunând argumente în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În continuarea argumentelor sale, recurenta-reclamantă a mai arătat că nu a susținut că nu ar fi existat un interes legitim al ingerinței, însă statul nu a făcut dovada condiției ca ingerința să fie necesară și proporțională într-o societate democratică.

A menționat că Guvernul nu a interzis numai pelerinajele mari, renumite, în care organizarea este sprijinită și de organele statului, încălcarea dreptului său la libertate religioasă având un caracter continuu cu privire la toate pelerinajele/procesiunile religioase care s-au organizat sau s-ar fi putut organiza dacă nu ar fi fost interzise în această perioadă.

Pelerinajele/procesiunile religioase au fost interzise în funcție de domiciliul cetățenilor pe tot teritoriul României, iar în cazul de față autoritățile nu au explicat de ce nu au prevăzut condiții similare pentru activitățile laice desfășurate în aceeași perioadă, ca cele de la art. 1 pct. 7 și 8 din Anexa 3 din H.G. nr. 1065/2020. Prin urmare, se circulă liber pe teritoriul României în orice alt scop, decât cel spiritual, problema epidemiologică fiind reprezentată de scopul călătoriei.

A mai făcut recurenta aprecieri cu privire la existența discriminării, arătând că a mai apărut un criteriu de deosebire a cetățenilor, urmând a fi impuse restricții prin hotărâri de guvern sau alte acte administrative unei noi categorii de persoane, cea a "nevaccinaților", și exemplificând ce măsuri ar putea fi considerate oportune în această perioadă, care, însă, nu ar fi constituționale.

3.1. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca lipsit de interes și, în subsidiar, ca nefondat.

În cuprinsul întâmpinării, a mai invocat intimatul și faptul că recurenta nu aduce veritabile critici de nelegalitate, pretinsele nemulțumiri ale recurentei neraportându-se la considerentele reținute de prima instanță, recursul impunându-se a fi anulat.

3.2. Intimatul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes a recursului. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Odată cu întâmpinarea, Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs incident cu privire la soluția dată de instanță asupra excepției lipsei de interes.

A susținut recurentul-intervenient, în esență, că raportat la momentul la care acțiunea a fost judecată, nu erau îndeplinite condițiile de exercitare, respectiv de susținere a unei acțiuni civile, cerințe obligatorii prevăzute de art. 32 C. proc. civ.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 499 C. proc. civ., excepției lipsei de interes a recursului principal, invocată de intimatul-pârât Guvernul României și de intimatul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne prin întâmpinări, și excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României prin întâmpinare.

4.1. În ceea ce privește excepția lipsei de interes, Înalta Curte apreciază că aspectele învederate de intimați, că actul ce face obiectul acțiunii, H.G. nr. 1065/2020, și-a încetat aplicabilitatea, nu pot duce la concluzia unei lipse de finalitate a formulării cererii de recurs, deoarece abrogarea sau ieșirea din vigoare a unui act administrativ nu are ca efect lipsirea părții de un folos efectiv în ipoteza admiterii acțiunii și anulării actului.

Actul administrativ atacat și-a produs efectele pe perioada cât a fost în vigoare, iar, în ipoteza în care acțiunea este admisă, partea are dreptul să solicite despăgubiri, astfel că, din acest punct de vedere, există interes pentru susținerea recursului și în prezent, excepția urmând a fi respinsă.

4.2. Analizând excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României, Înalta Curte constată că recursul reclamantei A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta a invocat formal motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără, însă, a evidenția niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivul de casare menționat.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, deși, la nivel formal, recurenta-reclamantă A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurenta-reclamantă, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a-și exprima nemulțumirea față de soluția instanței de fond și la a face aprecieri cu privire la actul atacat, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod critica de nelegalitate și fără a motiva de ce instanța de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de control judiciar fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmând a fi admisă excepția nulității recursului și a se constata nulitatea recursului recurentei-reclamante.

4.3. În ceea ce privește recursul incident formulat de intimatul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte reține că, potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ.,

"(1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile."

Conform art. 472 alin. (2) C. proc. civ.,

"(2) Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

În raport cu aceste dispoziții legale, având în vedere soluția ce se va da asupra recursului principal formulat de recurenta-reclamantă A., de constatare a nulității acestuia, Înalta Curte urmează a constata ca rămas fără efect recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes a recursului promovat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 120 din 5 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, invocată de intimatul-pârât Guvernul României și de recurentul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne.

Admite excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată de intimatul-pârât Guvernul României.

Constată nulitatea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței menționate.

Constată ca rămas fără efect recursul incident formulat de recurentul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiași sentințe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.