Decizia nr. 2326/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 70/2022 a Curții de Apel Bacău

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2022 la Curtea de Apel Bacău, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor, anularea Deciziei nr. 15/P din 24.03.2022, prin care Ministerul Finanțelor - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF -4623/18.12.2021 emise de DGRFP Iași, precum și anularea dispoziției obligatorii anterior menționate; suspendarea executării Deciziei nr. 15/P din 24.03.2022, prin care Ministerul Finanțelor - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF - 4623/18.12.2021 emisă de DGRFP Iași, precum și suspendarea dispoziției obligatorii anterior menționate.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 70/2022 din 12 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă, în parte, cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor, ambii fiind reprezentați prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț. S-a dispus suspendarea executării Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF-4623/18.12.2021 emise de D.G.R.F.P. Iași până la soluționarea definitivă a fondului în dosarul nr. x/2022. A fost respinsă cererea de suspendare a Deciziei nr. 15/P din 24.03.2022 emise de Ministerul Finanțelor.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și respingerea cererii privind suspendarea executării dispoziției obligatorii. În motivarea recursului, a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată și cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de fond nu menționează în mod concret care sunt acele împrejurări de fapt și/sau de drept evidente, flagrante, care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ. Chiar dacă este vorba despre un litigiu având ca obiect o cerere de suspendare, hotărârea judecătorească trebuie să respecte dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a apreciat că sentința este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 și art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004. Contrar celor reținute de instanța de fond, din cuprinsul actului nu se poate sesiza la o simplă analiză existența unei nelegalități evidente, motivele invocate de reclamantă sunt susțineri de temeinicie a căror veridicitate nu poate fi verificată decât prin administrarea unui probatoriu complex specific acțiunii de fond. În speță, cele reținute de instanța de fond echivalează cu o prejudecare a fondului. Totodată, a apreciat recurenta că în mod nelegal a reținut instanța de fond că este îndeplinită condiția referitoare la producerea prejudiciului, întrucât reclamanta nu a făcut nicio dovadă concretă în acest sens. Aceasta nu a prezentat dovezi care să probeze iminența producerii unei pagube prin punerea în executare a dispoziției obligatorii contestate. A mai susținut recurenta că instanța de fond nu a avut în vedere apărările pârâtelor referitoare la faptul că, în timpul inspecției fiscale, reclamanta a înstrăinat toate bunurile, acesta fiind faptul de natură să perturbe efectiv activitatea societății, iar nu executarea actului contestat. În concluzie, a arătat recurenta că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 14 și art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004.

Apărările intimatei Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs și excepția nulității, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Alte aspecte procesuale La termenul de judecată din 4 mai 2023, Înalta Curte a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului memoriului de recurs în raport de cele două mandate existente la dosar. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că instanța de fond nu a menționat în mod concret care sunt acele împrejurări de fapt și/sau de drept evidente, flagrante, care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ. Chiar dacă este vorba despre un litigiu având ca obiect o cerere de suspendare, a apreciat recurenta că hotărârea judecătorească trebuie să respecte dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. Examinând considerentele sentinței, raportat la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată. Instanța a reținut situația de fapt și a expus concret argumentele de fapt și de drept pentru care a apreciat temeinicia cererii de suspendare a executării dispoziției obligatorii, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Obligația de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susținere a părților, ci expunerea raționamentului juridic care a determinat aprecierea și convingerea judecătorului pentru soluția pronunțată. Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critica recurentei vizează aspectele reținute de către prima instanță în motivarea cererii de suspendare a executării, care, în opinia recurentei, necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății și nu sunt suficiente pentru a demonstra îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și pagubei iminente, fiind aspecte ce țin de legalitatea în sine a actului administrativ. Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004, "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond." Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și iminența producerii pagubei. Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că, în speță, având în vedere circumstanțele de fapt ale cauzei, sunt îndeplinite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția referitoare la paguba iminentă. În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, identificarea elementelor de nelegalitate a actului administrativ ce pot fi subsumate acestei condiții trebuie să se facă în urma unei analize sumare a legalității actului administrativ, soluționarea unei cereri de suspendare a executării nepermițând examinarea legalității actului, pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei. În speță, se constată că în argumentarea condiției cazului bine justificat prima instanță a reținut că organele fiscale au dispus restituirea sumei de 6.682.810 RON aferentă cupoanelor talon pentru care reclamanta nu a probat cu documente justificative încasarea de la pensionari a 50% din tariful de călătorie și că aparența de legalitate a actului administrativ este afectată prin însăși motivația invocată în stabilirea obligațiilor de plată, referitoare la caracterul nereal al tuturor operațiunilor de transport al pensionarilor care au prezentat cupoane talon pentru a beneficia de reducerea de 50% din biletul de călătorie, caracter stabilit pe baza suspiciunilor inspectorilor fiscali, fără însă a fi utilizate toate informațiile și documentele existente, care să susțină susceptibilitatea rezonabilă a acestora. Înalta Curte constată, contrar celor invocate de către recurenta-pârâtă, că aspectele reținute de către prima instanță se circumscriu cerinței de verificare doar la nivel aparent a legalității actului administrativ atacat, prin această analiză nefiind antamat fondul cauzei, respectiv legalitatea sumelor stabilite în sarcina intimatei-reclamante, ci au fost verificate doar aspecte formale, fără a se face o analiză de fond a raportului juridic fiscal, respectiv fără a se intra pe fondul verificării aspectelor de legalitate a actului administrativ. Cât privește criticile recurentei-pârâte referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că și această condiție este îndeplinită, raportat la efectul imediat al actelor administrative contestate, precum și la cuantumul sumelor stabilite prin acestea. Înalta Curte reține că instanța de fond a avut în vedere faptul că lipsirea societății de mijloace financiare poate conduce la blocarea activității acesteia și în final la incapacitate de plată, efect care nu ar putea fi atenuat printr-o eventuală întoarcere a executării, executarea imediată afectând posibilitățile părții de îndeplinire a obligațiilor curente. Condiția pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți. Prin urmare, se constată că sunt întemeiate aprecierile instanței de fond, în sensul îndeplinirii și a acestei condiții, fiind de necontestat că, în condițiile în care punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită în sarcina societății reclamante o măsură care, prin însăși natura ei, conduce la diminuarea patrimoniului societății și perturbarea întregii activități a acesteia, nu pot fi omise repercusiunile de natură economică și financiară cauzate în acest mod. Astfel fiind, criticile invocate de către pârâtă nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii de primă instanță, soluția pronunțată de aceasta fiind legală. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 70/2022 din 12 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.