ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 131/12.05.2023 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 396 alin. (1) și (5) raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc.

Prin decizia penală nr. 872/AP din 22.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc împotriva sentinței penale nr. 131 din 12.05.2023 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, pronunțată în dosar nr. x/2021, pe care a desființat-o.

Rejudecând, în temeiul art. 336 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale de 6.000 RON (un număr de 200 zile-amendă/30 RON corespunzătoare unei zile-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din C. pen., referitoare la faptul că dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 599 din C. proc. pen., în sensul că poate solicita eșalonarea plății amenzii pe o perioadă de cel mult 2 ani.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pe o durată de 2 ani de la data pronunțării hotărârii.

În temeiul art. 274 din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 770 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în fața primei instanțe (din care 270 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală).

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă maghiară (doamna B.) în sumă de 92,73 RON, a rămas în sarcina acestuia statului.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A. la data de 19.12.2023, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevăzuta de legea penală, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și achitarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În motivarea cererii, a susținut că soluția instanței de apel este profund inechitabilă și nelegală, întrucât a stabilit o situație de fapt care nu corespunde realității, în sensul că în timpul producerii accidentului rutier ar fi avut o îmbibație alcoolică de peste 0,8,g/l alcool pur în sânge.

Recurentul a menționat că la momentul incidentului rutier nu a avut nicio cantitate de alcool în sânge, întrucât în ziua respectivă nu a consumat nicio băutură alcoolică, împrejurare confirmată de martorii din cauză. A afirmat că a consumat alcool doar ulterior accidentului rutier, aspect confirmat de o serie de probe.

Or, nici parchetul, nici instanța de apel nu au reușit să identifice vreo probă din care ar fi rezultat anterioritatea consumului de alcool, această chestiune fiind necoroborată și nedovedită pe tot parcursul procesului penal.

Pe cale de consecință, recurentul a susținut că instanța de apel a reținut o stare de fapt incorectă.

Totodată, recurentul a criticat interpretarea greșită a prevederilor legale incidente din O.U.G. nr. 195/2002 de către instanța de apel.

Cu privire la aceste dispoziții, s-a arătat în cuprinsul cererii de recurs în casație că instanța de apel a reținut următoarele:

"impactul produs între cele două vehicule se circumscrie definiției date de prevederile art. 75 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 accidentului de circulație, fiind produs pe un drum deschis circulației publice, respectiv la intersecția străzii C. cu D. din Târgu Secuiesc, a avut ca urmare avarierea ambelor vehicule, astfel cum ele pot fi observate în planșele fotografice existente la dosar (...). Așadar, devin incidente dispozițiile art. 78 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, care interzic conducătorului de autovehicul să consume alcool după producerea evenimentului și până la testarea concentrației alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice, sub sancțiunea prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol, respectiv aceea de a considera că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului în momentul producerii accidentului"

Recurentul a afirmat că, secțiunea 5 din O.U.G. nr. 195/2002 intitulată "Obligații în caz de accident", respectiv articolele 75-81, reglementează situațiile în care au loc astfel de evenimente rutiere și realizează totodată o diferențiere clară dintre diferite tipuri de accidente rutiere.

Astfel, articolele 77 și 78 din această secțiune reglementează obligațiile celor implicați în acel accident rutier "în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane", art. 79 reglementează situația celor implicați într-un accident rutier "în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale", iar art. 80 se referă la avarieri produse "în alte împrejurări decât într-un accident de circulație".

Obligațiile celor implicați în asemenea evenimente în cele trei situații diferite nu sunt uniforme și identice, ci între acestea există diferențe semnificative.

Raportat la situația din speță, recurentul a susținut că atunci când în urma accidentului rutier se produc numai avarieri de autovehicule și/sau alte pagube materiale, șoferii implicați, în consonanță cu dispozițiile art. 79 din O.U.G. nr. 195/2002, sunt obligați să scoată imediat vehiculele în afara părții carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament și să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare. De altfel, și de aceste obligații sunt exonerate persoanele între care a intervenit o constatare amiabilă a evenimentului rutier.

Recurentul a arătat că, imediat după producerea accidentului rutier - în care nu s-a produs nicio vătămare corporală, a eliberat drumul, având la dispoziție încă 24 de ore pentru a se prezenta la sediul unității de poliție competente. De fapt, între producerea evenimentului rutier și apariția organelor de poliție la locuința sa nu au trecut nici 5 ore, așa încât avea la dispoziție încă circa 19 ore să se prezinte la sediul poliției.

Ca atare, a susținut că nu a încălcat nicio obligație, pe care o avea în ipoteza în care se afla, în vreme ce interdicția consumului de alcool se referă la prima categorie de accidente, respectiv la situația în care a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale a unei persoane, situație care nu a fost incidentă în speță.

Prin urmare, instanța de apel a aplicat o analogie în defavoarea inculpatului, care ignoră cu desăvârșire principiile fundamentale ale dreptului penal, care interzic asemenea analogii.

A reiterat recurentul că, nu a încălcat nicio obligație prevăzută de O.U.G. nr. 195/2002 în privința eventualei prelevări a probelor biologice, în vreme ce raportat la situația concretă din cauză nu avea o asemenea obligație.

Dincolo de aceste chestiuni, recurentul a afirmat că dispozițiile art. 78 din O.U.G. nr. 195/2002 reprezintă doar o prezumție relativă, care trebuia coroborată de instanța de apel cu alte probe, întrucât vinovăția poate fi stabilită doar ca urmare a evaluării întregului material probator administrat în cauză.

În lipsa unor probe care să completeze această prezumție relativă și care să confere judecătorului convingerea privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 din C. pen., condamnarea nu poate fi justificată, motiv pentru care, de la caz la caz, în funcție de probatoriul administrat în fiecare cauză, instanța își poate forma convingerea întemeindu-se, pe lângă probele administrate și pe această prezumție. În cazul său, însă, o asemenea prezumție relativă nu numai că nu ar fi coroborată cu probe, ci în realitate este contrazisă chiar și de toate celelalte probe administrate. A mai subliniat că în cazul său nu operează această prezumție, deoarece a fost implicat într-un accident rutier care a avut ca urmare doar avarierea nesemnificativă a celor autovehicule implicate.

Cât despre aplicarea prezumției de tipicitate prevăzută de art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, recurentul a susținut că aceasta nu poate fi primită în sfera dreptului penal, deoarece ar însemnat că norma de incriminare rezultată - art. 336 alin. (1) din C. pen. completată cu art. 78 din O.U.G. nr. 195/2002 - ar avea o aplicabilitate mai largă decât incriminarea anterioară (prevăzută de art. 90 din O.U.G. nr. 195/2002, în forma anterioară datei de 01.02.2014).

În opinia recurentului, echivalarea unor instituții juridice sau lipsa de rigoare în ceea ce privește delimitarea celor două situații este profund nelegală, întrucât în această modalitate s-a ajuns la aplicarea unei analogii în defavoarea sa, care a condus la condamnarea pentru o infracțiune ale căror elemente constitutive nu sunt întrunite.

Prin încheierea din 28 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 872/AP din data de 22 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, constatându-se că recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. invocat de acesta, în ceea ce privește soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., sub aspectul chestiunilor de drept invocate în legătură cu neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă, în sensul susținut al inexistenței unei corespondențe între starea de fapt și modelul abstract impus de norma de incriminare.

Totodată, Înalta Curte a reținut că nu se includ în sfera niciunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., criticile privind interpretarea probatoriului și reexaminarea conținutului mijloacelor de probă, verificarea existenței ori a suficienței probelor pe care s-a întemeiat soluția de condamnare. În egală măsură, a subliniat că pe calea recursului în casație nu este permisă stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

Examinând recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie că fapta a fost dezincriminată.

În speță, Curtea de Apel Brașov, secția penală, ca urmare a admiterii apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, a reținut că faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, în materialitatea lor, se circumscriu infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Potrivit art. 336 din C. pen., constituie infracțiunea de Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În cauză, sub aspectul situației de fapt, instanța de apel a reținut că, la data de 13.11.2020, în jurul orei 14:15-14:19, inculpatul A. a condus pe drumurile publice, respectiv la intersecția străzii C. cu D. din mun. Târgu Secuiesc, autoturismul cu numărul de înmatriculare x, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge (2,66 % la prima probă și 2,28 la cea de-a doua probă).

Înalta Curte amintește că în cadrul prezentei căi extraordinare de atac se analizează doar aspecte de drept, instanța de recurs în casație neputând proceda la modificarea situației de fapt. Or, instanța de apel a reținut cu caracter definitiv că, inculpatul A. a condus pe drumurile publice, la data de 13.11.2020, autoturismul cu numărul de înmatriculare x, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge.

Afirmațiile recurentului privind consumul de alcool ulterior incidentului rutier evocă în realitate necesitatea reinterpretării ansamblului probator, demers inadmisibil în prezenta cale de atac.

Suplimentar, Înalta Curte reține dispozițiile art. 78 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, care interzic conducătorului de autovehicul să consume alcool după producerea evenimentului și până la testarea concentrației alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice, sub sancțiunea prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol, respectiv aceea de a considera că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului în momentul producerii accidentului.

Prin urmare, constatând corespondența între fapta comisă și tiparul de incriminare corespunzător infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 872/AP din 22 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală. Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 872/AP din 22 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Dată

Tip

Sursă

31/08/2022

Contestație în anulare

E.

21/10/2022

Cerere

Contestator - E.

02/11/2022

Cerere

Contestator - E.

20/03/2023

Adresă de înaintare/trimitere dosar

Curtea de Apel GALAȚI

08/05/2023

Cerere

Penitenciarul Ploiești

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2024.