ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1631/2023

Ședința publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucurfești, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 02.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat instanței de judecată:

i. anularea în tot a Deciziei nr. 1249 din 19.10.2020, emise de A.S.F. și, pe cale de consecință, înlăturarea sancțiunii dispuse ca fiind nelegală și netemeinică.

ii. anularea în tot a Deciziei nr. 1514/22.12.2020, emise de A.S.F, prin care A.S.F. a respins plângerea prealabilă;

iii. obligarea A.S.F. la plata:

a) sumei de 166.645 RON, cu titlu de daune-interese materiale, reprezentând remunerația lui A., în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al S.I.F. Transilvania, de la momentul emiterii Deciziei atacate până la data de 18.04.2021, sumă ce va fi actualizată în funcție de rata inflației, la care se adaugă și dobânda legală începând cu data termenului de plată;

b) sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune-interese morale, pentru prejudiciul moral suferit;

iv. obligarea A.S.F. la suportarea cheltuielilor de judecată antrenate de soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 471 din 11 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 471 din 11 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de recurs reclamantul A., criticând hotărârea pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs au fost invocate următoarele motive:

I. Prin primele critici ale motivelor de recurs se susține că, sentința nr. 471/2022 este pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material (motive de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.)

Prin prisma motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că, prin sentința recurată au fost încălcate regulile de procedură, respectiv art. 425, art. 997 alin. (2) și art. 1000 alin. (2) din C. proc. civ. iar în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține încălcarea/aplicarea greșită a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b), art. 7 alin. (1) și (2), art. 12 alin. (2) și art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 14/2015, art. 2 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. a) lit. b) și lit. c), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a), art. 14, art. 34 alin. (4) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, art. 12 alin. (1), art. 51, art. 52, art. 55 și art. 57 (1) din Legea nr. 74/20x5, art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și art. 1254 alin. (2), art. 1325 și art. 211 din C. civ.

În dezvoltarea acestor critici se arată că, prima instanță a reținut în mod nelegal că nu poate anula decizia nr. 1514/2020 privind răspunsul autorității la plângerea prealabilă, încălcând prevederile art. 1254 alin. (2) și art. 1325 C. civ., reținând că:

"[...] Decizia nr. 1514/22.12.2020 de soluționare a plângerii prealabile, reprezintă doar actul autorității care atestă parcurgerea de către reclamant a procedurii prealabile prev. de art. 7 Legea 554/2004 și care nu formează obiectul controlului judiciar ca atare, astfel încât cererea de anulare formulată de reclamant în privința acestei decizii, apare ca neîntemeiată."

Or, potrivit art. 1254 alin. (2) C. civ. interpretat în mod eronat de către prima instanță:

"Desființarea contractului atrage, în condițiile legii, și desființarea actelor subsecvente încheiate în baza lui."

De asemenea, potrivit art. 1325 C. civ.:

"Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispozițiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale."

Recurentul-reclamant susține că, între Decizia nr. 1249/2020 și Decizia nr. 1514/22.12.2020 există un raport de subsecvență. Existența unui astfel de raport între două acte juridice presupune ca acestea să aibă același obiect sau între ele să existe o strânsă legătură de obiect, în sensul că cel de-al doilea act este o consecință directă a primului act. Ca atare, Decizia nr. 1514/22.12.2020 de soluționare a plângerii prealabile este actul subsecvent emis în baza Deciziei nr. 1249/2020. De aceea, contrar susținerilor primei instanțe, în cauză, Decizia nr. 1514/22.12.2020 poate fi anulată dacă se constată faptul că actul administrativ care a constituit temeiul emiterii este nelegal, aspect care atrage nelegalitatea sentinței recurate.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:

"Ca atare, având în vedere principiul de drept în conformitate cu care anularea actului principal atrage anularea actelor/actului subsecvent instanța de control judiciar, în cauza de față, are de constatat faptul că actul administrativ care a constituit temeiul emiterii Deciziei A.S.F. nr. 974/2014, obiect al acțiunii reclamantei a fost anulat prin Decizia Î.C.CJ. nr. 1733/2010 definitivă, motiv pentru care urmează a reține că actul administrativ supus controlului judiciar nu mai are un suport în actul conform căruia a fost emis. Pentru aceste motive, în raport de principiul enunțat mai sus, Înalta Curte va dispune anularea Deciziei A.S.F. nr. 974/2014".

În consecință, în cazul anulării Deciziei contestate se impune anularea Deciziei nr. 1514/2020, având în vedere faptul că aceasta este actul subsecvent al autorității emis în baza Deciziei nr. 1249/2020.

II. În continuare, recurentul-reclamant susține că, prima instanță a reținut în mod nelegal faptul că acesta nu ar fi avut o conduită conformă prevederilor legale, de unde rezultă caracterul nemotivat al hotărârii judecătorești, iar prin validarea faptelor reținute de A.S.F. și încadrarea acestora în categoriile indicate la art. 5 alin. (1) lit. a), b) și c), prima instanță a încălcat atât prevederile legale respective, cât și toate celelalte prevederi legale indicate în cele ce urmează.

Astfel, prima instanță a interpretat în mod nelegal art. 5 alin. (1) lit. a) din Regulamentul 1/2019 privind "cunoștințe, competență și experiență profesională", respectiv:

"Curtea reține, contrar susținerilor reclamantului, că autoritatea a acționat în limitele marjei de apreciere recunoscute de dispozițiile legale și cu respectarea principiului proporționalitâții. Astfel, Curtea apreciază că autoritatea a dat relevanță ședințelor Consiliului de Supraveghere, întrucât regulile de organizare și de desfășurare ale ședințelor acestei structuri de conducere a unei entități reglementate, sunt reguli de bază pe care orice persoană care ocupă calitatea de președinte/membru al unui organ de conducere Ie cunoște și trebuie să le pună în aplicare în mod corespunzător. Or, în cauză, reclamantul a îngreunat desfășurarea atât a ședințelor din 03,02,2020, 19.02.2020, 02.03.2020. 05.03.2020, 10.03.2020 și 20.04.2020. când deținea calitatea de președinte al Consiliului de Supraveghere [...], cât și a ședințelor în care a participat ca membru invocând motive de ordin personal pentru a justifica neparticiparea [...], iar în 23.04.2020 a convocat și prezidat ședința Consiliului de Supraveghere, deși nu deține calitatea de președinte."

În primul rând, cât privește respectarea principiul proporționalității, deși Autoritatea face trimitere la conduita profesională a reclamantului din anul 2020, în realitate, Autoritatea are în vedere doar 3 luni ale acestui an, respectiv perioada februarie- aprilie a anului 2020, fundamentând aceste "argumente" prin raportare la o perioadă de 3 luni dintr-un interval de peste 26 de ani în care reclamantul a deținut funcții de conducere în cadrul S.I.F.T., perioadă care corespunde cu o serie de acțiuni nelegale și nestatutare ale unor membri C.S. coagulați în jurul unui alt membru incompatibil și care, printr-o serie de hotărâri nelegale și a unor avize obținute fără o analiză integrală, corectă și completă de către Autoritate, au deturnat conducerea legitimă a S.I.F.T.

Or, faptul că reclamantul nu a recunoscut legalitatea ședințelor paralele ținute de unii membri ai C.S., nu înseamnă că nu ar cunoaște "riscurile aferente activității S.I.F. Transilvania S.A.. la un nivel corespunzător responsabilităților alocate" sau că ar fi "contribuit la imposibilitatea desfășurării activității Consiliului de Supraveghere, cu consecințe grave asupra adoptării de hotărâri de către acest organ".

În al doilea rând, contrar celor acreditate de către prima instanță, cât privește ședințele din datele de 02.03.2020, 05.03.2020 și 10.03.2020, este de menționat faptul că Autoritatea nu a depus niciun convocator cu privire la aceste ședințe, motiv pentru care reținerile primei instanțe sunt nefondate.

De altfel, în acest caz sunt încălcate inclusiv prevederile art. 425 C. proc. civ., mențiunile primei instanțe referitoare la ședințele din 02.03.2020, 05.03.2020 și 10.03.2020 fiind complet nemotivate. Într-adevăr, este de neînțeles cum a putut prima instanță raporta motivarea sa la ședințe care nici măcar nu au fost dovedite în speță, respectiv care a fost probatoriul avut în vedere.

În al treilea rând, din perspectiva art. 5 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr. 1/2019 - îndeplinirea cerinței de "cunoștințe, competență și experiență profesională" - interpretate și aplicate deopotrivă eronat de către prima instanță, precizează că ședințele din datele de 02.03.2020, 05.03.2020 și 10.03.2020, nu împiedicau ceilalți membri ai C.S. să adopte o decizie, în condițiile în care ședințele pot fi convocate și ținute chiar fără un convocator transmis de Președintele C.S. și chiar fără prezența acestuia.

În al patrulea rând, instanța de fond a reținut în mod nelegal unul dintre principalele "motive" invocate de A.S.F. pentru retragerea aprobării acordate reclamantului de A.S.F., prin Avizul nr. x/2017, este reprezentat de faptul că ar fi convocat pentru data de 23.04.2020 o ședință a Consiliului de Supraveghere, invocând, în opinia Autorității, în mod artificial calitatea de Președinte al Consiliului de Supraveghere.

Sub acest aspect, prima instanță a considerat în mod nelegal că prevederile legale indicate de A.S.F., respectiv art. 12 din Legea nr. 74/2015, art. 5, art. 2, art. 4, art. 10, art. 14, art. 17 din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 ar fi fost reținute în mod corect la momentul emiterii Deciziei A.S.F.

Însă, contrar celor reținute de prima instanță, conduita reclamantului a fost conformă prevederilor legale indicate și, în același timp, a fost conformă sentinței nr. 308/08.04.2020 pronunțate de Tribunalul Brașov.

Astfel, așa cum s-a mai arătat, la data de 19.03.2020, în mod absolut nelegal, B., C., D. și E. au decis:

- revocarea lui A. din funcția de președinte al C.S. cu efect imediat începând cu data de 19.03.2020;

- numirea lui C. în funcția de președinte al C.S. cu efect imediat începând cu 19.03.2020;

- revocarea lui F. din funcția de vicepreședinte al C.S. cu efect imediat începând cu 19.03.2020.

"Hotărârea" din 19.03.2020 a fost atacată de S.I.F.T. în cadrul cererii de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Brașov. În paralel, reclamantul a formulat și o cerere de emitere a ordonanței președințiale, prin care a solicitat suspendarea "Hotărârii" din 19.03.2020, dosar înregistrat la Tribunalul Brașov sub nr. x/2020.

În acest dosar, în data de 08.04.2020, instanța s-a pronunțat după cum urmează:

Admite cererea de chemare în judecată formulată pe calea ordonanței președințiale de reclamanta Societatea de Investiții Financiare Transilvania S.A.., în contradictoriu cu pârâții: D., C., E. și B.. Dispune suspendarea până la soluționarea litigiului asupra fondului ce face obiectul dosarului nr. x/2020, efectele Hotărârii nr. 1 din data de 10.01.2020 a Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania S.A. Brașov și a ale procesului-verbal încheiat în data de 19.03.2020 [...]."

Pe cale de consecință, "argumentul" invocat de către A.S.F. și validat în mod nelegal de prima instanță privind faptul că, la data de 23.04.2020, reclamantul "nu mai deținea funcția de Președinte al Consiliului de Supraveghere" nu poate fi sub nicio formă menținut, întrucât, atât la data convocării ședinței Consiliului de Supraveghere din 23.04.2020, cât și la data prezidării acesteia, reclamantul își exercita, în mod legal, calitatea de Președinte al Consiliului de Supraveghere al S.I.F.T., având în vedere efectele sentinței nr. 307/08.04.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020. A admite o concluzie contrară ar echivala cu lipsirea de efecte a unei hotărâri judecătorești executorii, în pofida celor statuate de art. 997 alin. (2) și art. 1000 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult decât atât, ședința a fost convocată la cererea scrisă a altor doi membrii C.S. și anume B. și C., practic aceștia recunoscând calitatea de Președinte C.S. a reclamantului.

Totodată, ședința din 23.04.2020, a fost ținută ca urmare a Deciziei A.S.F. de respingere a propunerii inițiale de realegere a membrilor directoratului S.I.F.T. pe motivul documentației incomplete, iar nu a altor motive. În consecință, ședința a fost organizată pentru numirea membrilor directoratului și transmiterea documentației complete către A.S.F. pentru numirea membrilor directoratului.

Sub un al doilea aspect, reamintește că, prin Decizia nr. 808/08.07.2020, reclamantul a fost deja sancționat de A.S.F. cu suma de 25.000 RON pentru convocarea și prezidarea ședinței din 23.04.2020, fiind astfel încălcat principiul ne bis in idem.

Concluzionând, contrar reținerilor primei instanțe "argumentul" invocat de A.S.F. privind faptul că, la data de 23.04.2020 reclamantul nu mai "deținea funcția de Președinte al Consiliului de Supraveghere" este profund nelegal: la data de 23.04.2020, moment la care a avut loc ultima ședință a Consiliului de Supraveghere al S.I.F.T. din perioada analizată prin Decizia contestată, reclamantul deținea, în mod legal, calitatea de Președinte al Consiliului de Supraveghere al S.I.F.T., în virtutea efectelor executorii și, de altfel, obligatorii ale sentinței nr. 307/08.04.2020. Orice argument contrar este, prin urmare, o încălcare a autorității de lucru judecat a respectivei hotărâri judecătorești și, respectiv, un motiv de nelegalitate a Deciziei atacate.

Sub un al treilea aspect, prima instanță în mod nelegal a reținut - preluând tale quale susținerile A.S.F. că, în data de 23.04.2020, reclamantul ar fi participat și prezidat o ședință C.S. care, în viziunea Autorității, nu ar fi respectat dispozițiile Legii nr. 31/1990.

Or, în opinia recurentului-reclamant, A.S.F. nu are competența necesară de a analiza legalitatea unei hotărâri C.S. din perspectiva Legii nr. 31/1990, efectuarea unei asemenea analize fiind de competența exclusivă a instanței de judecată. Așa cum a arătat, hotărârea C.S. din 23.04.2020 nu a fost atacată în instanță și produce efecte juridice în prezent.

Pe de altă parte, la data de 08.04.2020 în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Brașov a dispus suspendarea "hotărârii" Consiliului de Supraveghere din 19.03.2020, și în mod firesc, la data de 23.04.2020, reclamantul era singurul Președinte statutar al Consiliului de Supraveghere.

Astfel, Consiliul de Supraveghere al S.I.F.T. a organizat în mod legal ședința din 23.04.2020, prin care a fost aprobată menținerea Hotărârii nr. 1/15.04.2020 a Consiliului de Supraveghere de desemnare a membrilor Directorului pentru un nou mandat.

Având în vedere că, Hotărârea Consiliului de Supraveghere din data de 23.04.2020 nu a fost contestată sau anulată de către instanțele de judecată, rezultă că, efectele acestei Hotărâri încă se produc în circuitul civil.

III. În continuare, recurentul-reclamant arată că, faptele reținute în sarcina sa nu pot fi încadrate ca fiind o încălcare a cerințelor art. 5 alin. (1) lit. B) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, motiv pentru care instanța a aplicat în mod nelegal această prevedere legală.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Regulamantul ASF nr. 1/2019:

"în scopul asigurării unui management prudent și corect al entităților reglementate, persoanele evaluate îndeplinesc și mențin, pe toată durata de desfășurare a activității, cerințele cuprinse în prezentul regulament referitoare la: b) reputație. Onestitate și integritate: (2) Verificarea îndeplinirii cerințelor de adecvare individuală a persoanelor evaluate se realizează de către entitățile reglementate și, respectiv, de către A.S.F.".

Conform art. 12 din același regulamant:

"Se consideră că persoana evaluată respectă cerințele privind buna reputație, onestitatea și integritatea, dacă nu există motive obiective și demonstrabile care să indice contrariul luând în considerare, în special, informațiile disponibile cu privire la factorii sau situațiile menționate la art. IV pentru evaluare se iau în considerare inclusiv aspecte și situații minore care, cumulat, pot avea impact semnificativ asupra reputației persoanei evaluate."

Potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din același regulamant:

"Fără a aduce atingere oricăror drepturi fundamentale, reputația, onestitatea și integritatea persoanei evaluate, menționate la art. 12, sunt puse la îndoială în situația în care există orice evidențe relevante cu privire la existența uneia dintre următoarele situații, fără a se limita la acestea: (a) condamnarea sau urmărirea penală in personam în cazuri referitoare la: (i) infracțiuni prevăzute de legislația financiar-bancară, infracțiuni prevăzute de legislația referitoare la spălarea banilor și finanțarea terorismului sau infracțiuni în legătură cu fapte de corupție: (ii) infracțiuni contra patrimoniului sau alte infracțiuni specifice domeniului economic/financiar; (iii) infracțiuni prevăzute de legislația fiscală; (iv)alte infracțiuni prevăzute de legislația privind societățile, falimentul, insolvența, precum și de cea privind protecția consumatorului;" .

Într-adevăr, Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 stabilește că, în situația ivirii unui caz de incompatibilitate, A.S.F. va retrage autorizația acordată membrilor respectivi. Cu toate acestea, Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 nu condiționează existența incompatibilității de o decizie emisă de A.S.F., iar starea de incompatibilitate nu trebuie să fie constatată de către A.S.F., ci aceasta rezultă de drept prin încălcarea dispozițiilor legale invocate.

IV. Printr-o altă critică, recurentul-reclamant susține că, în perioada februarie- aprilie 2020, D. era incompatibil de drept în sensul prevăzut de Regulamentele A.S.F., Legea nr. 74/2015, Noul C. civ. și Actul constitutiv al S.I.F.T., era urmărit penal în dosarele penale nr. x/2006 și nr. y/2015, iar o astfel de situație atrăgea incompatibilitatea acestuia, întrucât dosarul nr. x/2015 viza infracțiuni de trecere a acțiunilor sale pe numele altor persoane, în scopul folosirii unei majorități în adunarea generală, în detrimentul altor acționari, respectiv infracțiunea de evaziune fiscală, fapt care îl făcea în mod automat incompatibil cu deținerea calității de membru în C.S. al S.I.F.T., inclusiv din perspectiva dispozițiilor Regulamentului nr. 1/2019.

Cu alte cuvinte, contrar aspectelor reținute de către prima instanță, în cadrul ședințelor invocate de A.S.F., recurentul a procedat în mod prudent și diligent față de S.I.F.T., prin încercarea de a evita adoptarea unor hotărâri nelegale ale C.S., respectiv viciate de un vot al unui membru incompatibil. Astfel, recurentul a urmărit tocmai evitarea unor dificultăți în cadrul activității S.I.F.T., care puteau fi generate prin suspendarea sau chiar anularea hotărârilor C.S.

În al doilea rând, contrar susținerilor primei instanțe, lipsa unui răspuns al Autorității cu privire la adresele formulate întăresc, încă o dată, faptul că dl. D. era incompatibil în perioada februarie- aprilie 2020, întrucât era urmărit penal in personam, atât în dosarul nr. x/2016, cât și nr. 745/P/2015.

V. Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant susține că, prima instanță a reținut în mod nelegal faptul că lipsa oricărui prejudiciu nu conduce la anularea deciziei contestate și, chiar dacă s-ar considera că în cauză ar fi vorba despre o "măsură", iar o "sancțiune", prima instanță și A.S.F. ar fi trebuit să țină cont de proporționalitatea faptelor recurentului-reclamant.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant solicită să se aibă în vedere dispozițiile art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora:

"Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", precum și dispozițiile art. 21 alin. (3) din același act normativ, conform cărora:

"Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal."

Având în vedere lipsa oricărui prejudiciu, în contextul în care reclamantul nu a urmărit decât respectarea prevederilor legale și statutare, în vederea protejării intereselor S.I.F.T. și desfășurării atribuțiilor în cadrul Consiliului de Supraveghere al S.I.F.T. în condiții de legalitate, se impune anularea Deciziei nr. 1249/2020, ca urmare a caracterului disproporționat al sancțiunii.

Cu privire la faptul că, prima instanță nu a individualizat sancțiunea prin raportare la lipsa vinovăției, recurentul-reclamant susține că, Decizia contestată constituie un abuz din partea Autorității, în contextul inexistenței vreunei fapte ilicite sau a vreunui prejudiciu Societății (în orice caz, în contextul inexistenței unei fapte ilicite sau vreunui prejudiciu care ar putea justifica o măsură într-atât de drastică).

VI. Printr-o altă critică, recurentul-reclamant susține că, Decizia ASF este nemotivată, iar prima instanță a reținut în mod eronat că autoritatea "a indicat împrejurările avute în vedere pentru a reține neîndeplinirea criteriilor prev. de art. 5 alin. (1), lit. a), b) și c) din Regulamentul ASF nr. 1/2019", încălcând așadar prevederile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) teza I Legea nr. 554/2004.

În primul rând, contrar reținerilor primei instanțe, argumentele dezvoltate de A.S.F. pentru prima dată în cuprinsul întâmpinării nu pot complini nemotivarea Deciziei atacate, aceasta din urmă fiind în continuare grefată pe motive abstracte și neparticularizate.

Astfel, deși Autoritatea face referire deseori la alte decizii emise împotriva recurentului (Decizia nr. 413/27.03.2020 și Decizia nr. 808/08.07.2020), lipsa indicării și dezvoltării acestora în cuprinsul motivării Deciziei atacate, nu pot complini nemotivarea celei din urmă.

În al doilea rând, deși, prin Decizia nr. 1249/19.10.2020, a fost aplicată cea mai drastică sancțiune pe care o poate acorda Autoritatea, niciunde în cuprinsul acesteia nu se regăsesc motive concrete pentru care reclamantul ar fi încălcat obligațiile de prudență și diligentă aferente funcției deținute ori celelalte obligații imputate în cuprinsul Deciziei atacate.

În schimb, Decizia nr. 1249/19.10.2020:

- cuprinde afirmații abstracte, formulate cu titlu general și imposibil de identificat sau de verificat legal sau factual, fiind extrem de dificil pentru reclamant să formuleze apărări relevante, în contextul în care nu cunoaște argumentele concrete pentru care A.S.F. a dispus retragerea avizului;

- nu se raportează la aspecte de fapt concrete privind comportamentul reclamantului, care ar putea justifica în vreun fel încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a), b), c) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, respectiv aplicarea unei sancțiuni atât de drastice, constând în retragerea avizului;

- nu indică, în concret, care sunt motivele pentru care răspunsurile reclamantului în cadrul interviului din data de 31.08.2020 ar fi fost necorespunzătoare;

- nu indică motivele concrete pentru care convocarea, prezidarea și semnarea, în condiții de legalitate a hotărârilor adoptate în cadrul ședinței C.S. din 23.04.2020 ar constitui un indiciu de neexercitare a mandatului cu prudență și diligentă;

- ignoră sentința nr. 307/08.04.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, prin care "hotărârea" C.S. din 19.03.2020 a fost suspendată de Tribunalul Brașov, în urma căreia instanța a confirmat calitatea reclamantului de Președinte al Consiliului de Supraveghere, fiind repus, practic, în funcție la data de 23.04.2020.

De asemenea, recurentul-reclamant susține caracterul nemotivat al Deciziei nr. 1249/19.10.2020 care rezultă și din faptul că Autoritatea nu a motivat în niciun fel gradul de pericol social al faptelor imputate și opțiunea pentru aplicarea unei sancțiuni cu un asemenea efect, aspect care nu poate conduce decât la concluzia că măsură este pur arbitrară.

Or, motivarea actului administrativ reprezintă o condiție de legalitate a acestuia, insuficiența motivării sau nemotivarea acestuia atrăgând sancțiunea nulității. De altfel, instanțele naționale s-au pronunțat constant în ceea ce privește necesitatea motivării actului administrativ.

În cauza de față, chiar dacă A.S.F. dispune de o marjă de apreciere a noțiunilor de prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a), b) și c) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, acesteia îi revenea totuși obligația legală de a motiva temeinic problemele de drept esențiale din cauză. Or, o astfel de motivare nu există, A.S.F. invocând numai aspecte de ordin general, fără ca acestea să fie argumentate prin fapte concrete ale reclamantului, ceea ce atrage vădita nelegalitate a Deciziei atacate.

Concluzionând, Decizia A.S.F. este nemotivată. Validarea acestei nemotivări de către prima instanță presupune încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) teza I Legea nr. 554/2004.

VII. Prin ultima critică, recurentul-reclamant susține că, în cauză sunt îndeplinite condițiile privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile aduse ca urmare a emiterii Deciziei ASF nr. 1249/2020, iar respingerea cererii de acordare a despăgubirilor presupune încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și art. 1531 alin. (1) și (2) din C. civ., referitor Ia repararea integrală a prejudiciului.

În primul rând, emiterea deciziei atacate a avut ca efect direct imposibilitatea reclamantului de a obține remunerația aferentă mandatului de membru al C.S., în valoare de 166.645 RON (26.187 RON x 7 luni ~ 16.664 RON), reprezentând remunerația sa din perioada octombrie 2020 - aprilie 2021 [când urma să înceteze - în luna aprilie 2021], iar pe de altă parte, prejudiciul moral suferit de către reclamant, prin presiunile și expunerea publică la care a fost supus ca urmare a comportamentului abuziv al A.S.F., respectiv în rezultatul acestora - știrbirea iremediabilă a reputației profesionale, respectiv imposibilitatea de a mai fi angajat în cadrul organelor de conducere ale societăților de investiții financiare sau entităților reglementate de A.S.F.

Pentru aceste motive, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, anularea sentinței pronunțate de prima instanță și a deciziei contestate.

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-reclamant, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă, prin care a solicitat să se respingă apărările acesteia și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 1 august 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 22 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 1249 din 19.10.2020, emise de A.S.F. prin care s-a dispus retragerea avizului de membru al Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania, și, pe cale de consecință, înlăturarea sancțiunii dispuse ca fiind nelegală și netemeinică; anularea în tot a Deciziei nr. 1514/22.12.2020, emise de A.S.F, prin care A.S.F. a respins plângerea prealabilă; obligarea A.S.F. la plata: a) sumei de 166.645 RON, cu titlu de daune-interese materiale, reprezentând remunerația lui A., în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al S.I.F. Transilvania, de la momentul emiterii Deciziei atacate până la data de 18.04.2021, sumă ce va fi actualizată în funcție de rata inflației, la care se adaugă și dobânda legală începând cu data termenului de plată; b) sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune-interese morale, pentru prejudiciul moral suferit; obligarea A.S.F. la suportarea cheltuielilor de judecată antrenate de soluționarea prezentei cauze.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând în esență că, autoritatea pârâtă a acționat în limitele marjei de apreciere recunoscute de legiuitor și cu respectarea principiului proporționalității, pe baza unor motive obiective și demonstrabile, în raport de care în mod corect a reținut că reclamantul nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a), b) și c) din Regulamentul ASF nr. 1/2019.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Prin prisma motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că, prin sentința recurată au fost încălcate regulile de procedură, respectiv art. 425, art. 997 alin. (2) și art. 1000 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte reține, cu titlu prealabil, că potrivit motivului de nelegalitate invocat, casarea unei hotărâri se poate cere, când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum si nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători, nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată, încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată, efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ., încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului, încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților, lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia, respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același act normativ, care reglementează atât nulitatea absolută, cât și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, statuând totodată asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Or, în cauza dedusă judecății, recurentul-reclamant susține că prin sentința recurată au fost încălcate regulile de procedură, respectiv art. 425 C. proc. civ., dispoziții care vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, critici ce atrag incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților și la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar (în speță, de legalitate a hotărârii). De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și al argumentelor invocate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătorești, total sau parțial, echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant în contextul faptic dat.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant susține și încălcarea dispozițiilor art. 997 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora: "(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.", precum și cele prevăzute de art. 1000 alin. (2) din același Cod, potrivit cărora: "(2) Instanța de apel poate suspenda executarea până la judecarea apelului, dar numai cu plata unei cauțiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta.".

Sub acest aspect, având în vedere că dispozițiile art. 997 - 1000 din C. proc. civ. reglementează procedura ordonanței președințiale, iar obiectul cauzei deduse judecății analizează fondul problemei de drept, Înalta Curte constată că aceste dispoziții nu au relevanță pentru soluționarea temeinică a cauzei, iar instanța de fond nu era ținută să aibă în vedere cele două texte de lege invocate de recurent, având în vedere tocmai natura administrativă a litigiului care presupune analiza legalității și temeiniciei actului contestat prin prisma dispozițiilor legale care au stat la baza fundamentării acestuia.

De fapt, recurentul-reclamant reia susținerile prezentate insatanței de fond din perspectiva incidenței sentinței civile nr. 307/08.04.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, subliniind faptul că la data de 23.04.2020 acesta avea calitatea de Președinte al Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania S.A., ca urmare a acestei sentințe.

Aceste susțineri nu pot fi primite având în vedere că, prin Hotărârea Consiliului de Supraveghere din 13.04.2020, recurentul-reclamant a fost revocat din funcție și numită o nouă conducere CS, iar această hotărâre nu a fost constatată. Pe cale de consecință, la data de 23.04.2020 recurentul-reclamant nu mai deținea funcția de Președinte al Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania S.A..

În ceea ce privește Hotărârea CS din data de 19.03.2020, care a fost suspendată prin sentința nr. 307/08.04.2020, se poate observa că, prin decizia civilă nr. 455/02.07.2020, Curtea de Apel Brașov a luat act de renunțarea entității SIF TRANSILVANIA S.A. la judecata cererii de ordonanță președințială formulată de către aceasta și a anulat sentința civilă nr. 307/08.04.2020.

Prin cel de-al doilea set de critici ale motivelor de recurs, recurentul-reclamant invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susține încălcarea/aplicarea greșită a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b), art. 7 alin. (1) și (2), art. 12 alin. (2) și art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 14/2015, art. 2 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. a) lit. b) și lit. c), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a), art. 14, art. 34 alin. (4) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, art. 12 alin. (1), art. 51, art. 52, art. 55 și art. 57 (1) din Legea nr. 74/2015, art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și art. 1254 alin. (2), art. 1325 și art. 211 din C. civ.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În primul rând, recurentul-reclamant susține netemeinicia soluției primei instanțe cu privire la cererea de anulare a deciziei ASF prin care s-a respins plângerea prealabilă.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că respingerea plângerii prealabile de către intimata-pârâtă nu poate fi asimilată cu emiterea unui act administrativ, având în vedere că plângerea prealabilă este un mecanism cu caracter preventiv și are drept scop rezolvarea amiabilă a conflictelor, evitând astfel litigiile administrative. Plângerea administrativă prealabilă permite autorității să reconsidere actul emis și să își rectifice eventualele erori sau încălcări ale drepturilor persoanei afectate, iar decizia pronunțată de către organul administrativ asupra plângerii prealabile nu poate fi asimilată unui act administrativ, deoarece nu conduce la nașterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.

În acest context, prima instanță în mod corect a dispus respingerea cererii de anulare a Deciziei nr. 1514/2020, ca neîntemeiată.

Referitor la criticile recurentului-reclamant conform cărora, prima instanță a interpretat în mod nelegal art. 5 alin. (1) lit. a) din Regulamentul 1/2019 privind "cunoștințe, competență și experiență profesională", Înalta Curte constată că potrivit art. 34 alin. (4) din Regulamentul nr. 1/2019 privind evaluarea și aprobarea membrilor structurii de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul entităților reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară: (4) În situația în care, în cadrul procesului de monitorizare, supraveghere continuă și control sunt constatate aspecte care, prin natura lor, ar conduce la nerespectarea cerințelor de adecvare evaluate inițial în raport cu o anumită persoană aprobată, ASF poate dispune: a) măsuri de remediere în baza circumstanțelor care au determinat reevaluarea la nivelul entității reglementate și a rezultatului reevaluării efectuate de entitatea reglementată; b) reevaluarea de către ASF a persoanelor evaluate, în catul constatărilor privind exercitarea deficitară a atribuțiilor; c) retragerea aprobării acordate.

Potrivit art. 5 din același Regulament (1) În scopul asigurării unui management prudent și corect al entităților reglementate, persoanele evaluate îndeplinesc și mențin, pe toată durata de desfășurare a activității, cerințele cuprinse în prezentul regulament referitoare la: a) cunoștințe, competențe și experiență profesională; b) reputație, onestitate și integritate; c) guvernanță, iar potrivit art. 4 alin. (2) "Persoanele evaluate trebuie să probeze îndeplinirea cerințelor de bună reputație, onestitate și integritate, precum și gândire independentă, indiferent de natura, amploarea și complexitatea riscurilor inerente activităților entității reglementate".

Potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) din Regulament prin adecvare se înțelege totalitatea calităților și atributelor pe baza cărora o persoană este considerată a avea o bună reputație și care are, în mod individual și, după caz, în mod colectiv, împreună cu alte persoane, cunoștințe, competențe și experiență pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției; adecvarea acoperă, de asemenea, onestitatea, integritatea și gândirea independentă a fiecărei persoane și capacitatea acesteia de a aloca timp suficient pentru a-și îndeplini atribuțiile.

Din analiza dispozițiilor legale mai sus menționate, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că în procesul de evaluare a membrilor structurilor de conducere din cadrul entităților reglementate, Autoritatea de Supraveghere Financiară analizează adecvarea persoanei pentru exercitarea atribuțiilor specifice funcției pentru care a fost desemnată. Astfel, în stabilirea adecvării persoanei pe baza aplicării cerințelor și criteriilor de eligibilitate prevăzute în legislația specifică aplicabilă și a informațiilor prezentate sau care reies din documentele și informațiile prezentate de către persoana evaluată și/sau de către entitatea reglementată, din susținerea interviului, Autoritatea de Supraveghere beneficiază de o largă marjă de apreciere, alegerea autorității putând fi cenzurată de organele judiciare doar în condițiile excesului de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) Legea nr. 554/2004.

Așadar, se observă că, legiuitorul a înțeles să recunoască autorității o largă marjă de apreciere în acest domeniu, întrucât în cadrul evaluării membrilor structurilor de conducere din cadrul entităților reglementate, se urmărește în fapt, asigurarea funcționării corespunzătoare a pieței de capital, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 5 lit. a) din O.U.G. nr. 93/2012.

În acest context, Înalta Curte constată că, măsura reevaluării nu reprezintă o sancțiune în sensul Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiții alternative, ci are caracterul unei sancțiuni complementare, având în vedere că A.S.F. a comunicat că reevaluarea unui membru al structurii de conducere a unei entități aflate sub supravegherea și reglementarea A.S.F. se realizează în concordanță cu prevederile art. 34 din Regulamentul ASF nr. 1/2019, potrivit cărora:

"În situația în care, în cadrul procesului de monitorizare, supraveghere continuă și control sunt constatate aspecte care, pin natura lor ar conduce la nerespectarea cerințelor de adecvare evaluate inițial în raport cu o anumită persoană aprobată, ASF dispune: (...) b) reevaluarea de către ASF a persoanelor evaluate, în cazul constatărilor privind exercitarea deficitară a atribuțiilor".

Potrivit art. 33 alin. (1) din Regulament (1) A.S.F. analizează adecvarea în mod individual și, după caz, în mod colectiv, pentru fiecare persoană propusă să exercite responsabilități în cadrul structurii de conducere sau atribuții aferente unor funcții-cheie, în baza cerințelor și criteriilor de eligibilitate prevăzute în legislația specifică aplicabilă și în prezentul regulament, luând în considerare informațiile prezentate sau care reies din documentele și informațiile prezentate de către persoana evaluată și/sau de către entitatea reglementată, din susținerea interviului desfășurat în conformitate cu art. 31 și anexa nr. 5, după caz, sau, în măsura în care sunt aduse la cunoștință A.S.F. din orice alte surse.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, urmare a constatării existenței unor elemente de natură să conducă la neîndeplinirea de către reclamant a criteriilor de eligibilitate, autoritatea pârâtă a hotărât aplicarea prevederilor art. 34 alin. (4) lit. b) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, respectiv reevaluarea acestuia și, ca urmare a acestei reevaluări, a concluziilor reținute în evaluarea întocmită de membrii comitetului de nominalizare și aprobată de membrii C.S. SIF Transilvania S.A. și a documentației, autoritatea a emis actul contestat.

În ceea ce privește îndeplinirea criteriului prev. la art. 5 alin. (1) lit. a) respectiv "cunoștințe, competențe și experiență profesională", Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă a avut în vedere, pe de o parte, cunoștințele și competențele obținute de reclamant pe baza studiilor, practicii și formării profesionale și experiența profesională în domeniu, respectiv calitățile deținute în cadrul SIF Transilvania S.A., iar pe de altă parte, modalitatea în care reclamantul și-a desfășurat efectiv activitatea în cadrul SIF Transilvania în perioada februarie- aprilie 2020. Astfel, autoritatea a avut în vedere conduita reclamantului cu privire la desfășurarea ședințelor Consiliului de Supraveghere din datele de: 03.02.2020 (în cadrul căreia s-a constatat că mandatul Președintelui Consiliului de Supraveghere nu a fost exercitat cu prudență și diligență, acest lucru fiind dovedit prin părăsirea ședinței din 03.02.2020, fără a supune în prealabil, la vot înscrierea unor noi puncte pe ordinea de zi a ședinței, fără a discuta punctele înscrise pe ordinea de zi a ședinței convocate chiar de către acesta și fără a supune la vot suspendarea ședinței), 19.02.2020 (în cadrul căreia recurentul-reclamant și-a manifestat punctul de vedere cu privire la incompatibilitatea dl. D. cu funcția de membru al Consiliului de Supraveghere), 02.03.2020, 05.03.2020, 10.03.2020 (care nu au mai avut loc, recurentul-reclamant invocând motive personale) și 23.04.2020 (în contradicție cu prevederile Deciziei ASF nr. 525/22.04.2020 prin care s-a hotărât respingerea solicitării de autorizare a membrilor Directoratului SIF Transilvania S.A. - G., H. și A., recurentul-reclamant împreună cu G. și A. nu au recunoscut încetarea mandatelor și, în cadrul ședinței au adoptat o hotărâre de menținere a hotărârii Consiliului de Supraveghere din data de 15.01.2020 de prelungire până la data de 19.04.2020 a mandatelor celor trei membrii).

În acest context, în mod nejustificat recurentul-reclamant consideră că autoritatea administrativă, cu nesocotirea principiului proporționalității, a apreciat că nu îndeplinește acest criteriu, dând relevanță strict modalității în care s-au desfășurat ședințele Consiliului de Supraveghere din perioada februarie- aprilie 2020, fără a ține cont însă de întreaga sa activitate profesională desfășurată în cadrul SIF Transilvania și de pregătirea sa profesională.

Or, în cauză, rezultă fără putință de tăgadă că, recurentul-reclamant a îngreunat desfășurarea atât a ședințelor din 03.02.2020, 19.02.2020, 02.03.2020, 05.03.2020, 10.03.2020, când deținea calitatea de președinte al Consiliului de Supraveghere invocând motive de ordin personal pentru a justifica neparticiparea, deși ar fi trebuit să își asigure înlocuirea potrivit dispozițiilor legale aplicabile în privința societăților de investiții financiare, cât și a ședințelor în care a participat în calitate de membru, în același interval, după revocarea sa din funcția de președinte (inițial a fost revocat prin hotărârea CS din 19.03.2020, iar ulterior prin hotărârea CS din 13.04.2020), prin neparticipare, iar în 23.04.2020 a convocat și prezidat ședința Consiliului de Supraveghere, deși nu mai deținea calitatea de președinte, fiind revocat din această funcție prin hotărârea Consiliului de Supraveghere din 13.04.2020, hotărâre care nu a fost anulată și a căr