ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2262/2024

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Civilă, la 03.02.2023, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B. a chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.828.800 RON, reprezentând debit principal și dobânda contractuală calculată până la data de 31.12.2022, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii contractuale în continuare până la data plății efective a debitului.

Prin sentința civilă nr. 303/27.10.2023, Tribunalul Teleorman, secția Civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 667/2024 din 22.04.2024, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 3.828.800 RON, reprezentând debit principal și dobânzi calculate până la 31.12.2022, precum și la plata dobânzii contractuale, în continuare, până la data plății efective a debitului.

Împotriva acestei decizii civile, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond.

Totodată, recurenta a solicitat repunerea în termenul de recurs, cât și pentru formularea apărărilor pe fondul cauzei.

Prezentând situația de fapt dedusă judecății, recurenta a afirmat că, chiar și în lipsa citării sale corecte în cauză, tribunalul în mod corect a respins acțiunea, reținând incidența art. 4.3 din contractul de împrumut, iar instanța de apel nelegal a admis apelul și a schimbat sentința tribunalului, obligând-o la plata sumei de 3.828.800 RON, debit principal și dobânzi, dobânda ce va fi achitată în continuare până la data plății efective.

În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de formulare a apărărilor pe fondul cauzei, recurenta a susținut că a aflat despre existența dosarului în cauză doar în urma contactării și informării de către terțul poprit, D., care a primit o adresă de poprire emisă în cadrul dosarului de executare nr. 309/2024 al B.E.J. E., având ca titlu executoriu decizia civilă nr. 667/22.04.2024 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, a constatat că nicio procedură de comunicare a citației sau a actelor din dosar nu a fost în mod legal îndeplinită.

În acest sens, a susținut că lichidatorul judiciar al intimatei-reclamante, C.I.I. B., fost avocat angajat al recurentei, cunoștea structura organizatorică și administrativă a C. S.A., inclusiv faptul că administratorul său este F. S.R.L., cu sediul în Voluntari, județ Ilfov.; de altfel, apreciază că lichidatorul judiciar al părții adverse în mod intenționat nu a dezvăluit și faptul că administratorul societății are sediul într-o altă localitate, neatașând un raport O.N.R.C. care să dovedească că sediul recurentei se afla la adresa menționată în acțiune, urmărind în mod evident să nu existe o opoziție la cererea de chemare în judecată.

Recurenta a evidențiat și faptul că procesele-verbale de înmânare a comunicării acțiunii și citația au fost semnate de o persoană necunoscută, G., acesta nefiind angajat al C. și nici împuternicit cu primirea corespondenței; în plus, începând cu anul 2022 societatea nu a mai avut angajați, iar semnăturile diferă între ele, deși aparțin teoretic aceleiași persoane, relevante sub acest aspect fiind procesele-verbale de înmânare din 13.02.2023 și 23.03.2023.

În acest context, recurenta a afirmat că există posibilitatea unei înțelegeri între factorul poștal și lichidatorul părții adverse în vederea nerealizării efective a comunicării actelor de procedură, din moment ce nu există o explicație de ce niciun act de procedură nu a ajuns la sediul societății.

Potrivit recurentei, aceeași înțelegere s-a repetat și în etapa apelului, context în care evidențiază mai multe neregularități ale procedurii de citare și comunicare, precum și neîndeplinirea condiției de predare a actelor de procedură la sediul Primăriei Alexandria, în lipsa refuzului explicit al primirii documentelor, așa cum prevede art. 163 alin. (3) C. proc. civ., fiind bifată rubrica lipsa destinatarului; această situație repetându-se atât cu ocazia comunicării citației pentru termenul când a avut loc judecata apelului, cât și la momentul comunicării deciziei din apel.

În aceste condiții, în care procedura de comunicare a actelor de procedură era, în mod evident, viciată, recurenta a afirmat că revenea tribunalului și curții de apel obligația de a prevalenta principiul rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., care impune judecătorului obligația de a preveni erorile privind aflarea adevărului în cauză. Prin urmare, întrucât un astfel de rol, de "arbitru" independent, obiectiv și imparțial, nu a fost exercitat de judecătorul cauzei, recurenta a afirmat că a fost prejudiciată, în mod direct, prin imposibilitatea exercitării dreptului la apărare, care deși garantat de art. 13 alin. (1) C. proc. civ., a fost lipsit de substanță prin soluționarea cauzei în lipsa sa. În plus, pronunțarea hotărârilor în lipsa sa reprezintă o încălcare a principiului contradictorialității, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., care menționează în mod explicit că instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel; or, în prezenta cauză, procedura de citare a fost nelegală și, chiar orchestrată, de lichidatorul judiciar al părții adverse, fost avocat al recurentei.

În final, a evocat art. 186 C. proc. civ. și a arătat că motivele pierderii termenelor procedurale de formulare a apărărilor pe fondul cauzei, respectiv de formulare a recursului rezidă în neîndeplinirea legală a procedurii sale de citare pe tot parcursul derulării actelor de procedură în cauză, motiv pentru care apreciază că se impune admiterea cererilor de repunere în termenul de formulare a apărărilor de fond și de declarare a recursului.

Următorul set de critici se referă la lipsa legitimării calității procesuale active a C.I.I. B. în formularea acțiunii introductive; în acest sens, după evocarea dispozițiilor art. 37 C. proc. civ. și art. 117 din Legea nr. 85/2014, recurenta a susținut că lichidatorul judiciar ar fi putut introduce acțiuni doar în fața judecătorului-sindic și doar în legătură cu acte sau contracte încheiate în cei doi ani anterior deschiderii procedurii insolvenței. Prin urmare, întrucât contractele supuse analizei au fost încheiate în 2013 și 2014, recurenta a solicitat constatarea inadmisibilității acțiunii și lipsa legitimării procesuale active a lichidatorului judiciar.

Referitor la fondul cauzei, recurenta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport cu art. 2.517 și art. 2.524 C. civ., subliniind că acțiunea a fost formulată și înregistrată pe rolul instanței, după mai mult de 6, respectiv 7 ani de la scadența creanței.

În continuare, a afirmat că instanțele de fond au încălcat regulile de procedură privind citarea părților, context în care a evocat art. 153 C. proc. civ. și a reiterat faptul că judecata cauzei s-a desfășurat în lipsa sa, nelegal citată; a arătat, totodată, că nu sunt incidente prevederile art. 163 alin. (3) lit. f) teza finală C. proc. civ., referitoare la citarea prin afișare la sediul Primăriei, întrucât nu a refuzat primirea actelor de procedură.

De asemenea, a mai susținut că instanța de apel a interpretat eronat prevederile art. 4.3 din contract, calificându-le și analizându-le ca penalitate în sensul art. 1.539 C. civ., ceea ce a condus la schimbarea obiectului contractului.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

La 18.07.2024, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

La 09.08.2024, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Verificând regularitatea sesizării, din perspectiva termenului de declarare a recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 485 C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 468 alin. (2) - (4), precum și cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător.

Neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea decăderii, în afară de cazul în care legea dispune altfel, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, potrivit art. 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, iar în acest scop partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

Înalta Curte constată că, deși recurenta a solicitat repunerea în termenul de recurs, argumentele invocate nu se circumscriu cerințelor prevăzute de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu relevă existența unui impediment obiectiv care să fi făcut imposibilă exercitarea în termen a recursului.

În realitate, recurenta își fundamentează solicitarea pe pretinse neregularități privind comunicarea actelor de procedură, invocând suspiciuni cu privire la o posibilă înțelegere între reprezentantul intimatei și factorul poștal/funcționarul de la primărie menită să afecteze legalitatea acestor comunicări cu scopul de a nu exista nicio opoziție la cererea de chemare în judecată. Cu toate acestea, reținând că recurenta nu a urmat procedura înscrierii în fals în privința actelor de procedură contestate, în raport cu art. 304 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că pretinsele neconcordanțe semnalate rămân simple afirmații.

În condițiile în care decizia din apel a fost comunicată la 30.04.2024, iar recursul a fost declarat la 21.06.2024, rezultă că exercitarea căii de atac a recursului a fost făcută cu depășirea termenului imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 485 C. proc. civ., care s-a împlinit la 31.05.2024.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor art. 185 alin. (1), rap. la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității recursului.

Anulează recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 667/2024 din 22.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2024.