ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 424/2025

Ședința publică din data de 27 februarie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 22.09.2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 367.153,96 RON, reprezentând debit neachitat, și de 31.988,27 RON, cu titlu de dobândă legală, calculată de la data scadenței și până la 16.09.2022, dobândă care curge și în continuare până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 14/08.02.2023, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 266.642,45 RON, reprezentând debit neachitat, de 31.988,27 RON, cu titlu de dobândă legală, calculată până la 16.09.2022, și de 10.841,21 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 74/19.04.2023, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a îndreptat eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinței civile nr. 14/2023, în sensul că în loc de 266.642,45 RON se va consemna 266.646,45 RON și, totodată, a completat sentința în sensul că a obligat pârâta la plata dobânzii legale în continuare, începând cu 16.09.2022 și până la data achitării integrale a debitului.

Împotriva sentinței civile nr. 14/2023, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 76/2024 din 15.02.2024, Curtea de Apel Craiova, secția a Ii-a Civilă a respins ca nefondat apelul și a obligat-o pe apelantă la plata către intimată a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Prima critică invocată se referă la valoarea juridică a facturii fiscale în lipsa unui contract, susținând că achitarea parțială a facturilor a fost justificată de neconformitatea mărfii livrate, aspect peste care instanța de apel a trecut, respingând toate probele solicitate.

Recurenta a susținut, totodată, că obligația de plată integrală a facturilor, pretins încălcată, trebuia dovedită de reclamantă; în opinia sa, curtea de apel trebuia să analizeze acțiunea reclamantei și prin prisma art. 1.350 C. civ., rap. la art. 1.169 C. civ., însă, aceasta a ignorat că, în lipsa unui contract și în condițiile existenței unui delict din partea reclamantei, deveneau incidente și dispozițiile răspunderii civile contractuale.

În continuare, a criticat hotărârea instanței de apel și din perspectiva greșitei aplicări a normelor de drept material referitoare la administrarea probelor. În acest sens, a arătat că a încălcat dispozițiile legale în privința probelor admisibile pentru dovedirea existenței contractului și a clauzelor în raport de înțelegerea dintre părți, independent de faptul că instanța nu a identificat natura acestuia. În acest context, afirmă că a fost depășit înțelesul pe care părțile l-au dat facturilor fiscale, făcând trimitere la dispozițiile art. 254 alin. (5) și (6) C. proc. civ., care reglementează rolul instanței în propunerea probelor.

În final, a evidențiat că instanța de apel a respins probele solicitate -expertiza contabilă, martori - deși acestea erau de natură să conducă la aflarea adevărului și la justa soluționare a cauzei.

Recurenta a mai afirmat că instanța de apel trebuia să examineze cauza și prin prisma art. 1.170 C. civ., referitor la buna-credință în executarea contractelor, arătând că intimata avea obligația să îi predea documentele privind calitatea mărfurilor, respectiv certificate de calitate și avize de însoțire, alături de factura fiscală. De asemenea, în opinia sa, intimata era datoare să acorde o importanță deosebită propriilor obligații, cu o diligență conformă împrejurărilor și obiectivelor contractului, dar și informării cu privire la orice aspect susceptibil să afecteze executarea corespunzătoare a contractului, respectiv să o avertizeze asupra tuturor viciilor ascunse ale mărfii.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 14.06.2024, intimata a depus la dosar o întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, pe motiv că taxa nu a fost achitată în contul unității teritorial-administrativ de la sediul societății recurente, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 05.07.2024, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Excepția netimbrării recursului nu mai subzistă, întrucât recurenta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în contul corect.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului, în temeiul art. 248 alin. (2) C. proc. civ., asupra căreia reține următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii, atacate cu normele de drept aplicabile. În etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe în fața cărora are loc devoluțiunea cauzei.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise motivului de recurs invocat, recurenta invocând în mod formal ipoteza de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta a reiterat argumentele referitoare la situația de fapt cu privire la calitatea neconformă a mărfii livrate, împrejurare față de care afirmă că achitat doar parțial facturile, la inexistența unui contract, respingerea probelor solicitate care ar fi fost de natură să conducă la aflarea adevărului în cauză, invocând art. 254 alin. (5) și (6) C. proc. civ., modul de livrare a mărfii în lipsa certificatului de calitate și avizul de însoțire, fără a dezvolta critici de nelegalitate.

Totodată, Înalta Curte notează că evocarea unor articole din C. civ., fără o corelare între acestea și considerentele deciziei atacate, nu echivalează cu dezvoltarea unor critici în raport cu exigențele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Or, examinarea instanței de recurs este limitată de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 76/2024 din 15.02.2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamanta A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2025.