ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2518/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2518/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de arbitraj înregistrată pe rolul Colegiului Medicilor din România - Colegiul Farmaciștilor din România - Colegiul Medicilor Dentiști din România - Casa Națională de Asigurări de Sănătate sub nr. x/15.12.2014, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj a solicitat obligarea pârâtului C.M.I. Dr. A. la plata sumelor de 171,70 RON, reprezentând contravaloarea prescripțiilor medicale eliberate de către furnizorul de servicii medicale din asistența medicală primară unor persoane care figurau ca fiind spitalizate în regim de spitalizare continuă la data emiterii prescripției medicale și de 53,24 RON, reprezentând contravaloarea prescripțiilor medicale eliberate de către furnizorul de servicii medicale din asistența medicală primară în cadrul "Programului pentru compensarea în procent de 90% a prețului de referință al medicamentelor acordate pensionarilor cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 RON pe lună" unor persoane care nu aveau calitatea de pensionari, sume la care se adaugă dobânda legală și penalități de întârziere, calculate de la data plății și până la achitarea efectivă a debitului.
Prin cererea de arbitraj adițională înregistrată pe rolul Colegiului Medicilor din România - Colegiul Farmaciștilor din România - Colegiul Medicilor Dentiști din România - Casa Națională de Asigurări de Sănătate la 03.06.2015, sub nr. x, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj a solicitat obligarea pârâtului C.M.I. Dr. A. la plata sumei de 5.044,31 RON, reprezentând beneficiul nerealizat calculat până la data de achitării efective a debitului, cu titlu de diferențe rezultate ca urmare a stabilirii incorecte a punctajului obținut de cabinetul medical pentru condițiile în care și-a desfășurat activitatea în anul 2012.
Prin hotărârea arbitrală nr. 334/09.12.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Colegiului Medicilor din România - Colegiul Farmaciștilor din România - Colegiul Medicilor Dentiști din România - Casa Națională de Asigurări de Sănătate a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.M.I. Dr. A., a admis acțiunea și a obligat pârâtul Cabinet Medical Dr. A. S.R.L. la restituirea sumelor reprezentând punctajul obținut de cabinetul medical pentru condițiile în care și-a desfășurat activitatea în anul 2012; a obligat pârâtul la plata sumei de 171,70 RON, reprezentând contravaloarea prescripțiilor medicale eliberate de către furnizorul de servicii medicale din asistența medicală primară unor persoane care figurau ca fiind spitalizate în regim de spitalizare continuă la data emiterii prescripției medicale, precum și a sumei de 53,24 RON, reprezentând contravaloarea prescripțiilor medicale eliberate de către furnizorul de servicii medicale din asistența medicală primară în cadrul "Programului pentru compensarea în procent de 90% a prețului de referință al medicamentelor acordate pensionarilor cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 RON pe lună" unor persoane care nu aveau calitatea de pensionari; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri arbitrale, reclamanta a formulat acțiune în anulare.
Prin sentința civilă nr. 27/F/28.02.2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea în anulare ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii.
În motivare, recurenta a susținut că instanța în mod greșit a respins ca inadmisibilă acțiunea în anulare, reținându-se că argumentele invocate nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. și că prima instanță nu ar fi analizat petitul privind dobânzile și penalitățile de întârziere, astfel că exista posibilitatea solicitării completării hotărârii arbitrale, conform art. 604 alin. (2) C. proc. civ.
Recurenta a susținut că această solicitare a fost, de fapt, analizată de Comisia Centrală de Arbitraj, care a admis în parte acțiunea, în ceea ce privește debitul principal, respingând celelalte pretenții, inclusiv capetele de cerere privind dobânzile și penalitățile solicitate în baza art. 73
1
din Legea nr. 500/2002.
Pentru motivele expuse, a solicitat admiterea recursului, fără a indica vreuna dintre ipotezele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu și-a exprimat punctul de vedere.
Prin încheierea din 28.09.2023, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a stabilit termen pentru soluționarea cauzei în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:
Recursul are ca obiect sentința civilă nr. 27/F/28.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a respins ca inadmisibilă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, reținând, pe de o parte, că argumentele deduse judecății de către parte nu se circumscriu motivului de nulitate invocat, respectiv art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., iar pe de altă parte, că aspectul privind nesoluționarea capetelor de cerere accesorii constând în dobânzi și penalități poate fi remediat prin procedura de completare a hotărârii reglementată de art. 604 alin. (2) C. proc. civ.
Invocând nelegalitatea dispoziției de respingere ca inadmisibilă a acțiunii în anulare, recurenta susține că în mod eronat a apreciat curtea de apel că nu ar fi fost analizată solicitarea de obligare a pârâtului la plata dobânzilor și a penalităților de întârziere, având în vedere soluția dată de prima instanță care a admis în parte acțiunea cu privire la debitul principal, respingând în rest acțiunea.
Potrivit art. 608 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din motivele enunțate limitativ la lit. a) -i), în speță reclamanta înțelegând să invoce incidența cazului de la lit. h), respectiv când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, caz de anulare pus de recurentă în legătură cu dispozițiile art. 73
1
din Legea nr. 500/2002.
Față de textul legal menționat, este evident că solicitarea recurentei din acțiunea în anulare, în sensul acordării dobânzilor și penalităților aferente debitului principal în cuantum total de 224,84 RON din cadrul cererii de arbitrare nr. x/15.12.2014 și celuilalt debit principal constând în suma cerută cu titlu de diferențe punctaj obținut de cabinetul medical pentru condițiile în care și-a desfășurat activitatea în anul 2012 din cadrul cererii arbitrale adiționale nr. 12897/03.06.2015, pe care instanța arbitrală nu le-a acordat, nu este una care să se circumscrie motivului expres și limitativ prevăzute de lege de care partea a înțeles să se prevaleze pentru a obține desființarea hotărârii arbitrale.
În acest sens, Înalta Curte reține că acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale are un regim juridic distinct, în cadrul căruia, pe baza unor motive punctual reglementate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ., controlul judecătoresc se realizează din perspectiva unor limitări care exclud aspectele de netemeinicie ale pricinii.
Prin urmare, în cadrul acțiunii în anulare, instanța nu poate reanaliza aspectele de fond care au fost soluționate prin hotărârea arbitrală.
Recurenta a indicat că temeiul juridic al cererii în anulare este reprezentat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în sensul că hotărârea arbitrală încalcă dispoziții imperative ale legii, și anume art. 73
1
din Legea nr. 500/2002, text legal în baza căruia aceasta susține că este îndreptățită la plata dobânzilor și penalităților aferente debitului principal. Or, dispozițiile legale pretins încălcate reglementează situații ce decurg din obiectul de fond dedus judecății în procedura arbitrală, întrucât dobânzile și penalitățile reprezintă capete de cerere aflate într-un raport de accesorialitate cu solicitarea principală (aceea de restituire a debitului datorat) și, prin urmare, situația învederată nu se circumscrie motivului de exercitare a acțiunii în anulare invocat.
Înalta Curte notează că, în mod corect s-a reținut prin decizia recurată că o astfel de critică își găsește rezolvarea în procedura completării hotărârii arbitrale reglementată de art. 604 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "Dacă prin hotărârea pronunțată tribunalul arbitral a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, asupra unei cereri conexe sau incidentale, oricare dintre părți poate solicita completarea ei".
Contrar susținerilor recurentei, care afirmă că prin decizia atacată s-a reținut eronat că instanța arbitrală ar fi omis să se pronunțe asupra capetelor de cerere accesorii privind dobânzile și penalitățile, susținând că s-ar fi dispus admiterea în parte a acțiunii în privința debitului și respingerea celorlalte pretenții (acordarea de dobânzi și penalități), Înalta Curte constată că hotărârea arbitrală nr. 334/09.12.2021 nu conține nicio analiză a capetelor de cerere accesorii.
Prin urmare, instanța învestită cu acțiunea în anulare a constatat în mod corect că situația dedusă judecății reprezintă o omisiune, în sensul art. 604 alin. (2) C. proc. civ., și care, având reglementată o procedură specială de soluționare, nu poate fi invocată în calea de atac prevăzută de lege pentru hotărârile arbitrale și nici nu poate constitui temeiul unei acțiuni în anularea hotărârii arbitrale a cărei cale este, dimpotrivă, închisă ca efect al prevederilor art. 608 alin. (2) teza finală C. proc. civ.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Casa de Asigurări de Sănătate Dolj împotriva sentinței civile nr. 27/F/28.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Cabinet Medical Dr. A. S.R.L.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2023.