ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1385/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 21.04.2020 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Inspecția Judiciară și procuror B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Rezoluției emisă de Inspectorul Șef al Inspecției judiciare, nr. C-20/187/24.02.2020 prin care s-a soluționat plângerea prealabilă, precum și anularea Rezoluției de clasare nr. 86/10.01.2020, emisă în dosarul nr. x.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 926 din 14 iunie 2021 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Rezoluției Inspectorului Șef nr. C-20-187/24.02.2020 și a Rezoluției de clasare nr. 86/10.01.2020 de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Inspecția Judiciară și B..

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia și reținerea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului, în contextul expunerii detaliate a parcursului dosarului penal nr. x/2013 deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și a criticilor aduse modului de instrumentare a acestuia, au fost invocate drept motive de recurs următoarele aspecte: În opinia recurentului, instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale. Astfel, acesta a solicitat judecarea cauzei de către un complet specializat, conform dispozițiilor art. 1 alin. (9) din Legea nr. 554/2004 și art. 29 din Legea 78/2000, în vederea sancționării faptelor de corupție săvârșite de către procurorul B.: - nerespectarea celor dispuse prin încheierea penală interlocutorie nr. 483/02.07.2015 (Anexa 2) definitivă (art. 341 alin. (8) C. proc. pen.) și salvarea de la pedeapsa închisorii cu executare a numiților C. si D., condamnați cu suspendare, sentința penală (Anexa 200) prin care a fost soluționat dosarul penal nr. x/2013 după clasarea pentru a 4-a oară a faptelor penale de către procurorul B., cu încălcarea competentei de ordine publică a Inaltei Curți de Casație și Justiție, invocată în condițiile legii; - nerespectarea încheierii penale interlocutorii nr. 483/02.07.2015 definitivă (art. 341 alin. (8) C. proc. pen.) și obligatorie (art. 335 alin. (5) C. proc. pen.), având autoritate de lucru judecat, emisă de către judecătorul de cameră preliminară al Inaltei Curți de Casație și Justiție, fapt care determină nulitatea absolută a ordonanțelor de clasare în dosarul x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara; - nelegalitatea ordonanței de declinare a competenței din data de 06 august 2015 a procurorului E. (Anexa 107) pe baza căreia s-a deschis nelegal și abuziv dosarul x/2015 Ordonanța fiind emisă de un procuror și nefiind sentință pronunțată într-o cale de atac, nu poate fi opozabilă încheierii 483/02.07.2015 definitivă și obligatorie, având autoritate de lucru judecat, emisă de judecătorul de cameră preliminară al I.C.C.J. care a soluționat inițial dosarul x/2014 al P.I.C.C.J., deoarece încalcă art. 16 al Legii nr. x. - pedepsirea reclamantului prin impunerea unor cheltuieli de judecată nejustificate, nelegale, premeditate și abuzive, deoarece acesta a solicitat respectarea celor dispuse prin încheierea penală interlocutorie nr. 483/02.07.2015, definitivă. In temeiul art. 176 pct. 4 C. proc. civ., recurentul a invocat nelegala compunere sau constituire a instanței și necesitatea participării procurorului la judecată, participarea sa fiind obligatorie câtă vreme au fost sesizate mai multe fapte penale de corupție săvârșite de procurorul B.. Nesesizarea de către inspectorul judiciar și de către procuror a faptelor penale reclamate a dus "la încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general" - respectarea încheierii penale interlocutorii nr. 483/02.07.2015 definitivă și obligatorie, invocată ca motiv de ordine publică cu caracter imperativ și absolut. Nelegala compunere sau constituire a intanței reprezintă un caz de nulitate absolută, conform art. 174 C. proc. civ., necondiționată de existența unei vătămări, conform art. 176 pct. 4 din același cod, astfel încât se solicită anularea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei. Judecătorul era obligat să sesizeze organul de urmărire penală în legătură cu faptele penale reclamate. Prima și cea mai importantă calitate a judecătorilor este imparțialitatea, aceasta fiind contrazisă de motivarea hotărârii recurate, judecătorul fiind obligat să sesizeze organul de urmărire penală și să respecte autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive și deciziile Curții Constituționale. Se impune, astfel, a se constata nelegalitatea soluției primei instanțe și imparțialitatea judecătorului fondului având în vedere cele dispuse prin art. 1, art. 2, art. 23 și art. 25 din Legea nr. 78/2000, precum și faptul că la soluționarea cauzei era obligatorie prezența reprezentantului Ministerului Public, pentru protejarea interesulul public care vizează ordinea de drept, democrația constituțională și realizarea competenței autorităților publice. A mai apreciat recurentul că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Reamintind obiectivele acțiunii formulate, recurentul a subliniat faptul că toate excepțiile invocate sunt admisibile în temeiul Legii nr. 554/2004. Excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare și, prin urmare, invocarea ei este imprescriptibilă. Mai mult, celor care se apără nu li se poate imputa pasivitatea și trecerea timpului în promovarea drepturilor lor. De soluționarea excepției de nelegalitate a ordonanței de declinare a competenței din data de 06 august 2015 a procurorului E. (anexa -107) depindea soluționarea litigiului pe fond. Din aceleași considerente, excepția puterii lucrului judecat a încheierii penale interlocutorii nr. 483/0207.2015 definitivă și obligatorie se putea ridica, de părți sau de judecâtor, chiar înaintea instanței de recurs, în temeiul art. 166 C. proc. civ. Judecătorul fondului era obligat să soluționeze excepțiile de nelegalitate invocate, desființarea înscrisurilor falsificate putându-se face direct, prin invocarea art. 4 din Legea nr. x sau prin invocarea nelegalității de către instanța investită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, așa cum prevede Decizia Curții Constituționale nr. 757/2017. Prin nepunerea în executare a încheierii penale nr. 483/02.07.2015 au fost, de asemenea, încălcate și art. 126 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României. De asemenea, ordonanța de clasare din dosarul nr. x/2013 este dată abuziv și nelegal, prin încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice și a autorității de lucru judecat a încheierii penale nr. 483/02.07.2015, hotărârea primei instanțe fiind pronunțată și cu încălcarea, respectiv aplicarea greșită a normelor de drept material. În final, a mai apreciat recurentul că potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004 și art. 307 C. proc. civ., procurorul B. are calitate procesuală pasivă în cauză, iar solicitările sale pot fi soluționate pe calea contenciosului administrativ, prin abuzurile semnalate fiind încălcate dispozițiile C. pen., C. proc. pen., Legii nr. 304/2004 sau ale Legii nr. 303/2004.

Apărările formulate de intimată și alte aspecte relevante Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea motivelor formulate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe. La data de 23.09.2021 recurentul-reclamant a depus memoriu de completare a motivelor de recurs, detaliind motivele de nelegalitate invocate inițial și indicând expres dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 7 C. proc. civ. Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare față de cererea completatoare, solicitând respingerea acesteia ca tardiv formulată, date fiind dispozițiile art. 487 alin. (1) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu prealabil, în privința excepției nulității recursului invocată de intimata Inspecția Judiciară, Înalta Curte constată că memoriul de recurs transmis prin email la data de 16.08.2021 conține critici punctuale la adresa sentinței recurate, singura chestiune ce trebuie lămurită fiind aceea a încadrării corespunzătoare a motivelor de nelegalitate prezentate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În acest sens, Înalta Curte reține că argumentele recurentului vizând nelegala constituire a a instanței, nerespectarea anumitor reguli de procedură sau modul de aplicare a dispozițiilor Legiilor nr. 303/2004 și nr. 317/20047 pot fi subsumate cazurilor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ., astfel încât va respinge excepția nulității recursului. În privința excepției tardivității cererii de completare a motivelor de recurs, invocată de aceeași intimată Inspecția Judiciară, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs", iar art. 489 alin. (1) C. proc. civ. sancționează cu nulitatea recursul care nu a fost motivat în termenul legal. Prin prisma acestor dispoziții, cererea de completare a motivelor de recurs depusă de recurent la data de 17.09.2021 apare ca fiind tardiv formulată și se impune constatarea nulității acesteia, având în vedere faptul că sentința civilă nr. 926 din 14 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost comunicată recurentului la data de 9.08.2021, acesta a declarat recurs în termen legal la data de 16.08.2021, însă motivele suplimentare de recurs au fost depuse cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ de 15 zile de la data comunicării hotărârii. Procedând la analiza criticilor de nelegalitate invocate în recurs, Înalta Curte reține că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se poate cere casarea unei hotărâri atunci "când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale." Subsumat acestui caz de casare, recurentul-reclamant a invocat nelegala constituire a instanței, apreciind că acțiunea formulată trebuia să fie soluționată de un complet specializat în materie penală, cu prezența obligatorie a reprezentantului Ministerului Public. Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestor susțineri și, având în vedere obiectul cererii deduse judecății - anulare rezoluție Inspecția Judiciară, constată că în cadrul acesteia sunt cercetate doar legalitatea acestui act și eventualele indicii cu privire la săvârșirea unor fapte/abateri disciplinare, neexistând temei legal pentru a se reține obligația de participare la ședința de judecată a a reprezentantului Ministerului Public. Instanța de contencios administrativ nu cercetează faptele penale semnalate prin cererea de chemare în judecată, pentru aceste aspecte reclamantul având posibilitatea de a se adresa organelor de cercetare penală cu plângere separată. Prin urmare, în mod corect, prin încheierea din 16.11.2020, prima instanță a respins cererea reclamantului de trimitere a cauzei la un complet specializat în materie penală. Instanța de fond a observat că reclamantul s-a aflat în eroare cu privire la faptele ce pot fi cercetate de Inspecția Judiciară și, mai apoi, de instanța de judecată în contestația formulată, acesta apreciind în mod repetat că, fiind investită cu soluționarea contestației împotriva rezoluțiilor pronunțate de Inspecția Judiciară, instanța de iudecată ar fi obligată să analizeze toate aspectele din sesizarea inițială, din data de 01.11.2019, inclusiv aspecte referitoare la fapte penale săvârșite de procurorul B.. Astfel, din sesizarea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, Inspecția Judiciară a extras doar acele elemente de competența sa, verificând doar săvârșirea unor abateri disciplinare, chestiunile privind fapte penale presupus săvârșite de procuror intrând în competența organelor de cercetare penală, care se impuneau a fi sesizate pe cale separată, distinct de sesizarea Inspecției Judiciare. În același timp, instanța de fond era competentă să soluționeze contestația împotriva celor două rezoluții ale Inspecției Judiciare, însă doar în limitele existenței unor indicii privind săvârsirea unor abateri disciplinare, fără legătură cu presupuse fapte penate săvârsite de procuror. Pe de altă parte, contrar susținerilor recurentului, acțiunea dedusă judecății nu trebuia să fie soluționată cu participarea procurorului, dat fiind obiectul cauzei (anulare rezoluție Inspecția Judiciară), dar și caracterul facultativ al unei astfel de participări, câtă vreme legea specială nu reglementează expres o astfel de obligație pentru reprezentantul Ministerulu Public. În privința cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurentul a criticat modul de soluționare a excepției de nelegalitate invocată în privința mai multor acte procedurale întocmite de procurorul vizat de sesizarea adresată Inspecției Judiciare, invocând nerespectarea principiului stabilității raporturilor juridice și a autorității de lucru judecat a încheierii penale nr. 483/2.07.2015. Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestor susțineri, soluția recurată nefiind pronunțată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, câtă vreme instanța de fond a analizat corespunzător excepțiile de nelegalitate invocate cererea dedusă judecății și argumentele reclamantului conform propriei competențe, verificând legalitatea rezoluțiilor emise de pârâtă, în limitele existenței unor indicii privind săvârșirea unor abateri disciplinare, fără legătură cu presupusele fapte penale . Referitor la argumentele recurentului ce vizează soluționarea fondului acțiunii deduse judecății, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în fapt, prin sesizarea din 01.11.2019 adresată pârâtei Inspecția Judiciară, reclamantul s-a plâns în legătură cu activitatea procurorului B., invocând: - nerespectarea normelor de procedură penală și de drept material, prin încălcarea dispozițiilor judecătorului de cameră preliminară și a autorității de lucru judecat a unor sentințe definitive și irevocabile (art. 99 lit, t raportat la art. 99 alin. (1); - nerespectarea deciziilor CCR nr. 496/2015 și nr. 599/2014 (art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 - prin aceea că nu s-a emis o ordonanță de continuare a urmăririi penale, precum și o ordonanță de începere a urmăririi penale fată de persoanele în raport de care s-a extins urmărirea penală; - nesoluționarea memoriilor formulate de parte în dosarul penal (art. 99 lit. e); - refuzul de a îndeplini o îndatorire de serviciu, respectiv de a efectua cercetări față de faptele ce fac obiectul dosarului nr. x/2013 (art. 99 lit. f); - tergiversarea urmăririi penale (art. 99 lit. h). Prin rezoluția de clasare nr. 86/10.01.2020 pârâta Inspecția Judiciară a concluzionat că nu se identifică indiciile săvârșirii vreuneia dintre abaterile disciplinare reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004, iar prima instanță a analizat punctual toate susținerile din cererea de chemare în judecată, validând atât rezoluția menționată cât și rezoluția emisă de Inspectorul Șef al Inspecției judiciare, nr. C-20/187/24.02.2020 prin care s-a soluționat plângerea prealabilă. Astfel, cu privire la prima abatere, motivată prin aceea că procurorul B. ar fi încălcat dispozițiile judecătorului de cameră preliminară și autoritatea de lucru judecat a încheierii Î.C.C.J. nr. 483/2015, prin care s-a desființat Ordonanța Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. și s-a dispus trimiterea cauzei la această unitate de Parchet, în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual de către D. și F., instanța de fond a reținut că reclamantul a apreciat în mod eronat că aceste dispoziții nu ar fi fost respectate. Totodată, chestiunea autorității/puterii de lucru judecat a încheierii Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 483/2015 a fost reiterată de reclamat, în mod repetat, pe parcursul judecății, însă ea este vădit nefondată, în condițiile în care, după pronunțarea încheierii, au intervenit elemente de natură a modifica competența de soluționare a plângerii penale ce a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2014 Nici criticile reclamantului conform cărora în dosarul menționat nu s-ar fi dispus continuarea cercetărilor penale/nu s-ar fi dispus începerea urmăririi penale nu au fost reținute de instanța fondului, având în vedere că din referatul întocmit de Parchetul de pe lângă judecătoria Timișoara rezultă contrariul, respectiv că după declinarea competenței în favoarea acestuia, în dosarul cu număr nou x/2015, s-a dispus începerea urmăririi penale față de D. și F., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual. De asemenea, s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru fals în declarații, mărturie mincinoasă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, favorizarea infractorului, uzurparea funcției, inducere în eroare a organelor judiciare. Ulteriro, la momentul înregistrării dosarului pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în urma declinării de competență de la P.Î.C.C.J., procurorul B. nu l-a avut repartizat spre soluționare. În ceea ce privește neemiterea unei ordonanțe de continuare a urmăririi penale, ca efect al desființării soluției de clasare a 3-a oară, prin încheierea penală nr. 1431/15.03.2018, ceea ce echivalează cu nerespectarea normelor de procedură penală, prima instanță a arătat că împotriva procurorului, reclamantul are dreptul de a formula plângere, potrivit art. 339 C. proc. pen., astfel încât, prin raportare la probele administrate, în mod judicios s-a concluzionat că nu există indicii cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. Referitor la cea de-a doua abatere reclamantă în cuprinsul sesizării, constând în nerespectarea deciziilor CCR nr. 496/2015 și nr. 599/2014 (art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004), ca urmare a faptului că în cauză nu s-a emis o ordonanță de continuare a urmăririi penale sau o ordonanță de începere a urmăririi penale față de persoanele în raport de care s-a extins urmărirea penală, instanța a reținut în mod corect că argumentele invocate în cuprinsul sesizării sunt în strânsă legătură cu cele deja analizate anterior, vizând nerespectarea acelorași obligații de emitere a actelor de începere a urmăririi penale și de continuare a urmăririi penale. Astfel cum s-a arătat anterior, contrar susținerilor recurentului, măsurile dispuse prin încheierea Î.C.C.J. nr. 483/2015 au fost respectate încă din anul 2015, iar la data sesizării dosarul penal se afla în curs de soluționare. Întrucât recurentul apelase și la remediul prevăzut de art. 338 C. proc. pen., prin formularea plângerii soluționate prin ordonanța din 04.03.2019 în care a invocat aceleași nemulțumiri în legătură cu actele efectuate de procuror, având în vedere și dispozițiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, care prevăd că "în soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile legii", precum și art. 64 alin. (3) care stipulează că "soluțiile adoptate de către procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale", prin raportare la rezultatul demersurilor întreprinse deja de reclamant în sensul constatării nelegalității actelor procurorului B., atât pârâta cât și prima instanță au concluzionat, în mod just, că nu se identifică nici existența unor indicii cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004. În privința criticilor vizând nesoluționarea memoriilor formulate de parte în dosarul penal (art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004), instanța de fond a constatat, în mod corect, că memoriile/diferitele cereri adresate pârâtei B. au fost grupate și soluționate prin ordonanțe, procurorul menționat nu a refuzat accesul la dosar, permițând studierea dosarului și eliberarea de copii din dosar. Pe de altă parte, având în vedere aspectele semnalate, precum și faptul că reclamantul nu a identificat prin sesizarea formulată la 01.11.2019 care cerere/memoriu cu conținut diferit de cele la care deja a primit răspuns, nu ar fi fost soluționate, instanța a reținut, în mod corect, că în raport de probele administrate nu se identifică în cauză nici indicii cu privire la săvârșirea abaterii de la art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004. Referitor la refuzul de a îndeplini o îndatorire de serviciu, respectiv de a efectua cercetări fată de faptele ce fac obiectul dosarului nr. x/2013 (art. 99 lit. f), prima instanță a apreciat că acestea se impun a fi analizate împreună cu cele referitoare la săvârșirea abaterii de la art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, având în vedere că reclamantul a invocat inclusiv tergiversarea urmăririi penale. Din probatoriul administrat, a rezultat că dosarul a fost repartizat în lucru pârâtei B. după pronunțarea de către Judecătoria Timișoara a încheierii penale nr. 1431/15.03.2018, în dosarul nr. x/2016 al acestei instanțe, prin care s-a admis plângerea reclamantului împotriva ordonanței de clasare din 11.10.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. Deși din listarea fișei dosarului înaintată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara rezultă desemnarea procurorului în dosar la 15.03.2018, prima instanță a observat din mențiunile din cuprinsul încheierii Judecătoriei Timișoara din 15.03.2018 că această încheiere a fost redactată abia la 02.06.2018, astfel că înaintarea efectivă a dosarului către procurorul B. nu a putut avea loc înainte de această dată. De altfel, în același sens au fost și precizările Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara însușite de Prim Procuror și Prim Procuror Adjunct, care au fost coroborate cu înscrisul de la fila x, din care a rezultat că dosarul a fost înaintat de judecătorie la 07.06.2018, prin rezoluție fiind repartizat la aceeași dată doamnei procuror. Prin urmare, în analiza indiciilor cu privire la abaterile sesizate, instanța a avut în vedere doar acele acte ale procurorului întocmite după data de 07.06.2018, precum și împrejurările în care a fost întocmite actele de urmărire penală ulterior acestei date. Astfel, în mod corect a observat inspectorul judiciar desemnat cu soluționarea sesizării, potrivit referatului întocmit de Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, care s-a coroborat cu referatul procurorului B., precum și cu înscrisurile anexate în dosar, imediat după repartizarea acesteia la 07.06.2018, că dosarul a fost înaintat din nou în instanță, la 15.06.2018, ca urmare a formulării de către reclamant a contestației la tergiversare, care a fost soluționată la 05.07.2018. La data de 07.09.2018, dosarul a fost trimis din nou în instanță, ca urmare a formulării de către reclamant a unei contestații în anulare, iar începând cu data de 09.08.2018, au fost întocmite în dosar mai multe acte de urmărire penală, s-a emis ordonanță de delegare la I.P.J. Timiș pentru efectuarea de verificări necesare soluționării cauzei, au fost audiați martori, s-a efectuat cercetare la fața locului, s-au administrat probe. Din analiza actelor de procedură întocmite în cauză, în mod temeinic s-a constatat de către instanța de fond că nu există indicii cu privire la refuzul îndeplinirii sarcinilor de serviciu, respectiv de efectuare a cercetărilor în cauză. un astfel de refuz presupune manifestarea de voință explicită a procurorului, în sensul refuzului îndeplinirii unor îndatoriri de serviciu, însă prin raportare la probele administrate, în mod corect s-a observat că acesta, după repartizarea dosarului a efectuat lucrări în cursul urmăririi penale, cu ritmicitate, în special în anul 2018, anterior apariției unor probleme de sănătate care au impus acordarea concediului medical. Împiedicarea procurorului să efectueze aceste de procedură cu aceeași ritmicitate în anul 2019, s-a datorat unor evenimente independente de voința sa, precum și volumului mare de dosare aflate în lucru, acesta soluționând în anul 2019 un umăr de dosare peste media națională a dosarelor soluționate/procuror. Nici din perspectiva refuzului de aplicare a încheierii penale din 05.07.2018, prin care s-a stabilit termen de soluționare a cauzei 17.12.2018 nu s-a putut reține în sarcina pârâtei abaterea privind refuzul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, având în vedere că, prin raportare la ritmicitatea actelor de procedură îndeplinite în anul 2018, precum și în considerarea datei de la care pârâtei i-a fost repartizat dosarul (iunie 2018), complexitatea dosarului (3 dosare conexate, în care se cercetează un număr mare de fapte penale), circuitul acestuia ca urmare inclusiv a cererilor recurentului, procurorul justificând existența unor circumstanțe relevante care au condus a imposibilitatea soluționării cauzei penale până la data de 17.12.2018. De asemenea, a subliniat în mod corect instanța de fond că nu se pot reține în sarcina acestuia nici "nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile", nesoluționarea dosarului penal până la data de 01.11.2019 (data sesizării ce a făcut obiectul rezoluției de clasare), fiind datorată, cel putin în anul 2019, problemelor medicale cu care s-a confruntat, precum și numărului mare de dosare aflate în lucru și, în final, soluționate pe parcursul anului 2019. În același timp, s-a observat în mod just și faptul că o importantă influență în temporizarea soluționării cauzei a avut-o însăși atitudinea recurentului, care în calitate de parte vătămată a formulat numeroase cereri, memorii, plângeri care, la rândul lor, au condus la întârzieri în finalizarea cercetărilor. Prin urmare, instanța de fond a validat concluziile inspectorului judiciar, referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege potrivit cărora, pentru a se reține săvârșirea abaterii prev. de art. 99 lit. h), sub) aspectul laturii subiective trebuie dovedită culpa magistratului în nesoluționarea cauzei, iar sub aspectul laturii obiective trebuie dovedit caracterul repetabil al acțiunii sau inacțiunii imputabile procurorului B.. Niciuna dintre aceste condiții nu a fost îndeplinită în cauză, astfel că instanța, în mod legal și temeinic a concluzionat că nu există indicii de natură a contura săvârșirea abaterii reclamate. În privința pretinsei săvârșiri a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, prima instanță a reținut că aceste critici nu au fost formulate prin sesizarea din 01.11.2019 adresată Inspecției Judiciare, iar prin concluziile depuse la dosar, reclamantul a făcut referire la motivarea unor acte de procedură anterioare învestirii procurorului cu soluționarea dosarului penal (anterior datei de 07.06.2018), precum și în legătură cu motivarea ordonanței de clasare din 12.04.2020. Or, cu privire la acest din urmă act de procedură, s-a precizat faptul că acesta nu a făcut obiectul cercetărilor inspectorului judiciar, fiind ulterior rezoluției de clasare și chiar rezoluției inspectorului șef al Inspecției Judiciare. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.