ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2808/2024

Ședința publică din data de 23 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 06.01.2022 sub nr. de dosar x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- Anularea deciziei atacate de instituire a măsurilor asigurătorii ca fiind nelegală, nejustificată și nemotivată, emisă cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, în special cu încălcarea dispozițiilor exprese prevăzute de art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală;

- Anularea tuturor actelor subsecvente actului administrativ nelegal atacat;

- Obligarea emitentului la repararea prejudiciului, constând atât din paguba efectivă (damnum emergens) cât și din beneficiul nerealizat (lucrum cessans), produs ca urmare a emiterii și punerii în aplicare a deciziei atacate, al cărui cuantum va fi stabilit printr-o expertiză de specialitate și pe baza documentelor ce le va prezenta.

- în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, solicită suspendarea executării actului administrativ atacat;

- cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 376 din 22 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a dispus admiterea în parte a acțiunii formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș în reprezentarea Serviciului Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii.

S-a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 32312/25 din 26.11.2021 emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și s-a respins în rest acțiunea.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș în reprezentarea Serviciului Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare să se respingă cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, următoarele:

Un prim motiv de nelegalitate al hotărârii pronunțate de instanța de fond, este acela că, deși Curtea de Apel Timișoara reia argumentele aduse de către Î.C.C.J. prin Decizia nr. 414/31.01.2023 din dosarul nr. x/2022, nu ține cont de aspectele arătate în decizia de casare, în sensul că recurenta-pârâtă a dovedit prin acte, fapte și operațiuni concrete că a luat o măsură legală atunci când a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/2021 emisă de S.A.V.C.M. din cadrul A.J.F.P. Timiș.

Astfel, instanța de fond, fără o argumentare juridică, nu a ținut cont de decizia de casare, în sensul că, deși afirmă că "pârâta nu a făcut dovada că ar exista un pericol ca reclamanta să se sustragă de la urmărire", nu tine cont de argumentele Î.C.C.J. din decizie de casare.

Un al doilea motiv de nelegalitate a hotărârii pronunțată de instanța de fond, este acela că, ignorând probele depuse la dosar de către recurenta-pârâtă și argumentele din Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii 32312/2021, Curtea de Apel Timișoara încalcă dispozițiile art. 213 pct. 2 din Codul de procedură fiscală.

Un alt aspect din care reiese nelegalitatea hotărârii pronunțată de instanța de fond este și acela că, în speță Curtea de Apel Timișoara a pronunțat o hotărâre fără să țină cont de faptul că organele de executare silită din cadrul AJFP Timiș au luat o măsură preventivă, prin instituirea măsurilor asigurătorii constând în sechestru asigurător pentru bunuri mobile, poprire asigurătorie asupra sumelor datorate debitorului de către terți, poprire asigurătorie asupra disponibilităților bănești din conturile bancare ale debitoarei S.C. A. urmare a constatării comportamentului fiscal deviant debitoarei S.C. B. S.R.L., precum și al reprezentantului legal/asociatului debitoarei, dl. C., care exercită un control indirect asupra societății A., CUI x - prin fiul său dl. D. - asociat cu 95% părți sociale și administrator.

Contrar celor susținute de instanța de fond, din analiza efectuată de organul fiscal, s-a constatat existența afilierii între S.C. A. și S.C. B. S.R.L., prin dl. C., în mod direct sau afiliere indirectă, dl. C. exercitând un control indirect prin intermediul rudei de gradul I a acestuia (fiul D.) asupra societății A.. Astfel dl C. asociat unic și administrator la B. S.R.L., a fost asociat unic și administrator la S.C. A. S.R.L până în anul 2015, când societatea a fost preluată de către fiul acestuia, dl D..

Recurenta-pârâtă a mai arătat că, S.C. B. S.R.L. a făcut obiectul unei inspecții fiscale parțiale în ceea ce privește impozitul pe profit (în perioada 01.01.2014 - 30.06.2020) și taxa pe valoarea adăugată (în perioada 01.12.2014 - 30.06.2020), ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență, conform Notificării privind deschiderea procedurii generale de insolvență nr. 379/14.10.2020.

Urmare efectuării inspecției fiscale, a fost încheiat Raportul de inspecție fiscală nr. x/18.11.2020, fiind emisă Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/18.11.2020, prin care organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina S.C. B. S.R.L., următoarele obligații de plată (debite):

Impozit pe profit: în perioada 01.01.2014 - 30.06.2020: 123.213 RON

TVA: în perioada 01.12.2014-30.06.2020: 39.421.879 RON

Total general 39.545.092 RON.

Pentru a justifica necesitatea instituirii măsurilor asigurătorii, recurenta-pârâtă susține că, din analiza efectuată de organele de executare silită s-a reținut faptul că dl. C. și dl. D. au deținut calitatea de administrator/asociat în cadrul S.C. E., CUI x, societate în insolvență începând cu data de 12.09.2013. Conform informațiilor înscrise în Tabelul definitiv consolidat al creanțelor nr. 207 publicat în BPI nr. 18789/11.10.2017 AJFP Timiș figurează cu suma solicitată de 1.008.764 RON, suma totală înscrisă în tabelul definitiv consolidat fiind 8.692.991,52 RON. De asemenea, în cadrul societății menționate, conform informațiilor extrase din baza de date REVISAL, dl. D. a deținut funcția de director general, în perioada 01.08.2003-20.08.2013.

Pentru obligațiile născute din fapte juridice, cum este cazul faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii, legiuitorul a găsit soluția unei garanții legale sub forma răspunderii solidare, fără ca garantul, persoana căreia i s-a atras răspunderea solidară să accepte în prealabil răspunderea sa pentru un debit străin. Acest lucru însă se întâmplă numai dacă se îndeplinesc anumite condiții prevăzute de lege. Dispozițiile art. 25 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, reglementează situațiile în care anumite persoane preiau responsabilitatea plății unei datorii fiscale aparținând unui contribuabil. Scopul acestor reglementări este de a atrage răspunderea juridică a unor terțe persoane care, deși nu sunt implicate direct în raportul juridic fiscal, totuși prin comportamentul lor fac ca obligațiile fiscale să nu fie executate. Astfel, dacă o persoană aflată în anumite relații cu un contribuabil lezează realizarea obligațiilor fiscale, făcând aceasta cu rea credință, este considerat a fi în interesul economic al contribuabilului dacă administrația fiscală realizează de la acea persoană pretențiile fiscale generate în urma comportamentului acestora. La rândul său, terța persoană care se comportă cu rea credință trebuie să-și asume răspunderea faptelor sale. Oricum este inechitabil ca datorită unui comportament cu rea credință, creditorul fiscal să nu mai poată recupera creanțele sale de la contribuabil, și, în acest caz sarcina fiscală să fie suportată de ceilalți contribuabili.

Totodată, a precizat recurenta că s-a constatat pericolul ca debitorul A. să își sustragă patrimoniul, respectiv să își înstrăineze anumite autovehicule, motiv pentru care au fost dispuse măsuri asigurătorii, deoarece, din analizele efectuate de executorii fiscali s-au identificat cazuri în care bunurile aflate în patrimoniu sunt înstrăinate fără a fi efectuate înregistrările necesare în evidența contabilă, și fără a declara la autoritățile competente transferul dreptului de proprietate în termenul prevăzut de lege.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate criticile recurentei, avându-se în vedere că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor de lege incidente în cauză.

Astfel, sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, criticile din recurs vizând faptul că instanța de fond nu ar fi ținut cont de problemele de drept dezlegate prin decizia de casare.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanța de fond s-a conformat și a avut în vedere, potrivit dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., dezlegările din decizia de casare cu trimitere, analizând pe fond criticile de nelegalitate referitoare la decizia de instituire a măsurilor asiguratorii și a actelor subsecvente, respectiv a analizat îndeplinirea condițiilor necesare dispunerii măsurilor asigurătorii.

Instanța de control judiciar constată că, prin decizia de casare, Înalta Curte a dezlegat doar aspectele de nelegalitate invocate de intimata-reclamantă, vizând lipsa motivării în fapt și în drept a deciziei contestate, reținând, "strict formal" că aceasta a fost motivată corespunzător în fapt și în drept, și prin urmare, poate face pe fond obiectul cenzurii instanței de judecată, însă, pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție, cauza a fost casată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanța, în vederea analizării pe fond a criticilor referitoare la îndeplinirea condițiilor de instituire a măsurilor asigurătorii.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse criticile recurentei-pârâte referitoare la faptul că instanța de fond ar fi aplicat greșit prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Potrivit dispozițiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, "se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv în situația în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

Din cuprinsul dispozițiilor legale mai sus enunțate reiese că, dispunerea măsurilor asigurătorii are loc doar în cazuri excepționale și este strâns legată de o atitudine de rea-credință provenită din partea debitorului.

Pericolul la care face referire prevederile art. 213 din Codul de procedură fiscal trebuie să fie unul concret și obiectiv, în sensul existenței unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale, cum ar fi de exemplu, golirea conturilor societății,vânzarea activelor societății, antecedentele fiscale ale asociaților sau administratorilor societății.

O interpretare contrară, ar avea semnificația faptului că, ori de câte ori organele fiscale ar constata că anumite obligații fiscale suplimentare în sarcina unui contribuabil, determinate de faptul că anumite operațiuni nu au fost tratate corect din punct de vedere fiscal, acestea ar fi îndreptățite să ia măsuri asigurătorii, ceea ce ar transforma aceste măsuri în regulă, iar nu în excepție.

Constată Înalta Curte că la dosarul cauzei nu există probe din care instanța să poată reține că debitorul ar fi încercat să se sustragă de la urmărire sau ar fi încheiat anumite acte prin care să își diminueze patrimoniul.

Așadar, în acord cu judecătorul fondului, reține instanța de control judiciar că, în lipsa unor asemenea dovezi, măsura de instituire a măsurilor asigurătorii nu este întemeiată. Nu s-ar putea reține că existența unui debit către bugetul de stat implică în mod automat prezumția că debitorul încearcă să se sustragă de la plata obligațiilor, cu atât mai mult, cu cât chiar textul legal invocat, precizează că o instituire a măsurii asigurătorii este condiționată de existența pericolului ca debitorul prin acțiunile sale să-și creeze o stare de insolvabilitate, or, în speță, dovada unor acțiuni ale intimatei în acest sens nu a fost făcută.

Contrar celor susținute de recurenta-intimată, justificarea atragerii răspunderii solidare a societății intimate cu debitorul B. S.R.L. nu este suficientă sub aspectul justificării pericolului ca intimata-reclamantă să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, deoarece justificarea dispunerii măsurilor asigurătorii nu necesită analiza îndeplinirii condițiilor atragerii răspunderii solidare, ci doar indicarea și dovedirea acelor indicii privind sustragerea de la colectarea obligațiilor fiscale sau eventualul comportament dolosiv al societății.

Prin urmare, în mod corect, a reținut instanța de fond că, în speță nu s-a făcut dovada că sunt îndeplinite cerințele art. 213 Codul de procedură fiscală pentru a se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii fiind emisă cu încălcarea acestor dispoziții legale, ceea ce atrage anularea acesteia.

Față de considerentele învederate anterior, rezultă că aspectele invocate de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș în reprezentarea Serviciului Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 376 din 22 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 mai 2024.