ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1255/2023

Ședința publică din data de 7 martie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor, solicitând în temeiul art. 15 din Legea 554/2004 suspendarea executării Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF-3153/20.09.2021 emisă în baza art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011 și a deciziei nr. 54/P/07.12.2021 emisă de Ministerul Finanțelor prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva dispoziției obligatorii, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 cu termen de judecată în data de 27.09.2022 al Curții de Apel Bacău, în cadrul căruia a solicitat anularea actelor administrative menționate.

Prin sentința nr. 73/2022 din 9 august 2022 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Admite excepția inadmisibilității.

Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării deciziei de soluționare a plângerii prealabile nr. 54/P/07.12.2021 emise de pârâtul Ministerul Finanțelor.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., x, CIF x, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat B., cu sediul în Piatra Neamț, județul Neamț, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Iași-Activitatea de Inspecție Fiscală-Serviciul de Inspecție Economico - Financiară Iași prin A.J.F.P. Neamț, cu sediul în Piatra Neamț, județul Neamț și pârâtul Ministerul Finanțelor, cu sediul în București.

Dispune suspendarea executării dispoziției obligatorii ISR-AIF/3513/20.09.2021 până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect acțiunea în anularea actului administrativ.".

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău în numele și pentru Ministerul Finanțelor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu invocarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF-3153/20.09.2021.

În cadrul criticilor sale recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț a susținut în esență că, instanța de fond a apreciat în mod greșit că există un dubiu cu privire la competența organelor de control, acestea fiind competente să efectueze acțiuni de inspecție economico financiară la operatori economici care încasează sume de la bugetul de general consolidat, în speță, societatea A. S.R.L..

Arată că reclamanta nu face dovada cazului bine justificat, respectiv nu există niciun motiv care să pună la îndoială, în mod rezonabil și serios, prezumția de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Totodată, prejudiciul material viitor nu poate fi dovedit cu simple afirmații.

În cadrul criticilor sale recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău în numele și pentru Ministerul Finanțelor a susținut că intimata reclamantă nu a administrat niciun fel de probe de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu de înlăturat, în cazul în care, în final, actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău în numele și pentru Ministerul Finanțelor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor, solicitând în temeiul art. 15 din Legea 554/2004 suspendarea executării Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF-3153/20.09.2021 emisă în baza art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011 și a deciziei nr. 54/P/07.12.2021 emisă de Ministerul Finanțelor prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva dispoziției obligatorii, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 cu termen de judecată în data de 27.09.2022 al Curții de Apel Bacău, în cadrul căruia a solicitat anularea actelor administrative menționate.

Înalta Curte observă că recursul promovat de pârâte vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 este una în conformitate cu litera și spiritul unor astfel de texte normative.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond", iar potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) din același act normativ, "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei."

Înalta Curte are în vedere, din perspectivă generală, împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantului, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice. Deși actul administrativ se bucura de prezumția de legalitate, care la rândul sau se bazează pe prezumția autenticității si veridicității, principiul legalității actelor administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege, el impunând, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități sa fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării, din oficiu, a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului. În acest context, suspendarea executării actelor administrative reprezintă un eficient instrument procedural menit a asigura respectarea principiului legalității, fiind reglementat, în planul contenciosului administrativ, de prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, incident în prezenta cauză, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

Noțiunea de caz bine justificat are o definiție legală reglementată prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t), din Legea nr. 554/2004 care prevăd că, prin caz bine justificat se înțeleg "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ".

În cauza de față, instanța de fond a reținut că susținerile intimatei-reclamante au aptitudinea de a genera, la nivel de aparență, îndoieli serioase cu privire la competența organelor de control în efectuarea verificărilor privind documentele justificative utilizate pentru decontarea sumelor acordate de la bugetul de stat, în discuție fiind însăși chestiunea dacă alocarea de sume vizează subvenționarea unor produse sau susținerea unor activități în sensul art. 3 pct. 6 din O.U.G. nr. 94/2011.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază a fi aparent întemeiat motivul referitor la potențiala inaplicabilitatea a O.U.G. nr. 94/2011 asupra actului administrativ contestat.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, în mod corect s-a reținut că efectele unei eventuale executări silită a bunurilor societății (intrarea în incapacitate de plată, imposibilitatea achiziționării combustibilului necesar pentru continuarea activității și implicit continuarea prestării serviciului public pentru care reclamanta deține deja licențe de transport) sunt drastice.

Așadar, raportat la suma semnificativă stabilită prin actul administrativ criticat în sarcina reclamantei, reflectă premisa perturbării previzibile grave a funcționării unui serviciu public, în contextul în care reclamanta asigură servicii de transport public interjudețene.

Or, o afectare a capacității acesteia de a acoperi cheltuielile operaționale, necesare desfășurării activității, precum achiziția de combustibil, prezintă riscul de a produce efecte în cascadă, în sensul că lipsa disponibilului bănesc aferent achitării furnizorilor are potențialul de a genera sistarea activității societății.

În sensul celor anterior învederate, reclamanta a depus la dosar dovada că s-a înființat poprirea asupra conturilor sale, fiind deja demarată procedura executării silite a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu, conform adresei de înștiințare privind înființarea popririi nr. 371/30.06.2022 de la dosar fond.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat corect, în sensul îndeplinirii cerinței prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 raportat la valoarea debitului impus și la faptul că împotriva reclamantei a fost deja inițiată procedura executării silite și a fost înființată poprirea asupra conturilor în vederea recuperării sumelor stabilite prin actul administrativ a cărei suspendare se solicită.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că nu există motive care să atragă casarea sentinței de fond, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate, hotărârea pronunțată de prima instanță urmând a fi menținută, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău în numele și pentru Ministerul Finanțelor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 73/2022 din 9 august 2022 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.