ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2204/2023

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 11 decembrie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.710.615,33 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise de reclamantă în temeiul contractului de prestări servicii nr. x/10.11.2003 și al contractului de furnizare produse și prestări servicii nr. x/28.09.2011. În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1350 și 1516 C. civ.

Prin încheierea din 21.09.2021 s-a dispus disjungerea cererii întemeiate pe facturile emise în temeiul dispozițiile contractului nr. x/10.11.2003, acesta fiind înregistrată separat, sun nr. 4406/121/2021.

În cauza de față, instanța a rămas învestită cu soluționarea cererii având ca obiect obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 329.681 RON, reprezentând contravaloarea parțială a facturilor nr. x/21.05.2012, nr. y/25.06.2012, nr. z/17.08.2012 și nr. 365/24.08.2012, emise în temeiul contractului nr. x/1788/28.09.2011.

Prin sentința civilă nr. 103 din 30 mai 2022, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a respins, ca nefondată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, și a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei A. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta B. S.A. și reclamanta A. S.R.L..

Prin decizia nr. 51/A din 15 februarie 2023, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepția inadmisibilității apelului declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. și excepția lipsei de interes a aceluiași apel, excepții invocate de apelanta-reclamantă A. S.R.L., a admis apelul declarat de pârâta B. S.A., a schimbat în tot sentința civilă nr. 103 din 30 mai 2022 și, în rejudecare, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta B. S.A., respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., ca fiind prescrisă extinctiv. Apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe a fost respins, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a precizat, cu titlu preliminar, că recursul nu este formulat împotriva considerentelor Curții de Apel Galați prin care au fost respinse motivele de apel vizând efectele juridice ale Acordului din 2010, încheiat între părți, considerând recurenta că această soluție este legală și temeinică. Recursul exercitat vizează doar soluțiile instanței de apel de respingere a excepției inadmisibilității și/sau a lipsei de interes, invocate cu privire la apelul declarat de B., de admitere a apelului pârâtei B. și de schimbare în tot a sentinței civile nr. 103 din 30 mai 2022, cu consecința respingerii cererii de chemare in judecata ca fiind prescrisă extinctiv, precum și de respingere a apelului reclamantei, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea deciziei instanței de apel, în raport de încălcarea regulilor de procedura a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - cu referire la inadmisibilitatea și lipsa de interes a apelului principal declarat de B., respectiv respingerea cererii de recalificare a caii de atac exercitate de partea adversă în apel incident, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 7/2022, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultura Galați și valoarea probatorie a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei și obligația instanței de judecata de repunere pe rol a cauzei.

Astfel, sub un prim aspect a fost criticată soluția de respingere a respingere a excepției inadmisibilității și/sau a lipsei de interes, invocate cu privire la apelul declarat de B., arătându-se că aceasta încalcă atât dispozițiile art. 458 C. proc. civ. coroborat cu art. 33 C. proc. civ., cât si pe cele ale art. 472 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, instanța de apel realizează o confuzie intre apelul principal și apelul incident, iar pe de alta parte, B. nu justifica un interes in promovarea caii de atac a apelului principal, sens in care apelul principal exercitat de partea adversă se impunea a fi respins ca inadmisibil și/sau ca lipsit de interes.

Apelul este o cale de atac comună, ordinară, de reformare, devolutivă și suspensivă de executare, prin care partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe solicita instanței ierarhic superioare reformarea hotărârii atacate. Apelul reprezintă o forma de manifestare a acțiunii civile, un mijloc procedural ce intră in conținutul acesteia, iar dreptul de apel constituie o componenta a dreptului la acțiune, cu toate consecințele care decurg de aici. Aceasta înseamnă că, pentru exercițiul dreptului de apel, trebuie îndeplinite condițiile generale de exercițiu ale dreptului la acțiune, respectiv interesul, calitatea procesuală și capacitatea procesuală.

În funcție de momentul în care apelul este declarat și de persoanele de la care emană, se disting trei forme de apel: apelul principal, apelul incident și apelul provocat. În acest context, recurenta solicită să se constate că intimata B. nu avea dreptul de a exercita apel principal, ci doar dreptul de a exercita apel incident, potrivit art. 472 alin. (1) C. proc. civ.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație si Justiție se arată obiectivul urmărit prin consacrarea instituției procesuale a apelului incident este acela de a conferi intimatului din apelul principal un mijloc procesual prin care să solicite reformarea hotărârii atacate de partea adversă, în situația în care acesta nu a exercitat apel, în speranța că nici partea adversă nu o va face deși justifică interesul de a exercita apel (de exemplu, atunci când ambele părți au căzut in pretenții) sau interesul de a declara apel incident se naște în ipoteza în care partea adversa exercita calea de atac și exista riscul reformării hotărârii atacate într-un sens care să prejudicieze situația juridica stabilită prin respectiva hotărâre.

Aceasta presupune că una dintre părți nu avea interes în formularea apelului principal, interesul acesteia în reformarea hotărârii de fond născându-se doar ca urmare a exercitării apelului principal.

Deși aceasta era și situația din prezenta cauza, B. a formulat apel principal împotriva sentinței nr. 103/2022 pronunțate de Tribunalul Galați, prin care a criticat exclusiv soluția instanței de fond de respingere a excepției prescripției. În raport de situația descrisa mai sus, interesul B. de a formula apel Împotriva sentinței nr. 103/2022 nu se putea naște decât in ipoteza in care reclamanta A. S.R.L. exercita calea de atac a apelului principal cu privire la soluția pronunțata pe fondul cauzei și exista riscul reformării hotărârii atacate într-un sens care să ii prejudicieze situația juridică stabilită prin respectiva hotărâre.

În ipoteza in care A. nu ar fi declarat apel principal cu privire la soluția Tribunalului Galați pronunțata pe fondul cauzei, atunci o atare soluție ar fi intrat in autoritatea de lucru judecat, nefiind supusa controlului devolutiv exercitat de instanța de control judiciar pe calea apelului.

Susține recurenta-reclamantă că instanța de apel a făcut o confuzie in analiza excepției inadmisibilității și/sau a lipsei de interes invocate, procedând, pe de o parte, la analiza caii de atac exercitate de B. ca un apel principal, iar pe de altă parte, analizând interesul in promovarea acestei cai de atac din perspectiva unui apel incident. În mod evident, se arată, în măsura în care 1-a calificat drept apel principal, interesul se impunea a fi analizat din perspectiva apelului principal, nu a celui incident, iar Curtea de Apel Galați trebuind sa aprecieze daca B. justifica un interes in formularea caii de atac a apelului împotriva sentinței nr. 103/2022 independent de calea de atac exercitata de A..

Sub un al doilea aspect, recurenta-reclamantă critică faptul că, la termenul de judecată din data de 07.12.2022, instanța a procedat în mod greșit la calificarea caii de atac a părții adverse drept apel principal, deoarece B. nu avea deschisă aceasta cale de atac, nejustificând un interes in formularea ei, fiind partea care a câștigat procesul în fond.

Importanta calificării apelului declarat de B. drept incident rezidă în faptul ca apelul incident se află într-o relație de subsidiaritate cu apelul principal formulat de A., cel dintâi depinzând de soarta celui din urmă.

Așadar, susține recurenta, ordinea soluționării cailor de atac declarate de părți trebuia să fie următoarea: (i) întâi trebuia sa fie soluționat apelul principal formulat de A., ocazie in care s-ar fi stabilit daca se impunea reformarea hotărârii judecătorești pronunțate de Tribunalul Galați pe fondul cauzei, iar (ii) apoi, in raport de aceasta soluție, exista posibilitatea (sau nu) analizei apelului incident formulat de B. cu privire la soluția dată asupra excepției prescripției extinctive.

Or, hotărârea pronunțată de instanța de apel este vădit nelegală, deoarece, prin maniera în care a fost abordat apelul declarat de B., magistrații apelului au recunoscut, practic, posibilitatea pârtii adverse de a exercita o cale de atac neprevăzuta de lege, conduită adoptată cu încălcarea flagranta a principiului legalității cailor de atac statuat la art. 457 C. proc. civ.

Subsumat aceluiași motiv de casare, recurenta-reclamantă a invocat faptul că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea flagranta a dispozițiilor art. 431 alin. (2) coroborat cu art. 430 C. proc. civ. și cu art. 606 C. proc. civ., în ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 7/16.06.2022 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie si Agricultura Galați în dosarul arbitrai nr. x/2021.

În acest sens, recurenta a arătat că instanța de apel a făcut o confuzie cu privire la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care se raportează la sentința arbitrala nr. 7/2022, iar nu la sentința civila nr. 15/2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2022, aceasta din urmă fiind depusă la dosarul cauzei doar pentru a demonstra că, în plus față de hotărârea arbitrala care beneficiază de autoritate de lucru judecat, o instanța diferită a statuat în același sens cu privire la efectele confirmării de sold din 31.12.2017.

Acțiunea în anularea unei sentințe arbitrale nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanțele judecătorești fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale, întrucât, potrivit art. 553 C. proc. civ., competenta arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenției arbitrale, competenta instanțelor judecătorești.

Motivele acțiunii în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ., astfel că ele sunt de stricta interpretare și nu pot fi extinse prin analogie. În plus, motivele acțiunii în anulare "vizează, în ansamblu, condițiile de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înțelegerea lor concretizata prin convenția arbitrală și cauze de nelegalitate expres stabilite, și, astfel cum s-a subliniat în doctrina, nu motive care să vizeze situația de fapt și probele administrate sau, mai sintetic, temeinicia hotărârii arbitrale."

Recurenta-reclamantă a făcut referire, sub acest aspect, și la prevederile art. 606 și art. 635 C. proc. civ. privind efectele, respectiv caracterul executoriu al hotărârii arbitrale.

De asemenea, recurenta-reclamantă a expus și o serie de repere doctrinare/jurisprudențiale aferente atât vechiului, cât și noului C. proc. civ.

Cu privire la încălcarea art. 280 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că, în combaterea apelului formulat de către pârâta B., a argumentat faptul că recunoașterea de datorie efectuată prin confirmarea de sold din 31.12.2017 era consolidată și de existența creanței în propriile registre contabile, care, potrivit art. 280 alin. (1) și (2) C. proc. civ., fac dovada deplina in justiție sau, cel puțin, în contra pârâtei B..

În analiza acestor argumente, Curtea de Apel Galați s-a prevalat de dispozițiile art. 280 alin. (3) C. proc. civ.. din care rezultă că valoarea probatorie a registrelor profesioniștilor este lăsată la aprecierea instanței și nu a ținut cont de proba cu registrele interne ale B., unde era înregistrata creanța deținuta de reclamantă, reținând următoarele:

"În analiza valorii probatorii a acestui mijloc de proba instanța constată, contrar celor apreciate de prima instanță, că apelanta pârâtă a confirmat situația creanțelor și debitelor prin anexa confirmării de sold din 31.12.2017 întocmita și semnata de prepușii săi, și nu prin administratorul societății sau alți reprezentanți legali, legiuitorul neimpunând obligația ca toate actele juridice si contabile ale unei societăți să fie efectuate de administratorul societății sau de organele statutare sau de conducere sau de o persoană care să dețină o procura specială care să materializeze mandatul oferit în acest sens. Cu toate acestea, renunțarea la prescripție reprezintă un act de dispoziție, iar actele de dispoziție presupun cu necesitate existenta unui mandat special sau însușirea acestora prin cel ce are dreptul de a o face".

Or, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 280 C. proc. civ., înlăturând în mod nejustificat proba cu registrele B. din analiza efectuata asupra raporturilor juridice dintre părți.

O ultimă critică întemeiată de recurenta-reclamantă pe motivul de casare prescris de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privește încălcarea art. 400 C. proc. civ., precum și a art. 22 C. proc. civ., privind rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, prin aceea că a fost respins motivul de apel privitor la refuzul Tribunalului Galați de a dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea pârtilor pentru lămurirea tuturor aspectelor, cu motivarea că părțile nu au investit instanțele cu un petit având ca obiect constatarea plății facturilor restante prin intermediul contractului de factoring dintre reclamantă și C., iar instanțele nu se pot substitui părților în propunerea probelor, în caz contrar ajungându-se la încălcarea principiului imparțialității.

Recurenta-reclamantă arată că, în măsura in care niciuna dintre părți nu a invocat plata facturilor restante prin factoring, instanța de fond nu avea posibilitatea de a analiza de acest aspect, după cum această modalitate de plată nu putea sta la baza pronunțării soluției in cauză

Pe cealaltă parte, prevederile art. 400 C. proc. civ. impun în sarcina instanței de judecata care constata ca are nevoie de explicații și probe suplimentare pentru stabilirea adevărului în cauza cu care este investita, obligația de a repune pe rol cauza și de a cita părțile pentru un nou termen de judecată.

Prin conduita adoptată, judecătorul fondului și-a încălcat obligația de diligenta în aflarea adevărului, nestăruind prin toate mijloacele legale pentru a stabili cu exactitate situația de fapt si pentru a aplica corect legea, incalcand astfel si prevederile art. 22 C. proc. civ.

Or, instanța de apel a analizat această critică de nelegalitate doar din perspectiva dispozițiilor art. 254 C. proc. civ., care conferă facultatea judecătorului să administreze din oficiu probe, nu și din perspectiva art. 400 C. proc. civ., care instituie o obligație în sarcina instanței, respectiv de repunere pe rol a cauzei.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea deciziei din apel în raport de nemotivarea, motivarea contradictorie și străină de natura cauzei a acesteia, arătând că instanța de apel nu a procedat la o examinare reală a problemelor esențiale deduse judecații prin raportare la susținerile părților, la cadrul normativ aplicabil și la probatoriul administrat în cauză, limitându-se la simple aprecieri cu caracter general.

Sub un prim aspect, pentru a admite apelul formulat de B., instanța de apel a concluzionat că "soldul confirmat prin înscrisul în discuție nu reprezintă o renunțare la prescripție care să rezulte dintr-o manifestare neechivoca și neîndoielnica", însă a omis analiza argumentelor reclamantei fundamentate pe art. 1309 alin. (2) C. civ., potrivit căruia "daca însă, prin comportamentul sau, reprezentatul ba determinat pe terțul contractant sa creadă in mod rezonabil ca reprezentantul are puterea de al reprezenta si ca acționează in limita puterilor conferite, reprezentatul nu se poate prevala fata de terțul contractant de lipsa puterii de a reprezenta."

De asemenea, a arătat recurenta că instanța de apel a expus o serie de considerente vădit contradictorii, raționamentul care a determinat pronunțarea soluției în cauza neavând logica juridică.

Astfel, s-a susținut de către recurentă că, în condițiile în care instanța de apel: (i) reține că se poate renunța la prescripția împlinită printr-un act tacit cum ar fi recunoașterea dreptului făcuta după împlinirea termenului; (ii) reține că în cauza este incidentă o recunoaștere a dreptului făcută după împlinirea termenului, întrucât:

"apelanta pârâta a recunoscut datoria alegată de apelanta reclamanta și a învederat că a achitat-o în parte, aspect necontestat de către cea din urma", "apelanta parata nu a infirmat niciodată restul rămas neachitat din aceste facturi și nici nu a negat că plata nu a fost efectuată", este vădit contradictoriu a reține, prin aceeași hotărâre judecătorească, faptul că nu ar fi incidența o recunoaștere neechivocă de datorie din partea apelantei pârâte.

Acest aspect este întărit si de dispozițiile art. 2506 alin. (4) C. civ., potrivit cărora "recunoașterea dreptului, făcuta printr-un act scris, precum și constituirea de garanții în folosul titularului dreptului a cărui acțiune este prescriptibilă sunt valabile, chiar dacă cel care Ie-a făcut nu știa ca termenul de prescripție era împlinit. În aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renunțarea la prescripție.", prevederi care au fost avute în vedere la pronunțarea deciziei analizate.

Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat că sentința instanței de fond nu se impune a fi reformată și că apelul reclamantei trebuie respins, deși a reținut că Tribunalul a depășit limitele învestirii, respectiv că "prin cererea de chemare în judecata, prima instanța de fond nu a fost investita cu analiza unor eventuale modalități de stingere ale acestor creanțe, ci cu obligarea apelantei pârâte la plata lor. (...) Nici reclamanta și nici pârâta nu au invocat stingerea acestor obligații contractuale prin intermediul contractului de factoring."

Sub un al treilea aspect de nelegalitate subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susținut de către recurentă că, prin soluția dată asupra valorii probatorii a Confirmării de sold din 31.12.2017, instanța nu a procedat doar la încălcarea art. 280 C. proc. civ., dar a nesocotit și dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la motivarea hotărârii judecătorești.

Concret, instanța de apel a înlăturat aceasta probă din analiza sa, motivând că "renunțarea la prescripție reprezintă un act de dispoziție, iar actele de dispoziție presupun cu necesitate existența unui mandat special sau însușirea acestora prin cel ce are dreptul de a o face").Or, C. proc. civ. nu condiționează admisibilitatea sau valoarea probatorie a registrelor profesioniștilor de existenta semnăturii reprezentantului legal pe acestea, art. 280 C. proc. civ.

Printr-o ultimă categorie de critici, întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat nelegalitatea deciziei din perspectiva pronunțării acesteia cu încălcarea normelor de drept material care reglementează renunțarea la prescripție, respectiv prevederile art. 2507-2510 C. civ. raportat la art. 2506 alin. (4) C. civ.. și răspunderea civilă contractuală, respectiv prevederile art. 1350 C. civ.

Cu privire la renunțarea la prescripție, Tribunalul Galați a respins excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, reținând ca partea adversa a recunoscut in mod valabil creanța in cuantum de 329.681 RON care face obiectul prezentei cauze prin Confirmarea de sold din 31.12.2017, acest aspect echivalând cu o renunțare la beneficiul termenului de prescripție, in sensul stipulat la art. 2506 alin. (4) coroborat cu art. 2507 C. civ.

Urmare a apelului formulat de B., Curtea de Apel Galați a schimbat in tot sentința nr. 103/2022, dispunând admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei și respingând cererea introductivă ca prescrisă, reținând, în esență, că "înscrisul invocat de apelanta reclamanta nu constituie o recunoaștere neechivocă de datorie din partea apelantei pârâte și nu are efectul unei renunțări în sensul art. 2507-2510 C. civ., simpla evidențiere a unei situații contabile existente în trecut, întocmită la cererea apelantei reclamantei A. S.R.L. neputând fi asimilată unui act de dispoziție, neechivoc si neîndoielnic care să denote renunțarea la un drept, manifestare a voinței B. S.A.."

Prin această apreciere, Curtea de Apel Galați a ignorat in totalitate dispozițiile art. 1309 alin. (2) C. civ., potrivit cărora "dacă însă, prin comportamentul său, reprezentatul l-a determinat pe terțul contractant să creadă în mod rezonabil că reprezentantul are puterea de a-l reprezenta și că acționează în limita puterilor conferite, reprezentatul nu se poate prevala față de terțul contractant de lipsa puterii de a reprezenta."

Mai mult, legitimitatea actului de dispoziție a fost confirmată de reprezentantul legal al B., sens în care recurenta face trimitere la considerentele instanței de fond prin care s-a reținut că "parata nu poate nega confirmarea de sold și de datorie din data de 29.10.2019, din moment ce tocmai reprezentantul său a solicitat reclamantei prin email la aceeași dată să confirme rulajele și soldurile auditorilor financiari ai B. S.A."

De altfel, în temeiul art. 280 C. proc. civ., registrele contabile ale pârâtei fac dovada deplina in justiție sau, cel puțin, în contra B., partea adversa nereușind să ofere o explicație cu privire la motivul pentru care aceste creanțe considerate ca nefiind datorate au rămas în contabilitatea societății B. pentru o perioada atât de lunga de timp (aproximativ 8 ani),

În al doilea rând, așa cum s-a argumentat cu ocazia analizei motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel era legată și de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat generat de sentința arbitrala nr. 7/2022, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultura Galați în dosarul arbitrai nr. x/2021.

Cât privește răspunderea civila contractuală a pârâtei B., Tribunalul Galați a respins cererea introductiva ca neîntemeiată reținând ca "nu sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii contractuale", deoarece "probele administrate în cauza nu sunt suficiente pentru a dovedi clar și fără echivoc neîndeplinirea obligației de plata de către pârâtă",

Or, în măsura în care instanța de apel a reținut, pe de o parte, că "apelanta pârâtă nu a infirmat niciodată restul rămas neachitat din aceste facturi și nici nu a negat că plata nu a fost efectuată, iar, pe de altă parte, că niciuna dintre părți nu a invocat stingerea obligațiilor contractuale prin intermediul contractului de factoring, soluția instanței de fond se impunea a fi schimbata in sensul admiterii cererii de chemare in judecata astfel cum a fost formulată.

În raport de argumentele expuse anterior, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului formulat împotriva Deciziei nr. 51/A/15.02.2023, casarea în parte a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Intimata-pârâtă B. S.A. nu a formulat întâmpinare în cauză.

La 5 octombrie 2023, intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar concluzii scrise, prin care a invocat nulitatea parțială a recursului reclamantei, excepție calificată de Înalta Curte ca fiind o apărare pe fondul recursului dedus judecății.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurenta - reclamantă și cu temeiurile de drept invocate, constată următoarele:

Este nefondată critica recurentei-pârâte întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind pronunțarea hotărârii cu încălcarea normelor de drept procesual reglementate de art. 458 C. proc. civ. coroborat cu art. 33 C. proc. civ., de art. 472 C. proc. civ., precum și a principiului legalității cailor de atac, statuat de art. 457 C. proc. civ., prin greșita calificare a apelului pârâtei B. S.A. ca fiind apel principal, iar nu ca apel incident, respectiv prin respingerea excepției inadmisibilității/lipsei de interes a apelului pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 103 din 30 mai 2022, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a respins, ca nefondată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, și a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei A. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel principal atât pârâta B. S.A., cât și reclamanta A. S.R.L..

După cum rezultă din dispozițiile art. 466-482 C. proc. civ., care conțin reglementarea chestiunilor specifice judecății în apel, apelul este o cale de atac comună, ordinară, de reformare, devolutivă și suspensivă de executare, prin care partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe sau procurorul solicită instanței ierarhic superioare reformarea hotărârii atacate.

Așadar, părților cauzei le este deschisă calea de atac a apelului, susținerile recurentei-reclamante privind inadmisibilitatea apelului pârâtei, decurgând din faptul că soluția primei instanțe îi este favorabilă acesteia prin prisma respingerii pe fond a acțiunii, neputându-se constitui într-un fine de neprimire a căii de atac, ci având în vedere lipsa interesului exercitării acesteia.

Referitor la calificarea apelului pârâtei ca fiind un apel principal, se reține că, în funcție de momentul în care apelul este declarat și de persoanele de la care emană, se disting trei forme de apel: apelul principal, apelul incident și apelul provocat. Chestiunile specifice apelului incident se regăsesc în cuprinsul art. 472 și art. 474 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru exercitarea apelului, fie el principal, incident sau provocat, trebuie îndeplinite condițiile generale care țin de exercițiul dreptului la acțiune (interesul, calitatea și capacitatea procesuală).

Din cuprinsul dispozițiilor de drept procesual anterior amintite, valorificând și consideratele soluției pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 14/2020, se rețin următoarele caracteristici definitorii ale apelului incident:

- autorul acestei căi de atac nu poate fi decât intimatul din apelul/recursul principal,

- limitele temporale în care se poate exercita apelul incident sunt determinate de cele ale termenului defipt de lege pentru depunerea întâmpinării la apelul principal;

- cererea prin care se declară apelul incident trebuie să îmbrace forma scrisă și să îndeplinească cerințele prevăzute de lege pentru apelul principal, respectiv recursul incident trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

- apelul principal constituie condiția sine qua non pentru declararea apelului incident; relația de dependență dintre apelul incident și calea de atac principală nu poate fi extinsă dincolo de cazurile limitativ prevăzute de art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., deoarece s-ar aduce atingere scopului apelului sau recursului incident, menționat expres la art. 472 alin. (1) din C. proc. civ., acela de a tinde la schimbarea hotărârii atacate;

- apelul/recursul incident nu este limitat la cadrul procesual stabilit prin apelul/recursul principal, din perspectiva obiectului acestuia.

Așadar, pentru ca cererea intimatei să poată fie calificată ca fiind apel incident trebuie ca aceasta să fie făcută după împlinirea termenului apelului, condiție nerealizată în cauză.

Cererea de apel depusă în interiorul termenului de apel nu poate fi considerată decât apel principal, chiar și în situația în care formal ar fi fost denumită apel incident, concluzie neechivocă dedusă din textul art. 472 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe."

Teza susținută de recurenta-reclamantă este aceea că B. S.A. nu avea deschisa calea de atac a apelului principal, neavând un interes în reformarea soluției instanței de fond, deoarece i s-a dat câștig de cauză - prin urmare, apelul acesteia putea fi analizat doar ca apel incident, în continuare, s-a arătat că deși instanța de apel a validat soluția Tribunalului Galați pe fondul cauzei, respingând apelul principal al reclamantei și dând câștig de cauză pârâtei, Curtea de Apel Galați a reformat în totalitate hotărârea instanței de fond, soluție care nu corespunde niciunei cai de atac prevăzute de lege.

Însă miza calificării apelului ca fiind apel incident, așa cum este aceasta identificată de către recurentă, pleacă de la o greșită înțelegere a trăsăturii distincte a apelului incident, de a fi secundar, complementar apelului principal, întrucât acest raport de dependență trebuie analizat doar atunci când instanța de control judiciar nu mai examinează în fond calea de atac principală, în celelalte situații apelul incident având o existență de sine stătătoare ori de câte ori instanța se poate pronunța asupra motivelor din apelul principal.

Astfel cum o dovedește chiar conținutul art. 472 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a urmărit să pună la dispoziția intimatului șansa reformării hotărârii atacate doar de partea adversă, pentru care intimatul nu a înțeles să formuleze în termenul legal apel principal, această șansă, cât și argumentele dezvoltate, putând genera interesul apelantului principal de a-și susține în continuare calea de atac sau dimpotrivă, de a se desista de judecata ei - pentru a lăsa fără efecte și apelul incident.

Una dintre ipotezele în care jurisprudența și doctrina admit că există interesul formulării unui apel incident este aceea în care apelul principal ar putea fi paralizat ori efectele admiterii sale diminuate dacă se repun în discuția părților apărări pentru a căror rediscutare în fața instanței de control judiciar este nevoie de un apel, aceste excepții neputând fi reiterate în calea de atac prin intermediul întâmpinării

]

.

Aceasta nu înseamnă, însă, că pârâtul căruia i s-a respins o excepție procesuală nu poate formula apel principal în cazul în care acțiunea reclamantului ar fi respinsă ca neîntemeiată, chiar și în lipsa apelului reclamantului și cu atât mai mult atunci când acesta a fost exercitat, solicitând respingerea acțiunii în baza excepției pe care a invocat-o.

Astfel, deși acțiunea reclamantei din cauza de față a fost respinsă ca nefondată, pârâta justifică un interes în a critica pe calea apelului principal soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, urmărind anihilarea totală a pretențiilor reclamantei, prin evitarea discutării fondului raporturilor contractuale dintre părți, ci doar a imposibilității valorificării dreptului de creanță pretins de reclamanta ca urmare a intervenirii prescripției.

Câtă vreme pârâta a valorificat dreptul de a introduce în termenul legal un apel principal, îndreptat împotriva unei soluții din dispozitivul hotărârii care îi era defavorabilă, nu se poate susține că intimata-pârâtă ar fi avut interes în formularea unui apel incident, pentru că reclamanta a declarat apel împotriva hotărârii pronunțate pe fondul cauzei, dar nu ar justifica interesul pentru exercitarea apelului principal.

Aceasta pentru că pe calea unui apel principal (și, mutatis mutandis și pe calea unui apel incident) pot fi contestate absolut oricare dintre aspectele asupra cărora prima instanță s-a pronunțat dacă legea nu interzice expres aceasta.

Interesul celui care formulează apel nu trebuie văzut exclusiv din perspectiva soluției care s-ar putea pronunța asupra cererii de chemare în judecată, în sensul că, atât timp cât aceasta rămâne respinsă, ar fi fără relevanță dacă soluția este consecința inexistenței dreptului invocat de reclamant sau consecința incidenței prescripției dreptului material la acțiune, ca în cazul de față.

Obiectul apelului îl constituie hotărârea pronunțată de prima instanță, nu obiectul cererilor formulate de părțil la această instanță, iar interesul părților de a declara apel se raportează la conținutul concret al acestei hotărâri, și nu doar la modalitatea de soluționare a cererilor cu care instanța a fost învestită.

Atât timp cât hotărârea primei instanțe nu este rezultatul apărărilor pe care pârâtul le-a ridicat pe cale de excepție, trebuie admis dreptul acestuia de a exercita apel cu privire la soluțiile date acestor excepții, chiar dacă acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, existând în mod evident interesul de a-l exercita, atât timp cât se urmărește pronunțarea unei hotărâri în baza unei excepții care face inutilă analizarea fondului raportului litigios dedus judecății

În consecință, sub aspectele mai sus analizate, hotărârea atacată este legală.

Cu privire la încălcarea art. 280 alin. (1) și (2) C. proc. civ., prin aceea că instanța de apel ar fi înlăturat în mod nejustificat proba cu registrele B. S.A. din analiza efectuată asupra raporturilor juridice dintre părți, Înalta Curte constată că aceasta este subsumată doar formal motivului de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în realitate fiind criticate aprecierile instanței de apel privind valoarea probatorie atribuită acestor registre, chestiune ce excedează controlului de legalitate realizat în recurs.

Rolul judecătorului într-o astfel de situație este consacrat în alin. (3) al art. 280 C. proc. civ., care dispune: "În toate cazurile, instanța este în drept a aprecia dacă se poate atribui conținutului registrelor unui profesionist o altă putere doveditoare, dacă trebuie să se renunțe la această probă în cazul în care registrele părților nu concordă sau dacă trebuie să atribuie o credibilitate mai mare registrelor uneia dintre părți".

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 280 alin. (3) C. proc. civ. atribuie instanței devolutive puterea de apreciere asupra acestei probe, critica recurentei - reclamante neputând fi primită.

Referitor la soluția de respingere a motivului de apel privind refuzul Tribunalului Galați de a dispune repunerea pe rol a cauzei, pentru lămurirea tuturor aspectelor, Înalta Curte apreciază că sunt lipsite de suport susținerile recurentei privind încălcarea art. 400 C. proc. civ. (repunerea pe rol), precum și a art. 22 C. proc. civ. (rolul judecătorului în aflarea adevărului).

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ., părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Or, în cauza dedusă judecății s-a reținut că cererea de repunere pe rol a fost în mod corect respinsă tocmai pentru că instanțele nu se pot substitui părților în propunerea probelor, iar părțile nu au învestit instanțele cu un petit având ca obiect constatarea plății facturilor restante prin intermediul contractului de factoring

Înalta Curte constată însă fondată critica recurentei-reclamante întemeiată tot pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind pronunțarea deciziei atacate cu încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2), coroborat cu art. 430 C. proc. civ. și art. 606 C. proc. civ., în ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 7/16.06.2022, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie si Agricultura Galați în dosarul arbitrai nr. x/2021.

Nu va fi primită apărarea invocată de intimata-pârâtă prin înscrisul intitulat "Concluzii scrise", referitoare la incompatibilitatea invocării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în raport cu motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Autoritatea de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătorești, cunoaște două manifestări procesuale, efectul negativ al lucrului judecat, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., și efectul pozitiv al lucrului judecat, conform art. 431 alin. (2) din același cod.

Efectul negativ al lucrului judecat are ca premisă existența triplei identități de părți, obiect și cauză între două cereri de chemare în judecată consecutive și poate fi valorificat prin invocarea excepției procesuale de procedură, absolute și peremptorii în condițiile art. 432 C. proc. civ., a cărei admitere conduce la imposibilitatea reeditării judecății aceleiași cauze.

Efectul pozitiv al lucrului judecat, înscris în dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., impune cu necesitate identitatea de părți și, în plus, condiția ca în cel de-al doilea litigiul să fie supuse dezbaterii chestiuni litigioase care au fost analizate și dezlegate în litigiul anterior. Așa cum doctrina și jurisprudența au reținut constant, dezlegările jurisdicționale anterioare constituie premise deja demonstrate în cauza ulterioară, ce nu mai pot fi evaluate în mod nemijlocit și, cu atât mai mult, nu pot fi contrazise de instanța care soluționează litigiul din urmă.

Or, în condițiile în care reclamanta s-a prevalat de efectul pozitiv al lucrului judecat atașat sentinței arbitrale nr. 7/16.06.2022, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie si Agricultura Galați în dosarul nr. x/2021, indicând în mod explicit chestiunile pe care le considera incidente la nivelul premiselor de analiză în cauza de față - efectele juridice pe care le produce înscrisul intitulat Confirmarea de sold din data de 31.12.2017, instanța de apel a încălcat prin decizia recurată regula de procedură de la art. 431 alin. (2) C. proc. civ. și dispozițiile art. 606 C. proc. civ., întrucât nu numai că a reapreciat nemijlocit chestiunea deja analizată și tranșată definitiv de instanța arbitrală, ci, mai mult decât atât, a ajuns la o dezlegare opusă asupra acestor chestiuni deja intrate sub autoritate de lucru judecat.

Concret, prin sentința arbitrală nr. 7/16.06.2022în dosarul nr. x/2021, s-a reținut efectul de renunțare la beneficiul termenului de prescripție al Confirmării de sold din data de 31.12.2017, în conținutul acestui înscris fiind incluse și facturile emise de reclamantă în temeiul contractului de furnizare produse și prestări servicii nr. x/28.09.2011, pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății în cauza de față.

Este de principiu că hotărârea arbitrală are efecte substanțiale și procesuale identice cu cele ale unei hotărâri judecătorești, astfel că dispozițiile art. 431 alin. (2) Cod procedură civili, potrivit cărora "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă" sunt pe deplin aplicabile.

Sub acest aspect se reține că efectele hotărârii arbitrale, sunt prevăzute la art. 606 C. proc. civ., care dispune că "Hotărârea arbitrală comunicată părților este definitivă și obligatorie."

Din caracterul definitiv al acesteia decurge și atributul autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârea arbitrală.

Aceasta înseamnă că hotărârea arbitrală nu poate fi supusă controlului jurisdicțional prin intermediul unei căi ordinare de atac, putând fi desființată numai printr-un mijloc procesual specific, respectiv acțiunea în anulare reglementată de art. 608 C. proc. civ., cale de atac extraordinară, specială.

Argumentul instanței de apel, în sensul că atât timp cât nu s-a soluționat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 15/2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați în soluționarea cererii în anulare formulate împotriva hotărârii arbitrale nr. 7/2022, cauza nu este definitivă, este contrar prevederilor art. 606 C. proc. civ. și chiar celor reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 14/2020, în sensul că; "Tot astfel, pe planul efectelor hotărârii arbitrale, a accepta posibilitatea efectuării altor verificări de către instanță decât cele de ordin formal, în procedura reglementată de art. 603 alin. (3) din C. proc. civ., ar constitui o gravă atingere adusă autorității de lucru judecat, care se atașează hotărârii arbitrale ce tranșează un litigiu" (par. 74); "Punându-se în discuție autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive arbitrale, se aduce atingere, de manieră nepermisă, securității și stabilității raporturilor juridice, întrucât așteptările legitime ale părților sunt în sensul definitivării disputei lor judiciare, câtă vreme s-a pronunțat un act jurisdicțional definitiv, nesusceptibil de anulare sau de desființare decât în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de lege. Aceasta, întrucât autoritatea de lucru judecat, ca efect specific al actului jurisdicțional, răspunde nevoii de securitate juridică, interzicând părților readucerea aceluiași litigiu în fața instanței (indiferent că este vorba despre instanța statală sau cea arbitrală), ele fiind datoare să se supună efectelor obligatorii ale hotărârii, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a tranșat deja pe calea judecății."(par. 88).

De altfel, așa cum a arătat și recurenta-reclamantă, în cadrul celor două mecanisme de unificare la care instanța de apel face trimitere nu s-a analizat momentul de la care hotărârea arbitrală dobândește efectul autorității de lucru judecat.

Prin urmare, câtă vreme sentința arbitrală nr. 7/16.06.2022, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie si Agricultura Galați în dosarul arbitral nr. x/2021, nu a fost desființată, instanța de apel nu era îndrituită a realiza o analiză proprie a chestiunii tranșate de instanța arbitrală, fiind legată de considerentele instanței arbitrale și de dezlegarea dată acesteia, hotărârea atacată fiind nelegală din această perspectivă.

În condițiile în care instanța a constatat fondat acest motiv de recurs și, pe cale de consecință, incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că celelalte motive de recurs nu se mai impune a fi examinate, întrucât criticile privind nemotivarea/motivarea contradictorie (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), respectiv pronunțarea hotărârii cu încălcarea normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), inclusiv în ceea ce privește soluționarea apelului reclamantei, sunt formulate în legătură cu statuările instanței de apel în privința efectelor juridice ale înscrisului intitulat Confirmarea de sold din data de 31.12.2017.

Astfel, soluția dată apelurilor deduse judecății s-a întemeiat pe constatarea că, deși "niciuna dintre părți nu a invocat stingerea obligațiilor contractuale prin intermediul contractului de factoring", iar "apelanta pârâtă nu a infirmat niciodată restul rămas neachitat din aceste facturi și nici nu a negat că plata nu a fost efectuată", "apelanta-pârâtă a prezentat argumente pentru care consideră că nu trebuie să achite aceste sume, respectiv faptul că, prin raportare la data scadenței, valorificarea acestor sume pe calea justiției este prescrisă".

Instanța de apel a apreciat că "se poate renunța la prescripția împlinită printr-un act expres de renunțare sau tacit, printr-un act neechivoc din care să rezulte acest fapt", însă aplicând dispozițiile art. 2506 alin. (4) C. civ. și 2508 C. civ. la situația de fapt stabilită în cauză, a concluzionat, în contradicție dezlegarea cu caracter definitiv din hotărârea arbitrală la care s-a făcut mai sus referire, că înscrisul de care reclamanta se prevalează, respectiv Confirmarea de sold din data de 31.12.2017, "nu reprezintă o renunțare la prescripție care să rezulte dintr-o manifestare neechivocă și neîndoielnică".

Pentru toate considerentele expuse, în aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia atacată, urmând a trimite cauza spre o nouă judecată la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 51/A din 15 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2023.