ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1393/2023

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 18.02.2021 și înregistrată sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală să stabilească în favoarea reclamantului, începând cu data de 1.03.2017, un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% aplicat la salariul brut lunar, la nivelul maxim recunoscut pe cale judiciară funcționarilor publici din cadrul A.N.A.F. care dețin funcția de inspector antifraudă, potrivit sentinței civile nr. 404/29.03.2018 a Tribunalului Suceava, în dosar nr. x/2017, definitivă, cu plata în favoarea reclamantului, începând cu data de 1.03.2017, a sumelor constând în drepturile salariale aferente procentului de 20% reprezentând diferența dintre cuantumul de 25% al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică (stabilit prin O.P.A.N.A.F. nr. 964/2015) și cuantumul acordat al acestui spor, de 5%, aplicat la salariul brut lunar (potrivit Ordinelor Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 835/01.03.2017, nr. 836/01.03.2017 și nr. 1021/27.03.2017, toate anulate prin sentința nr. 404 din 29.03.2018 a Tribunalului Suceava, în dosarul civil nr. x/2017, definitivă) sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobânda legală de la exigibilitatea diferențelor de drepturi și până la data plății efective. Prin sentința civilă nr. 640/17.06.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în consecință, a obligat pârâta să stabilească în favoarea reclamantului, începând cu data de 1.03.2017, un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% aplicat la salariul brut lunar, la nivelul maxim recunoscut pe cale judiciară funcționarilor publici din cadrul A.N.A.F. care dețin funcția de inspector antifraudă, potrivit sentinței civile nr. 404/29.03.2018 a Tribunalului Suceava, în dosar nr. x/2017, în măsura în care reclamantul se află în aceeași situație cu reclamanții din dosarul nr. x/2017 ca funcție, grad, gradație, vechime în muncă și specialitate și a obligat pârâta să plătească reclamantului, începând cu data de 1.03.2017, sumele constând în drepturile salariale aferente procentului de 20% reprezentând diferența dintre cuantumul de 25% al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică (stabilit prin O.P.A.N.A.F. nr. 964/2015) și cuantumul acordat al acestui spor, de 5%, aplicat la salariul brut lunar, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă calculată de la data exigibilității diferențelor de drepturi și până la data plății efective. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, în principal, ca prescrisă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Hotărârea supusă revizuirii Prin decizia nr. 562 din 12 octombrie 2022 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 640/CA/17.06.2021 pronunțată de Tribunalul Brașov.

Cererea de revizuire La data de 24 octombrie 2022 Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei instanței de recurs și, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat anularea hotărârii atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a solicitat, totodată și suspendarea executării hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, până la soluționarea cererii de revizuire, în temeiul art. 512 C. proc. civ. În motivarea căii extraordinare de atac s-a arătat că decizia a cărei revizuire se solicită este contrară deciziei nr. 918/27.11.2020 a aceleiași instanțe pronunțate în dosarul nr. x/2019. Astfel, în opinia revizuentei se poate vorbi despre: a) aceeași cauză, respectiv temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, care nu se confundă nici cu cauza acțiunii, dar nici cu dreptul subiectiv și nici cu mijloacele de dovadă ale temeiului juridic. În dosarul nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat aplicarea prevederilor art. 12 alin. (8) și (9) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, prin majorarea cuantumului brut al salariilor prin includerea sumei aferente sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantumul brut al salariilor. În dosarul nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat aplicarea acelorași prevederi legale menționate mai sus. b) același obiect In dosarul nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat Tribunalului Brașov, obligarea pârâtei A.N.A.F. la plata sumelor reprezentând drepturi salariale în procent de 20% aplicat la salariul brut lunar, sume ce reprezintă diferența neacordată aferentă sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, actualizarea acestora cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobânda legală de la exigibilitatea diferențelor de drepturi și până la data plății efective, începând cu data de 01.03.2017 precum și acordarea acestor drepturi pe viitor. În dosarul nr. x/2021, reclamantul a solicitat Tribunalului Brașov obligarea pârâtei, la stabilirea în favoarea sa, începând cu data de 01.03.2017, a unui spor pentru risc și solicitare neuropsihică de 25%, aplicat la salariul brut lunar, la nivelul maxim recunoscut pe cale judiciară funcționarilor publici din cadrul A.N.A.F. care dețin funcția de inspector antifraudă, potrivit sentinței nr. 402/29.03.2018 a Tribunalului Suceava, dosar nr. x/2017, definitivă, cu plata în favoarea fiecărui reclamant începând cu data de 01.03.2017 a sumelor constând în drepturi salariale eferente procentului de 20% reprezentând diferența dintre cuantumul de 25% al sporului pentru risc și solicitare neuropsihică (stabilit prin O.P.A.N.A.F. nr. 964/2015) și cuantumul acordat al acestui spor, de 5%, aplicat la salariul brut lunar (potrivit O.P.A.N.A.F. nr. 835/01.03.2017, O.P.A.N.A.F. nr. 836/01.03.2017 și O.P.A.N.A.F. nr. 1021/27.03.2017, toate anulate prin sentința nr. 402/2018 a Tribunalului Suceava, definitivă) sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobânda legală de la exigibilitatea diferentelor de drepturi și până la data plății efective, întrucât în mod nejustificat a refuzat pârâta acordarea acestui spor; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. c) aceleași părți Atât în dosarul nr. x/2019 cât și în prezentul dosar nr. x/2021, reclamant a fost A. și pârâtă A.N.A.F. Din aceste considerente rezultă, fără putință de tăgadă, îndeplinirea cerinței triplei identități, faptul că hotărârile au fost pronunțate în dosare separate și nu pe parcursul ciclurilor procesuale ale aceleiași pricini, iar aceste aspecte pot determina instanța sa admită prezenta revizuire, ca fondată. Legat de fondul cauzei, revizuenta a mai arătat că, în susținerea recursului formulat, aceasta a criticat sentința civilă nr. 640/17.06.2021, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2021, în sensul în care instanța de fond a făcut o greșită interpretare a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 7 alin. (4) și alin. (5) din O.U.G. nr. 99/2016 privind unele masuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal-bugetare "[...] prevederile art. 12 alin. (6) - (11) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2017" și alin. (5): "dispozițiile alin. (4) se aplică cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală și, după caz, prin bugetele instituțiilor publice din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională."; dar și a dispozițiilor art. 12 alin. (9) din O.U.G. nr. 83/2014, conform cărora "personalul Direcției Generale Antifrauda Fiscala din cadrul ANAF, care ocupă funcții publice specifice de inspector antifraudă, inspector - șef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă și inspector general antifraudă beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25% prevăzut la art. 5 din cap. VIII din anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordat în condițiile stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală." Prevederile legale mai sus menționate nu impun acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică într-un procent fix de 25% și se acordă în condiții stabilite prin ordin al președintelui A.N.A.F. Practic, A.N.A.F. a înțeles să justifice prin motivul de recurs legalitatea măsurii de reducere a procentului de acordare a acestui spor de la 25% la 5% prin prisma prevederilor legale care nu impun acordarea sporului în procent maxim. Aceste aspecte, însă, nu au format obiectul analizei instanței de recurs. In schimb, instanța de control judiciar a făcut doar trimitere "la efectul pozitiv al lucrului anterior judecat din dosarul nr. x/2017." Totodată, invocând dispozițiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ. (nereținute de instanța de recurs), revizuenta a apreciat că solicitarea reclamantului de acordare a sporului în cuantumul maxim prevăzut de lege este lipsită de orice temei legal, motiv pentru care solicită admiterea revizuirii, anularea soluției din recurs (dosar nr. x/2021), ca nelegală și respingerea acțiunii, pentru motivele invocate.

Apărările formulate în cauză Intimatul A. a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea cererii de revizuire și menținerea ca legală a hotărârii instanței de recurs. A apreciat intimatul că în cauză nu sunt incidente art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind îndeplinită cel puțin una din cele trei cerințe obligatorii pentru a putea fi reținută încălcarea autorității de lucru judecat, respectiv identitatea de cauză, aceasta fiind diferită în cele două dosare. Cererea de suspendare a executării deciziei nr. 562 din 12 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, împotriva căreia a fost formulată prezenta cerere de revizuire, a fost respinsă ca inadmisibilă, potrivit încheierii din camera de consiliu din data de 23 februarie 2023.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Acest motiv de revizuire are în vedere situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea principiului menționat. De asemenea, trebuie precizat că pronunțarea unor hotărâri judecătorești contradictorii, de aceeași instanță sau de către instanțe diferite, poate fi evitată prin invocarea excepției autorității de lucru judecat. Dacă, din diferite motive, partea interesată nu a invocat o astfel de excepție, judecat situația creată poate fi înlăturată pe calea extraordinară a revizuirii. De aceea, în termeni semnificativi s-a apreciat că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă "constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat". Instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Reglementând procedura de judecată a cererii de revizuire, dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. statuează că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, impunându-se a fi analizate, cu prioritate, condițiile cumulativ reglementate de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv: - existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); - hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite; - să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; - în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat. În ceea ce privește condiția triplei identități (de părți, obiect și cauză), pornind de la scopul acestui caz de revizuire, respectiv evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat și anume interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect". Astfel, primul litigiu purtat între părțile din prezenta cauză este dosarul nr. x/2019 și a avut ca obiect solicitarea de obligare a pârâtei A.N.A.F. la plata sumelor reprezentând drepturi salariale în procent de 20%, aplicat la salariul brut lunar, sume ce reprezintă diferența neacordată aferentă sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, actualizarea acestora cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobânda legală de la exigibilitatea diferențelor de drepturi și până la data plății efective, începând cu data de 01.03.2017, precum și acordarea acestor drepturi bănești pe viitor. În motivarea cererii de chemare în judecată s-a invocat greșita aplicare a legislației în vigoare, respectiv a art. 12 alin. (8) și (9) din O.U.G. nr. 83/2014, art. II din Legea nr. 71/2015, Ordinele A.N.A.F. nr. 964/2015 și nr. 1009/2015, art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 99/2016, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017, Legea nr. 153/2017, reclamantul susținând că intenția legiuitorului a fost de menținere a cuantumului sporurilor la un nivel de 25%, iar ordinele prin care acest cuantum a fost redus la 5% au fost anulate prin sentința nr. 402/29.03.2018 a Tribunalului Suceava, definitivă prin respingerea recursurilor, potrivit deciziei nr. 3085/20.11.2018 a Curții de Apel Suceava . Prin sentința civilă nr. 533 din 24 iulie 2020 Tribunalul Brașov a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, această soluție rămânând definitivă potrivit deciziei nr. 918 din 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. În cuprinsul acestei prime decizii, în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat, instanța a analizat dreptul reclamantului de a contesta reducerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică la 5%, pe motiv că măsura ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor în materia salarizării, care impuneau în perioada 1.03.2017-31.12.2017 menținerea salariilor în plată. Astfel, curtea de apel a reținut că legislația în materie garanta un cuantul al sporului de până la 25%, încadrarea în limită era condiționată de existența fondurilor, astfel încât reducerea acestuia nu contravine legii, iar anularea ordinelor A.N.A.F. nr. 835/1.03.2017, nr. 836/1.03.2017 și nr. 1021/27.03.2017 în cadrul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Suceava nu produce efecte și în privința reclamantului, acestea fiind acte administrative cu caracter individual. În cadrul celui de-al doilea litigiu, dosarul nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei A.N.A.F. la stabilirea începând cu data de 1.03.2017, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25%, la nivelul maxim recunoscut pe cale judiciară funcționarilor publici din cadrul A.N.A.F. care dețin funcția de inspector antifraudă, potrivit sentinței civile nr. 404/29.03.2018 a Tribunalului Suceava pronunțate în dosarul nr. x/2017 (la care s-a făcut referire și în primul litigiu menționat anterior). Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe principiul remunerării egale și al egalității în materie de salarizare în cazul unor funcții similare, conform Directivei 75/117/TCE, acest aspect fiind precizat expres în motivarea în fapt a acțiunii. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 3 1 din O.U.G. nr. 57/2015, Decizia CCR nr. 794/2016, art. 6 lit. b), c), g), i) din Legea nr. 153/2017, art. 39 alin. (1) și (4) din Legea nr. 153/2017, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, art. 1531 și art. 1553 C. civ. Prin sentința civilă nr. 640 din 17 iunie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în consecință, a obligat pârâta să stabilească în favoarea reclamantului, începând cu data de 1.03.2017, un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% aplicat la salariul brut lunar, la nivelul maxim recunoscut pe cale judiciară funcționarilor publici din cadrul A.N.A.F. care dețin funcția de inspector antifraudă, potrivit sentinței civile nr. 404/29.03.2018 a Tribunalului Suceava, în dosar nr. x/2017, în măsura în care reclamantul se află în aceeași situație cu reclamanții din dosarul nr. x/2017 ca funcție, grad, gradație, vechime în muncă și specialitate și a obligat pârâta să plătească reclamantului, începând cu data de 1.03.2017, sumele constând în drepturile salariale aferente procentului de 20% reprezentând diferența dintre cuantumul de 25% al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică (stabilit prin O.P.A.N.A.F. nr. 964/2015) și cuantumul acordat al acestui spor, de 5%, aplicat la salariul brut lunar, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă calculată de la data exigibilității diferențelor de drepturi și până la data plății efective. Această soluție a fost menținută de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 562 din data de 12 octombrie 2022, atacată prin prezenta cerere de revizuire, instanța de recurs reținând, printre altele că, deși sentința din dosarul nr. x/2017 vizează acte cu caracter individual "astfel încât hotărârea judecătorească nu beneficiază de efectul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 554/2004, personalul aflat în aceeași situație este îndreptățit să solicite majorarea cu 25% a sporului, invocând principiul nediscriminării și a speranței legitime, precum și efectul pozitiv al puterii de lucru judecat." În același timp, s-a reținut și faptul că "în condițiile în care prezenta cerere de chemare în judecată are drept cauză nerespectarea de către instituția recurentă a principiului remunerării egale și al egalității în materie de salarizare în cazul unor funcții similare, în mod corect, prima instanță a reținut că se impune respectarea acestui principiu în privința intimatului-reclamant." În acest context, examinând pretinsa contradictorialitate invocată de revizuentă între decizia nr. 562/12.10.2022 și decizia nr. 918/27.11.2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Brașov, Înalta Curte reține neîndeplinirea cerinței identității de cauză în cele două litigii, fiind evident că în primul dosar a fost analizat dreptul pretins prin raportare la obligativitatea menținerii în plată a nivelului drepturilor salariale, astfel cum s-a stabilit prin ordonanțele în materia salarizării începând cu 1.03.2027, iar în al doilea dosar instanța a aplicat principiul egalității în materie de salarizare și a acordat și reclamantului dreptul pretins, având în vedere că în cadrul Direcției antifraudă existau funcționari care obținuseră acest drept prin hotărâre definitivă. Prin urmare, contrar susținerilor revizuentei, Înalta Curte nu poate reține încălcarea autorității de lucru judecat, neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză, cerință obligatorie pentru admisibilitatea cererii de revizuire, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală.