ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 640/2023

Ședința publică din data de 16 martie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cadrul procesual:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vi-a Civilă, la 4 aprilie 2018, sub numărul x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună constatarea nulității înțelegerii comerciale din 24 octombrie 2016, încheiată între cele două părți, pentru obiect ilicit, cât și pentru cauza ilicită. Totodată, a solicitat și repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 732.113,58 RON, plătită anterior de către reclamantă către pârâtă în baza înțelegerii comerciale din 24 octombrie 2016.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 4 din Legea nr. 321/2009, precum și prevederile art. 1225, art. 1236 și art. 1237 din C. civ.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională. Prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, și admiterea excepției lipsei calității de reprezentant.

Prin cererea reconvențională a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 103.531,40 RON, reprezentând reducere comercială (discount) logistică pe lunile iulie și august 2016, precum și remiza de bază trimestrul 3/2017, datorată în baza "înțelegerii comerciale nr. x aplicabilă de la 1 iulie 2016", încheiată între părți.

Totodată, a solicitat și obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea prezentului litigiu.

In drept, au fost invocate prevederile art. 1350, art. 1270, art. 1272 și următoarele din C. civ., art. 1530-1531 și următoarele din C. civ., precum și prevederile art. 1537-1539 și art. 1547-1548 din C. civ.

Reclamanta a formulat întâmpinare față de cererea reconvențională a pârâtei, solicitând respingerea ca neîntemeiată.

Hotărârea primei instanțe:

Prin sentința civilă nr. 3893 din 27 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, ca nefondată. De asemenea, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Totodată, a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâtă, astfel cum a fost precizată, reclamanta fiind obligată la plata sumei totale RON, reprezentând reducere comercială pe lunile iulie și august 2017, precum și remiza de bază, trimestrul 3/2017, datorată în baza "înțelegerii comerciale nr. x din 1 iulie 2016".

Apelul:

Sentința de fond a fost atacată de reclamanta A. S.R.L., criticile sale vizând greșita reținere a situației de fapt și a normelor de drept incidente.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub același număr unic de dosar.

Prin decizia civilă nr. 2129/A din 10 decembrie 2019 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

Recursul:

Decizia de apel a fost recurată de reclamanta A. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr unic de dosar.

Prin decizia nr. 972 din 13 aprilie 2021 instanța supremă a admis recursul declarat de reclamantă, fiind casată decizia de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apelul în rejudecare:

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2018*.

Prin decizia civilă nr. 1746 din 19 octombrie 2021 instanța devolutivă de atac a admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L., a schimbat sentința apelată în sensul că a admis acțiunea reclamantei, a constatat nulitatea înțelegerii încheiată între părți la 24.10.2016, a obligat pârâta la plata sumei de 732.113,58 RON și a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională a pârâtei B. S.R.L..

Recursul:

Decizia de apel fost atacată de pârâta B. S.R.L., care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în tot a deciziei recurate, cu consecința rejudecării apelului și respingerii acestuia ca nefondat.

După o expunere succintă a istoricului litigiului dintre părți, recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:

Sub imperiul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut încălcarea de către instanța de apel a normelor de procedură prevăzute de art. 501 C. proc. civ. După ce a citat paragrafe din prima decizie de casare pronunțată de instanța supremă, recurenta-pârâtă a arătat că instanța e apel nu a respectat îndrumările instanței de trimitere, pronunțând o decizie diametral opusă deciziei din primul ciclu procesual, în condițiile în care în opinia sa, instanța supremă nu a dezlegat nicio problemă de drept ci a trimis cauza spre o analiză completă, nereținând vreo încălcare a art. 4 din Legea nr. 321/2009.

În continuarea raționamentului, partea a susținut și încălcarea prevederilor art. 249 C. proc. civ., instanța de apel răsturnând sarcina probei. A arătat, sub acest aspect, că instanța devolutivă de atac a preluat afirmațiile generale ale intimatei reclamante, neanalizând apărările sale concrete și probele administrate.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut într-o primă critică aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 321/2009; reluând pasaje din decizia recurentă, partea a susținut că instanța de apel a aplicat în mod nelegal o prezumție în sensul că orice înțelegeri survenite între părți contravin ab initio dispozițiilor art. 4 din legea menționată, deși textul lega nu interzice orice acord între părți și nu prezumă a fi taxe și servicii orice fel de înțelegeri.

O altă critică a vizat încălcarea de către instanța devolutivă de atac a prevederilor art. 1266 C. civ., calificând o clauză contractuală ca fiind o taxa de marketing, doar pentru că este inserată într-un contract cu această denumire; arată, astfel, că însăși intimata-reclamantă vede înțelegerea ca fiind un contract de vânzare.

Recurenta-pârâtă invocă, totodată, și greșita aplicarea a art. 1240 C. civ., precizând că nicio normă legală nu impune justificarea/explicitarea voinței părților în actul lor, citând un considerent al deciziei de apel în care se menționează că în contract nu sunt cuprinse justificări cu privire la aplicarea discountului logistic sau a bonusului de bază. Referitor la argumentul instanței de apel potrivit căruia abia în cursul judecării cauzei au fost oferite explicații cu privire la cele două clauze, a arătat că probațiunea are loc în condițiile legii și nu există o obligație legală ca aspectele probate în cursul judecății să se regăsească in extenso în contract.

O altă critică a avut în vedere încălcarea art. 1239 alin. (2) C. civ., susținând că instanța de apel a reținut o prezumție de fraudă, în sensul contrar al textului legal care instituie prezumția de legalitate a unei clauze contractuale.

În final, recurenta-pârâtă a criticat greșita aplicare a prevederilor art. 4 din Legea nr. 321/2009, arâtănd că scopul înțelegerii dintre părți a fost tocmai acela al modificării cadrului contractual existent în acord cu actul normativ menționat. A susținut că prin noua înțelegere nu au fost preluate taxele încasate pentru serviciile de marketing prestate în incinta magazinelor proprii, dar au fost menținute reduceri comerciale anterior convenite prin acte juridice semnate între părți; în ce privește discountul logistic și bonusul de bază acestea, menționate în contractul de marketing anterior, au fost preluate întrucât nu contraveneau interdicției legale, iar emiterea unor facturi cu minus nu reprezintă o încălcare a legii, asemenea reduceri comerciale ale prețului de achiziție pentru produsele vândute fiind permise de legislația în vigoare (menționând Ordinul MFP nr. 1802/2014, cu explicații referitoare la mecanismul de acordare și facturare al reducerilor comerciale).

Cu privire la cele două reduceri comerciale ale prețului de achiziție, recurenta-pârâtă a arătat următoarele: reducererea comercială (discount) logistică lunară a avut în vedere economisirea semnificativă a costurilor de livrare pentru intimata-reclamantă, în condițiile în care aceasta livra produsele vândute într-un singur depozit, iar nu către fiecare magazin; remiza de bază de 5% trimestrială a fost negociată întrucât intimata-reclamantă vindea către B. 80% din produsele sale, o asemenea reducere comercială fiind reglementată prin Ordinul MFP 1802/2014, iar beneficiul era tot al intimatei-reclamante, în condțiile în care nu suporta cheltuielile de distribuire a produselor vândute în rețeaua de magazine deținută de recurenta-pârâtă. A invocat în susținerea criticilor sale forma actuală a textului legal cu privire la care susține că a fost aplicat greșit de instanța de apel, PRECUM ȘI Directiva (UE) 2019/633 a Parlamentului European, concluzionând că cele două reduceri disputate în cauză au caracter comercial echitabil.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă la 20 ianuarie 2022 sub nr. x/2018*.

În cadrul procedurii prealabile, cu respectarea prevederilor art. 490 și art. 471

1

C. proc. civ., instanța supremă a dispus comunicarea cererii de recurs către intimata-reclamantă. aceasta a formula întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind legalitatea deciziei de apel atât sub aspectul normelor de procedură pretins încălcate, cât și sub aspectul normelor de drept material incidente în cauză.

Totodată, urmare a comunicării întâmpinării, recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns prin care susține caracterul nefondat al apărărilor părții adverse.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în această fază procesuală.

Motivarea recursului:

Examinând legalitatea deciziei de apel, în raport de criticile formulate și de apărările invocate, Înalt Curte reține următoarele:

Sunt înlăturate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reținând, sub un prim aspect, legalitatea deciziei de apel din perspectiva respectării dispozițiilor art. 501 C. proc. civ. Se observă, astfel, că prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual instanța supremă, reținând că prin decizia atacată au fost aplicate greșit norme de drept material, a concluzionat că hotărârea instanței de apel este nelegală prin analizarea incompletă a situației de fapt și a aspectelor esențiale ale cauzei configurate prin motivele și apărările părților, care ar fi permis o concluzie asupra existenței serviciilor primite/acordate ulterior facturării produselor furnizate de reclamantă, în strânsă legătură cu acordarea de către aceasta a reducerilor comerciale și, prin urmare, a încălcării interdicției instituite prin art. 4 din Legea nr. 321/2009, la încheierea convenției. Se observă, totodată, că recurenta-pârâtă nu expune întregul raționemant al instanței de recurs din primul ciclu procesual, citând numai anumite paragrafe, pentru a contura aparența lipsei unei dezlegări asupra problemei de drept dezbătute în speță, care ar fi fost obligatorie pentru instanța de rejudecare.

Analiza considerentelor deciziei de recurs pronunțată în primul ciclu procesual relevă, însă, că instanța supremă, casând decizia de apel a conturat, totodată, limitele rejudecării, statuând asupra modului de analiză a situației de fapt, prin raportare la normele de drept incidente în cauză.

În consecință, Înalta Curte reține legalitate deciziei de apel date în rejudecare, apreciind că aceasta respectă obligația instituită prin art. 501 C. proc. civ.

Este înlăturată și critica referitoare la pretinsa răsturnare de către instanța de apel a sarcinii probei, fiind reținut că recurenta-pârâtă expune doar afirmații generale referitoare la ignorarea de către instanța devolutivă de atac a apărărilor și probelor sale. De asemenea, Înalta Curte reține că examinarea deciziei de apel relevă prezenț unui raționament care se sprijină pe probele administrate, cu analizarea apărărilor ambelor părți, în limitele de rejudecare stabilite prin prima decizie de casare.

Nu sunt fondate nici criticile fundamentate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 4 din Legea nr. 321/2009, Înalta Curte reține că mare parte din susținerile formulate nu reprezintă critici de nelegalitate, ci exprimarea nemulțumirii părții față de raționamentul care susține decizia atacată. Nu se poate reține, totodată, nici o nelegalitate a deciziei de apel prin raportare la o pretinsă extindere a sferei de aplicare a normei legale anterior menționate la orice acord dintre părți, instanța devolutivă de atac, explicitând în mod concret, urmare a analizării probatoriului și voinței părților atât anterior, cât și la momentul încheierii înțelegerii disputate în cauză, raționamentul care a condus la concluzia încadrării celor două reduceri comerciale în norma prohibitivă a legii.

Nu este reținută nelegalitatea deciziei de apel nici din perspectiva greșitei aplicări a prevederilor art. 1266 C. civ., argumentele instanței devolutive de atac nefiind fundamentate, astfel, cum susține recurenta-pârâtă, doar pe aspectul preluării celor două clauze vizând reduceri comerciale din contractul anterior ce avea denumirea de contract de marketing; dimpotrivă, instanța de apel face analiza înțelegerii dintre părți din perspectiva conținutului acestora, coroborat cu susținerile ambelor părți, aspectul invocat de recurenta-pârâtă referitoare la o susținere a părții adverse în sensul caracterizării actului juridic ca fiind un contract de vânzare neavând relevanță în ansamblul considerentelor care au fundamentat decizia de apel.

Este înlăturată și critica vizând nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art. 1240 C. civ., Înalta Curte reținând că în susținerea acestei critici recurenta-pârâtă citează un considerent al hotărârii atacate, desprins din ansamblul raționamentului expus; așa cum s-a menționat deja, considerentele deciziei de apel relevă un raționament care se bazează pe probatoriul administrat în cauză și pe interpretarea clauzelor supuse dezbaterii cu respectarea dispozițiilor art. 1240 C. civ.

Nu este fondată nici critica referitoare la aplicarea greșită a art. 1239 alin. (2) C. civ., instanța de apel nejustificând soluția adoptată prin apelarea la prezumții simple, ci a prezentat considerente bazate pe ansamblul probelor administrate în cauză, explicitând detaliat motivele pentru care a concluzionat asupra încadrării clauzelor vizând reducerile comerciale în norma prohibitivă a legii.

În final, în ceea ce privește critica adusă deciziei de apel în sensul că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a art. 4 din Legea nr. 321/2009 Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi analiză sub imperiul motivului de casare invocat (pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.), neconstituind o critică de nelegalitate, ci implicând o analiză a situației de fapt, prin reanalizarea modalității concrete în care s-au desfășurat relațiile comerciale dintre părți. din această perspectivă, menționarea în cuprinsul acestei critici a unor alte norme - pretins ignorate de instanța de apel - respectiv a unui ordin emis de Ministerul Finanțelor Publice nu este de natură a determina controlul de legalitate al deciziei de apel, acest act normativ fiind citat doar în contextul prezentării modalității concrete de derulare a raporturilor comerciale dintre părți. Se observă că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. recursul presupune examinarea conformității hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile. În consecință, în măsura în care criticile formulate nu se înscriu în sfera de analiză a recursului în casație, ele nu vor fi examinate.

Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1746 din 19 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2023.