ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3048/2023

Ședința publică din data de 7 iunie 2023

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19.01.2022 sub nr. de dosar x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- anularea deciziei atacate de instituire a măsurilor asigurătorii ca fiind nelegală, nejustificată și nemotivată, emisă cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, în special cu încălcarea dispozițiilor exprese prevăzute de art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală;

- anularea tuturor actelor subsecvente actului administrativ nelegal atacat;

- obligarea emitentului la repararea prejudiciului, constând atât din paguba efectivă (damnum emergens) cât și din beneficiul nerealizat (lucrum cessans), produs ca urmare a emiterii și punerii în aplicare a deciziei atacate, al cărui cuantum va fi stabilit printr-o expertiză de specialitate și pe baza documentelor ce le va prezenta.

- în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, solicită suspendarea executării actului administrativ atacat;

- cu cheltuieli de judecată.

1.2. Sentința pronunțată de Curtea de Apel Timișoara

Prin sentința civilă nr. 56 din 15 februarie 2022, a fost admisă în parte acțiunea și, în consecință, anulată Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.11.2021, emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș.

Totodată, a fost respinsă în rest acțiunea reclamantei.

1.3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, recurenta-reclamantă a punctat îndeosebi aspectele care vizează nelegalitatea sentinței, susținând că instanța de fond în mod greșit a reținut că instituirea masurilor asigurătorii s-a făcut de organele fiscale nejustificat, întrucât din probele depuse la dosarul cauzei nu rezulta pericolul sustragerii patrimoniului de către reclamantă, iar, pe de altă parte, Decizia nu e motivată complet așa cum prevede art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală, respectiv nu sunt indicate împrejurările de fapt din care rezultă existența unor situații excepționale și nu sunt indicate împrejurările de fapt din care rezultă pericolul ca reclamanta debitoare să se sustragă, să își ascundă, ori să își risipească patrimoniul.

A apreciat greșită soluția instanței de fond și în acest sens a arătat că măsurile asigurătorii se dispun dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative: existența situației de pericol în ceea ce privește recuperarea creanței fiscale cauzată de conduita debitorului și inexistența titlului executoriu având ca obiect creanța a cărei recuperare este în pericol, sau deși există titlu executoriu, organul fiscal nu este în drept să aplice măsurile executorii, întrucât nu s-a împlinit termenul de 15 zile după comunicarea somației.

Cu toate că instituția recurentă a demonstrat atât prin apărările formulate cât și prin probele depuse la dosarul cauzei că toate acțiunile întreprinse de asociatul reclamantei au fost premeditate, instanța de fond a trecut peste acest aspect, neluându-le în considerare.

Totodată, a precizat că organele fiscale au la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă aspectele menționate prin întâmpinare, iar instanța de fond le-a trecut cu vederea.

Subliniază recurenta că s-au constatat îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii solidare, în temeiul prevederilor art. 25 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:

- controlul direct pe care dl B. îl exercită asupra societății C. S.R.L. (prin calitatea de asociat unic și administrator), precum și controlul indirect asupra societății A. S.R.L. (prin soția sa D. asociat unic și administrator);

- conform analizei efectuate, un număr de 12 angajați (dintr-un total de 19 angajați în anul 2020) ai debitoarei C. S.R.L. și-au încetat raporturile de muncă cu aceasta, fiind încadrați pe funcții identice sau similare pe societatea afiliată A. S.R.L., motiv pentru care s-a decis angajarea răspunderii solidare a societății afiliate A. S.R.L. în vederea realizării în tot a creanței fiscale în sumă de 72.771.993 RON, fiind emisă Decizia nr. 36724/30.12.2021 de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 207/2015.

Cu privire la necesitatea instituirii măsurilor asiguratorii în temeiul prevederilor art. 213 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015, recurenta-pârâtă precizează că măsurile asiguratorii dispuse au la bază sumele stabilite prin Referatul justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii nr. 32312/26 emis la data de 26.11.2021, respectiv obligații fiscale datorate bugetului general consolidat de S.C. C. S.R.L., stabilite prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/18.11.2020 (39.251.069 RON), procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/02.11.2020 (5.000 RON), respectiv prin Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 430/09.12.2020 (11.433.690 RON) și Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 430/09.12.2020 (22.082.234 RON).

1.4. Apărările intimatului

Intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare în cauză.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 7 mai 2022 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 7 iunie 2023, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita doar la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.

De asemenea, chiar dacă din perspectiva recurentei modalitatea în care instanța de fond a înțeles să răspundă argumentelor invocate nu este mulțumitoare, aceasta nu echivalează cu nemotivarea hotărârii în sensul nerespectării de către aceasta a exigențelor impuse de prevederile art. 425 C. proc. civ.

Motivele de recurs încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ce vizează aplicarea greșită și încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 25 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nu pot fi reținute.

Înalta Curte va avea în vedere că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de control judiciar constată că prima instanță a pronunțat hotărârea cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie raportat la situația de fapt reținută, soluție pe care, la rândul său, o adoptă ca atare, apreciind, implicit, că sunt neîntemeiate criticile recurentului-pârât formulate din această perspectivă.

Astfel, instanța reține că, prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.11.2021, emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș s-au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor reclamantei A. S.R.L. - în temeiul prevederilor art. 213 alin. (2) si (4) din Legea nr. 207/2015 - "întrucât s-a constatat existența pericolului să vă sustrageți de la urmărire sau să vă ascundeți ori să vă risipiți patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

În motivarea acestei decizii s-a arătat că "prin Referatul nr. x din data de 26.11.2021 s-a analizat oportunitatea angajării răspunderii solidare, fiind demarată procedura prevăzută de art. 25 si art. 26 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru societatea afiliată A. S.R.L., în vederea realizării, în tot a creanței fiscale în sumă de 72.771.993 RON, reprezentând obligațiile fiscale datorate bugetului general consolidat de către S.C. C. S.R.L., CUI x."

S-a mai reținut că obligațiile fiscale datorate bugetului general consolidat de S.C. C. S.R.L., au fost stabilite în baza Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/18.11.2020 (39.251.069 RON) și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/02.11.2020 (5.000 RON), respectiv prin Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 430/09.12.2020 (11.433.690 RON) și Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 430/09.12.2020 (22.082.234 RON).

De asemenea, la data de 24.09.2021, urmare analizării tuturor împrejurărilor de fapt și de drept privind situația financiar-economică a societății debitoare S.C. C. S.R.L., creditoarea bugetară A.J.F.R Timiș - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii a procedat la întocmirea Procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/3/29.09.2021, prin care s-a constatat că S.C. C. S.R.L. figura în evidența fiscală cu obligații fiscale în sumă totală de 72.771.993 RON, neavând bunuri sau venituri urmăribile, aflându-se în evidentă stare de insolvabilitate.

Ca atare, s-a constatat existența afilierii între - S.C. A. S.R.L., S.C. E. S.R.L., F. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., prin dl. B. în mod direct sau afiliere indirectă exercitând un control indirect prin intermediul rudelor de gradul 1 al acestuia (soția și fiul).

În urma soluționării contestației formulate de reclamantă în baza art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015, instanța de fond a dispus anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, reținând, printre altele că actul administrativ-fiscal contestat nu este motivat corespunzător, în condițiile în care instituirea unor măsuri asigurătorii se justifică prin conturarea unui pericol de sustragere a debitorului, de ascundere ori risipire a patrimoniului său, iar nu pe probabilitatea apariției în viitor a unei stări de pericol.

Ca atare, motivarea actului administrativ fiscal, potrivit art. 46 alin. (2) lit. e) și f) Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), prevede că "actul administrativ emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .e) motivele de fapt;f) temeiul de drept".

Este adevărat că, deși în prezent nu avem un text de lege care să consacre expres obligația motivării tuturor actelor administrative, fără excepție, se arată adesea că un asemenea principiu se întemeiază pe prevederile art. 31 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Autoritățile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal", respectiv pe cele ale art. 8 alin. (2) C. adm., în conformitate cu care "Beneficiarii activităților administrației publice au dreptul de a obține informații de la autoritățile și instituțiile administrației publice, iar acestea au obligația corelativă a acestora de a pune la dispoziția beneficiarilor informații din oficiu sau la cerere, in limitele legii".

Așadar, întemeindu-se pe aceste texte, în jurisprudență se arată constant că motivarea reprezintă "o obligație generală a autoritarii publice, aplicabilă oricărui act administrativ, îndeplinind un dublu rol: acela de transparență în profitul beneficiarului actului, care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum și acela de a conferi instanței un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ".Prin urmare, după ce vom stabili actele la care este necesară motivarea(b), vom analiza relația dintre motivul actului (condiția de fond) și motivarea sa (condiția de forma) (c), condițiile pe care trebuie să le îndeplinească motivarea pentru a fi considerată validă (d), urmând a pune în final concluzii cu privire la sancțiunea care se impune a fi aplicata în cazul lipsei motivării (e)."

Cum bine a punctat judecătorul fondului, motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale.

Practic, instanța fondului a apreciat, în mod corect, că absența motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare și a încălcare a obligației constituționale a autorităților administrative de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond, contrar celor susținute de pârâtă prin cererea de recurs, a efectuat o analiză corectă a cauzei dedusă judecății.

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constată că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) și care sunt consecințele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, trebuie analizat comportamentul fiscal al contribuabilului.

Or, un comportament fiscal apt a forma această prezumție privind existența pericolului sustragerii nu se conturează în speța dedusă judecății, având în vedere că recurenta pârâtă a prezentat un context factual, fără a indica în concret însă aspecte care să probeze că reclamanta ar intenționa să își ascundă sau risipească în mod fraudulos patrimoniul în scopul de a zădărnici executarea.

Raportat la circumstanțele cauzei, descrierea, în cuprinsul deciziei contestate, a unor tranzacții cu societăți al căror comportament a fost apreciat inadecvat, nu este suficientă pentru luarea unor măsuri de indisponibilizare a patrimoniului debitoarei.

În plus, așa cum în mod corect a constatat și judecătorul fondului, din cuprinsul Deciziei nr. 32312/26/26.11.2021 lipsește motivarea referitoare la îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), conform cărora "se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv în situația în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. (…)", întrucât: - nu sunt indicate împrejurările de fapt din care rezultă existența unor situații excepționale; - nu sunt indicate împrejurările de fapt din care rezultă pericolul ca reclamanta debitoare să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Mai mult decât atât, nici în cuprinsul întâmpinării sau a memoriului de recurs nu s-au relevat acele împrejurări de fapt pe care se întemeiază susținerea că sunt respectate dispozițiile art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală pentru instituirea de măsuri asiguratorii.

În egală măsură, instanța de recurs reține că instituirea măsurilor asigurătorii nu s-a întemeiat pe o analiză globală a cumulului de elemente, ci doar pe faptele imputate reclamantei, care ar urma să conducă la stabilirea creanței fiscale suplimentare, ceea ce implică o suprapunere între motivele care determină emiterea deciziei de impunere a obligațiilor fiscale și motivele emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Diferența dintre cele două acte administrativ fiscale este evidentă, unul reprezentând un titlu de creanță, care constată o obligație fiscală în sarcina contribuabilului, pe când cel de-al doilea reprezintă o măsură preventivă, pentru adoptarea căreia este necesar să fie îndeplinite condițiile distinct prevăzute de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș împotriva sentinței civile nr. 56 din 15 februarie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.