ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2037/2022

Ședința publică din data de 18 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2158 din 19 februarie 2021, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată prin întâmpinare și a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului Timiș.

A fost respinsă în rest cererea reclamanților și s-a a luat act ca nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 293/18.05.2021 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a declarat apel pârâta C. S.A prin care a solicitat, în principal, admiterea apelului, constatarea nulității sentinței apelate, în temeiul art. 174 C. proc. civ., motivând că sentința atacată a fost pronunțată cu nerespectarea cerințelor legale imperative prevăzute la art. 224 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a acțiunii civile formulate de reclamanți.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității consacrat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. atunci când a calificat cererea reclamanților ca fiind una în materia protecției consumatorilor, deși acțiunea acestora era întemeiată pe prevederile dreptului comun, aceștia solicitând aplicarea teoriei impreviziunii și adaptarea pentru viitor a efectelor contractului.

Ca o consecință, instanța de apel, în mod neîntemeiat și străin de natura cauzei, a apreciat că acțiunea formulată de reclamanți este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru prevăzute de O.U.G. nr. 80/2013.

S-a mai arătat că pârâta a invocat prin întâmpinare excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, însă instanța de fond nu a pus în discuția părților și nu s-a pronunțat asupra acesteia.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă se referă la faptul că decizia Curții Constituționale nr. 431/2021 nu este aplicabilă în cauza, întrucât aceasta a fost pronunțată în considerarea dispozițiilor Legii nr. 77/2016, pe care reclamanții nu le-au invocat în susținerea acțiunii.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a învederat că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor O.U.G. nr. 80/2013, a dispozițiilor art. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 22 alin. (6) și cu art. 224 alin. (1) raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. civ., precum și art. 969, art. 970 C. civ. și art. 1271 din noul C. civ.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea impreviziunii, având în vedere că aprecierea sau deprecierea cursului valutar al unei monede nu este un eveniment imprevizibil.

De asemenea, s-a arătat că nu este îndeplinită nici condiția ca situația imprevizibilă să genereze o nouă schimbare a împrejurărilor în care a fost încheiat contractul, nefiind, totodată, îndeplinită nici condiția ca intervenirea situației externe să fie independentă de voința părților sau ca elementul imprevizibil să conducă la un dezechilibru contractual constând în onerozitatea excesivă a obligației debitorului.

Recurenta a mai susținut că reclamanții și-au asumat producerea riscului supraadaugat, atunci când s-au obligat contractual să restituie împrumutul în moneda creditului, instanța de fond pronunțând hotărârea atacată cu apel cu interpretarea greșită a situației de fapt și de drept incidentă în cauză.

Intimații-pârâți A. și B. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția tardivității și inadmisibilității recursului, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acestuia.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor invocate de intimați.

În recurs, a fost depus la dosar actul adițional nr. x din 23 februarie 2022, încheiat între părți, din care rezultă că, ulterior exercitării recursului, pârâta a înțeles să execute decizia atacată. Prin încheierea din 14 iunie 2022, Înalta Curte, față de acest înscris, a solicitat părților să exprime un punct de vedere referitor la achiesarea tacită la hotărârea recurată, în raport cu art. 463 alin. (1) și art. 464 alin. (3) C. proc. civ.

La 14 octombrie 2022, recurenta-pârâtă a depus note scrise prin care a arătat că nu a înțeles să achieseze la hotărârea recurată, aceasta din urmă fiind executată benevol pentru a evita costurile suplimentare generate de o executare silită.

La 17 octombrie 2022, intimații-reclamanți au formulat un punct de vedere prin care au arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 463 alin. (1) și art. 464 alin. (3) C. proc. civ., părțile perfectând actul adițional nr. x din 23 februarie 2022 la contractul de credit, motiv pentru care au solicitat instanței să ia act de achiesare. Totodată, au precizat că susțin în continuare excepția inadmisibilității, însă renunță la excepția tardivității.

Examinând cu prioritate îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 463 alin. (1) și art. 464 alin. (3) C. proc. civ., referitoare la achiesarea recurentei-pârâte la decizia ce formează obiectul recursului, Înalta Curte reține următoarele considerente:

Principiul disponibilității, specific procesului civil, este consacrat de art. 9 C. proc. civ. și presupune că părțile pot determina existența procesului, respectiv declanșarea acestuia și au libertatea de a-i pune capăt; el include, așadar, dreptul părților de a efectua acte de dispoziție, acestea fiind desistarea (renunțarea reclamantului), achiesarea și tranzacția judiciară.

Dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că renunțarea la calea de atac se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac, prin prezentarea părții înaintea președintelui instanței sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanței, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanța competentă, dispozițiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

Manifestarea expresă de voință a părții reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanță sau în apel, renunță la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage.

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc și ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanța superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecății în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înțelege să-și retragă calea de atac.

Potrivit dispozițiilor art. 463 alin. (1) din C. proc. civ. "achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre", iar art. 464 alin. (3) din același cod prevede că "achiesarea tacită poate fi dedusă numai din acte sau fapte precise și concordante care exprimă intenția certă a părții de a-și da adeziunea la hotărâre".

În cauza de față, Înalta Curte notează că recurenta-pârâtă C. S.A. a executat voluntar sentința civilă nr. 293/18.05.2021 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, sentință care a fost păstrată, în întregime, ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 571/A din 25 octombrie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, astfel cum rezultă din conținutul actului adițional nr. x din 23 februarie 2022 la contractul de credit bancar nr. x din 29 septembrie 2008.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate primi susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia a executat benevol obligația stabilită în sarcina sa prin hotărârile menționate anterior, pentru a evita costurile generate de o executare silită, întrucât, sumele datorate în temeiul contractului, așa cum a fost acesta adaptat de instanța de fond, urmau a se calcula numai după data rămânerii definitive a hotărârii, astfel că o executare silită a acestei obligații nu putea fi pornită anterior acestei date.

Prin urmare, se constată că manifestarea de voință a recurentei-pârâte de a executa voluntar sentința civilă nr. 293/18.05.2021 a Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă reprezintă un act de dispoziție al acesteia, precis, care exprimă intenția certă a părții de a achiesa la hotărâre.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 463 din C. proc. civ., cu respectarea principiului disponibilității părților în procesul civil, Înalta Curte urmează să ia act de achiesarea recurentei-pârâte C. S.A. la decizia civilă nr. 571/A din 25 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de achiesarea recurentei-pârâte C. S.A. la decizia civilă nr. 571/A din 25 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 octombrie 2022.