ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2072/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28 iulie 2020 pe rolul Tribunalului Cluj sub dosar nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. (în calitate de continuator al C.), a solicitat a se constata apariția unei cauze de impreviziune în raportul contractual al părților, a se dispune adaptarea contractelor de credit nr. x/17.09.2007 și nr. x/28.01.2008, astfel cum au fost modificate prin contractul de tranzacție din 14.09.2012 și anexa nr. 1079/MOS/14.09.2012, în sensul că obligația de plată a sumei de 386.564,68 CHF să se calculeze la o valoare egală cu 2,34 RON/CHF la care se adaugă jumătate din diferența dintre valoarea CHF de la data introducerii acțiunii și valoarea CHF de 2,34 RON, a se dispune obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate ce excedează modalitatea de calcul sus indicată, începând cu data achitării primei rate, sau la compensarea lor cu obligațiile viitoare ale reclamantei, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 581 din 24 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția Civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a secției Civile a Tribunalului, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentința civilă nr. 668 din 06 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., și, în consecință: s-au adaptat ca efect al impreviziunii, contractele de credit nr. x/17.09.2007 și nr. x/28.01.2008, astfel cum au fost modificate prin contractul de tranzacție din data de 14.09.2012 și prin contractul nr. x/MOS/14.09.2012, toate încheiate între reclamanta A., în calitate de împrumutată, și C., în calitate de instituție de credit care a fost preluată prin efectul fuziunii prin absorbție de pârâta B. S.A., în sensul că ratele aferente creditului rămas de restituit la data de 28.07.2020 au fost calculate la o valoare a CHF de 2,34 RON la care se adaugă jumătate din diferența dintre valoarea CHF de la data scadenței fiecărei rate și valoarea CHF de 2,34 RON. S-a respins ca nefondată cererea având ca obiect restituirea sumelor ce excedează modalitatea de calcul stabilită începând cu data achitării primei rate și până la data formulării cererii de chemare în judecată sau compensarea lor cu obligațiile viitoare ale reclamantei. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 13.037,89 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 631 din 11 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 668 din 06 aprilie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Specializat Cluj, care a fost schimbată în sensul că: a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.. A fost respins apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiași sentințe; a fost obligată intimata A. să plătească apelantei B. S.A. suma de 3.955.52 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A..

În susținerea căii de atac, recurenta-reclamantă arată că, sub un prim aspect că în anul 2012 nu a încheiat un contract de refinanțare.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că în anii 2007 și 2008 a încheiat convențiile de credit nr. x/17.09.2007 și nr. x/28.01.2008. Ca urmare a creșterii abrupte a monedei CHF din acea perioadă, raportat și la situația sa financiară, recurenta-reclamantă arată că nu a mai putut achita la zi ratele lunare, banca declanșând procedurile de executare silită, fapt ce a dus la declanșarea mai multor litigii între părți.

Mai susține recurenta-reclamantă că, la 14.09.2012, a încheiat cu C. S.A. (antecesoarea B.) un contract de tranzacție, prin care au pus capăt litigiilor existente și au făcut concesii reciproce.

Astfel, debitele principale restante, dobânzile restante, comisioanele restante și penalitățile restante aferente convențiilor de credit din anii 2007 și 2008 au fost reunite într-un singur credit, stabilindu-se în acest sens și dobânda variabilă formată din indicele LIBOR CHF la 3 luni + marja de 6% pe an a băncii.

S-a mai specificat în acel contract de tranzacție că părțile declară stins diferendul judiciar izvorât din contractele de credit nr. x/17.09.2007 și nr. x/28.01.2008.

Potrivit recurentei-reclamante, între părți exista, începând din anii 2007 și 2008, un singur raport contractual, care doar și-a modificat executarea în anul 2012, ca efect al contractului de tranzacție.

Recurenta-reclamantă arată că respinge susținerile intimatei-pârâte în sensul că tranzacția din 2012 ar fi stins raportul contractual derulat între părți până la 14.09.2012 și ar fi dat naștere unui nou raport contractual.

În opinia recurentei-reclamante, nici susținerile conform cărora în data de 14.09.2012 s-ar fi refinanțat cele două credite nu pot fi primite, chiar dacă în cuprinsul contractului de tranzacție creditoarea a afirmat că "părțile au agreat de comun acord refinanțarea celor două credite prin semnarea unei noi convenții de credit".

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că nu a încheiat cu creditoarea vreun alt contract/convenție, exceptând contractul de tranzacție.

Așa-numita convenție de credit 1079/MOS/14.09.2012 este de fapt o ofertă de credit/proiect de contract, dar care nu s-a materializat într-un nou contract de credit, singurul contract încheiat între părți fiind doar contractul de tranzacție prin care au înțeles să stingă litigiile și să modifice executarea celor două contracte din 2007 și 2008, în sensul reunirii lor și achitării unei singure rate lunare.

Astfel cum susține recurenta-reclamantă, faptul că între părți produce efecte în momentul de față exclusiv contractul de tranzacție reiese și din notificările trimise de către intimata-pârâtă în cursul anului 2019, notificări care fac referire la contractul de credit nr. x. 1079 - acronimul "CTR" însemnând în acest caz "contract de tranzacție".

Ca atare, recurenta-reclamantă arată că prin contractul de tranzacție, între părți, nu s-au născut noi obligații și nici nu s-a acordat un nou credit, ci s-a convenit stingerea acelor raporturi litigioase prin concesii reciproce, existând avantaje și dezavantaje pentru ambele părți.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că, ceea ce s-a modificat în anul 2012 este modul de executare a celor două contracte, neputându-se vorbi despre o refinanțare, în condițiile în care nu a fost împrumutată de bancă cu o nouă sumă de bani, cu care să stingă cele două contracte de credit și care trebuia ulterior restituită.

O altă critică vizează reținerea eronată a stării de fapt de către instanța de apel, sens în care recurenta-reclamantă arată că tranzacția dintre părți nu a fost urmată de un contract de refinanțare.

Potrivit recurentei-reclamante, documentul la care face referire instanța de apel ca fiind contractul de credit nr. x/14.09.2012 nu este un contract, singurul izvor de drepturi și obligații dintre părți fiind contractul de tranzacție, înscrisul la care instanța face referire neexistând la dosarul cauzei.

Potrivit recurentei-reclamante, documentul întocmit de către bancă sub nr. x/14.09.2012 este cel mult o ofertă de credit și nu un contract de credit.

Referitor la autoritatea de lucru judecat sau cel puțin puterea de lucru judecat, reținută de către instanța de apel, recurenta-reclamantă susține că, în considerentele hotărârii recurate, Curtea a reținut că următoarea problemă juridică - dacă între părți exista un singur raport contractual început în anii 2007 și 2008, a cărui executare s-a modificat în anul 2012, ori raportul contractual început în 2007 și 2008 a încetat în 2012, contractul de tranzacție dând naștere unui nou raport contractual - a fost tranșată cu autoritate de lucru judecat sau cel puțin cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2016.

Potrivit recurentei-reclamante, nu se poate vorbi despre o autoritate de lucru judecat, întrucât aceasta presupune identitatea de părți, obiect și cauză. Or, în dosarul nr. x/2016 părțile au fost aceleași, însă obiectul a fost reprezentat de constatarea de către instanță a condițiilor pentru intervenirea dării în plată potrivit Legii nr. 77/2016, obiect diferit de cel din prezentul dosar.

Recurenta-reclamantă apreciază că nici puterea/prezumția de lucru judecat nu poate fi reținută, făcând trimitere la decizia nr. 1777 din 25 iunie 2015, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Recurenta-reclamantă susține că, în această hotărâre, în esență, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut puterea lucrului judecat raportându-se la o judecată anterioară în care cel împotriva căruia s-a ridicat excepția puterii de lucru judecat (reclamantul) a fost obligat la plata unei sume de bani în temeiul unui contract de leasing, nemaiputând solicita printr-o nouă acțiune civilă constatarea nulității absolute a clauzei din respectivul contract.

Spre deosebire de această practică judiciară, în speța dedusă judecății nu poate fi reținută puterea de lucru judecat, întrucât în dosarul nr. x/2016, instanța a reținut doar că între părți a fost încheiată convenția de credit nr. x/MOS/14.09.2012 și a admis contestația băncii, constatând neîndeplinite condițiile de admisibilitate a procedurii dării în plată.

Așadar, recurenta-reclamantă susține că în dosarul nr. x/2016, instanța nu a făcut o analiză juridică temeinică a clauzelor raportului contractual, ci doar a reținut o stare de fapt, nefăcând nici măcar o analiză sumară a acestei stări de fapt.

Apreciind că în anul 2012 nu s-a încheiat un nou contract de credit și că nu au fost stinse contractele de credit din 2007 și 2008, acestea producându-și efectele și în momentul de față, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit normele de drept material la situația impreviziunii.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că între părți produc efecte convențiile de credit nr. x/17.09.2007 și nr. x/28.01.2008, ambele modificate prin contractul de tranzacție din 14.09.2012, motiv pentru care în cauză sunt incidente dispozițiile C. civ. de la 1864 și nu ale noului C. civ.

În ceea ce privește aplicarea teoriei impreviziunii în perioada 2007, 2008 și până în prezent, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel s-a raportat numai la intervalul 2012 și până în prezent, reținând că în anul 2012 a încheiat cu pârâta un nou contract de credit, care a avut drept consecință stingerea creditelor inițiale.

Revenind la momentul 2012, recurenta-reclamantă susține că, prin încheierea contractului de tranzacție, avea în vedere evitarea executării silite și reașezarea raportului contractual, cu scopul de a obține cel mai avantajos mod pentru a putea stinge într-un mod rezonabil creditele contractate. Chiar contractul de tranzacție a fost consecința acelei modificări a pieței financiare așa cum a arătat.

Recurenta-reclamantă arată că nicidecum nu putea avea reprezentarea încheierii unui nou contract de credit, tot în moneda CHF, cunoscând la acel moment creșterea abruptă a acesteia în perioada 2008-2012, care a și continuat ulterior anului 2012 și până în prezent.

De asemenea, recurenta-reclamantă solicită instanței de recurs să rețină și motivele invocate în cererea de apel pentru care consideră ca apelul trebuia admis și hotărârea primei instanțe trebuia schimbată, expunând aceste argumente.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că toate criticile invocate de către recurenta-reclamantă care vizează faptul că în anul 2012 nu a încheiat un contract de refinanțare, reținerea eronată a stării de fapt, aplicarea greșită a teoriei impreviziunii și a perioadei la care instanța de apel s-a raportat, reprezintă critici de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Prin argumentele expuse, recurenta-reclamantă urmărește o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Astfel, argumentele recurentei-reclamante exprimă nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, în raport de probele administrate, respectiv înscrisuri. Aceste argumente nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competențelor instanței de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a probelor administrate.

Critica ce vizează nelegala reținere de către instanța de apel a puterii de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Tribunalul București, ca instanță de apel, în dosarul nr. x/2016, va fi înlăturată.

Sub acest aspect, Înalta Curte arată că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice. Atunci când este chemat să se pronunțe asupra unei chestiuni de drept, judecătorul nu poate să nu țină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat.

Contrar argumentelor recurentei-reclamante, în sensul că nu se poate reține puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3463 din 4 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, întrucât instanța de judecată nu a reținut decât o situație de fapt, fără a realiza o analiză a clauzelor raportului contractual, Înalta Curte reține că instanța a analizat voința părților din contractul de refinanțare, dezlegând în mod definitiv natura juridică a acestui act, ca fiind un nou contract intervenit între părți.

Nu se poate reține, astfel cum a susținut recurenta-reclamantă, că instanța nu a realizat o analiză juridică a dispozițiilor contractuale, din considerentele deciziei civile nr. 3463 din 4 octombrie 2017 reieșind că analiza efectuată de instanță a vizat tocmai interpretarea diferită a contractului de refinanțare, banca apreciind că este un contract de împrumut, în timp ce în opinia debitoarei, reclamanta din prezenta cauză, acesta reprezenta un supliment al unor sume deja puse la dispoziție.

Înalta Curte mai arată că, realizând interpretarea sistematică a clauzelor contractuale, Tribunalul București a concluzionat în sensul că operațiunea juridică a avut ca scop stingerea raporturilor contractuale anterioare și nașterea unei noi convenții, similare unei novații prin schimbare de obiect.

Ca atare, în raport de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în cauza pendinte, instanța de apel nu putea să se pronunțe în sens contrar celor statuate anterior, cu putere de lucru judecat.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 631 din 11 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 631 din 11 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2022.