ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 297/2024

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 24 din 26 martie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023, a fost admisă, în parte, cererea formulată de partea civilă A. și, în baza art. 249 C. proc. pen.. și a deciziei nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a dispus instituirea sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul B., până la concurența valorii pagubei de 275.000 euro. S-a dispus ca măsurile asigurătorii să fie aduse la îndeplinire de executorul judecătoresc.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Craiova a reținut că, la 22 februarie 2024, partea civilă A. a solicitat luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile, inclusiv conturi bancare și bunuri imobile aparținând inculpatului B., în vederea reparării pagubelor ce i-au fost cauzate, până la concurența sumei de 275.000 euro.

În cauză, s-a reținut săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în forma continuată, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Partea civilă a susținut că prin săvârșirea acestor infracțiuni de către inculpat i s-a cauzat paguba indicată anterior, fiind înlăturată de la moștenirea mamei sale, C., fără să-și fi exprimat voința în acest sens, imobilul fiind vândut conform contractului de vânzare-cumpărare, având încheierea de autentificare nr. x/22.08.2019. Totodată, rămânând fără locuință, s-a dispus evacuarea copiilor săi și ai surorii, în luna decembrie 2019, aceștia rămânând fără locuință.

Pentru ca inculpatul să nu poată înstrăina bunurile pe care le posedă și care pot servi la acoperirea prejudiciului ce i s-a cauzat, partea civilă A. a solicitat instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor inculpatului B., până la concurența valorii probabile ce i s-a cauzat, în sumă de 275.000 euro.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 249 C. proc. pen.

Analizând cererea instituire măsuri asigurătorii formulată de partea civilă, Curtea de Apel Craiova a constatat următoarele:

Procedura luării și contestării măsurilor asiguratorii în cursul urmăririi penale este reglementată în dispozițiile art. 249-250 C. proc. pen.

Curtea de Apel Craiova a reținut că măsurile asigurătorii sunt acele măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului, inculpatului sau părții responsabile civilmente, în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii ori a acoperirii despăgubirilor civile, măsuri ce constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra acestora. Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă, ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Atunci când se dispune luarea unei măsuri asigurătorii, trebuie avute în vedere mai multe valori implicate în cauză, respectiv se impune o evaluare a prejudiciului produs prin infracțiune, astfel încât valoarea bunurilor sechestrate ce ar urma să fie valorificate în vederea despăgubirii părții civile să fie cât mai apropiată de valoarea prejudiciului pretins.

Scopul mediat al măsurilor asigurătorii, adică motivul principal pentru care se dispune măsura, constă în repararea pagubei produse prin infracțiune, iar scopul imediat este de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care formează obiectul măsurii.

Pentru a se înțelege noțiunea de pagubă produsă prin infracțiune, s-a reținut că aceasta constă în prejudiciul creat de făptuitor, respectiv rezultatele dăunătoare ale faptei sale, de natură patrimonială sau morală, consecințe ale încălcării sau vătămării drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane, fizice sau juridice, drepturi și interese apărate printr-o normă de drept.

Un prejudiciu este cert atunci când existența lui este sigură, neîndoielnică și, totodată, poate fi stabilită întinderea sa în prezent. Sunt certe toate prejudiciile actuale și prejudiciile viitoare și sigure. Un prejudiciu este cert nu numai când este determinat ci și atunci când este determinabil, adică atunci când sunt cunoscute criteriile în baza cărora poate fi evaluat, așa cum sunt textele de lege din Codul de procedură fiscală.

Prima instanță a reținut că, în cauză, prin rechizitoriul nr. x/2019 din 01 februarie 2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B., pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) și abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., întrucât, la 19.02.2019, în calitate de notar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu a procedat la verificarea și stabilirea identității părții, înainte de autentificarea înscrisului, astfel încât să se asigure că persoana care participă la încheierea actului și îl semnează este aceeași cu persoana menționată în cuprinsul actului respectiv, constatând că cea care s-a prezentat la sediul biroului său nu este A. și acceptând ca această persoană, respectiv coinculpata D., să semneze în locul persoanei vătămate A. declarația de renunțare la succesiune pe care a autentificat-o apoi prin încheierea nr. 385/19.02.2019, totodată, nu a refuzat îndeplinirea actului notarial, în speță redactarea și autentificarea declarației de renunțare la moștenire, deși a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale întrucât persoana care s-a prezentat în fața sa nu era A., prejudiciind-o astfel pe partea civilă A. prin aceea că a fost înlăturată de la moștenirea mamei sale C., fără a-și fi exprimat voința în acest sens, nefiind menționată ca moștenitor legal în cuprinsul certificatului de moștenitor nr. x/26.02.2019 emis de inculpatul B. și nebeneficiind de cota ce i se cuvenea din imobilele care făceau parte din masa succesorală stabilită de către același inculpat, partea care îi revenea din moștenire fiind vândută ulterior; totodată, în perioada 19.02.2019-26.02.2019, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de notar public, inculpatul a falsificat încheierea de autentificare a declarației nr. 385 la 19.02.2019, atestând în mod nereal în cuprinsul acesteia faptul că în fața sa s-a prezentat A., care, după ce a citit actul, a declarat că i-a înțeles conținutul, că cele scrise în act reprezintă voința sa, a consimțit la autentificarea înscrisului și a semnat unicul exemplar, precum și toate anexele, deși știa că A. nu a fost prezentă în biroul notarial și nu a semnat declarația respectivă; a falsificat încheierea finală nr. 123/2019 la 26.02.2019, întrucât a consemnat în fals în cuprinsul acesteia că, în calitate de notar public, constată că A. este străină de succesiune prin renunțare în termen conform declarației autentificate sub nr. x/19.02.2019, deși știa că A. nu a renunțat la moștenire și nu a semnat declarația respectivă; a falsificat certificatul de moștenitor nr. 85 la 26.02.2019 consemnând în fals în cuprinsul acestuia că A. a renunțat la succesiune, conform art. 1120 C. civ. și potrivit declarației autentificate sub nr. x/19.02.2019, deși știa că A. nu a renunțat la moștenire și nu a semnat declarația respectivă.

Curtea de Apel Craiova a reținut, totodată, că prin cererea depusă la 03.05.2023 în dosarul nr. x/2023, persoana vătămată A. s-a constituit parte civilă cu suma de 275.000 euro, din care 75.000 euro reprezintă contravaloarea imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/22.08.2019, iar diferența de 200.0000 euro - daune morale.

Contrar apărării formulate de inculpat, instanța a reținut că cererea de constituire parte civilă a fost formulată în termenul legal instituit prin prevederile art. 20 C. proc. pen.., anterior începerii cercetării judecătorești, care a debutat la data de 09 februarie 2024. S-a apreciat că este lipsit de importanță faptul că cererea de constituire parte civilă a fost depusă în faza camerei preliminare în dosarul nr. x/2023.

Cu privire la motivele formulate de inculpatul B., în ceea ce privește admisibilitatea cererii, Curtea de Apel Craiova a reținut că din probele administrate în cauză, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție care subzistă în favoarea acestuia, rezultă indicii cu privire la faptul că inculpatul ar fi putut comite faptele pentru care este cercetat.

S-a menționat că în procedura prevăzută de art. 250

2

C. proc. pen.., rolul judecătorului în cenzurarea unor eventuale imprecizii ale acuzațiilor penale este extrem de limitat, ceea ce determină, în contextul exigențelor principiului separării funcțiilor judiciare, o analiză a cauzei doar în limitele prezentului cadru procesual, fără a se putea antama decât tangențial și aspecte ce țin de vinovăția și faptele pentru care este cercetat inculpatul.

S-a reținut că argumentele invocate de inculpatul B. în susținerea cererii de respingere a măsurii asigurătorii, respectiv faptul că nu există niciun indiciu, niciun mijloc de probă care să conducă, în acest moment procesual, la aprecierea săvârșirii infracțiunilor pentru care este cercetat, privesc fondul cauzei și vor fi analizate în cadrul dosarului nr. x/2023

Curtea de Apel Craiova a constatat că la dosar există probe suficiente din care rezultă suspiciunea că inculpatul a acceptat ca inculpata D. să semneze în locul persoanei vătămate A. declarația de renunțare la succesiune, pe care a autentificat-o apoi prin încheierea nr. 385/19.02.2019, falsificând ulterior certificatul de moștenitor nr. 85 la 26.02.2019, consemnând în fals în cuprinsul acestuia că A. a renunțat la succesiune, prejudiciind-o astfel pe partea civilă A. prin înlăturarea de la moștenirea mamei sale C., fără a-și fi exprimat voința în acest sens (aflându-se în imposibilitate obiectivă de a semna fiind în detenție pe teritoriul statului italian).

Reținând același context argumentativ, Curtea de Apel Craiova a constatat că motivele de critică formulate de inculpat vizează, în realitate, situația de fapt reținută de procuror și, implicit, a elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care acesta este cercetat, ce nu pot face, însă, obiectul prezentei cereri.

În schimb, s-a constatat că apărarea inculpatului vizând lipsa unei proporționalități a instituirii măsurilor asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, a conturilor prin raportare la valoarea prejudiciului supraestimat, se verifică în cauză. Astfel, deși în această etapă nu se poate face o estimare exactă a cuantumului prejudiciului suferit de partea civilă, totuși o privire de ansamblu asupra naturii și valorii pretențiilor se impune a fi realizată.

Concret, plecând de la starea de fapt, partea civilă, una dintre cei patru moștenitori ai defunctei C. reclamă un prejudiciu ce reprezintă de fapt valoarea întregii mase succesorale a defunctei, dar și drepturile celorlalți comoștenitori. Or, în condițiile în care dispozițiile civile, art. 963-972 C. civ., dispun asupra cotelor legale cuvenite moștenitorilor din clasa I în concurs cu soțul supraviețuitor, practic, cota părții civile A. asupra averii lăsate de mama sa defunctă ar fi de 1/8 părți (fiind avut în vedere faptul că bunurile erau dobândite în timpul căsătoriei), astfel că, și în opinia instanței, admiterea cererii de instituire a măsurilor asiguratorii asupra averii în totalitate a inculpatului ar fi disproporționată.

De altfel și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în Decizia nr. 19/2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 953/4.12.2017), a reținut că "Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)".

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și exigențelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât și pe perioada în care aceasta este menținută, trebuie respectat testul de proporționalitate pentru ca măsura prin scopul urmărit să nu se transforme într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe, hotărârea din 2008).

Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată întrucât măsurile asiguratorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor imobile care aparțin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, afectând atributul dispoziției juridice și materiale, întrucât proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

Restabilirea relațiilor sociale ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni presupune atât sancționarea celor vinovați, ca mijloc de constrângere, reeducare a celor ce au săvârșit astfel de fapte și prevenire, dar și repararea pagubelor produse, cum este cazul speței.

Orice ingerință în folosirea proprietății trebuie să răspundă exigenței de proporționalitate și să fie menținut un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Prin urmare, Curtea de Apel Craiova a reținut că ceea ce prezintă relevanță este faptul dacă, în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, măsura este proporțională cu scopul urmărit și dacă a fost menținut un just echilibru între cerințele de interes general și protejarea dreptului persoanei fizice la respectarea bunurilor sale.

Este evident că scopul urmărit de legiuitor este unul legitim, măsura fiind dispusă pentru repararea pagubei produse prin săvârșirea infracțiunii, garantând astfel că utilizarea bunurilor sau posibila lor valorificare ulterioară de către persoanele vizate de ancheta penală nu împiedică recuperarea prejudiciului și nici nu poate aduce beneficii inculpatului.

Așa fiind, Curtea de Apel Craiova a reținut că luarea măsurii asiguratorii doar cu privire la bunurile imobile deținute de inculpat respectă testul proporționalității raportat la existența ingerinței asupra dreptului de dispoziție a bunurilor, dar și a valorii prejudiciului estimat de partea civilă.

Pentru toate aceste considerente, prima instanță a admis, în parte, cererea formulată de partea civilă A. și, în raport cu prevederile art. 249 C. proc. pen.. și deciziei nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a dispus instituirea sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul B., până la concurența valorii pagubei de 275.000 euro.

Împotriva încheierii nr. 24 din 26 martie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023, a formulat contestație inculpatul B..

În susținerea căii de atac, în esență, contestatorul inculpat B. a arătat că, în raport cu lucrările dosarului, cuantumul prejudiciului care i-a fost imputat, ca urmare a cererii de constituire parte civilă și a cererii subsecvente de instituire a măsurii asigurătorii, este unul disproporționat.

Cu toate că instanța a apreciat că cererea este admisibilă, contestatorul a considerat că, din punct de vedere al oportunității unei asemenea cereri, aceasta trebuia respinsă, dovadă fiind faptul că, la scurt timp după pronunțarea încheierii atacate (nouă zile), instanța de fond a dispus ridicarea măsurii asigurătorii.

Contestatorul a precizat că întrucât este executorie încheierea contestată (asemenea ordonanțelor prin care se dispun măsuri asigurătorii), pot fi oricând indisponibilizate bunurile sale. Sub acest aspect, a arătat că partea civilă intenționează să întreprindă demersurile necesare în sensul indisponibilizării și notificării Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară cu privire la existența sechestrului asigurător.

Drept urmare, contestatorul inculpat B. a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și respingerea cererii formulate de partea civilă A. privind instituirea măsurii asigurătorii.

Examinând încheierea contestată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

În cauză, inculpatul B. a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr. x/2019 din 01 februarie 2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) și abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Cu privire la inculpatul B., în actul de sesizare s-au reținut următoarele:

Fapta inculpatului B. care, la 19.02.2019, în calitate de notar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu intenție, nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de dispozițiile art. 85 teza a II-a, art. 90 alin. (2) și art. 91 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, respectiv aceea de a proceda la verificarea și stabilirea identității părții, înainte de autentificarea înscrisului, astfel încât să se asigure că persoana care participă la încheierea actului și îl semnează este aceeași cu persoana menționată în cuprinsul actului respectiv, constatând că cea care s-a prezentat la sediul biroului său nu este A. și acceptând ca această persoană, respectiv inculpata D., să semneze în locul persoanei vătămate A. declarația de renunțare la succesiune pe care a autentificat-o apoi prin încheierea nr. 385/19.02.2019 și obligația legală prevăzută de art. 86 raportat la art. 140 și art. 141 din Legea nr. 36/1995, respectiv aceea de a refuza îndeplinirea actului notarial, în speță redactarea și autentificarea declarației de renunțare la moștenire, deși a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale întrucât persoana care s-a prezentat în fața sa nu era A., prejudiciind-o astfel pe persoana vătămată A. prin aceea că a fost înlăturată de la moștenirea mamei sale C. fără a-și fi exprimat voința în acest sens, nu a fost menționată ca moștenitor legal în cuprinsul certificatului de moștenitor nr. x/26.02.2019 emis de către inculpatul B. și nu a beneficiat de cota ce i se cuvenea din imobilele care făceau parte din masa succesorală stabilită de către același inculpat, partea care îi revenea din moștenire fiind vândută ulterior martorei E. de către F., în calitate de unic moștenitor legal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Deopotrivă, s-a reținut că faptele inculpatului B., constând în aceea că, în perioada 19.02.2019-26.02.2019, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de notar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a falsificat încheierea de autentificare a declarației nr. 385 la 19.02.2019, atestând în mod nereal în cuprinsul acesteia că în fața sa s-a prezentat A. care, după ce a citit actul, a declarat că i-a înțeles conținutul, că cele scrise în act reprezintă voința sa, a consimțit la autentificarea înscrisului și a semnat unicul exemplar, precum și toate anexele, deși știa că A. nu a fost prezentă în biroul notarial și nu a semnat declarația respectivă, a falsificat încheierea finală nr. 123/2019 la 26.02.2019, întrucât a consemnat în fals în cuprinsul acesteia că, în calitate de notar public, constată că A. este străină de succesiune prin renunțare în termen conform declarației autentificate sub nr. x/19.02.2019, deși știa că A. nu a renunțat la moștenire și nu a semnat declarația respectivă și a falsificat certificatul de moștenitor nr. 85 la 26.02.2019, consemnând în fals în cuprinsul acestuia că A. a renunțat la succesiune, conform art. 1120 C. civ. și potrivit declarației autentificate sub nr. x/19.02.2019, deși știa că A. nu a renunțat la moștenire și nu a semnat declarația respectivă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale).

Prin încheierea împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație (nr. 24 din 26 martie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023) a fost admisă, în parte, cererea formulată de partea civilă A. și, în baza art. 249 C. proc. pen.. și a deciziei nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a dispus instituirea sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul B., până la concurența valorii pagubei de 275.000 euro.

Procedând la verificarea încheierii atacate, instanța reține următoarele:

Prealabil, Înalta Curte notează că potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (1) și (5) C. proc. pen.., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora (alin. (5).

În jurisprudența europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei. Referitor la proporționalitatea dintre ingerința statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta trebuie analizată, în funcție de circumstanțele cauzei și natura ingerinței în discuție, prin raportare la mai mulți factori relevanți, precum durata măsurii și valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menținerii măsurii, având în vedere desfășurarea procedurii penale și consecințele acesteia asupra părții interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului și al autorităților statului care intervin, prin raportare și la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanțe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 și 87).

Unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în prezenta procedură îl reprezintă proporționalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziției juridice și materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 19/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, s-a reținut că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

Examinând în aceste coordonate apărările formulate de contestatorul inculpat B., instanța reține următoarele:

În cauză, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual, măsura asigurătorie nu este proporțională cu scopul reparatoriu urmărit, având în vedere cota parte care i-ar reveni părții civile din bunurile înscrise în certificatul de moștenitor nr. x/26.02.2019 emis de inculpatul B..

În acest sens, Înalta Curte constată că, așa cum rezultă din actele dosarului, A. (alături de celelalte trei surori și tatăl supraviețuitor), are vocație succesorală la moștenirea defunctei C., în calitate de descendentă a acesteia, masa succesorală fiind compusă din cota de 1/2 părți din terenul intravilan în suprafață de 528 mp, împreună cu C1 - locuință compusă din chirpici, cu suprafața de 69 mp și C2 - anexă cu suprafața construită de 42 mp, imobil înscris în CF nr. x al localității Băilești, județul Dolj (potrivit certificatului de moștenitor nr. x/26.02.2019 emis de Biroul Individual Notarial B., cota de 1/2 din imobil reprezintă cota de bun comun a defunctei, așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/2011, eliberat de BNP B., cu sediul în municipiul Băilești, județul Dolj, restul de 1/2 parte din imobil formând cota parte de drept comun a soțului supraviețuitor F.).

Părții civile A. și celorlate trei surori, G., H., I. (în calitate de descendente ale defunctei) le-ar reveni o cotă de 3/4 din masa succesorală, iar soțului supraviețuitor, F., 1/4 din masa succesorală (În concurs cu soțul supraviețuitor, descendenții defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună trei sferturi din moștenire - art. 975 alin. (3) C. civ.). Cota de 3/4 din masa succesorală care se cuvine descendenților de gradul I se stabilește în mod egal, în funcție de numărul lor (art. 975 alin. (4) C. civ.).

Așadar, partea civilă ar fi beneficiara unei cote de 3/16 (cota de 3/4 din masa succesorală împărțită la cei patru descendenți ai defunctei) din masa succesorală a defunctei C., care, așa cum s-a arătat anterior, este compusă din cota de 1/2 părți din terenul intravilan în suprafață de 528 mp, împreună cu C1 - locuință compusă din chirpici, cu suprafața de 69 mp și C2 - anexă cu suprafața construită de 42 mp, imobil înscris în CF nr. x al localității Băilești.

Vocația părții civile la despăgubiri se limitează doar la terenul în suprafață de 528 mp, având în vedere că doar acest bun, care este indicat în certificatul de moștenitor nr. x/26.02.2019 emis de inculpatul B., se regăsește și în contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1963 din 22.08.2019 de Biroul Individual Notarial J. (conform mențiunilor din acest din urmă act, construcțiile C1 și C2, dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 882/13.07.2011 de BNP B., au fost demolate, conform autorizației de desființare nr. 18 emisă la 17.05.2022 de Primăria Băilești și procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din 17.05.2013, ulterior pe terenul intravilan fiind edificate, ca bun propriu al vânzătorului, F., construcțiile C3, C4 și C5, în baza autorizației de construire nr. 45 emisă la 15.07.2019 de Primăria Municipiului Băilești, procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din 29.07.2019, așa cum rezultă din certificatul de atestare a edificării/extinderii construcției nr. x/06.08.2019 emis de Primăria Municipiului Băilești).

Prin urmare, părții civile A. i-ar reveni o cotă de 3/32 părți din terenul în suprafață de 528 mp înscris în certificatul de moștenitor nr. x/26.02.2019 emis de inculpatul B., cota acesteia fiind puțin mai mare în situația în care se va constata că ceilalți trei descendenți au renunțat la succesiune.

În ceea ce privește instituirea măsurii asigurătorii asupra bunurilor imobile ale inculpatului B., până la concurența valorii probabile a daunelor morale solicitate de partea civilă, în cuantum de 200.000 euro (cuantumul total al despăgubirilor solicitate de A. fiind de 275.000 euro, din care 75.000 euro reprezintă contravaloarea imobilului de a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.08.2019), Înalta Curte constată că partea civilă a susținut că, urmare a vânzării imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.08.2019, s-a dispus evacuarea copiilor săi și ai surorii sale, în luna decembrie 2019, aceștia rămânând fără locuință, însă aceasta nu a solicitat administrarea vreunei probe în dovedirea acestei susțineri.

Este adevărat că apărările vizând cuantumul eventualului prejudiciu sunt unele care privesc fondului cauzei, excedând prezentului cadru procesual (contestație formulată împotriva unei încheieri prin care s-a instituit sechestrul asiguratoriu asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul B., până la concurența valorii pagubei de 275.000 euro), însă, având în vedere cota parte care i-ar reveni părții civile din bunurile înscrise în certificatul de moștenitor nr. x/26.02.2019 emis de inculpatul B., respectiv de 3/32 părți din terenul în suprafață de 528 mp înscris în acest certificat de moștenitor, precum și faptul că partea civilă nu a solicitat administrarea vreunei probe în dovedirea cuantumului ridicat al daunelor morale solicitate, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual, măsura asigurătorie nu este proporțională cu scopul reparatoriu urmărit. De altfel, până la data judecării prezentei contestații, Curtea de Apel Craiova a soluționat deja cauza în primă instanță, prin sentința penală nr. 66 din 02 aprilie 2024, acordând părții civile daune materiale în cuantum de 1.138,5 RON și daune morale în cuantum de 15.000 RON.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite contestația formulată de inculpatul B. împotriva încheierii nr. 24 din 26 martie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023, va desființa încheierea contestată și rejudecând, va respinge cererea formulată de partea civilă A. privind instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului B..

Conform prevederilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de inculpatul B. împotriva încheierii nr. 24 din 26 martie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023.

Desființează încheierea contestată și rejudecând:

Respinge cererea formulată de partea civilă A. privind instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului B..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 aprilie 2024.