ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 14/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 14/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin sentința civilă nr. 1671 din data de 05 iunie 2020, Tribunalul București, secția a II -a contencios administrativ și fiscal a respins excepția netimbrării cererii privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiată. A admis excepția lipsei calității procesual pasive a paratului IGPR pe capetele ce cereri 7 si 8 si respinge cererea formulate împotriva acestui parat, ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. A admis excepția lipsei calității procesual pasive a paratului A. în ce privește capătul 9 de cerere, de anulare a Dispoziției nr. 2490/15.04.2016 emisa de paratul IGPR si a respins cererea formulate împotriva acestui parat, ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesual pasiva.
A admis excepția lipsei calității procesual pasive a paratului B. in ce privește capetele de cereri 7-10 si 12 si a respins cererea formulata împotriva acestui pârât, ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesual pasiva.
A admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului DGPMB în ce privește capătul 9 de cerere, de anulare a Dispoziției nr. 2490/15.04.2016 emisa de paratul IGPR si a respins cererea formulate împotriva acestui parat, ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesual pasiva.
A admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a delegației de reprezentare a paratului IGPR din 25.02.2020 si a respins, ca inadmisibila excepția de nelegalitate a acestui act.
A respins excepția inadmisibilității, pentru lipsa plângerii prealabile, ca neîntemeiată.
Pe fond, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C..
Soluția Curții de Apel
Prin decizia nr. 247 de 09.02.2021, Curtea de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de recurentul-reclamant C. împotriva sentinței civile nr. 1671/05.06.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:
"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României:
"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."
Înalta Curte va avea în vedere că sfera hotărârilor supuse căii de atac a recursului este determinată, cu caracter general, de dispozițiile art. 483 C. proc. civ.
Din interpretarea acestor prevederi rezultă că pot face obiect al recursului doar hotărârile primei instanțe, când sunt date fără drept de apel, sau hotărârile instanței de apel, fiind delimitată astfel, expres și limitativ, categoria hotărârilor judecătorești supuse acestei căi de atac.
În aceste condiții, părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevăd o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
Raportat la datele speței de față, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul ce formează obiectul prezentului dosar a fost promovat împotriva deciziei nr. 247 din 09 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1671/05.06.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a II -a contencios administrativ și fiscal.
Astfel, recurenta-reclamantă a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) din C. proc. civ., pronunțate în soluționarea unei cereri de recurs formulate împotriva unei sentinței a tribunalului.
Prin urmare, se observă că, în speță, recurenta a formulat recurs împotriva unei hotărâri care nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, fiind definitivă, ceea ce este inadmisibil.
Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul -reclamant C. împotriva deciziei nr. 247/2021 din 09 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul C. împotriva deciziei nr. 247 din 09 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2023.