ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2363/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalul București, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., în solidar cu C. - Registrator RNPM din cadrul B., pentru refuzul de a furniza informațiile de interes public solicitate, D., Președintele Consiliului Director al B., pentru refuzul de a răspunde reclamației pe care a adresat-o la data de 09.09.2020, Autoritatea de Supraveghere din cadrul Ministerului Justiției, în solidar cu E. - Ministrul Justiției, care din calitatea și funcția deținută avea obligația de a dispune anularea actului administrativ nr. x/06.08.2020 și comunicarea informațiilor de interes public solicitate, F. - Șef Serviciu al Serviciului Profesii Juridice Conexe din cadrul Ministerului Justiției, pentru refuzul de a furniza informațiile de interes public, având calitatea de semnatar a adresei nr. x/06.08.2020, precum și cu G. - Secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției, în calitate de semnatar a adresei nr. x/01.10.2020, prin care a fost refuzată furnizarea de informații de interes public, a solicitat următoarele: 1. anularea în tot a actului administrativ nr. 264 din data de 10.08.2020, receptionat la data de 20.08.2020, emis de către Corpul Operatorilor Registrului Național de Publicitate Mobiliară. 2. anularea în tot a actelor administrative nr. x/06.08.2020, primit prin poștă la data de 20.08.2020, respectiv nr. x/01.10.2020, recepționat prin email în data de 02.10.2020, emise de către Ministerul Justitiei. 3. obligarea de către instanță a autorității/instituției publice Corpul Operatorilor Registrului Național de Publicitate Mobiliară în solidar cu Autoritea de Supraveghere din cadrul Ministerului Justiției la recunoașterea drepturilor și intereselor legitime, reclamate prin intermediul solicitărilor de informații de interes public, precum și prin reclamațiile/plângerile prealabile adresate intimaților, respectiv furnizarea tuturor avizelor constituite pentru contractele de credit și de ipotecă de către oricare și fiecare creditor garantat, pe numele debitorilor - A. și H., începând cu data de 25 iulie 2006 și până la zi după cum urmează: a) avizele de constituire a oricărei garanții, denumite în continuare avize de garanție inițiale; b) avizele modificatoare ale avizelor de garanție inițiale, vizând descrierea bunului în garanție, numele/denumirea debitorului, respectiv al creditorului, precum și rectificarea oricărei erori materiale survenite; c) toate și fiecare aviz de cesiune a oricărei creanțe constituite pe numele debitorilor mai sus menționați; d) avizele de reducere a garanției la o parte din bunurile afectate acesteia prin avizul de garanție inițial; e) avizele de prelungire a avizului de garanție inițial; f) avizele de stingere a avizului de garanție inițiale datorită executării obligației garantate ori renunțării creditorului la întreaga garanție; g) avizul de nulitate datorită anulării sau constatării nulității contractului de garanție; h) avizul de înscriere a intenției de constituire a unui aviz de garanție, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) și 2) din anexa la Hotărârea nr. 802 din 30.09.1999. Reclamantul a solicit instanței să oblige intimații să motiveze temeinic lipsa informațiilor publice de pe pagina RNPM, cel puțin în ceea ce îi privește pe acesta și pe soția sa, cu atât mai mult cu cât din informațiile certe pe care le deținea la acea dată, rezultă faptul că, pe numele ambilor, există cel puțin două avize de cesiune de creanță înscrise în AEGRM de către I.. S-a solicitat, de asemenea: - obligarea intimaților la furnizarea tuturor operațiunilor care au fost înregistrate (în conformitate cu art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 802/1999) în baza de date a AEGRM privind toate ipotecile mobiliare, a tuturor operațiunilor asimilate acestora, a tuturor înscrisurilor sub semnătură privată (titluri executorii), a altor drepturi prevăzute de lege, precum și publicitatea tuturor actelor și operațiunilor juridice prevăzute de lege care se efectuează în Registru și au fost emise pe numele debitorilor A. și H., începând cu data de 25 iulie 2006 și până la zi. - obligarea de către instanță a celor două autorități/instituții publice, intimații - Corpul Operatorilor Registrului Național de Publicitate Mobiliară și Ministerul Justiției - la plata daunelor morale în cuantum de câte 100,000 RON fiecare (calculat la echivalentul în aur al leului din data de 05.10.2020 (1 Leu = 0,003919 grame aur), în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin acțiunea intenționată și concertată de a ascunde adevărul privind cesionarea creanțelor ipotecare de către băncile/instituțiile financiare autorizate prin lege cu care a avut încheiate contracte de credit ipotecar, către o instituție financiară autorizată să acționeze pe piețele de capital (în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 190/1999). - obligarea intimaților-persoane fizice menționați în partea introductivă a cererii de chemare în judecată, la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 RON fiecare, calculat la echivalentul în aur al leului din ziua de azi 05.10.2020 (1 Leu = 0,003919 grame aur), după cum urmează: - C. - Registrator RNPM din cadrul B. - 20.000 RON;- D., Președintele Consiliului Director al B. - 20.000 RON o E. - Ministrul Justiției - 20.000 RON; - F. - Sef Serviciu al Serviciului Profesii Juridice Conexe din cadrul Ministerului justiției - 20.000 RON; - G. - Secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției - 20.000 RON.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 219 pronunțată la data de 7 iulie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a anulat, ca netimbrate, capetele de cerere 1 și 2 în anularea actelor administrative nr. 264/10.08.2020 emis de către Corpul Operatorilor Registrului Național de Publicitate Imobiliară, nr. x din 06.08.2020 și x din 01.10.2020, ambele emise de către Ministerul Justiției, a respins cererea de renunțare la judecarea acestor capete de cerere, astfel cum a fost formulată de către reclamantul A., a respins capetele de cerere în obligarea Corpului Operatorilor Registrului Național de Publicitate Imobiliară la furnizarea tuturor avizelor înscrise în AEGRM (în recunoașterea drepturilor și intereselor legitime ce au făcut obiectul cererilor și plângerilor prealabile/reclamațiilor formulate de către reclamanți), în obligarea la furnizarea tuturor operațiunilor înregistrate în baza de date AEGRM, în obligarea pârâților Corpul Operatorilor Registrului Național de Publicitate Imobiliară și Ministerul Justiției, la plata daunelor morale în cuantum de câte 100.000 RON fiecare, precum și cel privind obligarea pârâților persoane fizice C., D., E., F. și G., la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 RON fiecare.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecare la instanța inițială (în speță - Tribunalul București). În cuprinsul recursului, s-a solicitat în principal a se constata că Tribunalul București este instanța care trebuia să soluționeze plângerea formulată în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, acesta declinându-și, în mod nelegal, competența în favoarea Curții de Apel Craiova. De asemenea, se impune a se constata că instanța de fond, completul C5A din cadrul Curții de Apel Craiova, nu a aplicat dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. și a solutionat procesul, în ciuda faptului că prin intermediul răspunsului la întâmpinare nr. 30602/10.06.2021 se invocase excepția necompetenței materiale. Astfel, reclamantul solicitase, în mod explicit, completului să reîncadreze cererea sa, având ca obiect: comunicare informații de interes public (Legea nr. 544/2001), să anuleze hotărârea pronunțată de Tribunalul București și implicit să trimită cauza spre rejudecare acestei instanțe. Contrar dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova a rămas în pronunțare, respingând toate capetele de cerere în mod neîntemeiat, hotărârea fiind dată cu încălcarea regulilor de procedură și normelor de drept material incidente cauzei. Recurentul a mai arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției de necompetență generală de ordine publică invocată prin precizarea nr. 13554/11.03.2021, contrar dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât prima instanță nu poate fi considerată organ de jurisdicție sau cu activitate jurisdicțională. Astfel, Curtea de Apel Craiova nu a fost legal investită, din moment ce refuză să se asocieze cu însemnele constituționale fundamentale ale republicii: steagul și limba oficială. Invocând și necomunicarea încheierii de ședință din data de 30.06.2021, contrar dispozițiilor art. 427 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceasta făcea parte din sentința nr. 219/2021 și trebuia să fie pusă la dispoziția părților, recurentul a subliniat faptul că plângerea înregistrată la data de 05 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului București a fost formulată în temeiul art. 22 din Legea nr. 544/2001, iar nu în temeiul Legii nr. 554/2004. Prevederile din Legea nr. 554/2004 invocate sunt incidente în cauza de față numai în măsura în care răspunsurile furnizate de către pârâți sunt asimilate unor acte administrative, întrucât îmbracă forma unor acte administrative, având caracter de acte unilaterale cu caracter individual, fiind emise de către funcționarii publici din cadrul unor autorități publice, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, dând naștere unor raporturi juridice. Prevederile Legii nr. 554/2004 devin incidente și în virtutea faptului că orice plângere formulată în temeiul Legii nr. 544/2001 se soluționează în temeiul Legii nr. 554/2004, de către secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul sau în a cărei raza teritorială se află sediul autorității ori al institutiei publice. Recurentul a criticat soluția de anulare a primelor două capete de cerere, apreciind că instanța trebuia să ia act de cererea sa de renunțare, neexistând temei legal pentru a le anula, ca netimbrate. S-a solicitat să se constate de către instanța de recurs nulitatea juridică a afirmațiilor instanței de fond, conform cărora în speță "a fost asigurat accesul la baza de date AERGM (..), au fost respectate inclusiv obligațiile de comunicare către debitori, a elementelor de identificare ale avizelor înscrise în baza de date (...), ca atare nu pot fi reținute susținerile reclamantului, privind îndeplinirea defectuoasă o atribuțiilor de înscriere/administrare bază de date AERGM, respectiv de supraveghere/coordonare și control asupra activității de publicitate mobiliară, în mod concret, prin înscrisurile contestate. Instanța, reținând că nu a fost restricționat accesul reclamantului, la informațiile incluse în baza de date AEGRM, ci accesul s-a realizat pe baza unor criterii de căutare greșite sau incomplete, fără a putea fi obligați pârâții din prezenta cauză să îi furnizeze informațiile solicitate." întrucât obligația de a trimite debitorului o copie a formularului de aviz (și nu a unor elemente de identificare ale acestuia), este prevăzută în H.G. nr. 802/1999, la art. 44, precum și în C. civ. la art. 2417. Sub acest aspect s-a dovedit cu înscrisuri că nu există posibilitatea de a nu găsi nici un fel de informații înscrise în registru în baza criteriilor legale, iar Ministerul Justiției, Corpul Operatorilor și funcționarii publici care le deservesc nu au asigurat accesul la baza de date AEGRM și nici nu au respectat obligațiile de comunicare a avizelor către debitori, lucruri care sunt de natură de a dovedi faptul că atribuțiile legale ale pârâților nu au fost îndeplinite în fapt. Prima instanță nu a observat faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 în vederea atragerii răspunderii funcționarului, precum și condițiile prevăzute la art. 22 alin. (2) în vederea acordării de daune morale, având în vedere că pârâții au refuzat dreptul de acces la informații de interes public, ceea ce constituie faptă ilicită în realizarea serviciului public, în timp ce refuzul furnizării informațiilor solicitate se încadrează în categoria acelor informații care ascund și, totodată, favorizează încălcarea legii de către pârâții-autorități publice, prin ascunderea informațiilor privind existența, atât a contractelor de cesiune dintre bancă și instituția financiară autorizată să acționeze pe piețele de capitat, cât și a avizelor de cesiune pe care instituțiile financiare erau obligate să le comunice debitorului în termen de maxim 10 zile de la încheierea contractului de cesiune (în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 190/1999), lucruri care sunt de natură să demonstreze frauda săvârșită de bănci privind acordarea așa -zisului credit ipotecar.

Apărările formulate de intimații-pârâți Intimații-pârâți D., C. E., Ministerul Justiției au depus întâmpinări, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a sentinței primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Demersul judiciar al reclamantului, astfel cum a fost evidențiat la pct. 1. al prezentei decizii, vizează anularea actelor administrative prin care Corpul Operatorilor Registrului Național de Publicitate Imobiliară și Ministerul Justiției au răspuns solicitărilor reclamantului de comunicare a unor informații, obligarea pârâților la comunicarea avizelor/operațiunilor înscrise în AEGRM (în recunoașterea drepturilor și intereselor legitime ce au făcut obiectul cererilor și plângerilor prealabile adresate pârâților), precum și la plata daunelor morale cuvenite. Curtea de Apel Craiova a soluționat cauza în primă instanță, în sensul că a anulat ca netimbrate primele două capete de cerere, a respins cererea reclamantului de renunțare la judecata acestor două capete de cerere, dar și în rest acțiunea, reținând, în esență, caracterul nefondat al susținerilor reclamantului privind refuzul pârâților de a furniza informațiile solicitate, nedovedirea pretinsei neîndepliniri de către pârâții-persoane fizice a atribuțiilor legale și inexistența unei fapte/conduite ilicite care să cauzeze prejudiciul moral invocat de reclamant. Analizând punctual susținerile din calea de atac promovată, Înalta Curte reține că subsumat cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul a invocat greșita soluționare a cauzei de către o instanță necompetentă din punct de vedere material, în opinia acestuia competența revenind Tribunalului București, legal învestită prin prisma obiectului cererii, subsumat dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 544/2001. Astfel cum s-a arătat în precedent, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant a fost structurată pe mai multe capete de cerere, iar prima instanță a dispus anularea pentru netimbrare a două dintre acestea, soluționându-le pe fond pe cele privind pretinsul refuz de furnizare informatii (avize și operațiuni înscrise în AEGRM) și plata daunelor morale. În mod evident, obiectul cererilor reclamantului soluționate pe fond nu este subsumat Legii nr. 544/2001, informațiile solicitate neputând fi încadrate în categoria informațiilor de interes public, astfel încât, în mod corect, prima instanță a reținut că este competentă să le soluționeze, ca instanță de contencios administrativ de la domiciliul reclamantului persoană fizică, astfel cum impun dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004. În privința primelor două capete de cerere, Înalta Curte reține că soluția de admitere a excepției netimbrării și de anulare a acestora s-a impus cu prioritate analizei celorlalte aspecte invocate în cauză, inclusiv celei a excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova, această împrejurare lipsind de eficiență juridică analiza excepției menționate, reiterate în recurs. În același timp, Înalta Curte nu poate primi susținerea vizând "necompetența generală de ordine publică invocată prin precizarea nr. 13554/11.03.2021", având în vedere considerentele ce preced, dar și împrejurarea că însuși recurentul-reclamant a fost cel care a ales să se adreseze unei instanțe de judecată, apreciind că acțiunea sa cade în sfera de competență a acesteia. În ceea ce privește cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauză nu s-a dovedit încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță, actele de procedură efectuate în etapa cercetării procesului asigurând întreaga desfășurare a procesului în condițiile legii. Subsumat acestui caz de casare recurentul a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 427 alin. (1) C. proc. civ. prin necomunicarea încheierii de ședință din data de 30 iunie 2021 (încheiere de amânare a pronunțării) împreună cu sentința pronunțată în cauză. Înalta Curte constată că din cuprinsul dovezii de comunicare aflate la dosar fond nu reiese dacă recurentului-reclamant i-a fost comunicată și încheierea de amânare a pronunțării, însă o astfel de omisiune nu atrage nulitatea hotărârii pronunțate, de vreme ce respectiva încheiere există și se află atașată la dosarul curții de apel. De asemenea, într-o astfel de situație nu se poate pune problema nerespectării unei cerințe legale apte să cauzeze o vătămare, ce nu poate fi înlăturată altfel sau a încălcării vreunor dispoziții legale referitoare la condiții extrinseci actului de procedură întocmit. Înalta Curte subliniază că nulitatea actului de procedură poată fi dispusă pentru cauze concomitente întocmirii actului, pentru că în raport de acest moment se poate verifica fie nerespectarea cerinței legale ce a cauzat părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea lui, conform art. 175 C. proc. civ., fie încălcarea dispozițiilor legale la care se referă art. 176 din același cod. Or, necomunicarea încheierii de amânare a pronunțării nu reprezintă o cauză concomitentă întocmirii actului atacat, fiind relevant faptul că prima instanță a întocmit încheierea la care se referă art. 233 C. proc. civ.. O atare omisiune nu este aptă, așadar, să justifice anularea sentinței, deoarece, pe de-o parte, aceasta poate fi acoperită oricând, prin comunicarea hotărârii în întregul său, cu includerea încheierii în care au fost consemnate dezbaterile, iar pe de altă parte recurentul-reclamant nu a invocat vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii recurate. În privința soluției de anulare ca netimbrate a capetelor de cerere 1 și 2 din cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele recurentului conform cărora instanța ar fi trebuit să ia act de cererea de renunțare la judecata acestora. Astfel, instanța de recurs subliniază faptul că deși o cerere de renunțare la judecată, parțială sau totală, nu este supusă timbrajului, pentru a se lua act de o astfel de manifestare de voință este necesar ca acțiunea introductivă sau calea de atac la judecarea căreia se renunță să fie timbrate conform legii. În prezenta cauză, instanța de fond a apreciat în mod corect că excepția netimbrării celor două capete de cerere primează cererii de renunțare la judecata acestora și se impune aplicarea sancțiunii anulării prevăzute de art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, obligația de achitare a taxei judiciare de timbru aferente stabilite în cadrul procedurii prealabile derulate în fața primei intanțe sesizate, subzistând inclusiv după momentul respingerii cererii de reexaminare formulate de reclamant și chiar și în ipoteza formulării unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 406 C. proc. civ. Pe fondul celorlalte capete de cerere soluționate de prima instanță, se constată că recurentul a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 44 din H.G. nr. 802/1999, art. 565 și 573 din Codul administrativ sau ale art. 21 din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 44 din H.G. nr. 802/1999 "În interval de 24 de ore de la înscrierea avizului de garantie fiecare persoana interesată care a solicitat înscrierea este obligată să îi trimită fiecărui debitor sau/și, după caz, creditorului o copie de pe formularul de aviz de garanție înscris în arhivă. În caz de litigiu, proba comunicării incumbă solicitantului.", iar conform art. 2417 C. civ. "Creditorul ipotecar este obligat să comunice constituitorului o copie de pe avizul de ipotecă în cel mult 24 de ore de la înscrierea acesteia." Înalta Curte nu poate primi interpretarea dată de recurentul-reclamant acestor dispoziții legale și nici susținerile conform cărora instituțiile pârâte și funcționarii din cadrul acestora nu au asigurat accesul la baza de date AEGRM și nici nu au respectat obligațiile de comunicare a avizelor către debitori. În cauză, recurentul-reclamant a solicitat comunicarea unor informații referitoare la avizele constituite pentru un contract de credit și ipotecă, atât pentru acesta, cât și pentru terțul H., dovedind existența notificării cesiunii de creanță din 27.04.2018 și 05.02.2019, realizate de J. și I., înscrise în AEGRM. Reclamantul a prezentat două procese-verbale de căutare din 07.09.2020, care atestă utilizarea criteriilor de căutare pentru avizul de ipotecă imobiliară și CNP-ul debitorului. În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că problemele de interogare a bazei de date AEGRM au fost cauzate de utilizarea unor criterii de căutare greșite, întrucât partea reclamantă a restrâns nejustificat căutarea la avizele de ipotecă mobiliară (deși alte criterii au fost corect determinate și rezultatele corect determinate), astfel că accesul la baza de date a fost asigurat conform regulamentului, iar obligațiile de comunicare au fost respectate. De asemenea, contrar susținerilor recurentului, pârâții au respectat dispozițiile legale vizând înscrierea și administrarea bazei de date AEGRM, au informat în mod corect pe reclamant despre condițiile și procedurile de accesare a bazei de date AEGRM, respectiv despre atribuțiile autorităților implicate în activitatea de publicitate mobiliară sau în supravegherea, coordonarea au controlul acestei activități. Astfel, nu se poate vorbi despre un refuz de furnizare a unor informații sau de o restricționare a accesului la informațiile din baza de date AEGRM, în contextul în care acest acces s-a realizat pe baza unor criterii de căutare greșite sau incomplete utilizate chiar de recurent, fiind nefondată și susținerea recurentului referitoare la îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 21 alin. (1) și art. 22 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme pârâții au realizat căutări în baza de date pentru recurent, respectând dreptul acestuia la informații de interes public în conformitate cu dispozițiile legale incidente, fără a ascunde informații privind existența atât a contractelor de cesiune dintre bancă și instituția financiară autorizată să acționeze pe piețele de capital, cât și a avizelor de cesiune. Pe cale de consecință, constatând că pârâții persoane juridice și/sau fizice și-au îndeplinit atribuțiile stabilite prin lege și nu există o faptă/conduită ilicită a acestora care să conducă la prejudicierea reclamantului, instanța de fond a apreciat în mod just că nu sunt îndeplinite condițiile necesare atragerii răspunderii prevăzute de art. 565 și 573 din Codul Administrativ, art. 5 din Legea 115/1999 sau de Legea nr. 297/2018. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.