ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.06.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3553/2022

HOTĂRÂRE
16.06.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3553/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra căii de atac de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2022 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se dispună anularea H.G. nr. 171/03.02.2022 și, în subsidiar, anularea art. 4 din Anexa nr. 2 privind condiționarea participării la activități prevăzute de Anexa 3, astfel cum sunt precizate acolo.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 50 din 17 februarie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă, cererea de emitere a ordonanței președințiale, formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 50 din 17 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, au declarat apel reclamanții A., B. și C., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate, înlăturarea excepției inadmisibilității și, pe fond, admiterea cererii așa cum a fost formulată și anularea H.G. nr. 171/03.02.2022.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat: excepția netimbrării apelului, excepția inadmisibilității căii de atac, excepția nulității pentru nemotivare și excepția lipsei de interes.

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității căii de atac pentru neachitarea taxei judiciare de timbru și pentru nemotivare.

Examinând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., regularitatea învestirii instanței cu calea de atac declarată în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de ordonanță președințială prin care să se dispună anularea H.G. nr. 171/03.02.2022 și, în subsidiar, anularea art. 4 din Anexa nr. 2 privind condiționarea participării la activități prevăzute de Anexa 3, astfel cum sunt precizate acolo.

Curtea de Apel Cluj a reținut că nu pot fi eludate condițiile de admisibilitate strict prevăzute de art. 997 C. proc. civ. și, în raport cu obiectul cererii formulate de reclamanți a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială.

În cauză, reclamanții au înțeles să declare apel împotriva hotărârii primei instanțe și nu recurs.

Înalta Curte reține ca fiind incidente cauzei dispozițiile art. 1000 alin. (1) C. proc. civ.:

"Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.",coroborat cu alin. (4) din același cod:

"În toate cazurile în care competența de primă instanță aparține curții de apel, calea de atac este recursul, dispozițiile alin. (1) - (3) aplicându-se în mod corespunzător."

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că se impune, cu prioritate, analizarea admisibilității căii de atac declarate în raport cu dispozițiile art. 1000 alin. (4), coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. privind principiul legalității căii de atac, potrivit căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Totodată, instanța de control judiciar are în vedere Decizia nr. 19 din 24 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la o eventuală calificare a căii de atac în recurs, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) și art. 152 din C. proc. civ., conform cărora, "Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă" și, respectiv, "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită."

În considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19/2016 dată în recursul în interesul legii, care a analizat sfera de aplicare a dispozițiilor art. 457 alin. (4) din C. proc. civ., în care legiuitorul vorbește expres despre recalificarea căii de atac, s-au reținut următoarele:

"Astfel, în viziunea codului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, posibilitatea ca părțile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din C. proc. civ..] și fiind, astfel, de strictă aplicare.

Ca atare, recalificarea căii de atac este operațiunea pe care o face instanța sesizată, prin raportare la o calificare inexactă, făcută tot de către o instanță de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, iar nu de către parte în cuprinsul căii de atac formulate. În acest din urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac, ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din C. proc. civ.

În al doilea rând, alin. (4) trebuie interpretat în contextul articolului din care face parte, art. 457 din C. proc. civ., intitulat "Legalitatea căii de atac". Astfel, primele două alineate consacră expres principiul legalității căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziție cu eventualele mențiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Așa cum se reține în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din C. proc. civ. s-a adus un "corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greșit". Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea reprezenta decât tot o încercare de înlăturare a unei posibile vătămări în cazul existenței unei mențiuni inexacte în dispozitivul hotărârii atacate referitor la calea de atac prevăzută de lege, o astfel de interpretare fiind concordantă cu prevederile art. 47 și 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.".

Prin dispozitivul deciziei menționate, Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis următoarele:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, stabilește că:

Dispozițiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate.

În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.."

Decizia nr. 19/2016 este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu pot fi ignorate dezlegările în drept ale instanței supreme.

Raportat la considerentele și la dispozitivul deciziei menționate, Înalta Curte reține că recalificarea s-ar impune numai în măsura în care s-ar fi menționat eronat calea de atac în cuprinsul hotărârii atacate, ceea ce nu este cazul în speța de față, în condițiile în care, în hotărârea Curții de Apel Cluj s-a menționat în mod legal că poate fi atacată cu recurs.

De asemenea, în măsura în care cererea nu conține suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

În consecință, urmează să se dea eficiență dispozițiilor legale relevante în rezolvarea excepției inadmisibilității căii de atac a apelului declarat și a se respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, procedând la verificarea modului în care această decizie este incidentă în speță.

Examinând conținutul cererii formulate de reclamanți se constată că aceștia au solicitat admiterea apelului.

Totodată, din dezvoltarea criticilor formulate rezultă că acestea nu vizează aspecte de legalitate, ci de temeinicie, neputându-se decela niciun motiv de nelegalitate a sentinței atacate care să poată fi încadrat în vreunul dintre motivele de casare reglementate, expres și limitativ, ca motive de recurs la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, cererea nu cuprinde suficiente elemente care să permită Înaltei Curți să califice calea de atac declarată ca fiind cea prevăzută de lege, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 19/2016 incidentă în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepția inadmisibilității căii de atac, invocată de intimatul-pârât și va respinge apelul formulat de reclamanții, ca inadmisibil.

Admite excepția inadmisibilității căii de atac invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne.

Respinge apelul formulat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 50/2022 din 17 februarie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3030/2022
invocată de pârâtul Guvernul României, și a unit cu fondul cauzei excepția lipsei de interes și excepția nulității cererii de chemare în judecată. 2.2. Prin sentința civilă nr. 236/2021 din 28 septembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a
ÎCCJ 2022-06-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3156/2022
Ședința publică din data de 2 iunie 2022 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a
ÎCCJ 2023-01-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 159/2023
. prin decizia din 13.01.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, a admis recursul reclamantei și a înlăturat excepția lipsei de interes într-o acțiune de anulare H.G. (decizia nu este motivată) și a trimis cauza spre rejudecare. Prin urmare
ÎCCJ 2022-04-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2165/2022
Ședința publică din data de 8 aprilie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâ
ÎCCJ 2022-06-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3601/2022
Ședința publică din data de 17 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2021 la
Sursă