ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 aprilie 2024

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 708/2023 din data de 16 mai 2023 pronunțată de către Judecătoria Oradea, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 193 C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. i s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. i s-a impus inculpatului obligația de a presta 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria Oradea sau la Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai.

În temeiul art. 583 C. proc. pen. și art. 96 C. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, al nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse.

În temeiul art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis în parte acțiune civilă și s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 150.000 RON, cu titlu de daune morale și 6.610 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă Suciu augustin.

În temeiul art. 20 alin. (4) C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.

În temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.140 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat către partea civilă Suciu augustin.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

II. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel partea civilă Suciu augustin și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 836/A/14.12.2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul B. și partea civilă Suciu augustin, împotriva sentinței penale nr. 708/16.05.2023 pronunțată de Judecătoria Oradea.

În fapt, s-a reținut că inculpatul A., în noaptea de 31.12.2018/01.01.2019, în jurul orelor 00:50, cu ocazia petrecerii revelionului, în timp ce se afla în incinta complexului de agrement C., în urma unor discuții contradictorii și a unor agresiuni fizice minore (anterioare) din partea inculpatului, acesta l-a îmbrâncit pe numitul Suciu augustin, acțiune care a condus la dezechilibrarea și căderea acestuia peste balustradă fapt ce a cauzat rănirea persoanei vătămate la nivelul membrelor inferioare și a corpului, aceasta suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 115 zile de îngrijiri medicale.

III. Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat, la data de 12.01.2024, prin Serviciul Registratură.

Prin cererea formulată, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Prealabil, a arătat că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de admisibilitate.

Pe fondul recursului în casație, a invocat, în esență, că fapta pentru care a fost condamnat (vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 193 C. pen.) nu este tipică, atât la nivelul laturii subiective, cât și la nivelul laturii obiective.

În ceea ce privește acest motiv de recurs în casație, a apreciat că prezenta critică se poate circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând, în esență, următoarele:

A solicitat să se aibă în vedere că nu a împins persoana vătămată Suciu augustin cu intenția de a-i provoca leziuni în varianta descrisă de art. 193 C. pen., peste care să se suprapună din culpă urmarea mai gravă a vătămării corporale descrisă de art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., ci a acționat fără vinovăția specifică răspunderii penale.

În continuare, a arătat că nu a urmărit să-i creeze suferințe fizice persoanei vătămate, ci doar a intenționat să se debaraseze de aceasta pentru a se proteja de repetatele împingeri pe care persoana vătămată le manifesta față de persoana sa. De asemenea, a arătat că, fiind în stare avansată de ebrietate, persoana vătămată a alunecat pe suprafața umedă.

Din acest punct de vedere, a apreciat că s-a aflat într-o eroare de fapt care schimbă forma de vinovăție din intenție în culpă, culpa putând fi sancționată doar în cazul unei prevederi exprese, iar achitarea se impune, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., nu în temeiul lit. d) a aceluiași articol.

În final, cu privire la acest motiv, a arătat că acțiunea sa a fost circumscrisă unei conduite defensive, aspect reliefat de probatoriul administrat.

Referitor la această critică, inculpatul a arătat, în esență, faptul că persoana vătămată Suciu augustin a avut o conduită pasivă, materializată prin lipsa prezentării în vederea evaluării de specialitate a stării de sănătate ceea ce a condus la agravarea diagnosticului, conduită imputabilă eminamente persoanei vătămate. Din acest punct de vedere, rezultatul vătămător mai grav (leziune ce prezintă peste 90 de zile îngrijire medicală) nu poate fi imputat inculpatului, această conduită întrerupând lanțul cauzal, fapt ce determină achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În altă ordine de idei, riscul culpabil transcris în componenta contribuției decisive a victimei s-a materializat în faptul că acesta se afla într-o stare foarte avansată de ebrietate, pe o suprafața umedă și alunecoasă (fiind prezentă apă și spumă de baie), fără încălțăminte adecvată pentru a conferi aderență, la o distanță de peste un metru de la sol, având o atitudine recalcitrantă și agresivă, tulburând ordinea și buna ambianță publică (în condițiile desfășurării petrecerii de Revelion).

Ca atare, rezultatul vătămător nu s-ar fi putut produce în absența determinantă a acestor elemente factuale, acțiunea inculpatului neavând intensitatea necesară per se de a dezechilibra persoana vătămată, fapt care atrage excluderea legăturii de cauzalitate.

Pe de altă parte, prin sentință s-a reținut că, potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, a rezultat că patologia de la nivelul membrului inferior stâng este o complicație a leziunilor suferite cu ocazia traumatismului din data de 01.01.2019, între aceste modificări patologice și leziunile posttraumatice inițiale existând o legătură de cauzalitate secundară.

Astfel, infecția membrului inferior al persoanei vătămate a intervenit ca urmare a unei infecții nosocomiale, intraspitalicești, care întrerup lanțul cauzal.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea hotărârii atacate și achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau teza a II-a C. proc. pen. și, după caz, lăsarea nesoluționată a acțiunii civile ori respingerea acesteia, ca nefondate.

IV. Prin încheierea din 06.03.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 836/A/14.12.2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.

V. Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 06.03.2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă (doar în anumite cazuri) prevăzută de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esență, faptul că actele pentru care a fost condamnat nu sunt tipice la nivelul laturii subiective cât și a celei obiective, impunându-se achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 193 C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau, după caz, teza a II-a C. proc. pen.

În analiza conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, respectiv că inculpatul A., în noaptea de 31.12.2018/01.01.2019, în jurul orelor 00:50, cu ocazia petrecerii revelionului, în timp ce se afla în incinta complexului de agrement C., în urma unor discuții contradictorii și a unor agresiuni fizice minore (anterioare) din partea inculpatului, acesta l-a îmbrâncit pe numitul Suciu augustin, acțiune care a condus la dezechilibrarea și căderea acestuia peste balustradă fapt ce a cauzat rănirea persoanei vătămate la nivelul membrelor inferioare și a corpului, aceasta suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 115 zile de îngrijiri medicale, precum și de la încadrarea juridică reținută de aceeași instanță: art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 193 C. pen.

În ceea ce privește prevederea faptei în legea penală și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte notează că, potrivit art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., constituie infracțiunea de vătămare corporală: Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecințe: b) leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;

Practic, din examinarea normelor de incriminare, se constată că urmarea mai gravă a lovirii ori actelor de violență, prevăzute de art. 193 C. pen., a fost reglementată ca infracțiune de sine stătătoare în art. 194 C. pen.

Trecând la analiza textelor de lege incidente, astfel cum au fost reținute de instanța de apel, Înalta Curte, observă că vătămarea corporală este infracțiunea ce constă în săvârșirea unor acte de lovire sau alte violențe prin care s-a pricinuit unei persoane leziuni traumatice sau afectarea sănătății, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale.

Revenind la speța de față și analizând primul motiv de recurs în casație al inculpatului, respectiv că fapta nu este tipică la nivelul laturii subiective, Înalta Curte constată că, în forma în care este invocat, acesta nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Astfel, analiza temeiului de achitare, conform căruia infracțiunea nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege, excedează obiectului analizei recursului în casație din perspectiva art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), în condițiile în care prin cererea de recurs în casație se solicită reevaluarea materialului probator și stabilirea unei alte situații de fapt.

Aceasta, deoarece verificarea tipicității faptei în calea extraordinară a recursului în casație presupune doar analiza întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii sub aspect obiectiv, iar sub aspect subiectiv, numai în măsura în care nu implică aprecieri de fapt.

Or, în cauză, invocând lipsa vinovăției în comiterea infracțiunii, recurentul-inculpat contestă situația de fapt, solicitând a se avea în vedere materialul probator administrat, respectiv declarația martorei D., cu consecința reinterpretării acestuia.

În dezvoltarea acestui argument, a solicitat să se constate că nu a împins persoana vătămată urmărind să-i creeze suferințe fizice, ci doar a avut intenția să se debaraseze de aceasta cu scopul de a se proteja, adoptând, practic, o conduită defensivă, aspecte reliefate de materialul probator.

Însă, astfel cum anterior s-a reținut, analiza acestor aspecte depășesc competențele instanței de recurs în casație, deoarece aceasta nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

O nouă reapreciere a probelor de către instanța de casație ar transforma calea extraordinară de atac a recursului în casație într-un apel deghizat, aspect ce constituie o încălcare a principiului legalității legii procesual penale, autorității de lucru judecat, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs în casație, inculpatul a invocat că fapta pentru care a fost condamnat nu întrunește la nivel obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, întrucât urmarea imediată mai gravă produsă în cauza nu îi este imputabilă inculpatului în contextul în care, din materialul probator, a rezultat că în mod obiectiv există și o culpă, respectiv o stare de pasivitate a persoanei vătămate, culpă care a condus la întreruperea raportului de cauzalitate dintre acțiunea inculpatului și rezultatul produs.

Analizând aceste critici din perspectiva cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că prin acțiunea inculpatului A. care, în noaptea de 31.12.2018/01.01.2019, în jurul orelor 00:50, cu ocazia petrecerii revelionului, în timp ce se afla în incinta complexului de agrement C., în urma unor discuții contradictorii și a unor agresiuni fizice minore (anterioare) din partea inculpatului, acesta l-a îmbrâncit pe numitul Suciu augustin, acțiune care a condus la dezechilibrarea și căderea acestuia peste balustradă fapt ce a cauzat rănirea persoanei vătămate la nivelul membrelor inferioare și a corpului, aceasta suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 115 zile de îngrijiri medicale, se realizează corespondența dintre fapta concret săvârșită și modelul abstract prevăzut de legiuitor în norma de incriminare, art. 194 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 193 C. pen.. Prin urmare, motivul este neîntemeiat.

Din analiza elementelor constitutive ale infracțiunii rezultă că elementul material al acestei infracțiuni implică existența unei acțiuni (directe sau indirecte, violente sau nu, fizice sau psihice) prin care se produce o vătămare a integrității fizice sau sănătății unei persoane.

În ceea ce privește urmarea imediată, legea prevede în art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen. existența unor leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale.

O altă condiție necesară pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de vătămare corporală este reprezentată de existența legăturii de cauzalitate între activitatea infracțională și vătămarea integrității corporale sau a sănătății, aceasta trebuind a fi dovedită.

Analizând criticile inculpatului prin raportare la cele statuate prin hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanța de apel, evaluând coroborat materialul probator, și-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent a realizat acțiuni ce se circumscriu elementului material al infracțiunii de vătămare corporală.

Așadar, sub aspectul laturii obiective, elementul material a constat în acțiunea inculpatului de a-l îmbrânci pe numitul Suciu augustin, acțiune care a condus la dezechilibrarea și căderea acestuia peste balustradă.

Din perspectiva urmării imediate, Înalta Curte observă că rezultatul pe care l-a produs acțiunea inculpatului A. s-a materializat în rănirea persoanei vătămate la nivelul membrelor inferioare și a corpului, leziunile suferite necesitând pentru vindecare un număr de 115 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția legăturii de cauzalitate, în sensul în care rezultatul infracțiunii, respectiv leziunile persoanei vătămate ce au necesitat pentru vindecare un număr de 115 zile de îngrijiri medicale, a fost consecința acțiunii inculpatului, prin aceasta aducându-se atingere valorii ocrotite de norma penală, respectiv integritatea fizică sau sănătatea unei persoane.

În acest sens, este relevantă constatarea instanței de apel care, examinând coroborat probatoriul administrat (înscrisurile medicale de la dosar și rapoartele de expertiză medico-legală), a stabilit în mod definitiv că în cauză nu a existat o stare de pasivitate a persoanei vătămate și nicio culpă medicală care să intervină între acțiunea inculpatului și urmarea socialmente periculoasă, astfel încât să fie întrerupt lanțul cauzal.

Concluzionând, fapta concret săvârșită de inculpat, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de instanța de apel, corespunde elementelor de natură obiectivă stabilite de legiuitor în norma abstractă, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. b) raportat la art. 193 C. pen.

În ceea ce privește criticile inculpatului, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate.

Un prim aspect invocat de inculpat a vizat faptul că nu i se poate imputa rezultatul socialmente periculos, în condițiile în care persoana vătămată Suciu augustin a manifestat o conduită pasivă, în sensul că nu s-a prezentat la unitatea medicală de specialitate în vederea evaluării stării de sănătate, fapt ce a condus la agravarea acesteia și la producerea rezultatului vătămător mai grav, respectiv producerea unor leziuni ce au necesitat mai mult de 90 de zile pentru vindecare.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că nu poate fi acceptat un astfel de raționament.

Pe de o parte, pentru a ajunge la o concluzie diametral opusă, în sensul dorit de inculpat, aceea de a se constata culpa victimei în producerea rezultatului mai grav, este necesar a fi reevaluată situația de fapt și reinterpretat materialul probator, cu accent pe înscrisurile medicale (rapoarte de expertiză medico-legală), chestiuni care excedează competenței funcționale a instanței de recurs în casație.

Pe de altă parte, prin cele invocate, în realitate, recurentul-inculpat contestă concluziile rapoartelor medico-legale, respectiv a suplimentelor la rapoartele de expertiză medico-legală prin care s-a reținut că între fapta inculpatului și rezultatul produs există o legătură de cauzalitate.

Un alt aspect invocat de recurentul-inculpat și care nu poate fi examinat în această cale extraordinară de atac a vizat faptul că persoana vătămată Suciu augustin a avut o contribuție decisivă la producerea rezultatului infracțiunii, în sensul că aceasta se afla în stare de ebrietate, pe o suprafață umedă și alunecoasă, fără încălțăminte adecvată care să-i confere aderență și manifestând un comportament recalcitrant și agresiv, cu consecința tulburării ordinii publice.

Critica este nefondată. Cum anterior s-a menționat, aceste aspecte vizează circumstanțele săvârșirii infracțiunii și modalitatea în care aceasta a fost comisă, chestiuni care au fost stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel și care nu mai pot fi reapreciate de instanța care soluționează recursul în casație, verificarea situației de fapt realizându-se doar în drept.

De asemenea, în calea extraordinară de atac nu poate fi examinată nici cea din urmă critică a recurentului, în sensul că, potrivit raportului de expertiză medico-legală din 22.10.2020, a rezultat că patologiile de la nivelul membrului inferior stâng reprezintă o complicație a leziunilor suferite cu ocazia traumatismului din data de 01.01.2019, între aceste modificări patologice și leziunile posttraumatice inițiale existând o legătură de cauzalitate secundară.

Aceasta, deoarece, încă o dată, se constată că inculpatul solicită reaprecierea materialului probator, cu consecința stabilirii unei noi situații de fapt, aspecte care țin de temeinicia hotărârii atacate și care nu pot fi valorificate în această cale de atac.

În concluzie, sub aspectul argumentelor invocate prin cererea de recurs în casație, inculpatul, în realitate, solicită reanalizarea circumstanțelor comiterii faptei și reinterpretarea materialului probator, aspect inadmisibil în această fază procesuală, verificarea instanței de casare realizându-se doar sub aspectul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În raport de considerentele prezentate, Înalta Curte, constată că fapta inculpatului A., astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de instanța de apel, este prevăzută de legea penală și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. b) raportat la art. 193 C. pen., motiv pentru care:

În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 836/A din data de 14 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE OTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 836/A din data de 14 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2024.