ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 801/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 decembrie 2016, pe rolul Judecătoriei Satu Mare, reclamanții A. și B., prin mandatar C. și D., au chemat în judecată pe pârâții E. S.R.L., prin administrator judiciar F. Cluj-Napoca, G. și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Satu Mare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză: să constate nulitatea absolută a documentației de actualizare informații tehnice recepționată sub nr. x/01.10.2007 cu privire la crearea nr. top. x Păulești, cu teren în suprafață de 7009 m.p., prin alipirea terenului în suprafață de 2338 m.p. de sub nr. top. x Satu Mare cu terenul în suprafață de 5658 m.p. de sub nr. top. x Păulești; să constate nulitatea absolută a încheierii de înscriere a documentației avizate sub nr. x/01.10.2007 cu privire la transcrierea în C.F. nr. x nedefinitivă Păulești a nr. top. x Păulești, cu teren în suprafață de 7009 m.p. rezultat din alipirea terenului în suprafață de 2.338 m.p. de sub nr. top. x Satu Mare cu terenul în suprafață de 5.658 mp de sub nr. top. x Păulești; să dispună rectificarea înscrierii de sub B7 din C.F. nr. x Satu Mare, în sensul radierii acestei înscrieri, sistarea C.F. nr. x (adică vechiul C.F. nr. x nedefinitivă Păulești); obligarea pârâtei la respectarea dreptului de proprietate a reclamanților asupra terenului în suprafață de 5.658 mp înscris în C.F. nr. x, nr. top. x Păulești, și la predarea posesiei și folosinței acestuia prin aducerea lui la categoria de folosință anterioară.

La dosarul Judecătoriei Satu Mare, a fost indicată valoarea terenului în litigiu ca fiind 5092,2 RON, calculată conform grilei notarilor.

Potrivit raportului de evaluare de la fila x volumul 1 dosar Judecătoria Satu Mare, valoarea de piață a proprietății imobiliare constând în stație de carburanți cu sală de nunți, motel și teren este de 3.062.840 RON.

Prin sentința civilă nr. 4215 din 15 decembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, valoarea obiectului litigiului depășind suma de 200.000 RON.

La 22 februarie 2019, reclamanții au depus note de ședință prin care au declarat că renunță la capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului și obligarea părților pârâte la predarea posesiei și a folosinței respectivului imobil prin aducerea lui la categoria de folosință anterioară, renunțare la judecată despre care instanța a luat act la termenul de judecată din 28 iunie 2019 .

Prin sentința civilă nr. 172/D din 14 septembrie 2020, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamanților, invocată de către pârâta F. (fosta Casa de Insolvență Transilvania SPRL) Cluj-Napoca, în ceea ce privește capetele de cerere în privința cărora a fost menținută învestirea instanței în urma renunțării parțiale la judecată, și în consecință, a respins, ca fiind prescrisă extinctiv, acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B., și continuată, în ceea ce-1 privește pe reclamantul A. (decedat în cursul judecății), de către succesoarele în drepturi H. și B., având ca obiect constatarea nulității absolute a documentației de actualizare informații tehnice recepționate sub nr. x/01.10.2007 cu privire la crearea nr. top x Păulești, constatarea nulității absolute a încheierii de înscriere a documentației anterior menționate, rectificarea înscrierii de sub B7 din CF x Satu Mare, în sensul radierii acestei înscrieri, precum și sistarea colii de carte funciară CF nr. x Păulești (corespunzătoare vechii coli de carte funciară CF. nr. x N Păulești).

Prin încheierea din 24 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Satu Mare a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta și dispozitivul sentinței civile nr. 172/D din 14 septembrie 2020, în sensul că hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Prin decizia civilă nr. 505/A din 14 aprilie 2021, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți împotriva sentinței civile nr. 172/D din 14 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o în tot și, în consecință, a respins excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamanților, invocată de către pârâta F., în ceea ce privește capetele de cerere accesorii privind rectificarea de carte funciară, a respins, ca prematură, acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B., ambii prin mandatari C. și D. și continuată, în ceea ce-1 privește pe reclamantul A. (decedat în cursul judecății), de către succesoarele în drepturi H. și B., în contradictoriu cu pârâții F., în calitate de lichidator judiciar al S.C. E. S.R.L. - în faliment și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Satu Mare.

Împotriva deciziei civile 505/A din 14 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, reclamanții B. și H. au declarat recurs.

Prin decizia nr. 1179 din 26 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanți, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Prin decizia civilă nr. 274A din 28 februarie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamante împotriva sentinței civile nr. 172/D din 14 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, pe care a anulat-o în totalitate și, rejudecând, a respins cererea de chemare în judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 274A din 28 februarie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă au declarat recurs declarat de reclamanții B. și H..

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanții B. și H. au formulat, în esență, următoarele critici:

Subsumat motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre ce cuprinde considerente inexacte, străine de realitatea juridică a dreptului pretins, cu încălcarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În opinia instanței, anularea documentației cadastrale de alipire a nr. top. x și y cu suprafața de 7996 mp, prin crearea nr. top. nou x, cu suprafața de 7009 mp, și prin suprapunerea lui cu nr. top. x, proprietatea numitei I., respectiv prin identificarea acestui nr. top. pe alte coordonate geografice și spațiale, precum și cu o suprafață semnificativ diminuată, contrar dreptului de proprietate dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x înscris în CF x Satu Mare, nu ar avea niciun folos practic pentru reclamanți, deoarece revenirea la situația anterioară înscrierii de sub B7 din CF x, cu consecința sistării CF x, rezultat din conversia CF x Păulești nu ar înlătura suprapunerea scriptică.

Contrar acestor susțineri, recurenții apreciază că, urmare a constatării nulității absolute a documentației tehnice recepționate de OCPI sub nr. x, respectiv a încheierii de carte funciară nr. x/01.10.2007, dreptul de proprietate conferit prin înscrierile în CF nr. x, care corespunde terenului în suprafață de 2338 mp de sub nr. top. x, transcris în CF nr. x Satu Mare, avându-i ca foști proprietari pe J., K. și L., respectiv terenului în suprafață de 5658 mp de sub nr. top. x, transcris în CF nr. x Satu Mare, avându-i ca foști proprietari pe M. și N., nu ar avea nicio legătură cu dreptul de proprietate deținut de I., moștenit de O., vândut reclamanților.

Inexactitatea considerentelor vine din modul în care instanța de apel a apreciat lipsa de eficacitate a nulității documentației cadastrale pretinse din perspectiva sentinței civile nr. 2923/1996 și a raportului de expertiză întocmit de expertul P. în dosarul x/1996 al Judecătoriei Satu Mare, care ar fi identificat nr. top. x cu nr. cadastral x, număr cadastral înscris în CF x Păulești, cu aceeași suprafață de 5658 mp.

Or, sentința civilă nr. 2923/1996 nu putea fi invocată de către instanță, întrucât aceasta nu era opozabilă în raport cu I. și nici cu reclamantele.

De asemenea, s-ar fi putut aprecia că exista o suprapunere scriptică, după anularea documentației cadastrale nr. x, numai dacă, în baza sentinței civile 2923/1996 s-ar fi realizat prima înscriere a titlului de proprietate nr. x/1993 cu privire la nr. top. x în cartea funciară, indicându-1 ca și proprietar la Q..

Identificarea topografică din dosar nr. x/1996 nu a produs consecințe juridice față de I. și nici față de dreptul ei de proprietate, așa cum a fost reconstituit prin TP nr. 100040/1993, ceea ce i-a și permis ca în anul 1997 să solicite și să obțină înscrierea dreptului ei de proprietate în CF nr. x, care, prin conversie, în format electronic, a devenit CF x.

Prin considerentele dezvoltate, instanța de apel a încălcat și efectul pozitiv al lucrului judecat, tocmai din perspectiva statuărilor juridice făcute prin sentința civilă nr. 2923/1996, întrucât această sentință nu confirmă amplasamentul topografic al nr. top. x peste nr. top. x, ci doar că ar exista identitate între cele două numere topografice, ceea ce face ca, dispunând anularea documentației cadastrale x, intimata să redevină proprietara terenului pe care 1-a cumpărat, conform amplasamentului acestuia, confirmat prin expertiza tehnică judiciară.

Subsumat motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității, a dreptului la un proces echitabil și principiul rolului activ al judecătorului, întrucât a mascat o excepție de fond de natură dirimantă, cea interesului judiciar, sub aparenta verificare a folosului practic.

Au considerat că instanța a încălcat și dispozițiile art. 501 C. proc. civ., întrucât prin decizia nr. 1179/2022 a ÎCCJ s-a dispus ca, în rejudecare, instanța să aibă în vedere că nu mai există o acțiune în revendicare, ci doar una în nulitate și o acțiune accesorie în rectificare de carte funciară.

Demersul juridic inițiat vizează anularea actelor juridice (documentația cadastrală) prin care înscrierile de carte funciară, din cărți funciare care nu au nicio legătură cu cartea funciară în care este înscris dreptul recurenților de proprietate, au ajuns să poziționeze scriptic imobilul din CF nr. x, devenit prin conversie x, peste imobilul din CF nr. x, devenit prin conversie x.

Subsumat motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au apreciat că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, principiul priorității înscrierii operând în favoarea recurenților.

Astfel, încheierea de carte funciară nr. x/29.04.1996, dată în baza sentinței civile nr. 2923/1996, nu putea dispune cu privire la mai multe drepturi decât cele conferite prin hotărâre judecătorească.

Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, apreciind că principiul forței probante a înscrierilor de carte funciară operează în favoarea intimatei, deși, având în vedere dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1991, instanța de recurs va constata pertinența motivului de casare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Intimații E. S.R.L. și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Satu Mare, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Satu Mare nu au formulat întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 18 ianuarie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanții H. și B. împotriva deciziei civile nr. 274A din 28 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentele reclamante B. și H., este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost admis apelul formulat de apelantele reclamante B. și H., în contradictoriu cu intimații pârâți E. S.R.L. prin lichidator judiciar F. Cluj-Napoca și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Satu Mare, fiind anulată sentința primei instanțe prin care fusese admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar în rejudecare, fiind respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În esență, instanța de apel a reținut că cererea dedusă judecății vizează, în principal, constatarea nulității absolute a documentației cadastrale întocmite în dosarul de carte funciară nr. x/01.10.2007, ce a stat la baza înscrierii B7 în cartea funciară nr. x Satu Mare, și, în subsidiar, rectificarea cărții funciare, astfel încât acțiunea nu poate fi prescrisă deoarece cererea privind nulitatea absolută este imprescriptibilă extinctiv. Cu privire la fondul cererii, s-a reținut că, în condițiile renunțării reclamanților la acțiunea în revendicare, prezentul demers procesual este lipsit de folos practic, suprapunerea scriptică reclamată continuând să existe, deoarece anularea documentației cadastrale și rectificarea cărții funciare prin radierea înscrierii realizate la B7 ar determina revenirea la situația anterioară, respectiv înscrierea de la B6 conform căreia dreptul de proprietate asupra terenurilor aparține pârâtei E. S.R.L. De asemenea, raportat la îndrumările instanței de control judiciar cuprinse în decizia de casare, pronunțată în primul ciclu procesual, instanța de apel a procedat la cercetarea motivelor de nulitate invocate referitoare la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate al reclamantelor, constatându-se că autoarea apelantelor reclamante, I., a vândut dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.658 mp, identificat cu număr topografic x, către Q. (autorul pârâtei E. S.R.L.), în baza contractului nr. x/14.02.1995, astfel încât succesorul acesteia, O., nu putea transmite apelantelor reclamante dreptul de proprietate asupra aceluiași teren, care fusese deja vândut.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentele reclamante B. și H., care au înțeles să critice exclusiv soluția pronunțată asupra fondului cauzei, urmărind să obțină admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința constatării nulității absolute a documentației cadastrale întocmite în dosarul nr. x/01.10.2007, a încheierii de înscriere a acesteia în cartea funciară și a rectificării înscrierii B7 din cartea funciară nr. x Satu Mare în sensul radierii acesteia.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 477 alin. (1) C. proc. civ., observând criticile formulate prin cererea de recurs, instanța de control judiciar este învestită exclusiv cu verificarea legalității soluției pronunțate asupra fondului cauzei, în timp ce soluția de respingere a excepției prescripției extinctive a intrat în puterea lucrului judecat, ca urmare a faptului că niciuna dintre părți nu a înțeles să exercite recurs în această privință.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurentele reclamante, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Primul motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în condițiile în care instanța de apel a reținut eronat lipsa unui folos practic prin parcurgerea demersului procesual de față. Subsumat acestui motiv de casare, recurentele reclamante au invocat stabilirea eronată a situației de fapt, atât timp cât nu este vorba despre o simplă conversie în format electronic a unei cărți funciare pe format de hârtie, iar sancțiunea nulității ar presupune revenirea la situația anterioară, ceea ce ar determina implicit inexistența cărții funciare 1400 N Păulești, respectiv a cărții funciare electronice x Păulești, și astfel ar stabili situația de carte funciară corectă prin înscrierea din cartea funciară x a dreptului de proprietate dobândit de intimata pârâtă E. S.R.L., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2005, deschizând astfel reclamantelor posibilitatea revendicării dreptului lor de proprietate asupra imobilului în discuție.

Din cercetarea acestor critici se observă că recurentele reclamante nu au indicat nicio dispoziție de drept procesual care să fi fost încălcată de instanța de apel și care să atragă sancțiunea nulității hotărârii, astfel încât nu este posibilă încadrarea în motivul de casare invocat. Dimpotrivă, se observă că, în realitate, critica susținută se referă la modul în care instanța de apel a analizat probatoriul și a stabilit situația de fapt, ceea ce reprezintă o critică de netemeinicie, cu privire la care instanța de recurs nu se poate pronunța în cadrul controlului de legalitate prevăzut de art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În plus, sunt lipsite de orice fundament susținerile recurentelor în sensul că acțiunea în revendicarea imobilului în discuție, înscris în cartea funciară în favoarea intimatei pârâte E. S.R.L., ar fi condiționată de constatarea, în prealabil, a nulității absolute a documentației cadastrale la care se referă cererea dedusă judecății. Nu există niciun temei legal care să justifice o astfel de apărare, astfel încât calea acțiunii în revendicare este deschisă oricărei persoane care se pretinde proprietarul unui bun, cu privire la care îi lipsește posesia. Art. 563 C. civ. dispune cu claritate în sensul că proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. Împrejurarea că același imobil se află înscris în două cărți funciare, în favoarea unor titulari diferiți, care sunt în măsură să prezinte titluri de proprietate provenind de la un autor comun sau de la autori diferiți, nu împiedică pe titularul dreptului de proprietate care se pretinde adevărat proprietar să inițieze acțiunea în revendicare pentru a obține posesia asupra respectivului bun, în măsura în care reușește să probeze că titlul său este preferabil.

Prin urmare, nu este fondată apărarea recurentelor reclamante în sensul că admiterea acțiunii în constatarea nulității absolute a documentației cadastrale le deschide acestora calea acțiunii în revendicare și că respingerea acesteia face imposibilă revendicarea bunului imobil al cărui proprietar se pretind.

Recurentele pârâte au mai invocat o pretinsă încălcare a efectului pozitiv al lucrului judecat al sentinței civile nr. 2923/1996 pronunțate în dosarul nr. x/1996 al Judecătoriei Satu Mare, însă din dezvoltarea criticilor se observă că nemulțumirea părților se referă la interpretarea probatoriului și stabilirea situației de fapt, nepunându-se problema nesocotirii unei chestiuni litigioase tranșate în litigiul anterior de care să depindă soluționarea prezentei cereri de chemare în judecată. Altfel spus, prin cererea de recurs nu s-a explicat în ce mod dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. ar fi fost încălcate sau greșit aplicate de către instanța de apel.

S-a mai susținut încălcarea principiului contradictorialității, a dreptului la un proces echitabil și a rolului activ al judecătorului prin aceea că instanța de apel nu a invocat excepția lipsei interesului în susținerea acțiunii în constatarea nulității absolute a documentației cadastrale, dar a reținut în considerentele deciziei lipsa folosului practic urmărit prin prezentul demers procesual. Înalta Curte constată că nu se poate reține încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, invocate de către recurentele reclamante, atât timp cât, în ședința publică din data de 17.01.2023, instanța de apel a pus în discuție chestiunea legată de folosul practic sau beneficiul efectiv al reclamanților în cazul în care s-ar anula documentația cadastrală și încheierea de carte funciară corespunzătoare, astfel cum rezultă din consemnările efectuate la paragraful 5 în fila x a încheierii de amânare a pronunțării de la data menționată. Așadar, considerentele reținute în sprijinul soluției pronunțate au făcut obiectul dezbaterii contradictorii a părților, astfel încât nu se poate reține o nesocotire a dreptului părților la un proces echitabil ori o încălcare a rolului activ al judecătorului prin nepunerea în discuție a unor împrejurări apreciate relevante în soluționarea cauzei.

În privința excepției procesuale a lipsei de interes, trebuie observat că instanța de apel nu avea obligația de a invoca o atare excepție, atât timp cât a soluționat fondul cererii de chemare în judecată, în raport de îndrumările date de instanța de control judiciar prin decizia de casare, pronunțată în primul ciclu procesual. Așadar, atât timp cât respingerea acțiunii în nulitate nu a avut la bază lipsa interesului în promovarea acțiunii și s-a făcut cercetarea pe fond a motivelor de nulitate invocate, nu se poate reține vreo încălcare prin neinvocarea din oficiu de către instanța de apel a excepției lipsei interesului în susținerea cererii de chemare în judecată.

Art. 245 C. proc. civ. definește excepția procesuală ca fiind mijlocul prin care, printre altele, instanța poate invoca anumite neregularități procedurale sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune, fără să pună în discuție fondul dreptului, iar art. 248 alin. (1) C. proc. civ. prevede cu claritate că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Or, în speța de față, soluția pronunțată de instanța de apel nu a fost în sensul admiterii vreunei excepții de procedură sau de fond, ci a fost o soluție pronunțată asupra fondului cererii de chemare în judecată, răspunzându-se, pe fond, motivelor de nulitate invocate de către reclamante. În aceste condiții, instanța de apel nu avea obligația de a invoca din oficiu și de a supune dezbaterii contradictorii a părților excepția lipsei de interes, cum în mod nejustificat s-a susținut prin cererea de recurs.

O altă critică adusă deciziei recurate se referă la încălcarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., prin circumscrierea excepției lipsei interesului acțiunii în revendicare, peste limitele trasate prin decizia nr. 1179/26.05.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, instanța de apel refuzând, practic, să se pronunțe cu privire la acțiunea în nulitate, cu toate că instanța de casare a cerut expres ca, în rejudecare, să se țină cont de faptul că nu mai există o acțiune în revendicare, ci doar în nulitate și în rectificarea cărții funciare. Contrar acestor susțineri, instanța de apel, în al doilea ciclu procesual, a ținut seama pe deplin de îndrumările cuprinse în decizia de casare menționată, arătând explicit că reclamantele au renunțat la susținerea acțiunii în revendicare și că limitele învestirii instanței sub aspectul obiectului sunt reprezentate de acțiunea în constatarea nulității absolute a documentației cadastrale și a încheierii de carte funciară corespunzătoare, precum și, în subsidiar, de acțiunea în rectificarea cărții funciare prin radierea înscrierii efectuate în baza documentației lovite de nulitate. Așadar, instanța de apel nu a ignorat, ci, dimpotrivă, s-a conformat deciziei de casare, reținând că nu este învestită cu o acțiune în revendicare. În plus, chestiunea interesului a fost avută în vedere în legătură cu acțiunea în constatarea nulității absolute a documentației cadastrale, tocmai în considerarea faptului că părțile interesate nu au înțeles să susțină formularea unei acțiuni în revendicare. Prin urmare, nu se poate reține vreo încălcare a prevederilor art. 501 C. proc. civ., fiind pe deplin avute în vedere considerentele deciziei de casare, pronunțate de instanța de recurs în primul ciclu procesual.

Într-adevăr, instanța de apel nu a fost învestită cu stabilirea dreptului de proprietate asupra bunului imobil, însă analiza drepturilor reale invocate de către părți a fost făcută în contextul cercetării pe fond a motivelor de nulitate invocate în sprijinul acțiunii în nulitatea absolută a documentației cadastrale. O atare analiză a fost efectuată tocmai în respectarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., conform îndrumărilor cuprinse în decizia nr. 1179/26.05.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Susținerile legate de greșita reținere a prezumției judiciare în baza căreia instanța de apel a considerat probat dreptul de proprietate al intimatei, în temeiul contractului nr. x/14.02.1995, reprezintă critici de netemeinicie a deciziei, iar nu de nelegalitate, astfel încât nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că dispozițiile de drept procesual indicate de către recurentele reclamante nu au fost nesocotite, neputându-se reține încălcarea acestora, astfel încât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Astfel, din parcurgerea deciziei recurate se observă că aceasta respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au justificat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, oferindu-se răspuns tuturor apărărilor invocate de părți. În aceste condiții, părțile au posibilitatea de a înțelege argumentele care au determinat pronunțarea acestei soluții, iar controlul judiciar este posibil pe baza considerentelor expuse de instanța de apel.

Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte observă că decizia atacată nu este motivată sumar sau necorespunzător, ci dimpotrivă, este prezentat în mod coerent raționamentul juridic care a condus la pronunțarea soluției în apel, astfel că hotărârea recurată conține motivarea conformă în fapt și în drept.

Împrejurarea că recurentele reclamante nu sunt de acord cu soluția la care a ajuns instanța de apel nu se traduce într-o motivare necorespunzătoare a deciziei, la fel cum neînsușirea apărărilor expuse de către parte nu reprezintă o nemotivare a hotărârii. Ceea ce este esențial este faptul că instanța de apel a prezentat în clar și coerent argumentele pentru care a pronunțat soluția de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar.

În concret, recurentele reclamante au invocat caracterul inexact al motivării și expunerea unor argumente străine de realitatea juridică existentă, ceea ce s-ar traduce, în opinia părților, într-o motivare necorespunzătoare, contrară exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Din examinarea criticilor expuse în susținerea acestui motiv de casare, se observă că, în realitate, se tinde la o reapreciere a probatoriului și la schimbarea situației de fapt față de crea reținută de instanța de apel. Or, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea și reaprecierea probelor administrate în fața instanței de fond și a instanței de apel. Așa fiind, statuările instanței de apel cu privire la aprecierea probatoriului și conturarea situației de fapt exced controlului instanței de recurs, deoarece se referă la aspecte privind temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea acesteia.

Instanța de apel a cercetat probatoriul administrat și a stabilit care sunt titlurile de proprietate în baza cărora s-au efectuat înscrierile dreptului de proprietate asupra imobilului în discuție, reținând existența unei suprapuneri scriptice în cărțile funciare, ce nu ar putea fi înlăturată în calea procesuală aleasă de reclamante, în lipsa promovării unei acțiuni în revendicare imobiliară.

Susținerile în sensul că autorul pârâtei nu este Q. și, implicit, nici I. și că, astfel, succesorul acesteia din urmă, O., a putut înstrăina în mod legal către reclamante dreptul de proprietate asupra imobilului reprezintă critici de netemeinicie a hotărârii, nesusceptibile de cenzură în cadrul controlului de legalitate pe care îl poate efectua instanța de recurs.

Așadar, nemulțumirile recurentelor reclamante vizează nu o motivare insuficientă, contrară sau străină de cauza dedusă judecății, ci se referă, în realitate, la modul în care a fost stabilită situația de fapt, pe baza probatoriului administrat, ceea ce nu susține temeinicia motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că în cuprinsul deciziei atacate există considerente suficiente și clare, necontradictorii, care să fundamenteze soluția de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, să răspundă apărărilor ambelor părți, să permită acestora și instanței de recurs să înțeleagă argumentele care au stat la baza soluției dispuse, în acord cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel încât acest motiv de recurs este nefondat.

Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În esență, recurentele reclamante au invocat greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 25 alin. (1) și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în condițiile în care principiul priorității înscrierilor în cartea funciară și principiul forței probante a acestora operează în favoarea reclamantelor, iar nu în favoarea pârâtei, cum eronat a reținut instanța de apel. Contrar acestor susțineri, se constată că dispozițiile legale menționate au fost corect aplicate în cuprinsul deciziei recurate, atât timp cât principiile invocate funcționează în favoarea celui care și-a înscris primul dreptul în cartea funciară. Or, instanța de apel a reținut că titlul de proprietate de care se prevalează pârâta a fost înscris în cartea funciară la data de 29.04.1996, în timp ce titlul de proprietate al autoarei reclamantelor a fost înscris ulterior, la data de 01.07.1997. Raportat la situația de fapt astfel reținută, instanța de apel a determinat în mod corect cronologia înscrierilor în cartea funciară și a făcut aplicarea principiului priorității în favoarea părții care și-a înscris prima dreptul de proprietate asupra imobilului. Tot astfel, a avut în vedere în mod corespunzător principiul forței probate a înscrierilor în cartea funciară, raportat la probatoriul administrat.

Toate aceste argumente sunt suficiente pentru a reține caracterul nefondat al motivului de casare invocat de către recurentele reclamante, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele B. și H. împotriva deciziei civile nr. 274A din 28 februarie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și H. împotriva deciziei civile nr. 274A din 28 februarie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2024.