Decizia nr. 603/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 13 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții UAT-Comuna Aninoasa, reprezentată prin primarul Comunei Aninoasa, și A., în nume propriu, au chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice-Agenția de Administrare Fiscală- Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova-Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Economico-Financiară Compartimentul Gorj și Ministerul Finanțelor Publice-Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 3.157.024,43 RON față de UAT Comuna Aninoasa, care se compune din valoarea indisponibilizată și nefolosită pentru capitolul dezvoltare/investiții din cuprinsul Hotărârii nr. 4 a Consiliului Local Aninoasa și 620.255,37 Ron contravaloarea proiectului aprobat A.F.I.R Craiova, iar față de reclamantul A. la plata sumei de 81.000 RON, sumă care i s-ar fi cuvenit în calitate de primar al comunei Aninoasa pentru finanțarea contractului finanțat cu fonduri nerambursabile, respectiv un procent de 25% adăugat la 5400 RON=1.350 x 60 luni=81.000 RON, ca urmare a aplicării legislației privind sporurile aplicate primarului pentru fondurile europene, și a sumei de 400.000 euro ca urmare a prejudiciului material adus Comunei Aninoasa, cât și prejudiciu material, psihic și moral suferit de reclamant prin încheierea procesualul-verbal de inspecție nr. x/09.03.2016 și a deciziei nr. 46/CA/12.12.2016, care, conform adresei nr. x/16.02.2017, a devenit titlu executoriu. De asemenea, reclamanții au solicitat cheltuieli de judecată. În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 30 din C. proc. civ. și pe dispozițiile art. 1381 și art. 1385 din C. civ. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 235 din 20 septembrie 2022, Tribunalul Gorj, secția I civilă respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta D.G.R.F.P. Craiova; s-a respins pe fond cererea de chemare în judecată, cu completările și precizările ulterioare, formulată de reclamanții UAT- Comuna Aninoasa, reprezentată prin Primarul Comunei Aninoasa, și A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară Compartimentul Gorj și Ministerul Finanțelor Publice, Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanții UAT - Comuna Aninoasa și A.. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 125 din 29 martie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă Comuna Aninoasa și apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 235/20.09.2022, pronunțate de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Finanțelor Publice, Agenția de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție Economico - Financiară Compartimentul Gorj și Ministerul Finanțelor Publice, Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 125 din 29 martie 2023, reclamanții A. și Comuna Aninoasa prin Primar au formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate, admiterea apelului pe care l-au formulat, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 235 din 20 septembrie 2022 pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâților la plata către Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Aninoasa a sumei de 3.157.024,37 RON, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei (din care 2.816.537 RON - suma alocată pentru dezvoltarea unității administrativ-teritoriale, prin utilizarea excedentului bugetar potrivit Hotărârii nr. 4/19.02.2018 a Consiliului Local al Comunei Aninoasa, pentru realizarea programului de investiții din bugetul local pe anul 2018, iar 620.255,37 RON - valoarea investiției aferente proiectului ce a făcut obiectul cererii de finanțare cu titlul "Renovarea și amenajare parcare, sediu primărie Comuna Aninoasa, jud. Gorj", înregistrată și verificată la CRFIR 4 SV Oltenia cu nr. x), prin executarea actului administrativ-fiscal reprezentat de Procesul-verbal de inspecție nr. x/09.03.2016 emis de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Economico-Financiară - Compartimentul Gorj, mai înainte de soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal; de asemenea, obligarea pârâților la plata către A. a sumei de 138.771,5 RON reprezentând prejudiciul cauzat reclamantului prin executarea actului administrativ-fiscal reprezentat de Procesul-verbal de inspecție nr. x/09.03.2016 emis de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Economico-Financiară - Compartimentul Gorj, mai înainte de soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal și constând în majorarea cu 25% a indemnizației lunare aferente calității sale, pe durata de 5 ani, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, drept de care a fost lipsit întrucât nu a putut implementa proiectul ce a făcut obiectul cererii de finanțare cu titlul "Renovarea și amenajare parcare, sediu primărie Comuna Aninoasa, jud. Gorj", înregistrată și verificată la CRFIR 4 SV Oltenia cu nr. x; obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată cauzate reclamanților cu acest proces. În susținerea recursului, recurenții-reclamanți au invocat drept motive de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că prin hotărârea dată, instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv dispozițiile art. 435 alin. (1) rap. la art. 22 alin. (5) și (7) C. proc. civ. Astfel, recurenții-reclamanți au susținut că au formulat acțiune în pretenții întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, solicitând despăgubiri ca urmare a anulării actului administrativ. Așa cum rezultă din regimul juridic al răspunderii civile delictuale, așa cum acesta a fost conturat în considerentele Deciziei RIL nr. 22/24.06.2019, în măsura în care se constată că în cauză a fost anulat un act administrativ, hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a constatat nelegalitatea actului constituie temeiul juridic al formulării acțiunii în despăgubiri de către persoanele vătămate prin emiterea respectivului act. În speță însă, instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 435 alin. (1) C. proc. civ. și art. 22 alin. (5) și (7) C. proc. civ., a procedat la analiza legalității sentinței nr. 323/16.09.2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 507/01.02.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, și sentinței civile nr. 875/22.10.2018 pronunțate de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2017 rămasă definitivă prin decizia nr. 347/14.02.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017. Or, de vreme ce sentința nr. 323/16.09.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 este definitivă, aceasta este obligatorie și produce efecte între părți. Instanța de apel a procedat la efectuarea unui control, posterior rămânerii definitive, asupra sentinței nr. 323/16.09.2019, deși nu este instanța competentă să-l exercite, întrucât niciuna dintre părți nu a învestit-o cu exercitarea vreunei căi de atac împotriva acestei hotărâri. În aceste circumstanțe, considerentele instanței de apel care au condus la înlăturarea vinovăției intimaților-pârâți exced limitelor dezbaterilor, fiind contrare principiilor generale ale dreptului din perspectiva obligativității și opozabilității sentinței nr. 323/16.09.2019. Recurenții-reclamanți au mai susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 15, art. 1353, art. 1357 din C. civ. și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1385 din C. civ., motiv de recurs subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 15, art. 1353 și art. 1357 din C. civ. atunci când a apreciat că simpla întocmire a actului de control și stabilirea unor creanțe fiscale, anulate ulterior de instanța de contencios administrativ nu pot concura la reținerea vinovăției intimaților-pârâți. În acțiunea formulată, reclamanții au susținut că li s-a cauzat un prejudiciu de către pârâți, prin exercițiul abuziv al dreptului lor de a dispune și de a menține, prin procesul-verbal de inspecție nr. x/09.03.2016 emis de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară - Compartimentul Gorj, cele două măsuri de recuperare a sumei de 2.070.819,67 RON reprezentând plăți pretins nelegale efectuate de UAT Aninoasa și respectiv a sumei de 1.308.211,69 RON reprezentând majorări/dobânzi și penalități de întârziere aferente plăților pretins nelegal efectuate. Or, abuzul de drept, care a fost constatat prin sentința nr. 323/16.09.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, plasează răspunderea civilă a persoanei care își exercită abuziv drepturile subiective în sfera delictului, deoarece potrivit art. 15 din C. civ., niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe. Astfel, răspunderea pentru abuzul de drept, fiind o răspundere civilă delictuală, se sancționează după regulile acesteia din urmă cu daune-interese, deoarece potrivit art. 1353 din C. civ., cel ce cauzează un prejudiciu prin exercițiul drepturilor sale nu este obligat să-l repare, cu excepția cazului în care dreptul este exercitat abuziv. Potrivit art. 1357 din C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă. Or, fundamentul răspunderii autorităților fiscale este unul obiectiv, dat de ideea de garanție și de risc în legătură cu activitatea administrativă, așa cum se desprinde la nivel de principiu din legea fundamentală, conform dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Constituție. Ca atare, chiar dacă inspecția fiscală finalizată prin procesul-verbal de inspecție nr. x/09.03.2016 emis de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară - Compartimentul Gorj a fost declanșată la solicitarea organelor de cercetare penală, acest aspect nu exonera organele administrativ-fiscale de obligația lor de a-și exercita cu bună-credință drepturile subiective, în ceea ce privește controlul efectuat și măsurile dispuse. În ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1385 din C. civ., atunci când s-a considerat că reclamanții nu ar fi probat legătura de cauzalitate între actul de control anulat și prejudiciul pretins, recurenții-reclamanți au susținut că, în speță, dreptul la reparație invocat privește pierderea șansei de a obține un avantaj, situație demonstrată prin lipsirea UAT Aninoasa de posibilitatea de a încheia contractul având ca obiect finanțarea aprobată potrivit notificării nr. x/10.04.2018 pentru cererea de finanțare cu titlul "Renovarea și amenajare parcare, sediu primărie Comuna Aninoasa, jud. Gorj" înregistrată și verificată la CRFIR 4 SV Oltenia cu nr. x, și lipsirea primarului în funcție, A., de posibilitatea corelativă de a beneficia de majorarea cu 25% a indemnizației lunare aferente calității sale, pe durata de 5 ani, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, precum și de lipsirea UAT Aninoasa de posibilitatea realizării investițiilor aprobate prin HCL nr. 4/2018. Așadar între prejudiciul invocat de reclamanți și fapta ilicită a intimaților-pârâți există legătură de cauzalitate, deoarece prezintă relevanță cauza și data care au determinat pierderea șansei și nu data la care a intervenit adoptarea hotărârilor de consiliu local prin care au fost aprobate realizarea de investiții (HCL nr. 4/19.02.2018) și implementarea Proiectului "Renovarea și amenajare parcare, sediu primărie Comuna Aninoasa, jud. Gorj" (HCL nr. 44 și 45/06.12.2017). Deși procesul-verbal de inspecție nr. x/09.03.2016 le-a fost comunicat la data de 10.03.2016, prima formă de executare silită în baza acestui titlu de creanță a fost realizată abia prin comunicarea adresei de înființare a popririi nr. x/06.06.2018 emise de AJFP Gorj - Serviciul Fiscal Orășenesc Târgu-Cărbunești, deci ulterior HCL nr. 4/19.02.2018 și HCL nr. 44 și 45/06.12.2017. Față de cele menționate, recurenții-reclamanți au apreciat că, aplicând greșit dispozițiile art. 1385 din C. civ., instanța de apel a considerat eronat că nu au dreptul la dezdăunare. În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. S-a învederat că nu se solicită administrarea de probe noi în recurs. I.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că instanța de control judiciar, în virtutea rolului său activ, a procedat la verificarea cauzei sub toate aspectele și a stabilit în mod corect, temeinic și legal situația de fapt și de drept în cauză. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susținut că acest motiv de casare poate include mai multe neregularități de ordin procedural, dar în nici un caz aspecte legate de faptul că instanța ar fi încălcat dispozițiile art. 435 alin. C. proc. civ., deoarece a procedat la anlizarea sentinței civile nr. 323/16.09.2019 și a sentinței civile nr. 875/22.10.2018. Referitor la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă a considerat că recurenții-reclamanți nu au formulat critici cu privire la raționamentul juridic pe care instanța și-a întemeiat soluția, ci au criticat hotărârea sub aspectul temeiniciei, respectiv a probatoriului administrat în cauză, aspecte ce nu se subsumează motivului de nelegalitate invocat. De altfel, intimata-pârâtă a solicitat îndepărtarea motivului de recurs referitor la încălcarea dispozițiilor art. 15, art. 1353 și art. 1357 din C. civ., susținând că instanța de apel, dar și cea de fond au apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât nu s-a constatat existența unei fapte ilicite și a vinovăției. Astfel, exercitarea atribuțiilor ce revin funcționarilor publici, cu respectarea cadrului legal și a principiilor ce guvernează procedura fiscală, nu poate să îmbrace forma ilicitului civil în absența unor elemente concrete, determinate, prin care să fie probată conduita nelegală, nescuzabilă, imputabilă în mod firesc inspectorilor autorității pârâte. Or, în cauza pendinte, actul administrativ a fost finalizat de inspectori după îndelungi verificări, chiar și un control încrucișat. În mod greșit recurenții-reclamanți au susținut că s-a constatat abuzul de drept prin sentința civilă nr. 323/16.09.2019, prin care s-a anulat actul administrativ. Motivul anulării actului de control nu l-a reprezentat o pretinsă conduită abuzivă a inspectorilor, ci, în esență, actul a fost desființat ca efect al valorificării altor înscrisuri de a căror valabilitate s-a considerat că depinde însăși existența procesului-verbal în discuție. Referitor la critica potrivit căreia instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1385 din C. civ., intimata-pârâtă a susținut că și această critică este nefondată. Recurenții-reclamanți au luat cunoștință încă din data de 10 martie 2016 că figurează cu datorii la bugetul de stat, aceasta fiind data când le-a fost comunicat procesul-verbal nr. x/09.03.2016. Prin urmare nu este reală susținerea recurenților-reclamanți în sensul că ar fi fost puși în imposibilitate de a derula investițiile aprobate prin Hotărârea nr. 4/19.02.2019. În realitate, cauza nederulării investițiilor respective nu a reprezentat-o emiterea actului de inspecție fiscală anulat, întrucât acesta a fost întocmit mult anterior aprobării celor două hotărâri de Consiliu Local. La data aprobării implementării proiectului de investiții, recurenții-reclamanți aveau cunoștință de existența datoriilor fiscale. În consecință, instanța de apel, în mod corect a apreciat că în cauză nu există legătură de cauzalitate între prejudiciile pretinse și emiterea actului administrativ. Față de cele arătate, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor nu a formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând legalitatea deciziei recurate, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, în considerarea celor ce succed. Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că instanțele fondului au arătat, în aprecierea probelor administrate, că în urma inspecției fiscale efectuate la UAT Comuna Aninoasa, recurentă-reclamantă în cauza de față, cu privire la verificarea unor aspecte privind realitatea și legalitatea unor operațiuni comerciale, s-au constatat abateri de la legalitate și regularitate care au produs pagube pe seama fondurilor publice, sens în care s-au dispus măsuri în sarcina Comunei Aninoasa pentru recuperarea acestor pagube. Împotriva procesului-verbal de inspecție nr. x/09.03.2016, întocmit în urma controlului efectuat, recurenta-reclamantă a formulat contestație pe care a depus-o la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, contestație care a fost respinsă prin decizia nr. 46/CA/12.12.2016. Având în vedere respingerea contestației, recurenta-reclamantă a formulat acțiune în anulare atât împotriva procesului-verbal, cât și împotriva deciziei anterior menționate. Prin decizia civilă nr. 323/16.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea și anulate actele respective, decizia nr. 46/CA/12.12.2016, precum și procesul-verbal nr. x/09.03.2016. Ulterior rămânerii definitive a acestei hotărâri, UAT Comuna Aninoasa și A. (primarul Comunei Aninoasa) au formulat acțiune în pretenții întemeiată pe dispozițiile răspunderii civile delictuale, acțiune ce a fost calificată, prin încheierea de ședință din 05.07.2019 a Tribunalului Gorj, ca fiind în angajarea răspunderii civile delictuale întemeiată pe dispozițiile art. 1357 C. civ. Prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că termenul de prescripție a început să curgă de la data de 07.06.2018, moment la care s-a comunicat reclamanților adresa de înființare a popririi, astfel că acțiunea formulată la data de 12.03.2019 a fost introdusă în termenul de prescripție de trei ani. În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată, constatând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale. Hotărârea primei instanțe a fost atacată de către reclamanți cu apel, aceștia pretinzând că au făcut dovada în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale. Procedând astfel la o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel a statuat, în fapt și în drept, cu privire la fondul litigiului, prin decizia pronunțată apelul reclamanților fiind respins ca nefondat. Prin memoriul de recurs formulat, recurenții-reclamanți critică hotărârea instanței de apel atât din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât și din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același Cod. În ceea ce privește motivul de casare circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți afirmă că normele de procedură reglementate de dispozițiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (5) și (7) din același act normativ au fost încălcate de instanța de apel, atunci când aceasta a procedat la analiza legalității sentinței civile nr. 323/16.09.2019 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal și a sentinței civile nr. 875/22.10.2018 a Tribunalului Mehedinți, considerentele sale, care au condus la înlăturarea vinovăției intimaților-pârâți, fiind contrare obligativității și opozabilității sentinței civile nr. 323/16.09.2019. Înalta Curte observă că prin invocarea motivului privind încălcarea dispozițiilor art. 435 alin. (1) C. proc. civ., recurenții-reclamanți tind a afirma că existența faptei ilicite rezultă din însăși anularea actului administrativ reprezentat de procesul-verbal de inspecție fiscală nr. x/09.03.2016, iar cenzurarea de către instanța de apel a motivelor anulării încalcă efectele obligatorii ale hotărârii de anulare. Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, se constată că instanța de apel a examinat caracterul ilicit al faptei prejudiciabile afirmate și a reținut că anularea actului administrativ reprezentat de procesul-verbal de inspecție fiscală nr. x/09.03.2016 nu califică expres fapta întocmirii sale ca fiind una ilicită. De asemenea, instanța de apel a observat în mod corect că înșiși reclamanții s-au referit în acțiunea lor la abuzul de drept și a reținut că nu poate fi validată interpretarea dată de reclamanți, motivat de faptul că exercitarea atribuțiilor ce le revin funcționarilor publici, cu respectarea dispozițiilor legale, nu poate îmbrăca forma ilicitului civil, în absența unor elemente concrete, determinate care să probeze conduita nelegală imputabilă în mod direct inspectorilor fiscali, respectiv exercitarea abuzivă a dreptului de a efectua inspecția fiscală. Astfel, în baza unui raționament juridic logic, corect și convingător, instanța de apel a concluzionat în sensul că numai dacă actul a fost încheiat abuziv (chiar dacă în exercitarea atribuțiilor legale și cu motive, ca în speță) fapta ar putea avea caracter ilicit. Or, acest aspect nu se poate reține în cauza prezentă, întrucât motivul anulării actului de control, reținut prin hotărârea instanței de contencios administrativ, nu l-a reprezentat o pretinsă conduită abuzivă a inspectorilor, ci acesta a fost desființat ca efect al soluției de clasare dispuse prin Ordonanța nr. 146/P/2016 din 30.10.2017, precum și al soluției de anulare a procesului-verbal de inspecție nr. x/15.12.2015, întocmit contribuabilului B. S.R.L., destinatarul plăților considerate nelegal efectuate către reclamanta UAT Aninoasa. De valabilitatea acestor din urmă acte s-a considerat că depinde însăși existența procesului-verbal în discuție. Instanța de apel a înlăturat criticile reclamanților prin care s-a susținut caracterul ilicit al procesului-verbal de inspecție fiscală nr. x/09.03.2016 dedus din anularea acestuia, argumentând judicios că nu s-a probat în cauză că acest act ar fi fost întocmit de către inspectorii fiscali în mod discreționar, fără o minimă bază legală, ci doar că, în procedurile judiciare ulterioare, folosindu-se de înscrisuri și documente ce provin chiar de la angajații UAT Aninoasa, reclamanții au obținut anularea actului de control, împrejurare care nu este în măsură să probeze existența vreunei fapte ilicite imputabile autorității-pârâte. Tot astfel, instanța de apel a reținut că actul administrativ în discuție a fost finalizat după îndelungi verificări și un control încrucișat, motivul anulării acestuia fiind reprezentat nu de conduita abuzivă a inspectorilor autorității publice, ci de desființarea actelor care au stat la baza emiterii lui. În acest sens, instanța de apel a observat efectul pozitiv al lucrului judecat consacrat în cuprinsul considerentelor decizorii ale hotărârii instanței de contencios administrativ nr. 323/16.09.2019 prin care s-a statuat că actul de control se anulează în virtutea principiului de drept accesorium sequitur principale ca urmare a anulării actelor care au stat la baza emiterii lui. În consecință, având în vedere că actul de control a fost anulat nu ca urmare a nelegalei sale întocmiri, ci ca urmare a soluțiilor (clasare și anulare) date actelor care au stat la baza măsurilor dispuse prin acest act de control (actele întocmite de Direcția de Combatere a Criminalității Organizate - BCCO Craiova - SCCO Gorj și constatările din procesul-verbal nr. x/15.12.2015 - anulat prin sentința civilă nr. 875/22.10.2018 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, definitivă prin decizia nr. 347/14.02.2019 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal), în mod corect prima instanță de control judiciar a apreciat că nu s-a făcut dovada existenței faptei ilicite astfel cum a fost ea conturată prin cererea de chemare în judecată. În aceste coordonate, se observă că instanța de apel nu s-a erijat într-o instanță de control care să supună analizei legalitatea hotărârii instanței de contencios administrativ, astfel cum în mod eronat au susținut recurenții-reclamanți, ci, dimpotrivă, a dat eficiență efectului obligatoriu al acestei hotărâri, luând în considerare aspectul dezlegat definitiv în respectiva hotărâre cu privire la motivul anulării actului de control reprezentat de procesul-verbal de inspecție fiscală nr. x/09.03.2016. De asemenea, instanța de apel nu a cenzurat motivele anulării actului de control, ci a ținut cont de constatările de fapt din procedura judiciară anterioară. Dacă ar fi repus în discuție situația soluționată definitiv, s-ar fi produs o încălcare a dispozițiilor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu alte cuvinte, instanța de apel a respectat principiul securității raporturilor juridice - unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului - care, printre altele, presupune ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate. Față de aceste aspecte, instanța de recurs reține că instanța de apel nu a încălcat efectul obligatoriu al hotărârilor judecătorești consacrat de art. 435 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce nu face incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Recurenții-reclamanți au mai criticat hotărârea recurată și din perspectiva încălcării de către instanța de apel a dispozițiilor art. 22 alin. (5) și alin. (7) C. proc. civ., subsumând această critică tot motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Cu toate acestea, recurenții-reclamanți nu argumentează în niciun fel încălcarea acestor dispoziții legale, ci fac doar o trimitere formală la aceste texte de lege. Or, în lipsa unei referiri la vreun viciu de legalitate a hotărârii recurate ca urmare a încălcării acestor prevederi, instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar, sens în care va respinge această critică. În ceea ce privește referirea făcută de recurenții-reclamanți la Decizia nr. 22/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, Înalta Curte apreciază că această referire nu le profită. Aceasta, pentru că recurenții-reclamanți nu s-au adresat instanței de contencios administrativ cu o acțiune în despăgubiri întemeiată de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 în termenul de prescripție de 1 an prevăzut expres de art. 11 alin. (2) din același act normativ, ci recurenții au înțeles să recurgă la calea dreptului comun, fără a se prevala de prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, formulând o acțiune în răspundere civilă delictuală în condițiile C. civ., prin care au invocat un ilicit distinct, constând în abuzul de drept al funcționarilor pârâtelor. Or, regimul juridic al răspunderii civile delictuale în situația anulării unui act administrativ a fost conturat în considerentele Deciziei nr. 22 din 24 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, paragrafele 74-77, astfel: "74. Pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorității publice pârâte este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții, deduse din interpretarea prevederilor art. 1.349 și art. 1.357 și următoarele din C. civ., în corelație cu normele care configurează regimul juridic al contenciosului administrativ: existența unei fapte ilicite constând într-un act administrativ nelegal anulat de instanță sau a unui refuz nejustificat ori a nerezolvării în termen a unei cereri, constatată ca atare de instanță; producerea unui prejudiciu; dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciul suferit de reclamant. 75. În situația în care persoana vătămată, din cauza necunoașterii cuantumului pagubei ori din alte motive, nu a formulat cererea pentru despăgubiri odată cu acțiunea prin care a cerut anularea actului, are posibilitatea de a acționa în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.(...) 77. Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorității publice, în condițiile prevăzute de C. civ.." Se observă, însă, că prin demersul dedus judecății, recurenții-reclamanți nu au invocat drept faptă ilicită contextul rezultat din anularea actului de control (act care la momentul învestirii instanței cu cererea dedusă judecății, 13.03.2019, nici nu era anulat, anularea acestuia intervenind la data de 16.09.2019 prin sentința civilă nr. 323, definitivă la data de 01.02.2022), ci din emiterea nelegală a acestuia. Or, diferența de substanță dintre cele două acțiuni, astfel cum a statuat cu valoare de principiu Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii în decizia sus menționată, este că acțiunea în contencios administrativ are ca premisă anularea actului, iar cea de drept comun nu este condiționată de o hotărâre judecătorească de anulare. În tot cazul, este relevant că angajarea răspunderii civile delictuale face necesară existența cumulată a patru elemente constitutive (prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile). Cum pretenția dedusă judecății a fost fundamentată, din punct de vedere juridic, pe instituția răspunderii civile delictuale, premisele de analiză a cererii au presupus în sarcina instanțelor de fond verificarea cerințelor legale pentru antrenarea răspunderii pârâților. Instanța de apel a analizat dacă în cauză sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale și, pe lângă faptul că a constatat că nu s-a probat existența vreunei fapte ilicite, a mai constatat că nu este îndeplinită nici condiția referitoare la legătura de cauzalitate dintre actul de control anulat și prejudiciul pretins de reclamanți. În acest sens, în raport cu probele administrate, instanța de apel a reținut că la data aprobării implementării proiectului "Renovare și amenajare parcare, sediu primărie Comuna Aninoasa, județul Gorj" reclamanții cunoșteau existența datoriilor fiscale, întrucât acest proiect a fost aprobat la data de 06.12.2017, HCL nr. 4 pentru implementarea respectivului proiect fiind aprobată la data de 19.02.2018, iar actul de control prin care au fost stabilite datoriile fiscale a fost emis la data de 09.03.2016. Prin urmare, cum pentru existența și angajarea răspunderii civile este necesar ca între faptul prejudiciabil și prejudiciul suferit să existe un raport de cauzalitate și cum în speța pendinte, astfel cum a reținut instanța de apel din probele administrate în cauză, la data declanșării procedurii de obținere a finanțării europene actul de control exista, iar recurenții-reclamanți cunoșteau faptul că aveau o datorie, chiar dacă o contestau, s-a reținut de către instanța de apel că nu este îndeplinită condiția legăturii de cauzalitate între emiterea actului de control și prejudiciul pretins de recurenții-reclamanți. Nefondat este și motivul de recurs circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenții-reclamanți critică hotărârea instanței de apel pe de o parte pentru că au fost încălcate dispozițiile art. 15, art. 1353 și art. 1357 C. civ., iar pe de altă parte că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1385 C. proc. civ. În ceea ce privește critica axată pe ideea încălcării dispozițiilor art. 15, art. 1353 și art. 1357 C. civ., recurenții-reclamanți apreciază că prejudiciul le-a fost cauzat prin faptul că organele administrativ-fiscale și-au exercitat abuziv drepturile subiective în ceea ce privește controlul efectuat și măsurile dispuse, iar acest abuz de drept, constatat prin sentința nr. 323/16.09.2019 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, plasează răspunderea civilă a persoanei care își exercită abuziv drepturile în sfera delictului. Or, aceste critici, ce aduc în discuție situația de fapt a speței și modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate, nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare. Prin aceste critici, recurenții-reclamanți tind la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului cauzei, a temeiniciei sale, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei elementelor de fapt ale cauzei. Prin urmare, modul în care probatoriul a fost apreciat de instanța de apel pentru a reține situația de fapt contestată de recurenții-reclamanți, în sensul că nu a existat abuz de drept și că nu există nici legătura de cauzalitate, nu poate fi cenzurată în recurs, instanța de apel având plenitudine de apreciere și fiind suverană în a decide asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor asupra cărora deja s-a dispus. În consecință, această apreciere nu îndreptățește vreo critică de nelegalitate asupra soluției, astfel că nu poate fi primită, urmând a fi respinsă ca nefondată. Pe de altă parte, susținerile recurenților-reclamanți sunt și contradictorii, întrucât, deși consideră prin cererea de chemare în judecată că autoritățile fiscale au acționat cu abuz de drept cu ocazia efectuării controlului fiscal și aplicării măsurilor, prin motivele recursului deplasează discuția către ideea unei răspunderi obiective, susținând că fundamentul răspunderii autorităților fiscale este unul obiectiv, dat de ideea de garanție și de risc în legătură cu activitatea administrativă. Or, cum s-a arătat mai sus, în speță instanțele nu au fost învestite cu acțiunea specială în răspundere edictată de legea contenciosului administrativ și care este, într-adevăr, fundamentată pe ideea unei garanții obiective a autorității pentru ipoteza anulării actului administrativ, ci s-a formulat o acțiune conform dreptului comun, cu o altă întemeiere în fapt și în drept. Nu poate fi primită nici critica referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1385 C. civ. de către instanța de apel atunci când a considerat că nu s-a probat legătura de cauzalitate dintre actul de control anulat și prejudiciul pretins. În sprijinul acestei critici, recurenții-reclamanți au expus chestiuni de fapt, cum ar fi: pierderea șansei de a încheia contractul având ca obiect finanțarea aprobată pentru proiectul de investiții "Renovare și amenajare parcare, sediu primărie Comuna Aninoasa, județul Gorj", lipsirea primarului A. de posibilitatea de a beneficia de majorarea cu 25% a indemnizației lunare aferente calității sale pe durata de 4 ani, lipsirea UAT Aninoasa de posibilitatea realizării investițiilor aprobate prin HCL nr. 4/2018. Această critică nu poate fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum au încadrat-o recurenții-reclamanți, dar nici altui motiv de nelegalitate, neputând fi dedusă judecății în calea extraordinară de atac a recursului. Chestiunile de fapt expuse de recurenții-reclamanți în susținerea acestei critici reprezintă aspecte de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs, ele fiind rezolvabile pe baza analizei probelor administrate cauzei, apanaj al instanțelor devolutive ale fondului cauzei. Față de considerentele mai sus expuse, reținând că niciuna dintre criticile aduse de recurenții-reclamanți deciziei atacate nu justifică nelegalitatea acesteia, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.