ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2529/2023

Ședința publică din data de 12 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 23.03.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, anularea Circularei nr. 90.080/2006, emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Structura Centrală, anularea Deciziei directorului DGFP Timiș, emisă în baza Circularei nr. 90.080/2006, de constituire a grupului de lucru care a emis Decizia subsecventă nr. 1548 din data de 03.10.2012 și anularea Deciziei nr. 1548/03.10.2012, emisă de "Grupul de lucru" din cadrul pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 292 din 20 mai 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.R.F.P. Timișoara cu privire la petitul acțiunii având ca obiect anularea Circularei nr. 90.080/2006, emisă de pârâta A.N.A.F.;

- a admis excepția decăderii reclamantului A. din dreptul de a formula acțiune;

- a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru analizarea pe fond a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea instanței de fond este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) și art. 432 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, recurentul arată că nu înțelege să formuleze recurs împotriva dispoziției instanței de fond de a admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.R.F.P. Timișoara cu privire la petitul acțiunii având ca obiect anularea Circularei nr. 90.080/2006, emisă de pârâta A.N.A.F., ci doar cu privire la soluția de admitere a excepției decăderii din dreptul de a formula acțiunea și de respingere ca atare a cererii de chemare în judecată.

Astfel, arată recurentul, instanța de fond, admițând excepția decăderii din dreptul de a formula acțiune, a expus un raționament juridic greșit, cu încălcarea legii; în mod eronat a apreciat Curtea de Apel Timișoara că excepția decăderii din dreptul de a formula acțiunea este întemeiată.

Se arată în motivele de recurs că instanța de fond s-a "concentrat" pe capătul trei al cererii de chemare în judecată, arătând că reclamantul a solicitat "din nou" anularea aceleiași decizii de retragere a răspunderii solidare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, respectiv Decizia nr. 1548/03.10.2021; deși arată că reclamantul a invocat un motiv nou de nelegalitate a acestui act administrativ, nesesizat de nici unul dintre apărătorii săi și nici de instanțele de judecată, respectiv nelegalitatea Circularei nr. 90.080/2006, emisă de către pârâta ANAF și a Deciziei directorului DGFP Timiș, emisă în baza Circularei nr. 90.080/2006 de constituire a grupului de lucru, instanța de fond a arătat că acest motiv de nelegalitate trebuia invocat tot în termenul legal de contestare a Deciziei nr. 1548/03.10.2021 de angajare a răspunderii solidare, termen depășit la data formulării prezentei acțiuni.

În opinia recurentului, instanța de fond a aplicat greșit legea când a ajuns la această concluzie, deoarece a ignorat împrejurările particulare ale cauzei, respectiv imposibilitatea obiectivă a reclamantului de a lua la cunoștință despre motivul de nelegalitate nou invocat prin prezenta acțiune până la data introducerii acestei cereri de chemare în judecată.

Recurentul reiterează aspectele expuse în cererea de chemare în judecată și arată că instanța de fond era datoare, în opinia sa, să analizeze cauza în raport de aceste aspecte și să constate că în termenul prevăzut pentru contestarea Deciziei nr. 1548/03.10.2021 aceste aspecte nu îi erau cunoscute și nici nu a existat posibilitatea obiectivă de a le cunoaște pentru invocarea acestui nou motiv de nelegalitate.

Solicită instanței de control judiciar să constate că prima instanță a aplicat greșit legea atunci când a admis excepția decăderii din dreptul de a formula acțiunea, fiind datoare să analizeze pe fond cererea de chemare în judecată în raport de noul motiv de nelegalitate invocat.

Intimatele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara au depus întâmpinări, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Prin întâmpinarea formulată de intimata - pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost invocată excepția nulității recursului, excepție care a fost pusă în discuția părților și a fost soluționată în sensul respingerii acesteia, astfel cum rezultă din practicaua prezentei hotărâri.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs, raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția primei instanțe, de admitere a excepției decăderii reclamantului A. din dreptul de a formula acțiune și de respingere, în consecință, a acțiunii formulate de acesta, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În cadrul recursului a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentului, vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate, sentința recurată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material invocate de recurent.

Conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni, iar, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererile pot fi introduse și peste acest termen, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii (...), după caz.

Legea nr. 554/2004 reglementează, astfel, prin art. 11, două categorii de termene pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, termene a căror natură juridică este prevăzută expres în alin. (5), după cum urmează: (i) un termen de prescripție cu durata de 6 luni, a cărui împlinire are ca efect stingerea dreptului la acțiune (art. 11 alin. (1) și (ii) un termen de decădere cu durata de un an, aplicabil numai pentru motive temeinice și care nu poate fi depășit nici ca efect al intervenirii unor cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției avute în vedere la alin. (1) (art. 11 alin. (2).

Termenul de prescripție de 6 luni este aplicabil în cazul cererilor prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei. Acest termen începe să curgă de la date diferite, în funcție de obiectul acțiunii.

Termenul de decădere de un an este reglementat ca o situație de excepție de la regula prescriptibilității acțiunii în termenul de 6 luni și devine aplicabil numai dacă acțiunea nu a fost introdusă în termenul de 6 luni din motive temeinice. Acest termen se calculează începând cu data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii, în funcție de obiectul acțiunii, potrivit regulilor configurate la alin. (1).

În fapt, prin acțiunea care face obiectul prezentului dosar, reclamantul A. a solicitat anularea Circularei nr. 90.080/2006, emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Structura Centrală, anularea Deciziei directorului DGFP Timiș, emisă în baza Circularei nr. 90.080/2006 de constituire a grupului de lucru care a emis Decizia subsecventă nr. 1548 din data de 03.10.2012 și anularea Deciziei nr. 1548/03.10.2012, emisă de "Grupul de lucru" din cadrul pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, deși prin acțiunea dedusă judecății reclamantul a solicitat anularea celor trei acte susmenționate, este necontestat faptul că interesul reclamantului este de a obține anularea Deciziei nr. 1548/03.10.2012 privind atragerea răspunderii solidare a reclamantului, acesta putând justifica calitatea de persoană vătămată prin emiterea Circularei nr. 90.080/2006 doar ca urmare a emiterii acestei decizii.

Instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției și următoarele aspecte: faptul că prin acțiunea înregistrată la data de 29.01.2013, sub nr. x/2013, pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul A. a chemat în judecat pe pârâta D.G.F.P. Timiș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 1548/03.10.2012, comunicată prin poștă la data de 12.11.2012, iar, prin precizarea de acțiune depusă de către reclamant pentru termenul din 10.06.2013, acesta a solicitat și anularea Deciziei nr. 754/14.05.2013, decizie prin care, în timpul litigiului respectiv, s-a soluționat contestația formulată în procedură prealabilă; că prin sentința civilă nr. 142/28.05.2015, pronunțată în dosar nr. x/2013 al Curții de Apel Timișoara, au fost admise acțiunile formulate de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiș, acțiuni ce au făcut obiectul dosarelor conexate nr. x/2013 și nr. y/2013 și au fost anulate actele administrative reprezentate de Decizia nr. 1548/03.10.2012, Decizia nr. 754/14.05.2013, Decizia nr. 1549/03.10.2012 și Decizia nr. 483/26.03.2013, acte emise de pârâta D.G.F.P. Timiș, iar prin decizia civilă nr. 527/25.02.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de D.G.R.F.P. Timișoara împotriva sentinței civile susmenționate, s-a casat sentința recurată și s-au respins acțiunile conexate ca neîntemeiate.

Or, astfel cum în mod corect a constatat instanța de fond, prin prezentul demers judiciar, reclamantul A. a solicitat din nou anularea aceleiași decizii de angajare a răspunderii solidare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, respectiv Decizia nr. 1548/03.10.2012, susținând că invocă un nou motiv de nelegalitate a acestei decizii, motiv nesesizat de nici unul din avocații aleși și nici de instanțele de judecată, respectiv nelegalitatea Circularei nr. 90080/2006, emisă de pârâta A.N.A.F. și a Deciziei directorului DGFP Timiș, emisă în baza Circularei nr. 90.080/2006 de constituire a grupului de lucru.

Instanța de control judiciar apreciază că în mod corect a reținut Curtea de Apel că și acest nou motiv de nelegalitate invocat de către reclamant se impunea a fi invocat în termenul legal de contestare a Deciziei nr. 1548/03.10.2012 de angajare a răspunderii solidare, termen care a fost depășit, raportat la data formulării prezentei acțiuni (23.03.2021) și la data comunicării acestei decizii către reclamant (12.11.2012), respectiv data soluționării contestației împotriva acestei decizii, 14.05.2013, de care reclamantul a luat cunoștință cel târziu la data de 10.06.2013, când a formulat precizarea de acțiune în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Timișoara.

În raport de prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, pentru motive temeinice, poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de reconciliere, după caz, în mod corect Curtea de Apel Timișoara a constatat că sunt nerelevante susținerile reclamantului în sensul că a aflat ulterior de acest nou motiv de nelegalitate, respectiv de existența Circularei nr. 90.080/2006, emisă de pârâta A.N.A.F. și a Deciziei directorului DGFP Timiș, emisă în baza Circularei nr. 90.080/2006 de constituire a grupului de lucru, acte pe care le consideră nelegale.

Referitor la susținerea reclamantului potrivit căreia ar fi promovat în termen acțiunea, respectiv cererea de anulare a Circularei nr. 90.080/2006, emisă de pârâta A.N.A.F. și a Deciziei directorului DGFP Timiș, emisă în baza Circularei nr. 90.080/2006 de constituire a grupului de lucru, raportat la data comunicării răspunsurilor pârâtelor la corespondența purtată cu acestea, Curtea de apel a apreciat că, dacă s-ar reține susținerile pârâtelor în sensul că aceste acte nu reprezintă acte administrative, neputând fi circumscrise noțiunii reglementate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, acestea reprezentând doar operațiuni administrative ce au stat la baza emiterii Deciziei nr. 1548/03.10.2012, reclamantul trebuia să le conteste conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 odată cu cererea de anulare a Deciziei nr. 1548/03.10.2012, în termenul prevăzut de lege pentru contestarea deciziei de angajare a răspunderii solidare, fiind așadar decăzut din dreptul de a le contesta.

În mod corect a reținut instanța de fond că, în cazul în care s-ar reține că cele două acte reprezintă acte administrative, având în vedere că scopul urmărit de reclamant prin promovarea prezentei acțiuni, așa cum s-a menționat anterior, îl constituie anularea Deciziei nr. 1548/03.10.2012, reclamantul putând justifica calitatea de persoană vătămată prin emiterea Circularei nr. 90.080/2006 doar ca urmare a emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, termenul de formulare a acțiunii se impunea a se raporta tot la Decizia nr. 1548/03.10.2012.

Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat Curtea de Apel că sunt nefondate susținerile reclamantului în sensul că ar fi promovat acțiunea în termen, raportat la corespondența purtată cu pârâtele pentru comunicarea Circularei nr. 90.080/2006, emisă de pârâta A.N.A.F. și a Deciziei directorului DGFP Timiș, emisă în baza Circularei nr. 90.080/2006 de constituire a grupului de lucru, deoarece, așa cum însuși reclamantul recunoaște, în antetul Deciziei nr. 1548/03.10.2012 este menționat Grupul de lucru cu atribuții în aplicarea prevederilor art. 27 - 28 din Codul de procedură fiscală, astfel încât la data comunicării deciziei privind atragerea răspunderii solidare reclamantul știa sau trebuia să știe despre acest fapt și de la acea dată putea să efectueze demersurile necesare pentru a se informa cu privire la acest aspect.

În acest context, astfel cum a reținut instanța de fond, faptul că reclamantul a început efectuarea acestor demersuri în anul 2019 nu poate conduce la concluzia că acțiunea promovată de acesta a fost formulată în termen, impunându-se a se avea în vedere finalitatea demersului judiciar al reclamantului, respectiv anularea deciziei privind atragerea răspunderii solidare.

Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că recurentul-reclamant este decăzut din dreptul de a formula acțiune pentru anularea unor acte emise în anul 2006, respectiv în anul 2012, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acesta sesizând instanța de contencios administrativ în prezenta cauză, cu acțiunea în anularea Circularei nr. 90.080/17.01.2006 și a Deciziei nr. 1548/03.10.2012 privind atragerea răspunderii solidare, la data de 23.03.2021, deci cu mult peste termenele de 6 luni și respectiv de 1 an, termene prevăzute de Legea contenciosului administrativ.

În acest context, Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurentul-reclamant prin calea de atac exercitată nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale de drept material incidente cauzei.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 292 din 20 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 292 din 20 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2023.