ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1652/2023

Ședința publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției sociale și persoanelor vârstnice și Direcția Generală, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" (AMPOSDRU) a solicitat:

"1. obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 226.545,62 RON, reprezentând contravaloare cerere de rambursare VI;

De asemenea a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu (taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat etc.)

2 Hotărârile din primul ciclu procesual

Prin sentința nr. 445/18.02.2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea modificată a reclamantei, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 3698/21.11.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2014, instanța a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 445 din 18 februarie 2015 și încheierii din 1 octombrie 2014 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat hotărârile atacate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, înregistrată sub nr. x/2014*.

Prin sentința nr. 209 din data de 17 iunie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ca nefondată și cererea expertului judiciar B. cu privire la majorarea onorariului.

Împotriva sentinței nr. 209 din data de 17 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs expertul B., pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și reclamanta A..

4.1. Recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței instanței de fond și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și respingerea acțiunii față de instituție, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, precum și admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și respingerea în consecință a cererii formulate, în contradictoriu cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

A considerat recurentul că, prin modul de soluționare a celor două excepții, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în cauză, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prin încheierea de ședință din 18.06.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, de către Curtea de Apel București, a fost introdus în cauză, în calitate de pârât, Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane(AM POSDRU).

Potrivit sentinței civile nr. 445/18.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2014, se reține că prin încheierea de ședință din data de 01.10.2014 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și s-a reținut calitatea de pârât a Ministerului Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane(AM POSDRU), reprezentat la acel moment, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Așadar, în cauză, a fost admisă doar excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene în calitate de Direcție Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (DG AM POSDRU).

În aceste condiții, întrucât de la momentul pronunțării deciziei de casare nr. 3698/21.11.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și până la data reluării dezbaterilor pe fondul cauzei la instanța de fond, în rejudecare, au intervenit mai multe modificări legislative în organizarea administrației publice centrale, iar calitatea procesuală pasivă a fostului Minister al Fondurilor Europene, în calitate de AM POSDRU, nu a fost analizată în cauză, recurenta a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene(cu denumirea anterioară Ministerul Fondurilor Europene), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane este întemeiată și se impunea a fi admisă de către instanța de fond.

Ca urmare a reluării judecății la instanța de fond, prin Notele scrise cu nr. 77983/22.10.2018, formulate în dosarul nr. x/2014, instituția a formulat precizări cu privire la cadrul procesual, în sensul că, potrivit modificărilor legislative survenite în ceea ce privește organizarea administrației publice centrale, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a fost reorganizat în baza O.U.G. nr. 1/2018, rezultând două instituții noi, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Fondurilor Europene, cel din urmă preluând activitățile specifice domeniului fondurilor europene și subrogându-se, ca atare, în drepturile și obligațiile fostului minister în ceea ce privește acest domeniu.

Cu toate acestea, considerentele în baza cărora instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, dezvoltate în cererea de recurs, încalcă dispozițiile art. 36 și art. 40 alin. (1) din C. proc. civ., precum și art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond apreciind în mod eronat că în cauză Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), în calitate de AM POSDRU, ar avea calitate procesuală pasivă, justificat de apărările formulate în cauză de Ministerul Fondurilor Europene, în condițiile în care aceste apărări priveau un anumit context al formulării acțiunii care, de altfel, a fost precizată de reclamantă doar în privința sumei, cadrul procesual rămânând ambiguu, întrucât reclamanta nu a depus diligentele clarificării cadrului procesual adecvat cererilor sale cu care a învestit instanța de judecată, în contextul atât al identificării corecte a titularului obligației pretinse, cât și al modificărilor cadrului legislativ ce au intervenit pe parcursul litigiului.

Pe de altă parte, soluția instanței de fond asupra acestei excepții este greșită, întrucât, deși reține că prin încheierea din 12.11.2014 instanța a rectificat încheierea din 01.10.2014 în sensul că "s-a avut în vedere excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ce a fost înlocuită de Ministerul Fondurilor Europene", apreciază că, de vreme ce reclamanta nu a criticat încheierea din 01.10.2014, cu privire la excepția admisă de instanță, ar rezulta că pârâtul Ministerul Fondurilor Europene nu mai poate reitera excepția lipsei calității sale procesuale pasive, instanța apreciind că acest aspect a fost deja tranșat în primul ciclu procesual.

În opinia sa, împrejurarea că a fost invocată și excepția inadmisibilității acțiunii nu poate conferi calitate procesuală pasivă în cauză instituției, așa cum, în mod greșit, a concluzionat instanța de fond, ci calitatea procesuală derivă, în mod exclusiv, din raportul juridic dedus judecății, excepția inadmisibilității fiind invocată ca un argument suplimentar, de respingere a acțiunii.

De asemenea, în ceea ce privește excepția inadmisibilității, apreciază că instanța de fond a soluționat-o în mod greșit, dându-i o altă interpretare, apreciind că reclamanta a contestat în fața autorității pârâte scrisoarea standard de informare a beneficiarului, că a urmat și procedura concilierii, ceea ce ar asigura acțiunii formulate, condițiile legale de exercitare.

Prin urmare, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității, sub aspectul tezei expuse prin apărările sale, prin care a arătat că acțiunea este inadmisibilă, motivat de faptul că reclamanta a solicitat, în mod direct, instanței de judecată obligarea instituției la plata sumei reprezentând cheltuielile solicitate prin cererea de rambursare nr. x, fără a cere anularea Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 3106/28.03.2013, prin care aceste cheltuieli i-au fost respinse la rambursare, fiind constatate ca neeligibile, împrejurare care intră sub incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și atrage casarea hotărârii instanței de fond.

Recurenta consideră că se impunea ca instanța de fond să constate că nu poate fi analizată pretenția reclamantei, în condițiile în care nu s-a constatat nelegalitatea scrisorii standard de informare a beneficiarului, prin care reclamantei i-a fost diminuată suma solicitată la rambursare.

De asemenea, apreciază că instanța de fond expune argumente contradictorii, de natură a da o altă interpretare cadrului legal incident în cauză și care nu au are legătură cu pretențiile reclamantei, întrucât instanța reține că "în întreg cuprinsul cererii de chemare în judecată, dar și în recursul formulat, precum și în rejudecare, poziția reclamantei a fost clară și constantă în sensul de a critica, punctual, motivul refuzului rambursării integrale de către pârât, prin prisma motivelor prezentate de OIRPOSDRU în scrisoarea standard de informare", împrejurare care creează confuzie, având în vedere că o anumită instituție are calitatea procesuală de pârât, în timp ce o altă instituție a emis scrisoarea standard de informare a beneficiarului.

Cât privește argumentul instanței de fond, care reține că deși "reclamanta nu a solicitat, în mod formal, și anularea respectivei scrisori, nu reprezintă un motiv întemeiat care să împiedice instanța în rejudecare să analizeze fondul cauzei", apreciază că nu reprezintă, la rândul său, un motiv pentru ca instanța să nu analizeze aspectele de inadmisibilitate invocate de instituție.

Tot astfel, instanța de control judiciar a reținut prin decizia de casare invocată de instanța de fond și faptul că "atât timp cât în considerente instanța nu analizează materialul probator administrat, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedural incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced", ceea ce nu înseamnă că, pe lângă dezlegarea dată, în mod corect, de instanță pe fondul cauzei, nu ar putea să se pronunțe și asupra excepției inadmisibilității acțiunii, astfel cum a fost invocată.

4.2. Recurenta-reclamantă A., prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost modificată, obligarea intimatei la plata sumei de 294.245 RON și să se constate că pe toată durata de soluționare a cererii de rambursare VI (atât în ceea ce privește faza administrativă, cât și cea desfășurată în fața instanțelor de judecată) și până la plata sumelor pretinse prin cererea de rambursare VI, obligațiile stabilite în sarcinaFundației (inclusiv cu privire la depunerea cererii de rambursare finală) conform Contractul de finanțare nr. x înregistrat la DGAMPOSDRU sub nr. E3700, au fost suspendate.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a învederat, în esență, că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea greșită a naturii juridice a activității desfășurate în baza convențiilor civile și a aplicării greșite a art. 7 din Codul fiscal si art. 1270 din C. civ.

Astfel, în mod greșit instanța de fond a considerat că aplicarea art. 7 din Codul fiscal are relevanță în privința recalificării din punct de vedere juridic a raporturilor juridice dintre Fundație și experții care au desfășurat activitățile necesare pentru realizarea Proiectului.

O eventuală recalificare realizată în temeiul dispozițiilor art. 7 din Codul fiscal (care este doar atributul autorităților fiscale și nu al pârâtei sau al ITM-ului și care în prezenta cauză nu a fost realizată de către autoritățile fiscale) este și trebuie să rămână pur fiscală. Criteriile de dependență fiscală nu pot avea relevanță juridică, întrucât ar încălca principiul libertății contractuale, conform căruia părțile contractante, în funcție de existența unei anumite necesități de ordin juridic, sunt libere să încheie orice tip de convenții, cu respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri, în acest sens pronunțându-se și Curtea Europeană de Justiție.

Astfel cum a arătat și în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în mod corect și legal raporturile juridice dintre Fundație și o parte dintre persoanele care au participat la realizarea de activități în cadrul Proiectului au fost reglementate prin perfectarea unui contract de prestări servicii, nefiind încălcate prevederile art. 7 din Codul fiscal, având în vedere legalitatea angajării experților (formatori) prin încheierea de convenții civile de prestări servicii în baza dispozițiilor art. 1166 și urm. C. civ., în vigoare la data încheierii convențiilor civile, faptul că respectivele convenții civile perfectate de Fundație în perioada 01.01.2012 - 31.03.2012 au fost încheiate pentru activități cu caracter ocazional, acestea nu reglementează un raport de subordonare între Fundație si prestator, iar plata diurnelor sau a cheltuielilor de deplasare de către Fundație către experții (formatorii) care prestau activitate în baza convențiilor civile nu poate conduce automat la calificarea raporturilor juridice ca fiind unele de muncă.

Chiar dacă ar admite interpretarea intimatei și a instanței de fond, conform căreia trebuiau încheiate contracte de muncă si nu convenții civile, cheltuielile cu diurna si transportul nu trebuiau să fie considerate neeligibile, deoarece există documente justificative, au fost aprobate de intimată în cadrul bugetului si au fost efectuate pentru realizarea Proiectului.

Eligibilitatea sau neeligibilitatea unor cheltuieli cu transportul sau diurna nu se poate raporta la eligibilitatea sau neeligibilitatea cheltuielilor cu persoanele care desfășoară activități în cadrul proiectului. O astfel de condiție nu este prevăzută de H.G. nr. 759/2007.

Recurenta a mai susținut că sentința a fost pronunțată cu încălcarea si aplicarea greșită a art. 2 din H.G. nr. 759/2007 în ceea ce privește cheltuielile cu salariile angajaților C., D., E.; în ceea ce privește cheltuielile cu cazarea, transportul și diurna; în ceea ce privește cheltuielile cu salariații F. și G.; în ceea ce privește cheltuielile cu subvențiile acordate participanților la diverse activități din cadrul Proiectului.

În ceea ce privește eligibilitatea tuturor cheltuielilor, a considerat cheltuielile solicitate de Fundație prin cererea de rambursare VI ca fiind cheltuieli eligibile prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, respectiv:

- au fost efectiv plătite de Fundație colaboratorilor săi, iar acest aspect rezultă din registrul de casă anexat cererii de rambursare VT; de asemenea, acest aspect este necontestat de Intimată; de altfel, Intimata nu a refuzat la plată cererea de rambursare VI pe motiv de neplată a sumelor către colaboratori sau pentru activități care nu erau necesare pentru realizarea Proiectului;

- au fost însoțite de documente justificative, respectiv contracte, registrul de casă, ordine de plată, state de salarii, fluturașii de salariu și raportul privind auditarea cheltuielilor aferente cererii de rambursare VI; toate documentele care au fost anexate cererii de rambursare nu pot fi ignorate sau înlăturate în lipsa constatării nulității contractelor sau nevalabilității lor (fie de către organul fiscal, fie de către instanțele de judecată, or o astfel de constatare nu există); Fundația a depus toate documentele justificative pentru fiecare cheltuială în raport de specificul activităților pentru care au fost efectuate cheltuielile respective;

- sunt în conformitate cu prevederile Contractului de finanțare, respectiv activitățile pentru care au fost realizate sunt prevăzute în cuprinsul Contractului de finanțare ca fiind necesare pentru realizarea proiectului.

În susținerea eligibilității cheltuielilor solicitate prin cererea de rambursare nr. x sunt și concluziile raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză, pe care instanța de fond îl înlătură fără nicio justificare.

Cu privire la cheltuielile rezultate din subvenții, învederează instanței de recurs că motivul invocat pentru calificarea acestora ca fiind neeligibile este neîntemeiat, în fapt la data la care a avut loc retragerea numerarului din casă pentru plata cash a subvențiilor nu exista un sold negativ, fiind vorba despre o eroare de înregistrare, astfel cum a dovedit ulterior prin acte justificative și cum a fost indicat și în cuprinsul raportului de expertiză administrat în prezenta cauză.

Referitor la cheltuielile rezultate din salariile angajaților C., D. și E., susține că în mod greșit a considerat instanța de fond ca nefiind eligibile cheltuielile cu salariile acestora ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 759/2007, deoarece, contrar celor reținute de instanța de fond, au fost depuse acte din care rezultă activitățile pe care aceste persoane le desfășurau în cadrul Proiectului, instanța făcând o aplicare eronată a acestor dispoziții în raport de prevederile Instrucțiunii nr. 43/2011.

Cu privire la inexistența unui act adițional la contractele individuale de muncă din care să rezulte că erau desfășurate de către angajații Fundației în cadrul Proiectului funcțiile pentru care au fost remunerați preciezează că la momentul la care s-a început implementarea Proiectului de către Fundație experții care au desfășurat activități aveau deja încheiate contracte individuale de muncă pentru alte funcții decât cele necesare în cadrul Proiectului, sumele solicitate cu titlu de salariu pentru persoanele angajate în baza contractelor individuale de muncă au fost efectiv plătite, iar munca astfel remunerată a fost efectiv prestată și necesară exclusiv în vederea implementării Proiectului, iar cheltuielile au fost auditate și nu au fost ridicate obiecțiuni cu privire la acestea, nici din perspectiva necesității, nici din perspectiva realității.

În legătură cu aceste aspecte, trebuie remarcat faptul că nu există nicio constatare din partea vreunei instituții abilitate în verificarea respectării legislației muncii, care sa fi sancționat Fundația pentru presupuse nereguli în derularea contractelor individuale de muncă ale personalului din cadrul echipei de management a Proiectului, această chestiune nefiind sancționată nici măcar cu ocazia controlului ITM și nici nu a făcut obiectul analizei în cadrul dosarului nr. x/2014

În ceea ce privește cheltuielile cu cazarea, transportul si diurna, chiar dacă ar admite interpretarea intimatei și a instanței de fond, conform căreia trebuiau încheiate contracte de muncă și nu convenții civile, cheltuielile cu diurna și transportul nu trebuiau să fie considerate neeligibile, deoarece există documente justificative, au fost aprobate de Intimată în cadrul bugetului si au fost efectuate pentru realizarea Proiectului. Eligibilitatea sau neeligibilitatea unor cheltuieli cu transportul sau diurna nu se poate raporta la eligibilitatea sau neeligibilitatea cheltuielilor cu persoanele care desfășoară activități în cadrul proiectului. O astfel de condiție nu este prevăzută de H.G. nr. 759/2007, reprezentând, în fapt, o adăugare la lege, ce nu poate fi primită de instanță.

Sentința a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a art. 105 din Codul muncii și a dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 759/2007, având în vedere că prestarea de către angajați a orelor de muncă menționate în cuprinsul contractului individual de muncă, astfel cum acesta a fost modificat printr-un act adițional nu reprezintă prestare de ore suplimentare. Această concluzie rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 17 alin. (3) și alin. (5) (elementele contractului individual de muncă și posibilitatea modificării acestora prin act adițional), art. 103 (definiția salariatului cu fracțiune de normă), art. 112 alin. (1) (durata normală de muncă) și art. 120 (definiția muncii suplimentare) din Codul Muncii.

Chiar și în ipoteza în care punctul de vedere al intimatei ar fi fost cel corect, Fundația era îndreptățită la restituirea sumelor plătite în baza contractelor de muncă pentru orele care erau menționate în cuprinsul contractelor individuale de muncă și nu au fost considerate ore suplimentare. Aceste aspecte nu au fost analizate de către instanța de fond.

De asemenea, sentința a fost pronunțată și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) și art. 27 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât, chiar dacă interpretarea dată de intimată convențiilor civile folosite de Fundație, ar fi corectă, în prezenta cauza se impunea aplicarea unei corecții financiare, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011 și cu principiul proporționalității prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 și nu respingerea la plată a cererii de rambursare VI.

În privința capătului doi al cererii de chemare în judecată, recurenta susține că a fost aplicat greșit art. 1556 din C. civ., având în vedere că, în raport de obligațiile asumate de intimată, potrivit dispozițiilor art. 9 lit. B) pct. 3, 5 și 6, și de refuzul acestuia de a achita contravaloarea cererii de rambursare VI în integralitate, în prezenta cauză, pe toată durata de soluționare a cererii de rambursare VI (atât în ceea ce privește faza administrativă, cât și cea desfășurată în fața instanțelor de judecată) și până la plata sumelor pretinse prin cererea de rambursare VI, obligațiile stabilite în sarcina Fundației (inclusiv cu privire Ia depunerea cererii de rambursare finală) conform Contractului, în temeiul dispozițiilor art. 1556 din C. civ. sunt suspendate.

În acest sens, instanța trebuie să aibă în vedere faptul că Fundația s-a aflat în imposibilitate de a putea întocmi și solicita la plată cererea de rambursare finală în condițiile respingerii la rambursare a cererii VI în mod nejustificat. Imposibilitatea de a întocmi cererea de rambursare finală a fost generată de imposibilitatea de a achita obligațiile către terți în lipsa fondurilor necesare, ca urmare a nerambursării sumelor solicitate potrivit cererii VI; față de neexecutarea de către intimată, din culpă, a obligațiilor care îi incumbau conform Contractului și are au fost indicate mai sus, Fundația nu și-a executat propria obligație, respectiv cea de întocmire și depunere a cererii de rambursare finală.

4.3 Recurentul B., prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate și reținerea cauzei spre rejudecare în sensul admiterii cererii sale de majorare a onorariului de expert.

A criticat sentința instanței de fond, invocând faptul că aceasta a încălcat prevederile art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., care prevăd că: "instanța își va întemeia hotărârea prin motive de fapt și de drept, pe explicații concrete și pe mijloace de probă", că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de cererea sa, interpretarea eronată a probelor, precum și faptul că dezlegarea chestiunii supuse judecății este rezultatul unor greșeli de aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

5.1. Recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat de reclamanta A., prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Dintr-o primă perspectivă, raportat la pretențiile deduse judecății, a apreciat că cererea de chemare în judecată a fost formulată și soluționată, în mod greșit, în contradictoriu cu instituția Ministerului.

Din perspectiva pertinenței cererilor recurentei-reclamantei, pe fondul cauzei, a considerat că nu sunt justificate și întemeiate, în condițiile în care aspectele invocate prin cererea de recurs nu sunt în măsură să demonstreze nelegalitatea sentinței atacate, motivat de faptul că, pe fond, prima instanță a pronunțat o soluție legală, cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat întâmpinare și cu privire la recursul declarat de expertul B., prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, apreciind că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză cu privire la acordarea onorariului pentru efectuarea expertizei.

5.2. Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Cu privire la critica care vizează soluția instanței de fond asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, a apreciat că soluția instanței de fond este temeinică și legală, impunându-se menținerea acesteia și de către instanța de recurs având în vedere autoritatea de lucru judecat care operează în privința încheierii de ședință din data de 01.10.2014 prin care a fost tranșat cadrul procesual din prezenta cauză, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Cu privire la critica care vizează soluția instanței de fond asupra excepției inadmisibilității, a considerat că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, atât cu privire la soluția excepției inadmisibilității, cât și cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, a solicitat să fie avute în vedere dispozițiile art. 502 raportat la art. 481 C. proc. civ.

5.3. Recurentul B. a formulat răspuns la întâmpinarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, prin care a solicitat respingerea excepțiilor procesuale (de procedură și de fond), invocate de instituție prin întâmpinare și apărările pe fondul cauzei invocate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 16 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin încheierea de ședință din data de 19.10.2022 s-a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de recurenta-reclamantă A..

8.1. Situația de fapt

La data de 21.05.2010 între Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" și Fundație s-a încheiat Contractul de finanțare nr. x înregistrat la DGAMPOSDRU cu nr. E3700 având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea proiectului intitulat "Promovarea meșteșugurilor tradiționale pentru a facilita trecerea de la agricultura de subzistență la ocuparea în activități non-agricole în mediul rural".

Contractul s-a desfășurat în perioada 01.06.2010 - 31.08.2012 și a avut ca scop formarea în domeniul meșteșugurilor tradiționale a 400 de persoane din mediul rural ocupate în agricultura de subzistență, iar în vederea executării contractului și realizării proiectului, Fundația a încheiat contracte cu persoane fizice și juridice.

În perioada 01.06.2010 - 01.05.2012 Fundația a depus și i-au fost aprobate 5 cereri de rambursare intermediare, iar la data de 15.05.2012 a înregistrat la AMPOSDRU cu nr. 95223 cererea de rambursare VI, împreună cu documente care să ateste cheltuielile efectuate pentru îndeplinirea obligațiilor și realizarea proiectului conform Contractului, suma solicitată la rambursare fiind de 301.299,36 RON. La data de 24.05.2012 Fundația a înregistrat la AMPOSDRU cu nr. 96215 o cerere de clarificare a cererii de rambursare VI prin care a înțeles să modifice suma solicitată la rambursare de la 301.299,36 RON la suma de 305.064,03 RON.

Față de modificările legislative intervenite în privința executării contractelor încheiate în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, implementarea Contractului a fost preluată de către OIRPOSDRU Regiunea Sud-Vest Oltenia, sens în care a fost încheiat Actul adițional nr. x la Contract, înregistrat cu nr. x/24.08.2012 la D.G. -A.M.P.O.S.D.R.U. și cu nr. 6436/27.07.2012 la IORPOSDRU REG. SUD-VEST OLTENIA.

În urma analizării cererii de rambursare VI, OIRPOSDRU Regiunea Sud-Vest Oltenia a transmis Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 31062 din data de 28.03.2013, prin care a validat suma de 78.518,41 RON cu titlu de cheltuieli eligibile.

După deducerea prefinanțării acordate a rezultat că Fundației i se cuvine spre rambursare suma de 49.466,60 RON, ORIPOSDRU Regiunea Sud-Vest Oltenia considerând că se impune admiterea cererii de rambursare VI doar pentru suma de 78.518,41 RON având în vedere următoarele motive:

- convențiile civile de prestări servicii încheiate în baza C. civ. nu respectă condiția de a nu avea caracterul unei activități dependente, permanente și subordonate față de beneficiar conform art. 7 alin. (1) pct 2 sub-punctul 2.1. din Codul fiscal;

- pentru o parte din personalul angajat în baza unui contract individual de muncă (G., F.) s-au încălcat dispozițiile art. 105 din Codul muncii; pentru o parte din persoanele (C., D., H.) care au participat la implementarea proiectului ce a format obiectul contractului și pentru care s-au solicitat cheltuieli la rambursare, nu există contracte individuale de muncă sau acte adiționale pentru funcțiile ocupate și durata muncii desfășurate în cadrul proiectului pentru care au fost efectuate plăți și nici nu există documente justificative întocmite în conformitate cu prevederile legislației naționale, fiind încălcate astfel dispozițiile H.G. nr. 759/2007; cheltuielile cu cazarea, transportul și diurna aferente personalului nu sunt eligibile deoarece cheltuielile cu personalul implicat în implementarea proiectului au fost declarate ca fiind neeligibile;

- cheltuielile cu subvențiile participanților nu sunt eligibile deoarece pe de o parte, în ziua în care acestea au fost plătite registrul de casă avea sold negativ, iar pe de altă parte nu a fost justificată plata lor prin depunerea dispozițiilor de plată.

Prin adresa nr. x din data de 08.04.2013, reclamaanta a contestat decizia cu privire la suma aprobată la rambursare, din Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 31062 din data de 28.03.2013, iar prin adresa nr. x din data de 08.05.2013, OIRPOSDRU Regiunea Sud-Vest Oltenia a respins contestația ca neîntemeiată.

Față de răspunsul primit din partea OIRPOSDRU Regiunea Sud-Vest Oltenia cu privire la contestația formulată împotriva admiterii la rambursare doar a sumei de 78.518,41 RON din cererea de rambursare VI, Fundația a solicitat clarificarea situației și realizarea unei concilieri în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, astfel cum rezultă din adresele nr. x/23.04.2013, nr. y/14.10.2013, nr. z/14.10.2013 și nr. 704/21.11.2013. La data de 13.12.2013, față de adresele depuse de Fundație, prin intermediul poștei electronice, AMPOSDRU a transmis pentru data de 18.12.2013, o invitație în vederea realizării concilierii cu privire la executarea Contractului. Fundația, prin reprezentanții săi, s-a prezentat la data de 18.12.2013 la sediul AMPOSDRU în vederea concilierii, ocazie cu care s-a întocmit o minută a întâlnirii în care s-a consemnat că, cu ocazia concilierii nu s-a putut ajunge la o înțelegere.

Prin cererea înregistrată cu nr. x/2014, reclamanta A. s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București solicitând, în condradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției sociale și persoanelor vârstnice și Direcția Generală, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" (AMPOSDRU), obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 226.545,62 RON, reprezentând contravaloare cerere de rambursare VI, să se constate că pe toată durata de soluționare a cererii de rambursare VI (atât în ceea ce privește faza administrativă, cât și cea desfășurată în fața instanțelor de judecată) și până la plata sumelor pretinse prin cererea de rambursare VI, obligațiile stabilite în sarcina Fundației (inclusiv cu privire la depunerea cererii de rambursare finală) conform Contractul de finanțare nr. x înregistrat la DGAMPOSDRU sub nr. E3700, au fost suspendate și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu (taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat etc.).

Așa cum s-a reținut, prin sentința nr. 445/18.02.2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea modificată a reclamantei, ca neîntemeiată, iar prin Decizia nr. 3698/21.11.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-SCAF în dosarul nr. x/2014, instanța a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 445 din 18 februarie 2015 și încheierii din 1 octombrie 2014 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat hotărârile atacate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, înregistrată sub nr. x/2014*.

Instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond s-a limitat să facă o analiză sumară a neeligibilității onorariilor experților precum și a salariilor membrilor echipelor de implementare, fără sa răspundă susținerilor din cererea de chemare în judecată.

Într-adevar, atâta timp cât în considerente instanta nu analizează materialul probator administrat, nu stabileste împrejurarile de fapt esentiale în cauza, nu evoca normele substantiale si procedurale incidente si aplicarea lor în speta, solutia exprimata prin dispozitiv ramâne sustinuta si pur formala, nefiind corolarul motivelor ce o preced. Astfel, s-a constatat că prima instanță nu a analizat deloc capătul doi al cererii de chemare în judecată referitoare la constatarea suspendării obligațiilor reclamantei pe durata soluționării cererii de rambursare.

Procedând astfel, instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, întrucât nu a cercetat legalitatea și temeinicia cererii formulată de către reclamantă, nu a indicat raționamentele care i-au fundamentat convingerea și pe baza cărora a respins acțiunea reclamantei, punând instanța de recurs în situația de a nu putea exercita un control judiciar efectiv. O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentințe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

În consecință, Înalta Curte a apreciaat că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, împrejurare în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivelor de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, acestea urmând a fi examinate de către prima instanță, cu ocazia rejudecării cauzei, inclusiv prin repunerea în discuția părților a probelor solicitate prin motivele de recurs".

În fond după casare, în rejudecarea fondului cauzei, înregistrată cu nr. de dosar x/2014, Curtea de Apel București a încuviințat proba cu înscrisuri și cu expertiză (contabilă), la care părțile au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, încuviințate de instanță, asupra cărora expertul desemnat a formulat răspuns. De asemenea, în rejudecare, pârâtul a invocat inadmisibilitatea acțiunii și a formulat apărări pe fondul cauzei, de asemenea, acesta a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Așa cum s-a reținut, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

De asemenea, a respins cererea expertului judiciar cu privire la majorarea onorariului.

8.2. Analiza cazurilor de casare

8.2.1. Recurentul B., prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței recurate și reținerea cauzei spre rejudecare în sensul admiterii cererii sale de majorare a onorariului de expert, invocând faptul că instanța a încălcat prevederile art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., care prevăd că:"instanța își va întemeia hotărârea prin motive de fapt și de drept, pe explicații concrete și pe mijloace de probă", că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de cererea sa, interpretarea eronată a probelor, precum și faptul că dezlegarea chestiunii supuse judecății este rezultatul unor greșeli de aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Instanța de fond, făcând aplicarea art. 23 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, art. 331 alin. (2) raportat la art. 339 alin. (2), C. proc. civ., a reținut că există, doar posibilitatea, condiționată, de majorare a onorariului, dar nu și un drept de majorare al expertului și că, fără a minimiza rolul d-lui expert judiciar în cauza de față și activitatea profesională derulată și concretizată în raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni și subliniind că, costurile expertizei țin în primul rând de accesibilitatea la justiție, si, apoi, având în vedere că, în lipsa unei reglementări legale referitoare la eventuale onorarii minimale ale experților, instanța de judecată are o amplă marjă de apreciere, a apreciat în cauză apare ca rezonabil onorariul final de 2500 RON.

Instanța de control judiciar constată, în primul rând, că potrivit art. 458 din C. proc. civ., doar părțile au calitatea de subiecți ai recursului, expertul nefiind parte în proces, iar acesta nu a indicat vreo dispoziție specială care să-i permită declararea căii de atac împotriva hotărârii instanței de majorare a onorariului provizoiu pentru efectuarea expertizei, recursul fiind inadmsibil din acest punct de vedere.

În al doilea rând, se constată că în speță sunt aplicabile prevederile art. 451 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., iar dreptul de apreciere al instanței cu privire la cuantumul onorariului expertului, prin raportare la valoarea și complexitatea lucrărilor și munca depusă de aceasta, nu poate fi cenzurat pe calea recursului, criticile neîncadrându-se pe niciun motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 1-8 din Codul de procedură, astfel cum de altfel s-a stabilit și prin Decizia RIL nr. 3/2020 pronunțată de ÎCCJ, astfel încât recursul declarat este inadmisibil și din acest punct de vedere.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul B. împotriva sentinței nr. 209 din 17 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

8.2.2. Întrucât recursul recurentului-pârât privește soluția instanței cu privire la două excepții de fond, care, prin eventuala admitere pot avea un efect peremtoriu, Înalta Curte se va pronunța cu precădere asupra cazurilor de casare invocate de recurentul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în raport și de dispozițiile art. 248 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței instanței de fond și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și respingerea acțiunii față de instituție, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, precum și admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și respingerea în consecință a cererii formulate, în contradictoriu cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Constată Înalta Curte că, din perspectiva criticii privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, recurenta nu a invocat motive care să se circumscrie cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind invocate doar formal, criticile recurentei referitoare la această soluție vizând încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în cauză.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, recurenta apreciază că instanța de fond a soluționat-o în mod greșit, dându-i o altă interpretare, apreciind că reclamanta a contestat în fața autorității pârâte scrisoarea standard de informare a beneficiarului, că a urmat și procedura concilierii, ceea ce ar asigura acțiunii formulate, condițiile legale de exercitare. Prin urmare, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității, sub aspectul tezei expuse prin apărările sale, prin care a arătat că acțiunea este inadmisibilă, motivat de faptul că reclamanta a solicitat, în mod direct, instanței de judecată obligarea instituției la plata sumei reprezentând cheltuielile solicitate prin cererea de rambursare nr. x, fără a cere anularea Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 3106/28.03.2013, prin care aceste cheltuieli i-au fost respinse la rambursare, fiind constatate ca neeligibile.

Această critică, într-adevăr intră sub incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă se constată că este nefondată, întrucât a reținut că prin cererea de chemare în judecată, ulterior modificată, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în pretenții, în executarea obligațiilor de plată ce revin pârâtei urmare Contractului de finanțare nr. x înregistrat la DGAMPOSDRU sub nr. E3700, că în primul ciclu procesual pârâta nu a invocat inadmisibilitatea acțiunii în contextul necontestării ca prim capăt de cerere, a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 3106/28.03.2013, iar conform dispozițiilor date de instanța de recurs la casarea sentinței pronunțate în primul ciclu procesual, dispoziții obligatorii pentru instanța în fond după casare, a fixat obligația curții de apel, ca, în rejudecarea fondului, să pună în discuție probele solicitate prin motivele de recurs și să analizeze fondul cauzei.

Așadar, nu se poate susține că instanța nu s-a pronunțat asupra tezei expuse prin apărările recurentei-pârâte, de inadmisibilitate pentru nesolicitarea instanței de anulare a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 3106/28.03.2013, prin care aceste cheltuieli i-au fost respinse la rambursare, fiind constatate ca neeligibile, susținerea pârâtei fiind înlăturate pe considerente de ordin procesual.

Pe de altă parte, instanța de fond a calificat în mod expres că suntem în cazul unui refuz de rambursării integrale de către pârât, manifestat explicit prin prisma motivelor prezentate de OIRPOSDRU în scrisoarea standard de informare, astfel încât, în contextul realizării procedurii concilierii, reclamnta nu trebuia să mai solicite în mod formal, și anularea respectivei scrisori, fiind un act administrativ asimilat, ce înglobează refuzul apreciat ca fiind nejustificat de rambursare a întregii sume.

Din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ., fiind în prezența unui refuz nejustificat, act administrativ asimilat, nesolicitarea expresă de anulare a Scrisorii de rambursare în partea de refuz a acesteia nu reprezintă un motiv întemeiat care să împiedice instanța în rejudecare să analizeze fondul cauzei, astfel încât, chiar și neluând în considerare argumentul întemeiat pe dispozițiile art. 501 C. proc. civ., această calificare este suficientă pentru a da posibilitatea instanței să efectueze un control de legalitate asupra refuzului de rambursare.

În concluzie, Înalta Curte reține că curtea de apel a respins corect excepția inadmisibilității acțiunii.

În ceea ce privește soluția instanței asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, criticate exclusiv din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul fondului, că, în primul ciclu procesual, prin încheierea din data de 01.10.2014, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a MFE Direcția Generala Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane invocată prin întâmpinare și a constatat că singurul pârât cu calitate procesuală pasivă în cauză este Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Prin încheierea din 12.11.2014 instanța a rectificat încheierea din data de 01.10.2014 în sensul că "s-a avut în vedere excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ce a fost înlocuită de Ministerul Fondurilor Europene".

Cum încheierea din 12.11.2014 nu a fost atacată cu recurs, cererea de recurs privind și încheierea din 01.10.2014, însă numai în privința soluției asupra probelor respinse, întrucât acestea au fost reiterate în cererea de recurs, iar recurenta nu a criticat, punctual, soluția instanței privind excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, soluția a intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât în mod legal s-a reținut că pârâtul MFE nu mai poate reitera excepția lipsei calității sale procesuale pasive, acest aspect fiind deja tranșat în primul ciclu procesual, el nemaiputând face obiectul rejudecării.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar a stabilit momentul de la care începe judecata, potrivit deciziei de casare, respectiv de la momentul discutării și pronunțării asupra probelor, continuând apoi cu dezbaterile asupra fondului cauzei.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), ca nefondat.

8.2.3. Recurenta-reclamantă A., a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., învederând, în primul rând, în esență, că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea greșită a naturii juridice a activității desfășurate în baza convențiilor civile și a aplicării greșite a art. 7 din Codul fiscal si art. 1270 din C. civ.

Înalta Curte reține că, trimiterea la art. 7 din Codul fiscal nu a fost de natură să schimbe natura raportului juridic dedus cauzei, dintr-un raport de drept financiar contractual cu privire la fonduri bugetare, într-un raport de drept fiscal, ci a fost făcută pentru a defini raportul juridic de subordonare, respectiv activitatea dependentă.

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 2, sub-punctul 2.1 din Codul fiscal, activitatea dependentă este acea activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare, precum și faptul că: " 2.1. Orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă îndeplinește cel puțin unul dintre următoarele criterii: a) beneficiarul de venit se află într-o relație de subordonare fată de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, și respectă condițiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuțiile ce îi revin și modul de îndeplinire a acestora, locul desfășurării activității, programul de lucru; b)în prestarea activității, beneficiarul de venit folosește exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spatii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecție