ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 626/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 30 septembrie 2021 reclamanta A. prin B. reprezentant legal al minorei, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E., solicită a se constata caracterul simulat al contractului de donație autentificat cu încheierea de autentificare nr. x/17.11.2011, întocmit de Notar Public F. din cadrul G., contact având ca obiect nuda proprietate a bunului imobil din Arad, str. x, jud. Arad, înscris în CF nr. x (provenit din conversia CF x Mureșel), nr. Top. x (casă P și E și teren în suprafață de 578 m.p.), contract încheiat între B., respectiv pârâta de ordin II și pârâții de ordin III, simulație realizată prin interpunerea de persoane a pârâților de ordin III în locul fiicei acestora minore, A., constatarea nulității absolute a actelor subsecvente și anume Contractul de donație autentificat sub nr. x/08.01.2014; îndrumarea OCPI să efectueze cuvenitele mențiuni de carte funciară; și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 111/19 mai 2022 pronunțată în dosar nr. x/2021, Tribunalul Arad a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E., a constatat caracterul simulat al contractului de donație autentificat cu încheierea de autentificare nr. x/17.11.2011 întocmit de Notar Public F. din cadrul G., simulație realizată prin interpunere de persoane, beneficiarul real al donației fiind reclamanta A.. Prima instanță a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. x/08.01.2014 întocmit de Notar Public F. din cadrul G., dispunând către O.C.P.I. efectuarea cuvenitelor mențiuni și obligând pârâții, în solidar, la plata către Stat a sumei de 12.394,54 RON cu titlu de ajutor public judiciar și onorariu curator special avansat de Stat. De asemenea, s-a luat act că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 245 din 29 septembrie 2022 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de apelanții-pârâți C., D. și E. împotriva sentinței civile nr. 116/23.02.2022 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2021 în contradictoriu cu intimații A. prin curator special H., și B..

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 245 din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă au declarat recurs recurenții-pârâți C., E. și D., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. După prezentarea situației de fapt și soluțiile instanțelor de fond, recurenții-pârâți au susținut că instanța de apel, reținând calitatea de reprezentant a curatorului procesual în persoana avocatului prezent, a soluționat apelul cu încălcarea regulilor de procedură conferite de art. 58 C. proc. civ. în sensul protejării intereselor I. de către un curator special motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Numirea avocatului în calitate de curator special a fost făcută în primă instanța de Tribunalul Arad prin încheierea din 23 februarie 2022 în temeiul art. 58 (noul C. proc. civ.). Întrucât pe raza Curții de Apel Timișoara funcționează Baroul Timiș, iar instanța poate numi un curator special doar din rândul avocaților înscriși în Baroul din localitatea în care funcționează nu și din alte barouri, în faza de apel se impunea numirea unui curator special din rândul avocaților ce activează la nivelul Baroului Timiș. Întrucât dreptul de a reprezenta un minor în fața instanței se naște dintr-o dispoziție legală, din actul jurisdicțional al judecătorului și nu dintr-un contract încheiat între client și avocat, doar instanța de judecată poate decide înlocuirea curatorului special tot prin încheiere de ședință. În materia curatelei speciale prevăzută de art. 58 C. proc. civ. nu operează instituția substituirii, curatorul special, fiind el însuși avocat, și lipsind și acordul clientului pentru substituire, întrucât Atenodora este lipsită de capacitate de exercițiu, reprezentarea minorei A. în faza de apel (de altfel și în prima instanță) nu a fost validă. Conform art. 6 alin. (7) din Legea nr. 51/1995 coroborat și cu art. 202 3 alin. (1) C. civ. contractul de asistență juridică are și conținutul unui contract de mandat, astfel că avocatul care în final activează ca un mandatar este ținut să îndeplinească personal mandatul, cu excepția cazului în care mandantul l-a autorizat în mod expres să îți substituie o altă persoană în executarea în tot sau în parte a mandatului. Acest text din C. civ. este pe deplin aplicabil și în legislația specifică profesiei de avocat, dispozițiile din Statut impunând acest accept expres al clientului pentru o eventuală substituire. Referitor la activitatea avocatului în materie de curatelă specială, această activitate nu este enumerată la art. 3 din Legea nr. 51/1995, temeiul de drept fiind, în acest caz, dispozițiile legale din C. proc. civ., respectiv art. 58, astfel că curatorul special nu putea fi substituit de un alt avocat. La termenul de judecată din 15 septembrie 2022, în sala de judecată, se prezintă în reprezentarea curatorului H., stabilit de Tribunalul Arad și nu de Curtea de Apel Timișoara, avocatul J., cel care în litigiile anterioare a reprezentat interesele intimatului B.. Prezentarea avocatului J. în locul curatorului nu acoperă viciile unei lipse de reprezentare validă pentru persoana lipsită de capacitatea de exercițiu. O altă critică este aceea că decizia recurată este nelegală, având în vedere faptul că a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept referitoare la puterea de lucru judecat conferită de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Pentru a opera puterea de lucru judecat se impune ca elementul dedus judecății să fi fost tranșat în cadrul unui alt litigiu cu care să fi fost învestită instanța de judecată. Dacă instanța de judecată nu a fost învestită cu tranșarea unei chestiuni litigioase în condițiile art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) C. proc. civ., acea chestiune litigioasă nu face obiectul procesului, astfel că nu poate căpăta putere de lucru judecat într-un al doilea litigiu. Acordul simulatoriu la care face referire instanța de apel respectiv intenția părților de a desemna ca beneficiar al donației pe minora A., nu a fost stabilit în cadrul unei acțiuni în care instanța să fie învestită cu judecarea unei asemenea cauze. În considerentele deciziei atacate s-a stabilit, într-adevăr, că simulația a avut ca scop protejarea intereselor minorei, însă instanța nu a fost învestită cu analizarea condițiilor unei simulații în favoarea minorei, sens în care sunt invocate dispozițiile art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) C. proc. civ. chiar de instanța de apel care a pronunțat decizia civilă nr. 52/2015. Prin urmare, în mod cu totul eronat Curtea de Apel Timișoara a respins critica recurenților-pârâți cu privire la greșita reținere a puterii de lucru judecat din considerentele deciziei nr. 52/25 martie 2015. Atâta vreme cât instanța civilă este ținută de cadrul procesual stabilit de parți, iar în acțiunea în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 52/2015 părțile nu au invocat existenta unui acord simulatoriu în favoarea minorei nu se poate reține că în acel litigiu instanța ar fi tranșat cu respectarea tuturor garanțiilor în apărare chestiunea litigioasă, astfel că problema dedusă judecații să dobândească puterea de lucru judecat într-un alt litigiu. Nu poate dobândi puterea de lucru judecat un argument străin de obiectul acțiunii. Chiar și instanța de apel a reținut în decizia civilă nr. 52/2015 că nu a fost dedus judecații existența acordului simulatoriu în favoarea minorei. Prin urmare reținerea incidenței art. 431 alin. (2) C. proc. civ. a puterii de lucru judecat este nelegală. Mai susțin recurenții-pârâți că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 1289-1294 C. civ. Prin simulație se înțelege operațiunea juridică în cadrul căreia printr-un act juridic public, aparent, denumit simulat se creează o altă situație juridică decât cea stabilită printr-un act juridic ascuns secret dar adevărat denumit și contra înscris. Prin urmare voința reală a părților este reflectată în actul secret și nu în cel public. Instanța de apel a admis acțiunea civilă constatând simulația prin interpunere de persoane. Existența acestei forme de simulație presupune îndeplinirea unor condiții specifice: existența actului secret (actul real sau contra înscrisul); existența actului public aparent; contemporaneitatea actului secret cu actul public; existența acordului simulatoriu respectiv intenția părților de a desemna ca beneficiar o altă persoană decât cea din contractul public. În speță, actul public îl constituie contractul de donație autentificat de BNP F. sub nr. x/17.11.2011 și procura notarială autentificată de BNP F. sub nr. x/14.11.2011 prin care C. l-a împuternicit pe B. să încheie în favoarea pârâților D. și E. actul de donație având ca obiect imobilul în litigiu cu păstrarea unui uzufruct viager în favoarea donatarilor și instituirea condiției prevăzute de art. 1016 C. civ. privind întoarcerea convențională. Actul secret nu exista și nici nu se putea întocmi în favoarea minorei având în vedere faptul ca aceasta nu avea capacitate de exercițiu și nu putea accepta donația cu sarcina constând în păstrarea unui drept de uzufruct viager în beneficiul donatorilor. Acordul simulatoriu, respectiv intenția pârâților de a desemna ca beneficiar al donației pe minora A., nu a existat având în vedere faptul că niciunul dintre martorii audiați nu a susținut că fosta K. și L. ar fi stabilit de comun acord ca donația să fie acceptată în numele I.. Instanța a confundat simulația în favoarea minorei cu scopul donației, acela de a proteja minora. Dovada existenței unei donații nu se poate face cu martori, chiar dacă ar exista un început de dovadă scrisă, prin urmare prin martori nu poți face dovada că donația ar fi fost încheiată în favoarea minorei și nu a persoanelor care figurează în actul autentic, respectiv a L.. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a dispozițiilor referitoare la interesul superior al minorului prevăzute de art. 263 C. civ. și art. 641 C. civ. Rezumarea interesului superior al copilului la înscrierea unor drepturi de nuda proprietate asupra unor bunuri reprezintă o interpretare total eronată a unui principiu definitoriu în protecția minorului. Reținând faptul că încheierea contractului de donație autentificat sub nr. x/17.11.2011 a fost făcută cu instituirea unui drept de uzufruct viager în favoarea lui B. și C. actul juridic gratuit a căpătat valențele unui real act de dispoziție ce impunea acordul instanței de tutelă. Instanța de apel a considerat în mod greșit că actul de donație încheiat cu instituirea unui drept de uzufruct viager în favoarea donatorilor nu are valența unui real act de dispoziție care necesită aprobarea instanței de tutelă conform art. 144 alin. (3) C. civ. Acceptarea donației, mai ales dacă instituie și un drept de uzufruct viager, este un act de dispoziție, întrucât indiferent în ce formă este încheiat atrage fie obligații materiale (donație cu sarcină), fie obligații morale (îndatorire de recunoștință față de donator); în cazul de fata instanța de fond a validat o donație cu sarcini în favoarea unui minor.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A., în temeiul art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 1 C. proc. civ., a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenții-pârâți, solicitând, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare Recurenții -pârâți au depus răspuns la întâmpinare solicitând, în esență, respingerea apărărilor expuse în întâmpinare și admiterea recursului așa cum a fost formulat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Primul motiv de recurs invocat, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privește două chestiuni procedurale legate de reprezentarea reclamantei minore. Primo, se invocă nelegalitatea desemnării curatorului H. la instanța de apel, având în vedere că, de vreme ce pricina se judeca la Curtea de Apel Timișoara, era necesară desemnarea unui avocat din Baroul Timiș. Înalta Curte constată că art. 58 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "Numirea acestor curatori se va face de instanța care judecă procesul, dintre avocații anume desemnați în acest scop de barou pentru fiecare instanță judecătorească. Curatorul special are toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal." Potrivit art. 91 1 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, "Fiecare barou organizează un Registru al avocaților care pot fi desemnați de instanțele judecătorești, în condițiile legii, în calitate de curatori speciali, în care sunt înregistrați toți avocații care au consimțit să îndeplinească activitatea de curator special. U.N.B.R. centralizează registrele barourilor și ține evidența Registrului național al avocaților care pot fi desemnați de instanțele judecătorești, în condițiile legii, în calitate de curatori speciali. Dispozițiile art. 161 și 162 se aplică în mod corespunzător." Din interpretarea prevederilor art. 174-179 C. proc. civ. rezultă că legiuitorul a stabilit că din perspectiva interesului ocrotit de norma încălcată, nulitățile pot fi absolute sau relative, iar din perspectiva modului cum operează, nulitățile sunt condiționate sau necondiționate de existența unei vătămări. Suplimentar, pentru nulitatea expresă legiuitorul a prezumat relativ existența vătămării. Astfel cum atât jurisprudența, cât și doctrina au subliniat, în funcție de cele două criterii de clasificare, pot fi identificate nulități absolute condiționate, nulități absolute necondiționate, respectiv nulități relative condiționate și nulități relative necondiționate. Rezultă din aceasta că, pentru a verifica incidența cazului de recurs invocat de recurenții pârâți, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("Când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), este necesar a verifica dacă în speță operează nulitatea invocată, rezultată din susținerea privitoare la nelegalitatea numirii unui curator special la instanța de apel (din Timișoara) dintre avocații ce activează în cadrul Baroului Arad. În aprecierea instanței de recurs, norma pretins încălcată - art. 58 alin. (3) C. proc. civ. - ocrotește un interes privat, și anume al persoanei vizate de necesitatea instituirii curatelei, având astfel natura unei nulități relative, iar din prevederile art. 176 pct. 1 C. proc. civ. rezultă că ea operează independent de existența unei vătămări. Suntem, așadar, în prezența unei nulități relative necondiționate. Potrivit art. 178 alin. (3) C. proc. civ., "Nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă". Prin prisma caracterizării interesului ocrotit de art. 58 alin. (3) C. proc. civ. ca fiind unul de ordine privată (ce o privește exclusiv pe persoana în privința căreia se instituie măsura curatelei și pe cei care acționează în numele său), Înalta Curte reține că în speță recurenții pârâți nu sunt îndreptățiți a invoca drept motiv recurs nelegala numire a curatorului în etapa apelului. Legat de acest aspect, este relevant și faptul că prima instanță, la numirea curatorului special, a avut în vedere existența unui conflict de interese între reclamanta minoră și mama sa, astfel încât recurenta pârâtă C. - exclusiv în privința desfășurării procesului pendinte - nu poate să o reprezinte pe fiica sa. Această apreciere - corectă în aprecierea instanței de recurs, față de efectele juridice potențiale ale acțiunii formulate de reclamanta minoră, ce privesc intrarea în patrimoniul său a unui bun ce anterior a fost proprietatea devălmașă a mamei sale, iar la data sesizării instanței se găsea în proprietatea exclusivă a acesteia din urmă - face ca recurenta pârâtă ce are și calitatea de reprezentant legal al minorei să nu poată fi considerată, în desfășurarea litigiului de față, o persoană interesată în invocarea nulității în discuție. Subsidiar, Înalta Curte observă că norma pretins încălcată nu cuprinde cu caracter imperativ necesitatea numirii în etapa apelului a unui nou curator, dintre avocații din baroul organizat în circumscripția instanței de apel, aceasta din urmă putând menține numirea curatorului de la prima instanță, dacă apreciază că acesta a reprezentat eficient și onest interesele reclamantei fără capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. În acest sens, se apreciază că măsura întocmirii listelor de avocați ce pot fi numiți curatori de către barouri este una cu caracter organizatoric - de vreme ce necesitatea aplicării art. 58 C. proc. civ. se poate ivi în orice etapă procesuală, în fața oricărei instanțe naționale - și că interpretarea textului în sensul numirii unui nou curator în fiecare etapă procesuală ar fi contraproductivă și chiar în dezinteresul persoanei ocrotite, deoarece noul curator va fi chemat a se familiariza cu cauza direct în etapa apelului sau recursului, după caz. Secundo, s-a invocat prin recurs imposibilitatea substituirii avocatului numit curator special la termenul când au avut loc dezbaterile în fața Curții de apel. Această chestiune, ce privește aptitudinea avocatului prezent de a reprezenta partea reclamantă, îmbracă în realitate forma excepției lipsei dovezii calității de reprezentant pentru termenul de judecată din apel, iar aceasta nu poate fi invocată pentru prima dată în recurs. Astfel, dispozițiile art. 82 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant înaintea primei instanțe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac". Mutatis mutandis, față de prevederile art. 482 C. proc. civ., lipsa dovezii calității de reprezentant în etapa apelului nu se poate invoca direct în recurs. Or, din examinarea mențiunilor încheierii de ședință întocmite în dosarul Curții de apel la data de 15 septembrie 2022 rezultă că pârâții apelanți au invocat cu ocazia dezbaterilor exclusiv nelegalitatea numirii curatorului special pentru etapa apelului, nu și absența calității de reprezentant a avocatului ce s-a prezentat în reprezentarea curatorului special. De aceea, acest motiv de recurs nu poate fi primit și examinat în temeinicia sa, opunându-se art. 82 C. proc. civ. Printr-un alt motiv de critică se susține că în mod greșit a fost reținută autoritatea de lucru judecat în forma efectului pozitiv cu privire la sentința civilă nr. 1341/10.09.2014 pronunțată în dosarul Tribunalului Arad nr. 715/108/2014*. Acest motiv nu poate fi încadrat, în aprecierea instanței de recurs, în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. - care sancționează încălcarea autorității de lucru judecat, deci soluționarea cauzei cu ignorarea unei hotărâri judecătorești care produce acest efect între părțile litigiului - ci în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cadrul căreia va fi analizată pretinsa nesocotire a prevederilor art. 430 și art. 431 C. proc. civ. și, în caz afirmativ, eventuala incidență a sancțiunii nulității, la care se referă motivul de recurs examinat. Din această perspectivă, se observă că prin cererea de recurs s-a argumentat în sensul greșitei rețineri a autorității de lucru judecat a hotărârii indicate, deoarece existența acordului simulatoriu în sensul încheierii donației în favoarea minorei A. nu făcea obiectul învestirii instanței în dosarul nr. x/2014, astfel încât aceste considerente nu se bucură de autoritate de lucru judecat. Astfel cum a reținut și instanța de apel, în speță se discută despre efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Autoritatea de lucru judecat în forma efectului negativ - la care se referă alin. (1) al art. 431 C. proc. civ., "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect" - presupune că un nou litigiu între aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză nu poate fi inițiat, astfel că ipoteza triplei identități menționate se opune imperativ sub forma excepției absolute peremptorii a autorității de lucru judecat. În schimb, în situația în care se reține efectul pozitiv al lucrului judecat, prin definiție premisa nu poate fi identitatea de părți, cauză și obiect, pentru că ea ar conduce la reținerea efectului negativ al autorității de lucru judecat și o nouă judecată ar fi împiedicată. De aceea, se observă că art. 431 alin. (2) C. proc. civ. se referă la existența unei legături strânse între primul litigiu și cel de-al doilea, nu la identitatea obiectului sau cauzei, astfel că argumentele recurenților în sensul că în cauza deja soluționată instanța nu a fost învestită cu constatarea simulației contractului de donație prin interpunere de persoane în forma identității reale a donatarului ca fiind reclamanta minoră din cauza de față nu au drept consecință înlăturarea efectului pozitiv al lucrului judecat. Dimpotrivă, aplicând corect art. 430 alin. (2) C. proc. civ. ("Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă"), instanțele de fond au observat că în prima pricină s-a tranșat că părțile contractului de donație și-au manifestat voința reală în cuprinsul unui acord secret, cu caracter simulatoriu, ce a privit persoana reală a donatarului ca fiind minora A.. Dacă instanța ce a soluționat cauza nr. 715/108/2014* ar fi fost învestită cu constatarea simulației donației în sensul că beneficiarul donatar era reclamanta din cauza de față, cererii de față i s-ar fi putut opune autoritatea de lucru judecat, dacă toate cele trei cerințe din art. 431 alin. (1) C. proc. civ. ar fi fost îndeplinite. Or, în speța respectivă s-a tranșat chestiunea litigioasă a voinței reale a părților la încheierea donației - ea bucurându-se de autoritate de lucru judecat pentru că sprijină dispozitivul prin care acțiunea a fost respinsă, deoarece adevăratul beneficiar al donației nu era pârâta C., cum se solicitase a se constata prin prima acțiune. Se verifică totodată și strânsa legătură la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ., deoarece în discuție sunt aceleași împrejurări de fapt și același act juridic public a cărui simulație se invocă. Un argument relevant în această apreciere rezultă, cum corect a statuat și instanța de apel, din aceea că în dosarul nr. x/2014 pârâții din cauza de față au formulat apel cu privire la considerentele în discuție, ce rețineau existența unui acord simulatoriu în sensul calității de donatar a minorei, în coordonatele art. 461 alin. (2) C. proc. civ., iar Curtea de apel Timișoara a respins acel apel, calificând explicit aceste considerente ca fiind corecte și decizorii - prin decizia civilă nr. 52/25.03.2015, definitivă. Pentru aceste argumente, în mod corect s-a reținut că dezlegările din cuprinsul hotărârilor date în dosarul nr. x/2014 sunt opozabile pârâților, ce au fost parte în acel litigiu, în temeiul efectului pozitiv al lucrului judecat. În cadrul unor critici ce pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la greșita aplicare sau interpretare a normelor de drept substanțial, recurenții pârâți au susținut că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 1289-1294 C. civ. din materia simulației. Or, existența acordului simulatoriu în forma reținută în litigiul anterior (interpunerea de persoane în sensul calității de donatar a minorei reclamante) nu permite o concluzie contrară în litigiul de față și de aceea nu pot fi analizate susținerile ce privesc aceste aspecte. Conex, se impune a se arăta că prima instanță a reținut că în cauză se justifică existența unei imposibilități morale de preconstituire a unui înscris (dată fiind relația de rudenie, respectiv de afinitate între toate părțile din proces), ceea ce a justificat audierea martorilor referitor la existența actului secret. De aceea, nefondat se susține că nu s-a dovedit acordul secret printr-un înscris, nefiind necesar ca voința reală a părților să fie consemnată în scris. În fine, Înalta Curte observă inadmisibilitatea criticii referitoare la încălcarea art. 263 C. civ. referitor la interesul superior al copilului, ce se sprijină pe argumentul că instituirea unui uzufruct viager în favoarea părinților minorei făcea ca donația să fie cu sarcină, motiv de recurs ce ar putea fi încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, examinarea lucrărilor dosarului relevă că prima instanță a analizat apărarea pârâților referitoare la încălcarea art. 263 C. civ. din perspectiva calificării actului ca fiind unul de dispoziție, ce necesita încuviințarea instanței de tutelă, observând în acest sens că donația în favoarea minorei nu cuprinde nicio sarcină. Această dezlegare nu a fost atacată de pârâți, cererea de apel depusă la Curtea de Apel Timișoara necuprinzând vreo critică referitoare la această chestiune. De aceea, formularea sa direct în recurs s-a realizat cu încălcarea art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce face ca motivul de recurs omisso medio să fie inadmisibil. În consecința considerentelor ce preced, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.