ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1703/2022

Ședința publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Inspecție Fiscală, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.01.2021, comunicată reclamantei în data de 14.01.2021, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș;

- ridicarea măsurii asigurătorii dispuse prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.01.2021;

- anularea tuturor actelor subsecvente deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.01.2021, ca netemeinice și nelegale, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 216 din 22 aprilie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Inspecție Fiscală.

A dispus anularea Deciziei de restituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.01.2021 și ridicarea măsurii asigurătorii dispuse prin respectiva decizie.

A respins cererea de anulare a tuturor actelor subsecvente Deciziei de restituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.01.2021.

A obligat pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Inspecție Fiscală să plătească reclamantei suma de 50 RON cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș a formulat recurs, prin care a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în totalitate a acțiunii formulate de reclamantă.

În susținerea recursului s-a arătat - în esență - că Decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. x/05.01.2021 este motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent, potrivit dispozițiilor art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Astfel, din cuprinsul deciziei rezultă că necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii a rezultat în urma analizei de fapt fiscale a debitorului, respectiv a faptului că s-a reținut, în urma unui control inopinat, că în perioada anilor 2018-2019, reclamanta a acordat cu titlul de diurnă (cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări) suma totală de 10.131.455 RON, persoanelor angajate care au prestat muncă, în baza contractelor de muncă încheiate cu reclamanta și care au fost puși la dispoziția unei societăți în statul membru din Italia, pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acesteia și care reprezintă în fapt venituri asimilate salariilor și asupra cărora societatea avea obligația calculării, reținerii și virării contribuțiilor sociale obligatorii.

Echipa de control a procedat la reconstituirea sumelor brute acordate fiecărui salariat cu titlu de diurnă în perioada anilor 2018-2019 și încadrarea lor în categoria veniturilor de natură salarială, respectiv la calcularea contribuțiilor sociale datorate pentru o diferență de venit brut în sumă de 10.131.455 RON, fiind stabilită o contribuție suplimentară de asigurări sociale datorată de reclamantă în sumă de 227.968 RON, iar pentru angajat 4.204.554 RON. Raportat la cele menționate s-a constatat existența pericolului ca reclamanta să se sustragă de la urmărire, să-și ascundă ori să își risipească patrimoniul, motiv pentru care s-a apreciat că se impune instituirea măsurilor asigurătorii.

Contrar celor reținute de prima instanță, recurenta a considerat că organele fiscale au prezentat motivele care au determinat luarea acestei măsuri excepționale și nu s-au limitat a prezenta cuantumul obligațiilor fiscale estimate prin referatul justificativ din 05.01.2021. Recurenta a invocat și prezumția de legalitate a actelor administrativ-fiscale potrivit căreia actele administrativ-fiscale sunt conforme cu legile și cu actele normative care au o forță juridică superioară.

Recurenta a solicitat respingerea unei eventuale cereri a reclamantei de obligare a AJFP Timiș la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că în această procedură nu se află în culpă procesuală.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței deduse judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin Decizia nr. 01/05.01.2021, organele fiscale au dispus în sarcina reclamantei A. S.R.L. instituirea măsurilor asiguratorii prin sechestru asigurator asupra bunurilor și conturilor bancare ale reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 213 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015.

AJFP Timiș a menționat în cuprinsul deciziei că necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii a rezultat în urma analizei de fapt fiscale a debitorului, prin care s-a reținut, în urma unui control inopinat că în perioada anilor 2018-2019 reclamanta a acordat cu titlul de diurnă (cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări) suma totală de 10.131.455 RON persoanelor angajate, care au prestat muncă în baza contractelor de muncă încheiate cu reclamanta și care au fost puși la dispoziția unei societăți în statul membru din Italia pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acesteia și care reprezintă în fapt venituri asimilate salariilor și asupra cărora societatea avea obligația calculării, reținerii și virării contribuțiilor sociale obligatorii.

Sumele estimate prin referatul justificativ din 05.01.2021 au constat în impozit pe veniturile din salarii în sumă de 658.544 RON, contribuție asigurătorie pentru muncă datorată de angajator în cuantum de 227.968 RON, contribuții de asigurări sociale datorate de angajat în cuantum de 2.532.864 RON și contribuție asigurări sociale de sănătate datorate de angajat în cuantum de 1.013.146 RON, suma totală pentru care s-au dispus măsurile asigurătorii fiind de 4.432.522 RON.

În urma soluționării contestației formulate de reclamantă în baza art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015, instanța de fond a dispus anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, reținând că actul administrativ-fiscal contestat nu este motivat corespunzător, în condițiile în care instituirea unor măsuri asigurătorii se justifică prin conturarea unui pericol de sustragere a debitorului, de ascundere ori risipire a patrimoniului său, iar nu pe probabilitatea apariției în viitor a unei stări de pericol.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond, contrar celor susținute de pârâtă prin cererea de recurs, a efectuat o analiză corectă a cauzei dedusă judecății.

Astfel, dispozițiile art. 213 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală prevăd că "(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv în situația în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

(3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii."

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constată că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) și care sunt consecințele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, trebuie analizat comportamentul fiscal al contribuabilului.

Or, un comportament fiscal apt a forma această prezumție privind existența pericolului sustragerii nu se conturează în speța dedusă judecății, având în vedere că recurenta pârâtă a prezentat un context factual în care societatea reclamantă este suspectată că nu ar fi îndeplinit obligațiile privind calcularea, reținerea și virarea contribuțiilor sociale obligatorii, aferente sumelor achitate angajaților, fără a indica în concret însă aspecte care să probeze că reclamanta ar intenționa să își ascundă sau risipească în mod fraudulos patrimoniul în scopul de a zădărnici executarea.

Raportat la circumstanțele cauzei, descrierea, în cuprinsul deciziei contestate, a unor presupuse obligații fiscale neachitate, nu este suficientă pentru luarea unor măsuri de indisponibilizare a patrimoniului debitoarei.

Instanța de recurs reține că instituirea măsurilor asigurătorii nu s-a întemeiat pe o analiză globală a cumulului de elemente, ci doar pe faptele imputate reclamantei, care ar urma să conducă la stabilirea creanței fiscale suplimentare, ceea ce implică o suprapunere între motivele care determină emiterea deciziei de impunere a obligațiilor fiscale și motivele emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii. Diferența dintre cele două acte administrativ fiscale este evidentă, unul reprezentând un titlu de creanță, care constată o obligație fiscală în sarcina contribuabilului, pe când cel de-al doilea reprezintă o măsură preventivă, pentru adoptarea căreia este necesar să fie îndeplinite condițiile distinct prevăzute de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Înalta Curte are în vedere și faptul că la dosarul cauzei nu a fost depusă o decizie de impunere emisă conform art. 213 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, nefiind făcută dovada, la peste un an de la instituirea sechestrului, a emiterii titlului de creanță pentru debitele estimate pentru care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii.

Această împrejurare, coroborată cu lipsa motivării deciziei atacate, întărește concluzia nelegalității instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor și conturilor bancare ale reclamantei.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș în nume propriu și în reprezentarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 216 din 22 aprilie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2022.