ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului în casație declarat, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 84/P/2022, pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 20 iunie 2022, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) C. pen., și acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1) C. pen.. În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă B..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Prin decizia penală nr. 209/A din 15.03.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr. 84/20.06.2022, pronunțată de Tribunalul Bihor.

A desființat în totalitate sentința penală apelată și rejudecând cauza,

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare.

A constatat că inculpatul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 146/P/11.08.2020 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare la data de 25.08.2020, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 91 și următoarele din C. pen., referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen., pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, fapta fiind săvârșită în concurs real cu faptele ce fac obiectul cauzei.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen., a anulat beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, din sentința penală nr. 146/P/11.08.2020 a Tribunalului Bihor.

Conform art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite în prezenta cauză (2 ani închisoare și respectiv 3 luni închisoare) cu pedeapsa de 3 ani închisoare din sentința penală nr. 146/P/11.08.2020 a Tribunalului Bihor și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care a adăugat sporul obligatoriu de o treime din celelalte două pedepse ce nu se mai execută ca efect al contopirii, respectiv 9 luni închisoare (1/3 din 2 ani, 3 luni închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani 9 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de persoana vătămată B. și, în consecință, a obligat pe inculpatul A. să plătească părții civile suma de 1607,59 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt dedusă judecății, respectiv că inculpatul A. a efectuat retrageri de numerar de pe cardul bancar cu numărul x aparținând persoanei vătămate B., asociat contului x, deschis la C., respectiv, suma de 1.500 RON reprezentând 330.03 euro, la data de 26.05.2018, suma de 2.000 RON reprezentând 438,12 euro, la data de 30.05.2018, suma de 2.000 RON reprezentând 438,12 euro, la data de 30.05.2018, suma de 1.500 RON reprezentând 328,59 euro, la data de 30.05.2018, suma de 1.500 RON reprezentând 324,89 euro, la data de 30.05.2018, aspecte care nici nu au fost contestate de inculpat, însă în mod eronat a apreciat că nu există suficiente mijloace de probă care să ateste lipsa consimțământului persoanei vătămate, în ce privește retragerile de numerar mai sus arătate.

A apreciat că instanța de fond a dat o soluție de achitare, reținând dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I (fapta nu este prevăzută de legea penală) din simplul motiv că nu a evaluat și analizat toate mijloacele de probă aflate la dosar, bazându-se doar pe declarația inculpatului A. și a martorilor D. și E..

A apreciat aceste declarații date de cei doi martori ca fiind subiective și inexacte.

În schimb, a arătat că există la dosar alte mijloace de probă care confirmă susținerile persoanei vătămate, iar după o amplă analiză a acestora, în concluzie, Curtea a reținut vinovăția inculpatului A., cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată, aceasta reieșind fără dubii din declarația și demersurile persoanei vătămate B., coroborate cu conținutul convorbirilor pe aplicația F. dintre aceasta și inculpat, dar și cu declarația inculpatului din cursul urmăririi penale.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 12.04.2023, prin apărător ales, avocat G..

În esență, prin cererea de recurs în casație formulată, invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a solicitat, față de lipsa tipicității obiective a faptelor reținute în sarcina sa, să se dispună achitarea, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) C. pen., a arătat, în esență, că situația de fapt reținută de către instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

A arătat că există numeroase elemente care indică existența consimțământului persoanei vătămate în utilizarea cardului.

Cu privire la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, a arătat că alin. (1) al art. 360 C. pen. prevede că accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, iar aceasta înseamnă că nu va exista infracțiunea de acces ilegal în cazul în care există o autorizare prealabilă din partea titularului de drept a sistemului informatic.

Cu alte cuvinte, a susținut că accesarea sistemului informatic cu consimțământul persoanei vătămate conduce la lipsa tipicității obiective a faptei reținută în sarcina sa sub aspectul lipsei cerinței esențiale ca activitatea incriminată să se fi desfășurat fără drept.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație la data de 14.06.2023.

Prin încheierea din data de 14.06.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2021, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 209/A din data de 15.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021.

A fost fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 13.09.2023, pentru judecarea pe fond a recursului în casație.

La termenul din data de 13.09.2023, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casație declarat de inculpat, cauza rămânând în pronunțare.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casație expres și limitativ prevăzute de lege.

Așadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și de apel (situația de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, stabilitatea situațiilor juridice rezultate din hotărârile judecătorești definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, așa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecințe grave, excluzând reexaminarea faptelor și probelor, dar și încadrarea juridică dată acestora și, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casație într-un "apel deghizat".

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs în casație invocat de inculpatul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Astfel, în speță, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanța de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și de acces ilegal la un sistem informatic, constând în aceea că inculpatul A. a efectuat retrageri de numerar de pe cardul bancar cu numărul x, aparținând persoanei vătămate B., asociat contului x, deschis la C., respectiv, suma de 1.500 RON reprezentând 330.03 euro, la data de 26.05.2018, suma de 2.000 RON reprezentând 438,12 euro, la data de 30.05.2018, suma de 2.000 RON reprezentând 438,12 euro, la data de 30.05.2018, suma de 1.500 RON reprezentând 328,59 euro, la data de 30.05.2018, suma de 1.500 RON reprezentând 324,89 euro, la data de 30.05.2018.

Or, criticile formulate de inculpatul A., deși au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz de casare ce vizează lipsa elementelor de tipicitate ale infracțiunii pentru care s-a dispus o soluție de condamnare, sunt întemeiate pe argumente prin care, în realitate, se tinde la o reevaluare a materialului probator și la reținerea unei alte situații de fapt decât cea reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel (având în vedere cele susținute de recurentul inculpat, respectiv că a existat consimțământul persoanei vătămate pentru utilizarea cardului, în timp ce instanța de apel a stabilit că nu a existat un astfel de consimțământ), ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege, situația de fapt rezultată din coroborarea probelor intrând, însă, în puterea lucrului judecat și excedând cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul - inculpat nu a evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 15 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 15 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 septembrie 2023.