ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A.,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1150/2017 pronunțată la data de 06 decembrie 2017 de Judecătoria Oradea, în temeiul art. 396 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzute de art. 192 alin. (1), alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) și art. 92 alin. (1) din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere pe un termen de 4 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Bihor sau organizat- în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Oradea sau Mânăstirii Sfintei Cruci Oradea, pe o perioadă de 90 de zile.

În temeiul art. 94 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e din C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune Bihor.

În temeiul art. 404 alin. (2) și art. 91 alin. (4) din C. proc. civ. pen.. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice, care vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În temeiul art. 27 alin. (1) din C. proc. civ. pen.. s-a constatat că persoanele vătămate B., C., D., E. și F. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. pen.. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond a declarat apel inculpatul A. și persoana vătămată D..

Prin decizia penală nr. 298/A din data de 12 iunie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 415 din C. proc. civ. pen.., a luat act de retragerea apelului penal formulat de persoana vătămată D. împotriva sentinței penale nr. 1150/6.12.2017 pronunțată de Judecătoria Oradea.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. civ. pen.., a admis apelul penal declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1150/6.12.2017 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a desființat-o, în parte, în sensul că:

A redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. (1) și (2) din C. pen. de la 3 ani închisoare până la 2 ani închisoare

A redus durata termenului de supraveghere de la 4 ani până la 2 ani.

A respins cererea inculpatului privind prelungirea dreptului de circulație al acestuia.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. civ. pen.., a obligat persoana vătămată la plata sumei de 100 RON cheltuielile judiciare in favoarea statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. civ. pen.. onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, avocat G., delegație nr. 598/2.02.2018, în cuantum de 50 RON, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pe fondul cauzei, s-a reținut, în esență, că, la data de 27.07.2014, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din mun. Oradea, s-a angajat în depășirea bicicletei marca H. conduse de către numitul I., iar în timp ce se deplasa în intersecția în sens giratoriu dintre străzile x și y, a schimbat direcția de deplasare spre dreapta, fără a acorda prioritate de trecere bicicletei care circula din aceeași direcție, determinând coliziunea dintre partea laterală stânga față a bicicletei și partea laterală dreapta spate a autoturismului, în urma căreia victima I. s-a dezechilibrat, a căzut de pe bicicletă pe banda întâi de circulație și a suferit leziuni care au cauzat decesul acesteia. S-a reținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în acțiunea inculpatului, care a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, de a efectua o manevră neregulamentară de depășire a bicicletei și de schimbare a direcției de mers, care a determinat producerea unui accident de circulație.

Totodată s-a reținut că fapta a fost comisă în calitate de conducător auto, cu nerespectarea de către inculpatul A. a obligațiilor prevăzute de art. 118 lit. d) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 și art. 54 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, împrejurări care au determinat reținerea modalității normative agravate prevăzute de art. 192 alin. (2) din C. pen.

Urmarea imediată a infracțiunii constă în producerea de leziuni traumatice victimei I., în calitate de participant la trafic, care au cauzat decesul acesteia.

S-a reținut că există legătură de cauzalitate directă între fapta comisă de către inculpat și decesul victimei, aceasta fiind dovedită prin raportul de constatare medico-legală nr. x din 29.07.2014, întocmit de S.J.M.L. Bihor.

Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, având în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului A., manifestată sub forma culpei fără prevedere, prevăzute de art. 16 alin. (4) lit. b) din C. pen., întrucât deși nu a prevăzut rezultatul faptei sale (decesul victimei I.), trebuia și putea să-l prevadă în considerarea obligațiilor instituite de lege în sarcina conducătorului auto.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat prezentul recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. pen.

În motivarea recursului în casație, inculpatul a susținut nelegalitatea soluției de condamnare, având în vedere că nu a comis fapta cu vinovăția cerută de lege.

A menționat că instanța de apel a modificat, parțial, situația de fapt reținută de către instanța de fond, în sensul că a reținut finalizarea manevrei de depășire de către inculpat, însă, ulterior, biciclistul a depășit autoturismul pe partea dreaptă. Aceasta conduce la concluzia că, după ce s-a asigurat din partea stângă, a efectuat virajul spre dreapta, fără să se mai asigure, nedându-și seama că, între timp, ajunsese în sensul giratoriu și victima cu bicicleta. A considerat că cele menționate de către instanță, în sensul că inculpatul trebuia să se asigure din toate direcțiile înainte de a intra în intersecție, sunt nefondate, impunându-i acestuia diligențe care exced limitelor rezonabilității, întrucât orice persoană, la apropierea de un sens giratoriu, se asigură din partea stângă, cedează trecerea autovehiculelor care circulă în interiorul sensului, după care pornește și virează spre dreapta, nu se uită pentru a se asigura dacă un autovehicul care efectuează o depășire neregulamentară și se află în paralel cu acesta ar intenționa să se deplaseze înainte.

Instanța de apel a reținut efectuarea de către biciclist a unei manevre neregulamentare de depășire prin partea dreaptă a autoturismului, însă a considerat, nefondat, că și în această situație, inculpatul se află în culpă față de nerespectarea dispozițiilor art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 - art. 118 lit. d) din regulament.

A apreciat că inculpatul nu avea nicio obligație legală de a se asigura dacă un autovehicul care efectuează o depășire neregulamentară se află în paralel cu acesta, intenționează să se deplaseze înainte, intersectându-se astfel cu traiectoria sa.

Prin încheierea din data de 23 octombrie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 298/A din 12 iunie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. civ. pen.

Se constată că inculpatul A. și-a întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. pen.., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte reține că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) din C. pen.

Totodată, observă că fapta concretă reținută în sarcina inculpatului constă în aceea că, la data de 27.07.2014, a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din mun. Oradea, unde s-a angajat în depășirea neregulamentară a bicicletei marca H. conduse de către numitul I. și în schimbarea direcției de deplasare spre dreapta, fără a acorda prioritate de trecere bicicletei care circula din aceeași direcție, determinând coliziunea dintre partea laterală stânga față a bicicletei și partea laterală dreapta spate a autoturismului, în urma căreia victima I. s-a dezechilibrat, a căzut de pe bicicletă pe banda întâi de circulație și a suferit leziuni care au cauzat decesul acesteia.

Totodată, constată că instanța de apel a reținut că manevrele neregulamentare care au condus la decesul victimei I. s-au efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 118 lit. d) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 și ale art. 54 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

În motivarea recursului în casație, inculpatul A. a susținut că a săvârșit fapta fără vinovăție, întrucât că nu avea obligația să se asigure din toate direcțiile înainte de a intra în intersecție, ci doar din partea stângă, pentru a ceda trecerea autovehiculelor care circulau în interiorul sensului giratoriu și a apreciat că instanțele de fond și de apel i-au impus diligențe care exced limitelor rezonabilității, deoarece nu avea nicio obligație legală de a se asigura dacă un autovehicul care efectuează o depășire neregulamentară și se află în paralel cu acesta ar intenționa să se deplaseze înainte.

Înalta Curte constată că art. 192 alin. (2) din C. pen., pentru care a fost condamnat recurentul-inculpat A., incriminează uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități.

Totodată, reține că, pentru a exista infracțiunea de ucidere din culpă, sub aspectul laturii subiective, autorul fie prevede rezultatul faptei sale, însă consideră fără un temei suficient că acesta nu se va produce, fie nu îl prevede, deși putea și trebuia să îl prevadă.

Se constată că instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului A., manifestată sub forma culpei fără prevedere, în sensul că recurentul-inculpat nu a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv decesul victimei I., însă trebuia și putea să-l prevadă în considerarea obligațiilor instituite de lege în sarcina conducătorului auto. Prin urmare, apărările recurentului-inculpat în sensul că nu avea obligația de a se asigura la intrarea în sensul giratoriu și din partea dreaptă și nici posibilitatea a prevedea că, neprocedând în acest sens, ar putea cauza decesul unei persoane, nu pot fi avute în vedere în această cale de atac, întrucât nu privesc elemente de legalitate, ci temeinicia situației de fapt reținute de către instanța de apel.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că o analiză a probelor care au condus la concluzia că recurentul-inculpat, în calitate de conducător auto, nu a respectat dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice la intrarea în sensul giratoriu nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casație, limitată doar la probleme de drept, întrucât recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, pentru a stabili dacă recurentul-inculpat este cel care l-a acroșat pe I. sau dacă acesta a intrat în autoturismul condus de recurentul-inculpat și nici dacă a săvârșit sau nu fapta cu vinovăție, ci analizează doar dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A..

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. civ. pen..,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 298/A din 12 iunie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 februarie 2019.