ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2512/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 20.06.2014, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. - C., a chemat în judecată pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 2.352.838,246 RON, reprezentând debit restant și de 8.172.198,823 RON, cu titlu de daune-interese.

Prin sentința civilă nr. 172/06.10.2014, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2014.

Reclamanta a formulat cerere precizatoare, subliniind existența autorității de lucru judecat în privința pretențiilor solicitate în baza contractului nr. x/23.10.2010.

La 24.09.2015, reclamanta a formulat o altă cerere precizatoare, în sensul că renunță la solicitarea pretențiilor în sumă de 157.561,81 RON, ca urmare a deciziei nr. 193/15.10.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Prin urmare, obiectul acțiunii este reprezentat de solicitarea reclamantei la obligarea pârâtei la plata sumelor de 217.155,78 RON, reprezentând debit restant, de 1.923.258,33 RON, reprezentând valoarea garanțiilor de bună execuție, de 8.172.198,82 RON, cu titlu de daune-interese, de 396.195 RON, reprezentând valoarea costurilor cu paza pentru cartierul "Henri Coandă" Voluntari, de 134.082,753 RON, reprezentând valoarea dobânzii bancare neachitate, de 613.892 RON, reprezentând dobânzile achitate în perioada 01.06.2008-31.08.2012, de 11.268,83 RON, reprezentând comisioanele neachitate, de 215.927,24 RON, cu titlu de penalități și comisioane calculate pentru lotul x, zona N, proprietar D., și de 6.800.833 RON, reprezentând beneficiu nerealizat.

Prin sentința civilă nr. 2050/17.08.2021, Tribunalului București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea și a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 22.950 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1817/29.11.2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a anulat apelul ca tardiv formulat.

Prin încheierea din 20.12.2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a îndreptat eroarea materială strecurată în cuprinsul hotărârii, în sensul că aceasta poate fi atacată cu recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și că a fost pronunțată în ședință publică.

Împotriva deciziei civile, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, a invocat încălcarea normelor de drept procedural, respectiv a dispozițiilor art. 184, art. 154, art. 165 și urm. C. proc. civ.

Recurenta a susținut că hotărârea tribunalului i-a fost comunicată prin poștă, însă fără ca instanța să justifice motivul pentru care această comunicare nu a fost posibilă conform art. 154 alin. (1) C. proc. civ., respectiv prin agent procedural sau orice alt salariat al instanței.

Potrivit recurentei, doar în măsura în care comunicarea actelor de procedură nu se poate face conform art. 154 alin. (1) C. proc. civ., instanța poate recurge la comunicarea prin poștă, în baza art. 154 alin. (4) C. proc. civ. însă, în lipsa unei justificări din partea instanței privind imposibilitatea de a realiza comunicarea conform art. 154 alin. (1) C. proc. civ., și în absența unei alegeri exprese din partea părții de a i se comunica la căsuța poștală, comunicarea actului procedural poate fi considerată legală doar dacă este realizată prin înmânare de către agenții procedurali sau alți salariați ai instanței.

Or, în speță, citarea s-a efectuat prin poștă, la sediul lichidatorului, conform art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, cu încălcarea art. 154 C. proc. civ.

În plus, recurenta subliniază că, chiar și în cazul în care comunicarea actului de procedură se face prin poștă, acesta trebuie să îndeplinească condițiile de la art. 154 alin. (4) C. proc. civ., respectiv actul să fie transmis prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, să poarte semnătura și datele de identificare ale persoanei care primește plicul.

În acest context, a redat conținut art. 158, art. 162, art. 163 și art. 165 C. proc. civ. și a evidențiat că sentința tribunalului i-a fost expediată la 17.08.2022, conform ștampilei aplicate pe plic, și a ajuns la oficiul poștal pe 19.08.2022; cu toate acestea, plicul nu a fost recepționat de reprezentantul legal al recurentei la 19.08.2022, deoarece biroul a fost închis din cauza absenței practicianului în insolvență, care se afla în delegație, revenind la birou abia pe 20.08.2022. Astfel, recipisa de confirmare a primirii plicului din 19.08.2022 nu conține datele de identificare, numele și ștampila celui care a preluat corespondența.

Concluzionând, a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 184 și art. 165 C. proc. civ., motiv pentru care recurenta apreciază că procedura de comunicare a hotărârii tribunalului nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită, contrar celor reținute de curtea de apel.

Pentru a susține afirmațiile, recurenta a prezentat specimenul de semnătură al practicianului în insolvență, cartea de identitate a acestuia și ordinul de deplasare nr. 5/19.08.2022, care atestă că acesta era în delegație în ziua respectivă; în plus, recurenta a subliniat că practicianul în insolvență nu are personal angajat.

Recurenta a mai evidențiat că procedura de comunicare a actelor de procedură se consideră îndeplinită la data când partea semnează confirmarea de primire, semnătură care lipsește de pe dovada comunicării. În acest context, a argumentat că termenul de 30 de zile pentru formularea apelului începe să curgă de la data de 20.08.2022, când practicianul în insolvență avea posibilitatea să primească efectiv plicul cu hotărârea tribunalului și să constate prezența acestuia în cutia poștală. Astfel, termenul limită de 30 de zile a expirat la 20.09.2022, data la care au fost expediate motivele de apel cu respectarea termenului legal.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La 06.04.2023, intimata a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția tardivității recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

La 08.05.2023, recurenta a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu și-a exprimat punctul de vedere.

Prin încheierea din 28.09.2023, Înalta Curte a respins excepția tardivității recursului și a admis în principiu recursul, stabilind termen pentru soluționarea cauzei în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului și hotărârea atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Criticând decizia curții de apel, recurenta-reclamantă a susținut, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, cu referire expresă la comunicarea actelor de procedură.

Recurenta invocă încălcarea art. 154 C. proc. civ., aducând în discuție două aspecte principale: în primul rând, instanța nu a justificat imposibilitatea de a comunica hotărârea tribunalului conform art. 154 alin. (1) C. proc. civ. astfel, în lipsa unei opțiuni exprese a părții pentru comunicarea actului de procedură la căsuța poștală, comunicarea este legală doar prin înmânarea efectuată de agentul procedural sau alți salariați ai instanței. În al doilea rând, chiar dacă comunicarea se face prin poștă, aceasta trebuie să respecte cerințele prevăzute de art. 154 alin. (4) C. proc. civ., adică actul să fie trimis prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, în plic închis, iar dovada de primire să poarte semnătura și datele de identificare ale persoanei care primește plicul; or, în cauză, recipisa de confirmare a primirii plicului din 19.08.2022 nu conține datele necesare, precum numele și ștampila persoanei care a preluat corespondența, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor menționate.

Criticile sunt nefondate și vor fi înlăturate.

Articolul 154 C. proc. civ. prevede care sunt modalitățile de comunicare a citațiilor și a altor acte de procedură în procesul civil, acestea fiind reglementate după cum urmează: prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe, în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul; prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în plic închis, la care se atașează dovada de primire/procesul-verbal și înștiințarea prevăzută de lege; prin executori judecătorești, la solicitarea părții și pe cheltuiala acesteia; prin servicii de curierat rapid și prin telefax, poștă electronică, dacă partea a indicat datele corespunzătoare în acest scop, sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea actului și confirmarea primirii acestuia.

Legiuitorul nu a stabilit reguli specifice privind alegerea uneia dintre modalitățile de comunicare a citațiilor ori a actelor de procedură. În absența reglementării, rezultă că modalitățile de comunicare prevăzute de art. 154 C. proc. civ. sunt alternative, atât instanța de judecată, cât și părțile putând opta pentru oricare sau pentru mai multe dintre acestea, simultan sau succesiv, în funcție de circumstanțele concrete din fiecare cauză.

Alegerea modalității de comunicare este, de regulă, în sarcina instanței de judecată, în considerarea normei prevăzute la art. 154 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia comunicarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenții salariați ai altor instanțe, în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul. În cazul în care acest lucru nu este posibil, se face în modalitățile prevăzute la alin. (4), (5) și (6) ale art. 154 C. proc. civ.

În cauză, alegerea de către instanță a modalității de comunicare a actelor procedurale conform art. 154 alin. (4) C. proc. civ., în absența unei opțiuni exprese din partea recurentei, nu atrage nelegalitatea comunicării hotărârii tribunalului și nici nu impune justificarea imposibilității aplicării normei prevăzute de art. 154 alin. (1) C. proc. civ., întrucât utilizarea oricăreia dintre formele de comunicare reglementate de acest articol produce același efect juridic cu privire la înștiințarea părților despre desfășurarea procesului civil, asigurând astfel respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Din cauza numărului mare de procese și a resurselor umane limitate la nivelul instanțelor de judecată, regula prevăzută de art. 154 alin. (1) C. proc. civ. este aplicată doar în mod excepțional și în cazuri urgente; astfel, ca soluție subsidiară, comunicarea actelor de procedură se face în condițiile alin. (4) al aceluiași articol, adică prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în plic închis, la care se atașează dovada de primire/procesul-verbal și înștiințarea prevăzute la art. 163 C. proc. civ.

De aceea criticile recurentei nu pot fi primite.

Nici susținerile privind nelegalitatea comunicării hotărârii apelate, bazate pe lipsa mențiunilor referitoare la datele de identificare ale persoanei care a primit plicul și la semnătura acesteia din dovada de înmânare, nu pot fi reținute.

Înalta Curte notează, în acord cu cele reținute de instanța de apel, că sentința apelată a fost comunicată recurentei, care era absentă de la sediu, prin depunerea acesteia în cutia poștală, conform art. 163 alin. (3) teza I, rap. la art. 163 alin. (6)-(8) și (12) C. proc. civ., context în care procedura de comunicare se socotește legal îndeplinită la data încheierii procesului-verbal, potrivit art. 165 pct. 1 C. proc. civ., fiind prezumată.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că "în contextul realității sociale care vizează faptul că, de regulă, destinatarul nu se află la domiciliu/reședință în timpul programului de lucru al agentului procedural/funcționarului poștal, având propriul său program de lucru, obligatoriu, la rândul său, este rezonabilă prezumția instituită de legiuitor, în vederea evitării perpetuării unei neregularități procedurale în materia citării și a comunicării actelor de procedură. Mai mult, din întreaga reglementare a procedurii aplicabile în cazul în care destinatarul nu poate primi personal corespondența, respectiv lipsesc și persoanele majore din familie/care conviețuiesc cu destinatarul/care îi primesc în mod obișnuit corespondența, reiese preocuparea legiuitorului de a asigura protejarea dreptului persoanei la respectarea vieții private, prin asigurarea confidențialității actelor comunicate (...). Față de toate aceste considerente, Curtea a reținut că realizarea comunicării actelor de procedură, în mod subsidiar, și prin intermediul serviciilor poștale sau de curierat rapid dă eficiență necesității de a cunoaște existența procesului, a actelor procedurale și a poziției procesuale a celorlalte părți. Această modalitate de comunicare nu este de natură să aducă atingere drepturilor fundamentale invocate de autorul excepției, ci, dimpotrivă, contribuie la realizarea eficientă a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, garanții ale dreptului la un proces echitabil, în deplină concordanță cu art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție, referitoare la dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare" (deciziile nr. 271/2021, 365/2019, 17/2019).

Un ultim aspect pus în discuție privește momentul la care reprezentantul recurentei a intrat în posesia comunicării actului de procedură; recurenta susține că termenul pentru declararea apelului ar trebui să înceapă de la 20.08.2022, și nu de la data consemnată în procesul-verbal de înmânare - 19.08.2022, motivând că reprezentantul său era în deplasare și nu avea personal angajat care să poată prelua corespondența la 19.08.2022.

Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurentă nu sunt de natură să modifice momentul de la care începe să curgă termenul pentru declararea căii de atac a apelului, având în vedere că, în raport cu art. 486 alin. (2), rap. la art. 184 alin. (1) C. proc. civ., termenul curge de la momentul obiectiv al datei comunicării hotărârii, iar nu de la momentul subiectiv la care partea ia cunoștință de corespondența primită.

Astfel, indiferent de circumstanțele personale ale părții, cum ar fi absența temporară de la sediu sau dificultatea de a intra imediat în posesia corespondenței, termenul legal de exercitare a căii de atac curge de la data comunicării efective a hotărârii, consemnată în procesul-verbal de înmânare.

Așadar, întrucât calea de atac devolutivă a fost declarată cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, confirmând statuările instanței de prim control judiciar asupra excepției tardivității apelului, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., în insolvență, împotriva deciziei civile nr. 1817/29.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2023.