ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 485/2024

Ședința publică din data de 27 februarie 2024

După deliberare, asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 22 mai 2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D. și E., solicitând obligarea pârâților la plata, către reclamantă, a sumei de 50.000 euro, în echivalent RON la data efectuării plății, reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine cauzat reclamantei și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 2493 din 13 noiembrie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B., C. și E.. A obligat pârâții la plata, către reclamantă, a sumei de 20.000 euro, reprezentând despăgubiri morale și la plata sumei de 1.045 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1346A din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții B. și C. împotriva sentinței civile nr. 2493 din 13 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți D. și E. și cu intimata - reclamantă A..

Apelanții - pârâți au fost obligați la plata sumei de 3.000 RON către intimata-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 1346A din 13 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B..

Prin cererea formulată, pârâta B. a solicitat casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de apel sau chiar instanța de fond, având în vedere că solicită și casarea sentinței civile nr. 2493 din 23 noiembrie 2019 pronunțate de Tribunalul București.

În aprecierea sa, hotărârea recurată este afectată de mai multe motive de casare.

Primul motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., este incident întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar unele argumente sunt contradictorii.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, a arătat că instanța de apel nu a îndreptat greșeala primei instanțe, care a analizat în mod eronat materialul probator ce susține argumentele pârâților în scopul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că excepția lipsei calității procesuale pasive este absolută, putând fi invocată în orice stare a procesului. În aprecierea sa, acțiunea trebuia respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, deoarece reclamanta nu a dovedit că pârâții i-ar fi falsificat semnătura. Prin urmare, nu sunt respectate prevederile art. 32 din C. proc. civ.

Prin cel de-al treilea motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile legale în vederea atragerii răspunderii civile delictuale.

În dezvoltarea acestuia, a învederat că angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a unei persoane presupune, potrivit art. 1349 alin. (1) și (2) coroborate cu dispozițiile art. 1357-1371 C. civ., îndeplinirea cumulativă a patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

În ceea ce privește prejudiciul, a precizat că reclamanta a invocat suferința cauzată de alterarea imaginii sale în rândul familiei și în cadrul comunității de afaceri în care își desfășoară activitatea, însă prejudiciul nu a fost dovedit, deși îi incumba această obligație.

De asemenea, a arătat că deținerea calității de acționar la F. S.A. nu-i afectează imaginea în mediul de afaceri, iar instituirea sechestrului s-a realizat din eroare

În opinia sa, prezentarea trunchiată a situației de fapt arată intenția reclamantei de a obține o îmbogățire fără justă cauză.

De asemenea, recurenta-pârâtă a susținut că reclamanta nu a prezentat niciun element probatoriu de natură a permite identificarea criteriilor de evaluare a întinderii prejudiciului moral. Reclamanta a considerat că este suficientă probarea faptei ilicite, fără însă a prezenta probe concrete care să demonstreze în ce mod i-a fost afectată imaginea.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, recurenta-pârâtă a apreciat că această condiție nu este îndeplinită, având în vedere că instituirea sechestrului asigurător nu a fost determinată de dobândirea calității de acționar al F. S.A.. Acesta a fost instituit ca urmare a unei erori și are legătură cu un alt acționar al acestei societăți, respectiv G. S.A., care nu deține calitatea de pârât în cauză.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, a solicitat casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, către instanța de apel sau instanța de fond.

Intimata - reclamantă A. a depus întâmpinare la data de 19 decembrie 2022, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 27 octombrie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie.

Prin încheierea din data de 8 decembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a anulat, ca netimbrată, cererea de suspendare formulată de recurentă.

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 27 septembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul a fost admis în principiu și s-a stabilit termen de judecată la data de 14 februarie 2024, preschimbat pentru data de 27 februarie 2024.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În primul rând, se invocă incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta apreciind că decizia recurată nu respectă exigențele motivării. În acest sens, după o amplă prezentare teoretică, arată că instanța de apel nu a îndreptat greșeala primei instanțe, care a analizat în mod eronat materialul probator ce susține argumentele pârâților în scopul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Înalta Curte observă că, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pretins încălcat de către instanță, conform susținerilor recurentei, în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Motivul de casare invocat de recurentă nu are în vedere situații concrete, argumentele sale fiind generice, în sensul că hotărârea nu are o motivare detaliată și că a validat soluția greșită a instanței de fond.

Însă, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că, deși prin art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului s-a impus instanțelor naționale să își motiveze hotărârile, această obligație nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate, în mod real, chestiunile supuse judecății. Astfel, obligația de motivare a hotărârii judecătorești presupune o expunere a argumentelor care, prin conținutul lor, sunt de natură să influențeze soluția.

Raportat la incidența acestui caz de casare, din examinarea deciziei Curții de Apel București, secția a IV-a civilă nu se poate reține că lipsesc motivele de fapt și de drept, că nu sunt analizate dispozițiile legale incidente. Instanța de apel a explicat, detaliat, raționamentul pentru care apelul pârâților nu poate fi primit.

Prin urmare, nu se poate susține că instanța nu a respectat exigențele de motivare impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanței de apel, sub aspectul soluției, nu echivalează cu o nemotivare și nu determină incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziții legale urmând a fi respinsă ca nefondată.

În al doilea rând, se invocă incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta apreciind că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 32 din același act normativ, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților.

Însă, calitatea procesuală este o condiție de exercitare a acțiunii civile și ea este dată de identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

În prezenta cauză, reclamanta a solicitat, prin acțiunea promovată, obligarea pârâților la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine pe care i l-au cauzat, dovedind corespondența dintre calitatea procesuală a pârâților și raportul juridic litigios.

Soluția instanței de apel, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, s-a impus în urma analizării cadrului procesual dedus judecății și a constatării că pârâții sunt cei care au încălcat o serie de obligații legale care au determinat reclamanta să promoveze acest litigiu.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că fapta ilicită, care a prejudiciat-o, constă în încălcarea obligației acționarilor de a verifica actele semnate de către aceștia, precum și prezența alături de ei a persoanei cu privire la care se menționează a fi fost "invitată" să participe la adunarea generală și, respectiv, să semneze acte decizionale ale societății.

Prin urmare, așa cum corect a reținut și instanța de apel, fapta ilicită imputată pârâților nu constă în falsificarea semnăturii reclamantei de pe actele incriminate, respectiv: declarația că aceasta îndeplinește condițiile legale pentru deținerea și exercitarea calității de acționar la F. S.A. din data de 18 octombrie 2005 dată la Cabinetul individual de avocat "H." și Actul adițional la Actul constitutiv al F. S.A., atestat de același avocat sub nr. x/2005.

De aceea, din această perspectivă, este nerelevant asupra calității procesuale pasive a pârâților faptul că, în sentința nr. 4572 din 12 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2016, nu se regăsește nicio mențiune cu privire la faptul ca pârâții sunt cei care au falsificat semnătura reclamantei.

Prin urmare, raportat la conduita pârâților, așa cum a fost expusă de reclamantă în cererea de chemare în judecată, aceștia sunt subiecții pasivi ai raportului juridic dedus judecății și au calitate procesuală pasivă în cauză, dispozițiile art. 32 din C. proc. civ. fiind aplicate, în mod corect, de către instanța de apel.

În al treilea rând, se susține incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta apreciind că sunt încălcate o serie de dispoziții de drept material, respectiv art. 1349 alin. (1) și (2) coroborate cu cele ale art. 1357-1371 din C. civ.. Însă, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, sunt reluate, în principal, criticile din cererea de apel, sunt expuse elementele de fapt, care, în opinia recurentei ar exclude caracterul ilicit al faptei pretinse, și sunt aduse argumente de ordin probator.

Astfel, în ceea ce privește prejudiciul, recurenta reia criticile formulate prin motivele de apel referitoare la faptul că deținerea calității de acționar la F. S.A. nu-i afectează imaginea în mediul de afaceri și împrejurarea că instituirea sechestrului s-a realizat din eroare. Or, prin decizia atacată s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate.

Sub acest aspect, recurenta nu arată în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii și nu se raportează la considerentele acesteia, ci reia, de o manieră identică, critici formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Mai mult, insistă asupra situațiilor factuale care, în opinia sa, exclud caracterul ilicit al faptei pretinse și înlătură prejudiciul pretins de către reclamantă.

Însă, stabilirea împrejurărilor de fapt esențiale în prezenta cauză este atributul instanțelor de fond, iar acestea au concluzionat, în urma analizei și sintezei probelor care s-au administrat, că nu se poate concluziona în sensul pretins de pârâți, acela că nu au semnat actele prejudiciabile și nu au acționat culpabil, nefiind întrunite cerințele răspunderii civile delictuale.

Prin motivele din declarația de recurs, este contestată interpretarea pe care prima instanță, iar ulterior instanța de apel au dat-o înscrisurilor probatorii și celorlalte mijloace de probă care au fost administrate.

Or, controlul exercitat de către instanța de recurs este, prin esența lui, unul de legalitate, realizat din perspectiva cazurilor de casare expres și limitativ reglementate prin art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., nefiind procedural posibilă, în recurs, o reapreciere a probelor câștigate cauzei, în scopul stabilirii unor împrejurări de fapt diferite.

În ceea ce privește argumentul de practică judiciară adus de recurentă în susținerea faptului că daunele morale nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără justă cauză, reprezentat de decizia civilă nr. 6630/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta nu conduce la o concluzie contrară celei din decizia recurată. Pe de o parte, jurisprudența nu reprezintă izvor de drept iar, pe de altă parte, situația din speța menționată este diferită, legea fiind aplicată prin raportare la particularitățile raportului juridic respectiv.

În ceea ce privește raportul de cauzalitate, recurenta arată că acesta nu există și reia argumentele referitoare la instituirea, din eroare, a sechestrului asigurator.

Însă, așa cum au reținut instanțele de fond, între fapta omului constitutivă de culpă și paguba pe care săvârșirea ei o produce victimei, trebuie să existe un raport de la cauză la efect. Dreptul la reparație poate fi recunoscut numai pentru daunele care sunt, neîndoielnic, consecința directă a faptei ilicite.

Or, reclamanta a făcut dovada existenței unui raport de cauzalitate între faptele reclamate de aceasta și existența unui prejudiciu direct, aspect care, de asemenea, reiese din probatoriul administrat.

Fapta ilicită vizează încălcarea obligațiilor legale, de către pârâți, în calitate de acționari, și nu se rezumă doar la sechestrul asigurator la care face referire recurenta.

Prin urmare, nici aceste susțineri nu sunt fondate.

Dat fiind că dispozițiile legale indicate de recurentă au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de către pârâta B., împotriva deciziei civile nr. 1346A din 13 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În baza dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta - pârâtă B., aflată în culpă procesuală, la plata sumei de 3.500 RON către intimata - reclamantă A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B., împotriva deciziei civile nr. 1346A din 13 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă recurenta - pârâtă B. la plata către intimata - reclamantă A. la plata sumei de 3500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2024.