Decizia nr. 3363/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 23 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Arad sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București, au solicitat obligarea pârâtei la anularea Ordinelor nr. 835/01.03.2017, nr. 836/01.03.2017 și nr. 1021/27.03.2017, emise de Președintele ANAF și plata către reclamanți a drepturilor salariale constând din procentul de 20%, ce reprezintă diferența dintre cuantumul cuvenit al sporului pentru risc și solicitare neuropsihică, de 25%- suma aferentă sporului fiind inclusă în cuantumul brut al salariilor, și cuantumul acordat din acest spor, de 5%, aplicat la salariul brut lunar. De asemenea, solicită actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data plății efective, cu dobânzi legale de la data de 1.03.2017, și până la data plății efective, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 42/22.01.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Arad a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București, având ca obiect anularea Ordinelor nr. 835/01.03.2017, nr. 836/01.03.2017 și nr. 1021/27.03.2017, emise de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală și plată drepturi salariale.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 42/22.01.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, de Tribunalul Arad au formulat recurs recurenții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii, modificarea în întregime a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii, apreciind că prima instanță a interpretat greșit normele de drept material și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de recurs. Prin decizia civilă nr. 592 din data de 14.07.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de recurenții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., împotriva sentinței civile nr. 42/22.01.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, de Tribunalul Arad, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cererea de revizuire. Împotriva deciziei civile nr. 592 din data de 14.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal au formulat cerere de revizuire reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 5.1. În dezvoltarea motivelor cererii de revizuire se arată că decizia nr. 592 din 14.07.2020 încalcă decizia definitivă nr. 3085 din data de 20.11.2018 a Curții de Apel Suceava pronunțată în dosarul nr. x/2017 prin care s-au respins recursurile promovate contra sentinței civile nr. 402/2018 a Tribunalului Suceava. Prin decizia civilă nr. 1044 din data de 03.11.2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara și a declinat competența materială de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. 5.2. Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Suceava Prin cererea înregistrată la data de 04.07.2017 pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanții O., P., Q., R., S., T., U., V., W. și X. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală București și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au solicitat anularea Ordinelor nr. 835/01.03.2017, nr. 836/01.03.2017 și nr. 1021/27.03.2017, toate emise de către Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, menținute în procedura prealabilă potrivit Adresei nr. x/24.05.2017 a ANAF, precum și a Ordinului nr. 1394/03.04.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a Ordinului nr. 1753/23.05.2017 al Procurorului General al M.P. - Parchetul de pe lângă ICCJ, de soluționare a procedurii prealabile, cu obligarea intimatei Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ la plata în favoarea fiecărui reclamant începând cu data de 01.03.2017 a sumelor constând în drepturile sala riale aferente procentului de 20 % reprezentând diferența dintre cuantumul cuvenit al sporului pentru risc și solicitare neuropsihică, de 25 % - suma aferentă sporului fiind inclusă în cuantumul brut al salariilor, și cuantumul acordat al acestui spor, de 5 %, aplicat la salariul brut lunar, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobândă legală de la exigibilitatea diferențelor de drepturi și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 402 din data de 29 martie 2018, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei procedurii prealabile și excepția prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București; a admis acțiunea având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici" formulată de reclamanții O., P., Q., R., S., T., U., V., W. și X., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală București și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a anulat ordinile contestate și a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ să plătească fiecărui reclamant, începând cu data de 01.03.2017 sumele constând în drepturile salariale în procent de 20 % aplicat la salariul brut lunar, reprezentând diferența neacordată aferentă sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobânda legală de la exigibilitatea diferențelor de drepturi și până la data plății efective. Împotriva sentinței nr. 402 din data de 29 martie 2018, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal au promovat recurs pârâții Ministrul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București și Agenția Națională de Administrare Fiscală. Prin decizia nr. 3085 din data de 20 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal s-au respins recursurile promovate de pârâții Ministerul Public - Pachetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București și Agenția Națională de Administrare Fiscală București, împotriva sentinței nr. 402 din 29 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, intimați fiind reclamanții O., P., Q., R., S., T., U., V., W. și X., toți cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat Y., ca nefondate. Prin decizia nr. 3540 din data de 09.06.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității și a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. împotriva deciziei nr. 592 din 14 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată. Împotriva deciziei nr. 3540 din data de 09.06.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs revizuenții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N.. Prin decizia civilă nr. 369 din data de 06.12.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021, a admis recursul, a casat decizia nr. 3540 din data de 09.06.2021 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că în mod greșit s-a reținut tardivitatea cererii de revizuire, având în vedere că data depunerii plicului a fost 13.08.2021 și nu 18.08.2021.

Examinând cererea de revizuire în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente: Revizuienții s-au adresat instanței de contencios administrativ și fiscal cu cererea de revizuire de față, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând încălcarea efectului pozitiv al autorității lucrului judecat, potrivit art. 435 alin. (2) din C. proc. civ., și arătând că Decizia nr. 592 din 14.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, este potrivnică Deciziei definitive nr. 3085 din data de 20.11.2018 a Curții de Apel Suceava pronunțată în dosarul nr. x/2017 prin care s-au respins recursurile promovate împotriva sentinței civile nr. 402/2018 a Tribunalului Suceava. Preliminar, constată Înalta Curte că, cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 42/22.01.2020, de Tribunalul Arad rămasă definitivă prin Decizia nr. 592 din 14.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ce face obiectul cauzei de față, a fost formulată la data de 23.10.2019, după intrarea în vigoare a art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, care a modificat art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. În esență, problema de drept este dacă sentința civilă nr. 402 29.03.2018 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, menținută în calea de atac prin Decizia nr. 3085/20.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava este opozabilă doar părților litigante, prin efectul său a generat reintrarea în vigoare Ordinul Președintelui ANAF nr. 964/2015 care prevede sporul specific pentru risc și suprasolicitare neuro - psihică în cuantum de 25 % aplicat la salariul brut lunar și dacă considerentele din cele două hotărâri (…) se impun cu efect "erga omnes". Hotărârile judecătorești, sentința instanței de fond și decizia instanței de recurs prin care soluția de anulare a ordinelor care au dispus diminuarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică de la 25% la 20% rămase definitive, dată fiind natura de act administrativ cu caracter individual al ordinelor anulate, nu beneficiază de efectul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 554/2004. Considerentele împreună cu dispozitivul au intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât personalul aflat în aceeași situație care nu a fost parte în proces, având în vedere principiul relativității efectelor hotărârilor judecătorești, au totuși având posibilitatea să solicite majorarea cu 25% a sporului, invocând principiul nediscriminării și a speranței legitime, urmând ca în eventualitatea unui refuz să se adreseze instanței de contencios administrativ competente. Puterea de lucru judecat reglementată prin art. 431 alin. (2) C. proc. civ., sau efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, reprezintă o aplicare a principiului stabilității și securității raporturilor juridice, ceea ce presupune că o situație juridică soluționată definitiv într-o anumită cauză nu mai poate fi pusă în discuție într-un alt proces, nu mai pot fi ignorată de o terță persoană, cel puțin până la momentul în care se va demonstra în justiție situația contrară. Spre deosebire de efectul negativ al puterii lucrului judecat și cu referire la principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă. Hotărârea judecătorească pronunțată într-un proces anterior în care nu a participat și partea ce invocă această hotărâre are valoarea juridică a unui mijloc de probă, ca expresie a principiului general al opozabilității efectelor hotărârii judecătorești față de terțe persoane, care nu mai poate ignora situația juridică ce a luat naștere în urma pronunțării ei, într-o etapă procesuală care permite judecata pe fond a litigiului. Prin urmare, înlăturarea acestei susțineri de către instanța de recurs în decizia a cărei anulare se solicită, cu argumentația că hotărârile nu sunt obligatorii pentru instanțe și că nu este izvor de drept, este contrară acestor principii. Aplicarea acestor principii de drept, în contextul soluționării cererii de revizuire de față, presupune identificarea, ca situație premisă, a similarității situațiilor, adică în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o problemă litigioasă ca ceea ce s-a soluționat anterior, pentru a se evita încălcarea principiilor legalității, nediscriminării, egalității. Prin urmare, pentru identificarea funcției similare, trebuie ca salariații care invocă efectul pozitiv a puterii lucrului judecat, în virtutea celor două principii, al nediscriminării și tratamentului egal, să dovedească, că ocupă o funcție de același fel în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice cu salariatul care a fost parte în cauza la care se raportează, care a dobândit astfel un statut preferențial și că respectiva funcție implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate cu cel care ocupă funcția ce constituie reperul de comparație. Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1029/21.12.2016, paragraful 26, "hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat).". Aplicând aceste principii și dezlegări la situația concretă dedusă judecății, respectiv pentru a stabili efectele hotărârilor judecătorești, sentința instanței de fond și decizia instanței de recurs pronunțate de Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava, prin care soluția de anulare a ordinelor care au dispus diminuarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică de la 25% la 20% a rămas definitivă, trebuie ca instanța în fața căreia s-a invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat să constatate în primul rând, dacă sporul în litigiu este un drept cu aplicabilitate generală, în sensul că se aplică tuturor inspectorilor antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală a ANAF, dacă cele două hotărâri reprezintă un caz particular, respectiv vizează doar inspectorii detașați la Ministerul Public sau nu este relevant acest aspect și să verifice respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 99/2016.", necesitatea încadrării în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul A.N.A.F. Așadar, Înalta Curte constată că deși s-a invocat în fața instanței de recurs efectul pozitiv al puterii lucrului judecat în virtutea celor două principii, al nediscriminării și tratamentului egal, față de colegii lor care au fost părți în acestă cauză, fiind opozabilă și intimatei, instanța de control judiciar nu a analizat aceste aspecte, astfel cum s-a arătat mai sus.

Soluția instanței cu privire la cererea de revizuire Așadar, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate, având în vedere prevederile art. 513 alin. (4), raportat la art. 509 alin. (8) C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de revizuire va anula Decizia nr. 592 din 14 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019 și va trimite cauza Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal spre rejudecarea recursului formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 42/22.01.2020 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr. x/2019. PENTRU ACESTE MOTIVE,