ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 815/2023

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 septembrie 2018 pe rolul judecătoriei Arad, sub număr de dosar x/2018, precizată la filele x și fila x, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și C., adaptarea contractului de credit și garanție nr. x din 16.01.2008 prin stabilirea unui curs CHF la valoarea egală cu media aritmetică dintre cursul din momentul contractării și cel de la momentul plății, cu restituirea sumelor plătite în plus și cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 982 pronunțată la 28 februarie 2019, Judecătoria Arad a admis excepția necompetenței materiale invocată de către instanță din oficiu și a declinat acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. - Sucursala Arad și C. S.A., având ca obiect restabilire echilibru contractual și pretenții, în favoarea Tribunalului Arad, secția a II-a civilă.

Prin concluziile scrise depuse la 9 iulie 2020, reclamanții A. și B. au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată și adaptarea Contractul de credit și garanție nr. x din 16.01.2008 în temeiul principiului impreviziunii, pentru a se menține utilitatea sociala a acestuia începând cu data introducerii acțiunii și până la împlinirea perioadei contractuale, în sensul că toate sumele datorate în temeiul convenției de credit să fie calculate la o valoare egala cu media aritmetică dintre cursul CHF de la momentul plății și valoarea CHF de la momentul contractării; restituirea sumelor încasate excedentar, începând cu data introducerii acțiunii; constatarea caracterului abuziv al cauzei prevăzute la pct. 4.3 din contract; constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la pct. 5.1lit. b) și c) din contract, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la 15 martie 2021, reclamanții A. și B. au solicitat constatarea caracterul abuziv al clauzelor de la pct. 13.4 teza II, pct. 15.3, pct. 15.4 din Contractul de credit și de garanție nr. x din 16.01.2008 privind acordarea unei facilități de credit de către C. S.A.; obligarea Băncii să îi repună în termenele contractuale prevăzute în graficul de rambursare inițial, respectiv să perceapă ratele și dobânzile la credit conform graficului de rambursare, pentru a menține utilitatea sociala a contractului; că această precizare se impune ca urmare a elementelor de noutate invocate de către pârâtă prin Notele scrise depuse la dosar la termenul din 01.02.2021 ocazie cu care a luat la cunoștință despre faptul că banca a declarat creditul exigibil și ca urmare nu mai poate beneficia de rambursarea creditului în rate, ci trebuie să se achite integral suma datorată împreună cu dobânzile aferente și eventualele penalități.

Prin sentința civilă nr. 230 din 29 martie 2021 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2018 a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtele C. S.A. și C. S.A., și a admis în parte cererea având ca obiect adaptarea contractului formulată de reclamanții A. și B., pusă sub interdicție și reprezentantă prin tutore, A., în contradictoriu cu pârâtele și, pe cale de consecință a dispus adaptarea contractului de credit nr. x din data de 16.01.2008 încheiat de părți în sensul recalculării echivalentului valoric al ratelor datorate și achitate de către reclamanți și a celor datorate și rămase neachitate și pentru care s-a declarat scadența anticipată: pentru fiecare rată deja achitată, ca o medie aritmetică dintre cursul CHF din ziua plății și cursul CHF din ziua încheierii contractului de credit, respectiv pentru ratele încă neachitate și declarate scadente, ca o medie aritmetică dintre cursul CHF din ziua declarării scadenței anticipate și cursul CHF din ziua încheierii contractului de credit.

A dispus restituirea către reclamanți a sumelor achitate în plus față de mediile aritmetice prestabilite, a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în ceea ce privește invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de acordare, comisionul de administrare și dobânda penalizatoare, a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește invocarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de acordare și a respins astfel cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale privind comisionul de acordare formulată de reclamanți, a respins ca nefondate cererile având ca obiect invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de administrare și dobânda penalizatoare, a respins ca fiind tardiv formulate capetele de cerere având ca obiect invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale inserate la pct. 13.4, teza a II-a, pct. 15.3 și pct. 15.4 din contractul de credit nr. x din data de 16.01.2008 privind declararea scadenței anticipate și punerea de drept în întârziere din cuprinsul precizării de acțiune înregistrate la dosar la data de 15.03.2021 și a compensat cheltuielile de judecată avansate de părți.

Împotriva sentinței menționate, a declarat apel C. S.A. prin care a solicitat admiterea apelului; schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii introductive; obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea prezentului litigiu.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și A. și B. prin care au solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii atacate; constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 13.4 teza II, pct. 15.3, pct. 15.4 din Contractul de credit și de garanție nr. x din 16.01.2008 privind acordarea unei facilitați de credit de către C. S.A.; obligarea băncii să repună în termenele contractuale prevăzute în graficul de rambursare inițial, respectiv sa perceapă ratele și dobânzile la credit conform graficului de rambursare, pentru a menține utilitatea sociala a contractului.

În situația în care instanța va admite petitele 1 și 2, se solicită adaptarea Contractului de credit și garanție nr. x din 16.01.2008 în temeiul principiului impreviziunii, pentru a se menține utilitatea socială a acestuia, până la împlinirea perioadei contractuale, în sensul că toate sumele pe care le vor avea de achitat, în temeiul convenției de credit să fíe calculate la o valoare egala cu media aritmetică dintre cursul CHF de la momentul plății și valoarea CHF de la momentul contractării, respectiv cu aceeași formulă de calcul dispusa de judecătorul fondului a fi aplicata ratelor scadente, rezultate ca urmare a declarării scadentei anticipate a creditului și neachitate.

De asemenea, se solicită a se constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 4.3 din contract:

"Pentru plata cu întârziere a oricăror sume ce decurg din prezentul contract, împrumutatul și/sau Codebitorul se obliga sa plătească în favoarea Băncii penalități în cuantum de 50% p.a. peste dobânda stabilita conform art. 4.1. din contract"; al clauzei prevăzute la pct. 5.1. lit. b) și c) din contract; să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 7.1. lit. c) din contract privind comisionul de rambursare anticipată și menținerea în rest a hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 769/A din 14 decembrie 2021 Curtea de Apel, secția a II-a civilă a admis apelurile declarate de către reclamanții A. și B. și de către pârâta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 230 din 29 martie 2021 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2018 a anulat sentința atacată și a reținut cauza spre soluționare, pe fond stabilind termen de judecată.

Prin decizia nr. 172/A din 17 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtele C. S.A. și C. S.A., Sucursala Arad.

A fost admisă în parte cererea având ca obiect adaptarea contractului formulată și precizată de reclamanții: A. și B. pusă sub interdicție și reprezentantă prin tutore, A., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și C. S.A., Sucursala Arad, și, pe cale de consecință:

S-a dispus adaptarea contractului de credit nr. x din data de 16.01.2008 încheiat de părți în sensul recalculării echivalentului valoric al ratelor contractuale inclusiv cele pentru care s-a declarat scadența anticipată ca o medie aritmetică dintre cursul CHF din ziua încheierii contractului de credit și cel al scadenței fiecărei rate, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv data de 25.09 2018.

S-a dispus restituirea către reclamanți a sumelor achitate în plus față de mediile aritmetice prestabilite.

A fost respinsă excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în ceea ce privește invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de acordare, comisionul de administrare și dobânda penalizatoare.

A fost admisă excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește invocarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de acordare și s-a respins astfel cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale privind comisionul de acordare formulată de reclamanții A. și B., pusă sub interdicție și reprezentantă prin tutore, A., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și C. S.A., Sucursala Arad.

S-a respins, în rest acțiunea.

Au fost compensate cheltuielile de judecată avansate de părți.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții A. și B. și pârâta C. S.A..

Cererile de recurs au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub număr de dosar x/2018

Invocând în drept incidența motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți A. și B. au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, respectiv; constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 13.4 teza II, pct. 15.3, pct. 15.4 din Contractul de credit și de garanție nr. x din 16.01.2008 privind acordarea unei facilități de credit de către C. S.A.; obligarea băncii să repună în termenele contractuale prevăzute în graficul de rambursare inițial, respectiv să perceapă ratele și dobânzile la credit conform graficului de rambursare, pentru a menține utilitatea socială a contractului.

În argumentarea cererii de recurs, reclamanții A. și B. au susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000și a Directivei 93/13 raportat la claritatea consecințelor clauzelor contestate, la vătămarea produsă și la dezechilibrul semnificativ creat în detrimentul reclamanților.

Subliniază că prin notele depuse de pârâtă la dosar la termenul din 01.02.2021, aceasta i-a informat despre faptul că la data de 24.08.2020 ar fi declarat creditul exigibil anticipat și ca urmare reclamantul nu mai poate beneficia de rambursarea creditului în rate, ci trebuie să achite integral suma datorată împreună cu dobânzile aferente și eventualele penalități.

Astfel, până la acel moment, nici reclamanul și nici instanța nu au avut cunoștință despre declararea scadenței anticipate a creditului cu 6 luni în urmă, deoarece pârâta s-a comportat ca și cum creditul era în vigoare, chiar a stabilit valoarea restanțelor pe care recurentul le-a plătit. În timpul procesului, în luna ianuarie 2021, reprezentanții băncii s-au arătat dispuși la conciliere.

Atitudinea adoptată de bancă, susțin recurenții, și lipsa dovezilor de comunicare cu recurentul a notificărilor din 26.08.2020, dovedesc că banca a întocmit documentele pentru declararea scadenței anticipate a creditului "pro causa".

În ceea ce privește caracterului abuziv al clauzelor contractuale inserate la pct. 13.4, teza a II-a, pct. 15.3 și pct. 15.4 din contractul de credit nr. x din data de 16.01.2008, apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, conform cărora o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Apreciază că prin introducerea unor astfel de clauze în contractul de credit, s-a creat în mod evident un dezechilibru între drepturile băncii și cele ale recurenților în calitate de clienți, deoarece banca își rezervă dreptul unilateral de a proceda la declararea anticipată a creditului, fără punerea în întârziere a debitorilor și fără a le da posibilitatea unei justificări.

Prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2020 apreciază ca fiind îndeplinite condițiile pentru a fi considerate abuzive clauzele în discuție, respectiv: să nu fi fost negociată, să fie contrară cerințelor bunei-credințe și să creeze un echilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului.

Pârâta C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nuității recursului declarat de recurenții-reclamanți, susținând, în esență, că recurenții au preluat ad literam criticile formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța deja s-a pronunțat. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a invocat incidența motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În argumentarea cererii de recurs, pârâta C. S.A. susține, în esență, că normele substanțiale incidente în cauză și interpretate și aplicate în mod greșit de către instanța de apel se constituie în art. 431 C. proc. civ., art. 969 alin. (1) și art. 970 alin. (1) și (2) C. civ. din 1864, precum și jurisprudența privind instituția impreviziunii construită pe baza lor.

Cu titlu preliminar, subliniază că motivele de nelegalitate privind modul de aplicare de către instanța de apel a teoriei impreviziunii în contractele de credit încheiate într-o monedă străină sunt susceptibile a fi încadrate in motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material cu prilejul analizei teoriei impreviziunii, iar nu o reevaluare a probelor în vederea schimbării situației de fapt stabilite de instanța de apel în aplicarea teoriei impreviziunii.

O primă critică de nelegalitate, precizează recurenta, vizează soluționarea greșită a excepției autorității de lucru judecat invocată de către aceasta, întrucât instanța de apel și-a fundamentat întregul raționament pe o intepretare eronată a Deciziei Curții Constituționale nr. 432/2021.

O a doua critică de nelegalitate constă în aceea că instanța de apel și-a fundamentat raționamentul pe prezumțiile legale absolute prevăzute de Legea nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată (act normativ cu reglementări de excepție/derogatorii de la teoria generală a impreviziunii), într-un litigiu în care sediul materiei este guvernat de dreptul comun al impreviziunii (dedus din doctrina și practica judiciară a C. civ. de la 1864, aplicabil prezentei cauze, explicit prevăzut de C. civ. în vigoare).

Astfel, cu toate că instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică pe fondul cererii de apel, admițând calea de atac promovată de către pârâtă și constatând că sediul materiei îl reprezintă impreviziunea de drept comun, iar nu legea specială (i.e. Legea nr. 77/2016), în cuprinsul deciziei recurate aceasta a inserat considerente care sunt contrare atât prevederilor legale incidente, cât și jurisprudenței obligatorii a Curții Constituționale a României.

În ceea ce privește incidența impreviziunii, instanța a făcut aplicarea extensivă a prezumției legale absolute de impreviziune prevăzută de art. 4 din Legea nr. 77/2016.

Totodată, apreciază că, în mod nelegal, instanța de apel a reținut faptul că "elementul imprevizibil, acela al creșterii valorii CHF, nu putea fi prevăzut de părți la momentul încheierii contractului", aceste aprecieri fiind vădit contrare principiilor de drept obligațional și jurisprudenței constituționale, care a trasat, cu putere obligatorie, criteriile de apreciere a incidenței teoriei impreviziunii.

Prin urmare, în opinia recurentei, considerentele instanței de apel se bazează pe o aplicare greșită a normelor de drept material de către instanța de apel, în condițiile în care: acestea sunt contrare principiului fundamental al nominalismului monetar, instituit de prevederile art. 1.976, ale art. 1.584 și ale art. 1.578 din vechiul C. civ. sunt contrare considerentelor obligatorii ale Deciziei nr. 623/2016 a Curții Constituționale; sunt contrare prevederilor art. 969 alin. (1) și ale art. 970 alin. (1) C. civ., părțile reafirmând și confirmând aplicarea principiului legal al nominalismului monetar prin art. 9.1. din Contractul de credit; sunt contrare dispozițiilor art. 970 alin. (2) C. civ.

A. și B. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtă, susținând, în esență, că aspectele invocate țin de fondul cauzei. Pe fondul recursului, au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 octombrie 2022, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a depus punct de vedere la raportul întocmit.

Prin încheierea din 14 decembrie 2022, au fost respinse excepția nulității recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. prin tutore A. și excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. Au fost admise în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. prin tutore A. împotriva deciziei civile nr. 172/A din 17 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport cu criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B., prin tutore A., nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil se impune observația că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară și are ca obiect decizia prin care s-a soluționat calea de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond și că recursul, spre deosebire de apel, care este o cale de atac ordinară și devolutivă, este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel enumerate de art. 488 C. proc. civ., sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 489 C. proc. civ.. În consecință, Curtea va reține spre examinare numai acele critici ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., și care se referă strict la aspecte de nelegalitate.

Din această perspectivă, susținerile recurenților referitoare la declararea scadenței anticipate a creditului, lipsa notificării în acest sens și presupusa rea credință a băncii, constituie expunerea unei situații de fapt și nu reprezintă argumente pertinente în susținerea vreunei critici de nelegalitate, astfel încât nu vor fi analizate.

Singura critică de nelegalitate ce poate fi analizată din perspectiva pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ. vizează greșita interpretare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 de către instanța de apel, critică ce nu poate fi reținută însă.

Astfel, chiar dacă clauzele invocate de recurenți nu au fost negociate, așa cum în mod corect a constatat și instanța de apel, acestea au un conținut clar stipulat, iar efectele acestora sunt determinabile.

Cât privește invocatul dezechilibru juridic, potrivit jurisprudenței CJUE, "acesta poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul dispozițiilor naționale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor care, potrivit acestor dispoziții, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzută de normele naționale (Hotărârea din 3 octombrie 2019, Kiss și CIB Bank, C-621/17, punctul 51)."

În speță însă, în mod corect a apreciat instanța de apel că nu este îndeplinită nici condiția existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, câtă vreme prin inserarea clauzelor referitoare la declararea anticipată a scadenței creditului, recurenții nu au fost puși într-o poziție mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național, având în vedere că la data încheierii contractului de credit, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, în caz de neexecutare a obligațiilor contractuale de către una dintre părți, cealaltă parte din contract poate pretinde desființarea contractului, cu toate consecințele juridice ce decurg de aici, astfel că nu a fost impusă consumatorilor nicio obligație suplimentară față de cele existente în legislația națională.

În consecință, în mod corect a constatat instanța de apel că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile necesare pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate la pct. 13.4, teza a II-a, pct. 15.3 și pct. 15.4 din contractul de credit nr. x din data de 16.01.2008.

Verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport cu criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

În privința criticii referitoare la soluționarea greșită a excepției autorității de lucru judecat, instanța constată că aceasta poate fi cercetată din perspectiva motivului de casare prevăzut de punctul 7 al art. 488 din C. proc. civ., și nu de punctul 8 al aceluiași articol, cum a indicat recurenta, care are în vedere exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și nu procesual.

Critica este însă nefondată. Astfel, așa cum în mod corect au reținut și instanțele de fond, dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Timișoara a avut ca obiect contestația formulată de bancă, recurentă în prezenta cauză, împotriva notificării transmise de intimații A. și B. privind darea în plată, în temeiul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 77/2016, a bunului imobil adus garanție, iar în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului București s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze precum și înghețarea cursului de schimb leu - CHF la nivelul cursului de la data încheierii contractului, în timp ce în cauza de față se solicită adaptarea contractului de credit, constatându-se că a intervenit impreviziunea, în raport cu normele de drept comun și nu în raport cu legislația specială, respectiv Legea nr. 77/2016.

În consecință, nu există identitate de obiect între prezenta cauză și niciuna dintre cele două cauze invocate de recurentă.

Se apreciază însă ca fiind fondată critica referitoare la faptul că instanța de apel și-a fundamentat raționamentul pe prezumțiile legale absolute prevăzute de Legea nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată, act normativ cu reglementări de excepție/derogatorii de la teoria generală a impreviziunii, într-un litigiu în care sediul materiei este guvernat de dreptul comun al impreviziunii, dedus din doctrina și practica judiciară a C. civ. de la 1864, aplicabil prezentei cauze, așa cum au înțeles reclamanții să-și formuleze acțiunea.

Critica se încadrează în motivul de casare prevăzut de punctul 6 al art. 488 din C. proc. civ., și nu de punctul 8, cum în mod greșit a indicat recurenta.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În cauză, instanța de apel, prin decizia civilă nr. 769 din 14.12.2021, a admis apelul băncii, reținând, în esență, cu privire la temeinicia căii de atac formulate de parte, că "din cuprinsul sentinței rezultă expres faptul că prima instanță s-a raportat la impreviziunea stabilită legal în dispozițiile legii nr. 77/2016, deși, în cadrul concluziilor orale, acest aspect nu a fost dezbatut." S-a mai reținut că "instanța trebuia să pună în discuția părților și modul în care se aplică în speță, definiția legală, alături de stabilirea efectelor pe care aceasta le-ar fi avut, în privința derulării relațiilor contractuale dintre părți, dacă ar fi considerat că norma specială era incidentă."

Instanța de apel a concluzionat astfel că sunt incidente motivele prevăzute de art. 480, alin. (3) C. proc. civ., teza I, în sensul că, prin maniera aleasă de instanța de fond, aceasta nu a analizat fondul cauzei, raportat la limitele investirii, devenind necesară anularea hotărârii.

Cu toate acestea, aceași instanță de apel, în considerentele deciziei civile nr. 172 din 17.03.2022, în analiza făcută în evocarea fondului, a apreciat că, "deși dispozițiile vechiul C. civ. sunt incidente, fără a se înțelege că instanța apreciază direct aplicabile prevederile art. 4 din L. nr. 77/2016, impreviziunea de drept beneficiază de o reglementare expresă, iar deciziile interpretative ale Curții constituționale, așa cum a subliniat intimata, sunt obligatorii."

Astfel, pe de-o parte, prin considerentele care au dus la soluția de admitere a apelului băncii, anularea sentinței primei instanțe și reținerea cauzei pentru evocarea fondului, instanța de apel a apreciat că în mod greșit prima instanță a analizat acțiunea din perspectiva dispozițiilor speciale ale Legii nr. 77/2016, depășind astfel limitele investirii, în condițiile în care reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dreptul comun și nu pe dispozițiile legii speciale. Pe de altă parte, în contradicție cu aceste considerente, raționamentul aceleiași instanțe de apel, în evocarea fondului, are drept punct de plecare interpretarea extensivă a prezumțiilor legale absolute de impreviziune în varianta actuală a Legii nr. 77/2016, deși, așa cum s-a arătat deja, chiar instanța de apel a constatat că nu acesta era temeiul de drept pe care au înțeles reclamanții să-și întemeieze acțiunea.

Pornind, în mod greșit, de la această reglementare expresă, cuprinsă în legea specială, deși potrivit cererii de chemare în judecată formulate de reclamanți, aceștia au înțeles să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile de drept comun, instanța de apel redă în cuprinsul hotărârii recurate ample considerente din diverse decizii ale Curții Constituționale, toate pronunțate însă în analiza constituționalității unor prevederi din cuprinsul Legii nr. 77/2016, deși, așa cum s-a mai arătat, reclamanții nu și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile acestei legi.

În consecință, în ce privește capătul de cerere privind adaptarea contractului ca urmare a intervenirii impreviziunii, considerentele instanței de apel sunt și contradictorii și străine de natura cauzei, câtă vreme instanța s-a raportat la dispozițiile Legii nr. 77/2016, deși reclamanții au investiti instanța cu o acțiune întemeiată pe dreptul comun și nu pe dispozițiile legii speciale.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte, admițând recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 172/A din 17 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Având în vedere că în cauză a fost admis doar recursul recurentei pârâte, rejudecarea va viza doar cererea precizată având ca obiect adaptarea contractului și eventuala restituirea către reclamanți a sumelor achitate în plus. În rejudecare, instanța va ține seama de dezlegările date prin prezenta decizie, respectiv de temeiul de drept invocat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. prin tutore A. împotriva deciziei civile nr. 172/A din 17 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 172/A din 17 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Casează în parte hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare cu privire la cererea precizată având ca obiect adaptarea contractului și restituirea către reclamanți a sumelor achitate în plus, aceleiași instanțe.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2023.