ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2166/2020

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 aprilie 2017 pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâtele C. S.A. prin mandatar D. (Romania) S.A. și D. prin mandatar C. S.A. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5.1 lit. b) și c) și 5.2 din contractul de credit și de garanție nr. x din 16 ianuarie 2008 și din actele adiționale la acesta, să se înlăture clauzele prevăzute de art. 6.1 și 6.1.3 teza ultimă și penultimă, să se dispună stabilizarea contractului la cursul de schimb al CHF de la data încheierii convenției și să fie obligate pârâtele la restituirea sumelor plătite în plus, cu dobânda legală aferentă până la înlocuirea efectivă a clauzelor mai sus menționate.

Prin sentința civilă nr. 5739 din 14 septembrie 2017 s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Focșani și s-a declinat competența la Tribunalul Vrancea. La tribunal, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 26/2018 din 9 mai 2018 a Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., având ca obiect constatare nulitate act, s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 6.1 și 6.1.3 teza ultimă și penultimă din contractul de credit nr. x din 16 ianuarie 2008, în măsura în care riscul valutar este suportat numai de reclamanți; s-a dispus stabilizarea contractului în RON la momentul la care valoarea CHF s-a apreciat cu 20% și recalcularea ratelor și dobânzilor, cu restituirea sumelor achitate în plus cu acest titlu, plus dobânda legală calculată de la data achitării până la data restituirii efective. S-a constatat caracterul abuziv al comisioanelor de acordare și administrare prevăzute de art. 5.1 lit. b) și c) din contract și din actele adiționale, cu consecința înlăturării lor și restituirii sumelor achitate cu acest titlu, plus dobânda legală calculată de la data achitării până la data restituirii efective. S-a constatat înlăturată clauza de la art. 5.2 prin actele adiționale. Au fost obligați pârâții la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele.

Prin decizia civilă nr. 197/A din 6 noiembrie 2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâte, a modificat în parte hotărârea apelată, în sensul că au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al art. 6.1 și art. 6.1.3 teza penultimă și ultimă din contractul de credit nr. x din 16 ianuarie 2008, stabilizarea contractului în RON și restituirea sumelor plătite în plus în temeiul acestor clauze. Au fost înlăturate din hotărârea apelată dispozițiile contrare prezentei decizii și au fost menținute celelalte dispoziții. Au fost obligați reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 20 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele C. S.A. prin mandatar D. (Romania) S.A. și D. prin mandatar C. S.A., solicitând casare hotărârii atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurentele-pârâte susțin admisibilitatea cererii de recurs față de Deciziile Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 și nr. 454 din 4 iulie 2018 și neleglitatea deciziei curții de apel cu privire la soluția de menținere a caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5.1 lit. b), art. 5.1 lit. c) și art. 5.2 din contractul de credit.

Se mai arată în memoriul de recurs că motivarea deciziei atacate este contradictorie întrucât în raport de această motivare, instanța de apel ar fi trebuit să admită apelul în totalitate, respectiv în ceea ce privește respingerea cererii de chemare în judecată și cu privire la clauzele art. 5. 1 lit. b) și c) din contractul de credit. Autoarele căii de atac susțin că, deși instanța de apel a reținut în considerente că a existat o negociere între părți în ceea ce privește clauzele contractului de credit, a concluzionat că nu s-a dovedit că respectivele clauze au fost negociate.

În dezvoltarea motivului de recurs referitor la încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material se susține că nu au fost corect aplicate prevederile art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 193/2000. În opinia recurentelor, caracterul negociat al unei clauze trebuie apreciat în funcție de conduita generală a băncii cu ocazia demersurilor efectuate în vederea semnării contractului de credit și de conduita consumatorului, care poate declanșa procesul de negociere pe baza informațiilor primite de la bancă sau poate semna convenția de credit în condițiile ce i-au fost propuse. Instanța de apel a greșit atunci când a concluzionat că nu a existat o negociere, deși banca oferise consumatorului această posibilitate.

În susținerea aceluiași motiv de recurs se afirmă că au fost încălcate și dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 deoarece în mod greșit s-a reținut că prevederile art. 5.1 lit. c) din contract privind comisionul de administrare nu sunt clare și neechivoce. Conform texului legal menționat, evaluarea naturii abuzive a unei clauze nu se face prin raportare la produsele și serviciile oferite în schimbul perceperii comisionului, iar curtea de apel nu a aplicat corect acest text atunci când a constatat că cele două comisioane, de acordare și de administrare par a fi percepute pentru același tip de activități, iar pentru comisionul de administrare nu se precizează baza de calcul.

Recurentele-pârâte arată că toate clauzele au fost exprimate clar și au un caracter inteligibil, care le permite consumatorilor să evalueze potențialele consecințe economice. Mai arată că, în ceea ce privește comisionul de administrare, acesta face parte din prețul contractului, iar clauza care îl prevede este exclusă de la analiza caracterului abuziv. În continuare, se enumeră serviciile pe care banca le prestează în schimbul perceperii acestui comision.

Referitor la comisionul de acordare a creditului, definit de art. 5.1 lit. b) din contract, autoarele căii de atac susțin că a fost inclus în contract cu respectarea prevederilor legale de la data încheierii contractului de credit și că a fost negociat de părți, cuantumul său fiind menționat în oferta transmisă de bancă. Acest comision nu este o dobândă mascată, afirmă aceleași părți, enumerând și activitățile pentru care este plătit acest comision, iar clauza respectivă nu este lipsită de transparență, astfel cum greșit a constatat instanța de apel, cu atât mai mult cu cât nu există nicio prevedere legală care să oblige banca să detalieze în contract serviciile pentru care este perceput acest comision. Se mai arată că și acest comision este inclus în prețul contractului, iar prevederea sa este exclusă de la controlul caracterului abuziv. Denumirea comisionului este suficientă pentru ca împrumutatul să înțeleagă contraprestația băncii în schimbul acestei plăți.

Se mai susține că instanța nu poate aprecia asupra cuantumului comisionului, acesta fiind un aspect ce nu poate justifica natura abuzivă a clauzei respective.

Recurentele-pârâte apreciază că nici art. 5.2 nu conține o clauză abuzivă întrucât modificarea cuantumului comisioanelor nu se face în mod unilateral de către bancă, ci în funcție de criterii economice bine stabilite, instituția de credit s-a obligat să notifice consumatorilor această modificare, aceștia având posibilitatea să rezilieze contractul de credit și să restituie în totalitate suma împrumutată, și întrucât consumatorii au fost informați despre posibilitatea băncii de a revizui valoarea comisioanelor.

Recurentele-pârâte și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimații-reclamanți au depus întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe fond solicitând respingerea cererii de recurs ca nefondată.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 13 mai 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 24 iunie 2020, a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimații-reclamanți prin întâmpinare, și s-a fixat termen în ședință publica la 4 noiembrie 2020, în vederea discutării excepției nulității recursului.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la excepția nulității recursului, constatând că din cererea de recurs se desprind critici care pot fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța supremă va respinge excepția invocată.

Cu privire la recurs, din cererea formulată rezultă că recurentele-pârâte și-au întemeiat calea de atac formulată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Criticile prin care se susține că motivarea hotărârii atacate este contradictorie nu pot fi reținute deoarece aprecierea de către instanță a caracterului negociat al unei clauze contractuale nu se poate face decât prin raportare la momentul și circumstanțele încheierii contractului de credit, astfel cum statuează și Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în hotărârea pronunțată în Cauza C-621/2017 Kiss. În considerentul 52 al acestei hotărâri, instanța europeană arată că "aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale se efectuează luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde." Instanța de recurs este astfel chemată să aprecieze asupra unor aspecte de fapt, demers care excede analizei de legalitate a deciziei atacate. Din aceleași considerente, Înalta Curte va înlătura criticile referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește caracterul negociat al clauzelor, subsumate de recurentele-pârâte cazului de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța supremă nu va analiza nici susținerile prin care autoarele căii de atac arată că prevederile art. 5.2 din contract nu au caracter abuziv deoarece aceste critici nu au fost aduse în atenția instanței devolutive pe calea apelului, iar invocarea în recurs a unor motive omisso medio, nepropuse în apel, nu este permisă.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține criticile formulate de recurentele-pârâte față de modul în care instanța de apel a înțeles să aplice prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori în analiza clauzelor contractului de credit care reglementează comisionul de acordare (art. 5.1 lit. b) și comisionul de administrare (art. 5.1 lit. c).

Conform art. 5.1 lit. b), părțile au convenit asupra unui comision de acordare, reprezentând un procent de 2% aplicat la valoarea totală a creditului și plătibil o singură dată integral la data semnării contractului. Conform art. 5.1 lit. c), astfel cum a fost modificat prin actele adiționale ulterioare, semnate de intimații-reclamanți, împrumutatul este obligat la plata unui comision de administrare care o valoare procentuală clar determinată și este aplicat la valoarea soldului creditului.

Din lecturarea clauzelor rezultă că cerința comprehensibilității lor este îndeplinită deoarece termenii contractuali sunt redactați pe înțelesul intimaților-reclamanți, astfel încât aceștia au putut înțelege clauza din punct de vedere gramatical și au putut avea reprezentarea efectelor economice în ceea ce îi privește.

Instanța de apel a apreciat în mod greșit că recurentele-pârâte ar fi trebuit să clarifice necesitatea perceperii unui comision de acordare și de administrare a creditului prin indicarea contraprestațiilor specifice. Astfel cum rezultă din hotărârea pronunțată în Cauza C-621/17 Kiss, CJUE a decis că art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, care stabilesc în mod precis cuantumul comisionului de acordare care urmează să fie suportat de consumator, metoda de calcul și data de exigibilitate a acestuia, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză. Valoarea comisionului de acordare și a celui de administrare, precum și modalitatea lor de calcul sunt detaliat exprimate în contract, iar intimații-reclamanți a luat cunoștință de ele la încheierea contractului, respectiv la semnarea actelor adiționale.

Înalta Curte mai reține că analiza aspectelor valorice, respectiv aprecierea că cele două comisioane în discuție nu ar fi justificate din punct de vedere al costurilor sunt greșite având în vedere că prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 exclud în mod expres de la verificarea caracterului abuziv cerințele de preț și de plată în contrapartidă cu produsele și serviciile oferite în schimb.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurentele-pârâte C. S.A. prin mandatar D. (Romania) S.A. și D. prin mandatar C. S.A. împotriva deciziei nr. 197/A din 6 noiembrie 2018, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Galați, secția I civilă.

În rejudecare, instanța de apel va proceda la analiza clauzelor prevăzute la art. 5.1 lit. b) și art. 5.1 lit. c) din contractul de credit din perspectiva prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 și în lumina celor statuate de CJUE în Cauza C-621/17 Kiss.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de recurentele-pârâte C.. S.A. prin mandatar D. (ROMANIA) S.A. și D. OLANDA prin mandatar C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 197/A din 6 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Casează decizia atacată si trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2020.