ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 92 din 29.11.2023 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2023, s-a dispus după cum urmează:

În baza art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, la pedeapsa de 22 (douăzeci și doi) de ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii executării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. proc. pen.

În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii, precum și cea a arestării preventive, începând cu data de 21.01.2023 până la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive față de inculpatul A. pentru o perioadă de 60 de zile de la pronunțarea prezentei. Executorie, potrivit art. 399 alin. (4) C. proc. pen., pentru măsura preventivă.

În baza art. 7 alin. (1) și art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., învederându-i-se că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic, după obținerea acordului inculpatului.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19, art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 alin. (1)-(2) și art. 1357-1371 C. civ., art. 1381-1395 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. și obligat inculpatul A. să plătească respectivei părți civile, suma de 10.711 RON, reprezentând daune materiale, precum și suma de 45.000 euro, cu titlu de daune morale.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19, art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 alin. (1)-(2) și art. 1357-1371 C. civ., art. 1381-1395 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. și obligat inculpatul A. la plata sumei de 25.000 euro în favoarea respectivei părți civile, cu titlu de daune morale.

A respins acțiunea civilă formulată de partea civilă D..

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19, art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 alin. (1)-(2) și art. 1357-1371 C. civ., art. 1381-1395 C. civ., art. 320 din Legea nr. 95/2006, republicată, a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Reșița, drept pentru care l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.373,73 RON, reprezentând cheltuieli cu asistența medicală acordată persoanei vătămate B., sumă la care se vor adăuga dobânzile legale aferente până la achitarea debitului.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19, art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 alin. (1)-(2) și art. 1357-1371 C. civ., art. 1381-1395 C. civ., art. 320 din Legea nr. 95/2006, republicată, s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență "Pius Brînzeu" Timișoara, drept pentru care l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 32.706,78 RON, reprezentând cheltuieli cu asistența medicală acordată persoanei vătămate B., sumă la care se vor adăuga dobânzile legale aferente până la achitarea debitului.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea corpului delict reprezentat de o bucată de scândură găsită rezemată de un copac în apropierea petei de sânge identificată pe Aleea Galați din mun. Reșița (aflată actualmente în custodia I.P.J. Caraș-Severin, Camera de Corpuri Delicte, conform Dovezii seria x nr. x din 30.01.2023 - dosar u.p.).

În baza art. 162 alin. (3) C. proc. pen., mijlocul material de probă, respectiv proba biologică prelevată din urmele de sânge descoperite pe Aleea Galați din mun. Reșița, ce a fost ridicată prin tamponare cu bețișor steril umectat în ser fiziologic, fixată la reperul criminalistic nr. 1, care a fost ambalată în plicul de hârtie nr. 1, conform Dovezii seria x nr. x din 30.01.2023, întocmită de I.P.J. Caraș-Severin - Serviciul de Investigații Criminale, a fost păstrată la dosarul cauzei, urmând parcursul acestuia. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. și art. 453 C. proc. civ., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 7.350 RON, reprezentând onorariu avocat, către părțile civile.

Prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2023 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin la data de 09.03.2023 și înregistrat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 10.03.2023, în dosarul nr. x/2023, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen.

În actul de sesizare s-a reținut că, în data de 20.01.2023, în jurul orei 18:30, în timp ce se afla pe Aleea Galați din mun. Reșița, jud. Caraș-Severin, inculpatul A. l-a urmărit și agresat fizic pe numitul B., folosind un par din lemn, l-a lovit în mod repetat în zona capului, precum și în alte zone ale corpului, până în momentul în care persoana vătămată și-a pierdut cunoștința, abandonând victima în acel loc, aceasta decedând la data de 26.01.2023 în unitatea spitalicească din municipiul Reșița ca urmare a multiplelor lovituri primite de la inculpat.

Împotriva sentinței penale nr. 92 din data de 29 noiembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023 de Tribunalul Caraș-Severin a declarat apel inculpatul A.,

Prin încheierea de ședință din data de 25.01.2024, Curtea de Apel Timișoara a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A., prin avocatul ales E., din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen., în infracțiunea de omor simplu, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen.

Prin decizia penală nr. 126/A din data de 22 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 92 din data de 29 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2023.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

A redus pedeapsa aplicată inculpatului A. de la 22 de ani închisoare la 13 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) C. pen., încadrare juridică stabilită de Curte prin încheierea de ședință din data de 25.01.2024.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept, la data prezentei decizii, dată la care se emite mandatul de executare a pedepsei închisorii, a măsurii arestului preventiv luat față de inculpat în cauză.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. și art. 404 alin. (4) C. proc. pen., s-a dedus în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive, de la data de 29.11.2023, la zi.

*******

Împotriva deciziei din apel, nr. 126/A din data de 22 februarie 2024, la data de 27.03.2024, prin fax, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat ales E., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. prin apărător, a solicitat în baza art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. coroborat cu art. 6 din CEDO, să se dispună admiterea recursului în casație, casarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii în tot a apelului inculpatului în sensul de a se dispune rejudecarea de către instanța de fond pentru a se putea asigura dreptul la un proces echitabil cu toate stadiile, pentru ca inculpatul, urmare a schimbării încadrării juridice, să beneficieze de posibilitatea utilizării procedurii simplificate, procedură posibilă în cazul infracțiunii de omor simplu ca urmare a admiterii cererii de schimbare a încadrării juridice, pe care o consideră corectă.

S-a menționat că, în fapt, prin sentința penală pronunțată de Tribunalul Caras Severin, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, la pedeapsa de 22 ani de închisoare.

Așa cum a demonstrat în fața instanței de apel, sentința instanței de fond era una netemeinică fiind aplicată o pedeapsă prea aspră raportat la persoana inculpatului și întreaga stare de fapt și împrejurările săvârșirii infracțiunii, ducând la aplicarea unei pedepse dure.

S-a arătat că, prin încheierea din data de 25.01.2024, instanța de apel a admis cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice și a dispus în mod corect, temeinic și legal schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. h), în) infracțiunea de omor prevăzută de art. 188 C. pen.

Consideră apărarea inculpatului că, în condițiile în care instanța a dispus în mod corect schimbarea de încadrare juridică, soluția pronunțată în cauză, anume cea de admitere a apelului, trebuia să fie una de trimitere spre rejudecare pe fond a cauzei la Tribunalul Caras Severin.

Având în vedere prevederile art. 374-375 C. proc. pen., apărarea a susținut că "este de la sine înțeles că inculpatul, care de la începutul urmăririi penale a avut un comportament sincer, onest și corect de recunoaștere și regret, ar fi putut utiliza procedura simplificata a judecății în cazul în care instanța de fond ar fi admis cererea noastră de schimbare de încadrare juridica în omor simplu".

În atare situație, apreciază apărarea recurentului inculpat că, și instanța de apel ar fi trebuit, ca urmare a admiterii cererii de schimbare de încadrare, să trimită la judecata pe fond a cauzei, în procedura simplificată, nu doar să se rezume la reducerea pedepsei aplicate. S-a susținut că, practic, inculpatul a fost privat de 2 elemente esențiale în drepturile sale și apărarea sa: în primul rând dreptul la un proces în care toate gradele și căile procedurale să fi putut fi exercitate de la început (fond-apel), iar în al doilea rând dreptul de a beneficia de o pedeapsă în procedura simplificată cu consecința reducerii limitelor de pedeapsa cu o treime. S-a arătat că, pe aceste considerente, își întemeiază și recursul în casație privind limitele de pedeapsă aplicate.

Consecința schimbării încadrării juridice a faptei, este și reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, în condițiile în care, așa cum s-a menționat anterior, starea de fapt rămâne aceeași cu cea reținută în rechizitoriu, iar vinovăția inculpatului și împrejurarea că el răspunde din punct de vedere penal au fost stabilite pe bază de probe.

Limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor, sunt de la 10 ani închisoare la 20 de ani închisoare și interzicerea unor drepturi; ca urmare a aplicării prevederilor art. 396 alin. (10) teza a II-a C. proc. pen., ele se reduc, fiind cuprinse între 6 ani și 8 luni închisoare și 13 ani și 4 luni închisoare.

În aceste condiții, apărătorul a susținut că se impune desființarea sentinței și trimiterea spre rejudecare pe fond Tribunalului Caras Severin.

A precizat apărarea că inculpatul, încă din stadiul incipient al urmăririi penale, a recunoscut plin de regret săvârșirea faptei, căindu-se pentru faptele sale. În atare situație, chiar dacă încadrarea juridică a faptei nu permite judecata în procedura simplificată, consideră apărarea că totuși instanța poate nu doar menționa atitudinea sinceră și plina de regret a inculpatului, ci să îi dea eficiență acestei teorii/criteriu prevăzut de art. 74 C. pen.

În consecință, pentru motivele arătate, apărarea recurentului inculpat A. a arătat că, deși este de acord și susține soluția instanței de apel de a schimba încadrarea juridică, consideră totuși că se impunea trimiterea spre rejudecare pe fond astfel încât inculpatul să beneficieze de procedura simplificată.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror și părți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

La dosar intimații C. și B. au depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului în casație.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat instanței supreme și a fost înregistrat la data de 15.04.2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 07.05.2024, fiind depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 07.05.2024, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 18.06.2024, s-au luat concluziile apărării recurentului inculpat și ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul cauzei de recurs în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din interpretarea acestei dispoziții legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

Așadar, prin sintagma mai sus menționată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în speță inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 13 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) C. pen.

În cauză, în esență, se reține că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1) art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen., fiind condamnat în primă instanță la o pedeapsă principală de 22 de ani închisoare.

În apel, s-a constatat că prima instanță a reținut o stare de fapt corectă pe baza probatoriului administrat în cauză, stare de fapt stabilită astfel cu caracter definitiv de către instanța de apel, constând în aceea că, în data de 20.01.2023, în jurul orei 18:30, în timp ce se afla pe Aleea Galați din mun. Reșița, jud. Caraș-Severin, l-a urmărit și agresat fizic pe B., folosind un par din lemn, l-a lovit în mod repetat în zona capului, precum și în alte zone ale corpului, până în momentul în care persoana vătămată și-a pierdut cunoștința, abandonând victima în acel loc, aceasta decedând la data de 26.01.2023 în unitatea spitalicească din municipiul Reșița ca urmare a multiplelor lovituri primite de la inculpat.

De asemenea, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei deduse judecății, se reține că instanța de apel a dispus prin încheierea de ședință din data de 25.01.2024, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen., în infracțiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen.

Astfel, admițând apelul inculpatului, Curtea de Apel Timișoara a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. de la 22 de ani închisoare la 13 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) C. pen., încadrare juridică stabilită de curtea de apel prin încheierea de ședință din data de 25.01.2024.

În prezenta cauză, se constată că motivele recursului în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., vizează în concret împrejurarea că, în opinia apărării, instanța de apel trebuia să dispună rejudecarea de către instanța de fond pentru a se putea asigura dreptul la un proces echitabil cu toate stadiile, pentru ca inculpatul, urmare a schimbării încadrării juridice, să beneficieze de posibilitatea utilizării procedurii simplificate, procedură posibilă în cazul infracțiunii de omor simplu ca urmare a admiterii cererii de schimbare a încadrării juridice.

Ca atare, se reține în concret că recurentul inculpat A. și-a întemeiat recursul în casație cu referire la limitele de pedeapsă aplicate pe împrejurarea că, urmare a admiterii cererii de schimbare de încadrare, trebuia să se trimită la judecata pe fond a cauzei, în procedura simplificată, nu doar să se rezume la reducerea pedepsei aplicate pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. S-a susținut de asemenea, că "instanța poate nu doar menționa atitudinea sinceră și plină de regret a inculpatului, ci să îi dea eficiență acestei teorii/criteriu prevăzut de art. 74 C. pen..".

Or, astfel de critici cum sunt cele formulate în cauză nu pot face obiectul examinării în recurs în casație prin prisma cazului de casare prevăzut art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. invocat, în condițiile în care prin motivele formulate se critică în realitate faptul că pedepsele stabilite sunt în afara limitelor legale ca urmare a nereținerii a unei cauze de reducere a pedepsei.

Înalta Curte nu poate avea în vedere, prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, criticile recurentului inculpat A. referitoare la reținerea sau nu a vreunei cauze de reducere sau critica vizând împrejurarea că în opinia apărării se impunea în apel o soluție de trimitere spre rejudecare a cauzei și de asemenea nici aspectele referitoare la atitudinea sinceră și plină de regret a inculpatului, respectiv să se dea eficiență acestui criteriu prevăzut de art. 74 C. pen., întrucât toate aceste critici formulate nu pot face obiectul recursului în casație.

Astfel de susțineri nu urmăresc să supună cenzurii Înaltei Curți legalitatea pedepsei aplicate în speță prin raportare la particularitățile faptice reținute prin decizia recurată, ci tind la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități, în scopul recunoașterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancționator, ceea ce excede scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate de art. 433 și art. 447 C. proc. pen.

Înalta Curte reamintește că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei și incidența unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei reținute prin hotărârea definitivă, instanța de recurs în casație neavând posibilitatea legală să dispună reindividualizarea pedepsei, textul permițând cenzurarea doar a unor aspecte de nelegalitate care situează pedeapsa aplicată în alte limite speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune.

În jurisprudența constantă a instanței supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator. În toate cazurile însă, legalitatea sancțiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I.C.C.J., secția penală, publicate, www.x.ro).

Procesul individualizării pedepsei este atributul instanței care are libertatea alegerii sancțiunii aplicate. Pe de altă parte, fiind o chestiune de apreciere a instanțelor de fond și apel, acestea sunt singurele în măsură să stabilească cuantumul pedepsei în contextul concret al cauzei.

Susținerile vizând aplicarea sau nu a cauzei de reducere a pedepsei ori reținerea circumstanțelor atenuante ce ar implica reducerea cuantumului pedepsei aplicate nu pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casație, reprezentând chestiuni subsumate temeiniciei hotărârii recurate.

Încadrarea juridică dată faptelor, reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Așa cum s-a arătat, fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.

Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Concluzia este aceeași nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci și a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecințe în planul tratamentului sancționator.

În cazul unor manifestări de voință ale inculpaților intervenite pe parcursul procesului penal, orientate spre obținerea unui tratament sancționator mai blând, conținutul obiectiv al acestora nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casație, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reținute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoașterii acestuia direct pe calea recursului în casație.

Aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., privind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în situația recunoașterii vinovăției, este o chestiune de fond, ce trebuia avută în vedere de instanță la individualizarea judiciară a pedepsei, ca un criteriu obiectiv. Aplicarea acestor prevederi legale are consecințe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea dedusă judecății, în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei.

Conform legii, dar și a practicii judiciare, critica recurentului inculpat A. în sensul că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., nu se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic anterior expuse și de la dispozițiile legale incidente, în cauză se constată caracterul legal al pedepsei aplicate recurentului inculpat A., sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate în cauză situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, în speța de față, examinând legalitatea pedepsei stabilite în cauză în limite procesuale anterior menționate, Înalta Curte constată că în ceea ce privește infracțiunea reținută în sarcina inculpatului recurent A., prev. de art. 188 alin. (1) C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor, sunt de la 10 ani închisoare la 20 de ani închisoare și interzicerea unor drepturi, astfel că în speță pedeapsa aplicată acestuia de 13 ani și 4 luni închisoare se situează între aceste limite legale, iar în conținutul hotărârilor pronunțate în cauză nu reiese reținerea vreunei cauze de reducere sau circumstanțe atenuante ori agravante, procesul de individualizare al pedepsei realizat de către instanța de apel neputând face obiectul cenzurii instanței de casație prin intermediul cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege.

Pe de altă parte, chiar și în situația expusă de recurent referitoare la valorificarea în favoarea inculpatului recurent a dispozițiilor care permit reducerea cu o treime a pedepsei în raport cu atitudinea de recunoaștere a faptei susținută de către apărarea inculpatului, se constată că și din acest punct de vedere pedeapsa aplicată inculpatului A. prin decizia definitivă de condamnare, de 13 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) C. pen., se încadrează în limitele speciale de pedeapsă ce ar fi putut fi cuprinse între 6 ani și 8 luni închisoare și 13 ani și 4 luni închisoare dacă s-ar fi aplicat prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., așa cum consideră apărarea inculpatului că trebuia să se dispună în cauză.

Așadar, nici din această perspectivă nu se identifică vreo nelegalitate a pedepsei aplicate în cauză recurentului inculpat, Curtea de Apel Timișoara aplicând o pedeapsă de 13 ani și 4 luni închisoare care se situează între limitele prevăzute de lege în condițiile anterior menționate.

Așa cum s-a arătat, invocarea pe calea recursului în casație a unor aspecte vizând aplicarea dispozițiilor vizând o cauză de reducere a pedepsei, excede cadrului legal al acestei căi extraordinare de atac.

Concluzionând, se constată că motivele recursului în casație formulate în cauză vizând în realitate reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului A., ca urmare a nereținerii unei cauze de reducere a pedepsei, așa cum au fost formulate, excedează scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 433 și art. 447 C. proc. pen., astfel că recursul în casație formulat este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 126/A din data de 22 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Față de soluția dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 126/A din data de 22 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2024.