ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2538/2020

Ședința publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 27 iunie 2017 sub nr x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenientul forțat C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro (450.000 RON), echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând daune morale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1770 din 06 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, s-a admis în parte cererea fomulată de reclamanta A., fiind obligată pârâta să plătească 15.000 euro cu titlu de daune morale, în echivalent RON la data plății; a fost obligată pârâta la plata către stat a sumei de 1.215 RON, reprezentând ajutorul public judiciar de care a beneficiat reclamanta, proporțional cu pretențiile admise; s-a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. 1764/A din 30 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. și intimatul-intervenient forțat C., împotriva sentinței civile nr. 1770 din 06 iunie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, motivele fiind următoarele:

Recurenta-reclamantă arată că dispozițiile legale care au fost încălcate și aplicate greșit de către instanța de apel sunt reprezentate de dispozițiile art. 50 pct. l lit. f) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, art. 1.391 alin. (1) C. civ., art. 1.385 alin. (1) și alin. (2) C. civ.

Apreciază recurenta-reclamantă că instanța de apel, la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale, nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier din anul 2015, încălcând criteriile jurisprudențiale referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză în plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu are au fost percepute consecințele vătămării,

Recurenta susție că, deși a depus la dosarul cauzei practică judiciară din care reiese că instanțele de judecată au acordat, în situații similare, sume cu titlu de daune morale, mult superioare celei acordate de către instanța de apel, curtea s-a limitat a indica trei decizii nefavorabile, din anul 2014.

Potrivit recurentei-reclamante, consecințele accidentului asupra vieții sale sunt individualizate în numeroasele înscrisuri aflate la dosarul cauzei, precum și în declarația martorei audiată în prezenta cauză (Nițu Elena), aceste considerente nefiind avute în vedere la cuantificarea sumei acordate cu titlu de daune morale.

Recurenta-reclamantă face o expunere detaliată a consecințelor accidentului rutier, solicitând a fi avute în vedere de către instanța de recurs, arătând că vătămarea sănătății și integrității corporale i-a produs un serios prejudiciu, prin îngreunarea posibilităților de deplasare și prin restrângerea posibilității de a avea o viață normală în care să pot desfășura toate activitățile de dinaintea accidentului.

Recurenta-reclamantă susține că regulile în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecințele negative suferite, având în vedere importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, instanța de apel neraportându-se la criteriul echității, nici la principiul proportionalitătii daunei cu despăgubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Recurenta-reclamantă arată, de asemenea, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Apreciază recurenta-reclamantă că instanța de apel nu a analizat probele administrate în cauză, nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale, nu a evocat normele substanțiale și procedurale incidente, nu a făcut o aplicare concretă a acestora, motiv pentru care soluția pronunțată este nesusținută și pur formală.

Astfel, în opinia recurentei-reclamante, instanța de apel nu a stabilit în mod clar situația de fapt, nu s-a raportat la totalitatea repercusiunilor evenimentului rutier, nu a determinat criteriile pentru acordarea daunelor morale și nu a arătat dacă soluția pronunțată este conformă cu practica judiciară în materie.

De asemenea, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1.391 alin. (1) C. civ., art. 1.385 alin. (1) și alin. (2) C. civ., ceea ce a condus la o soluție nemotivată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare,

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost întocmit și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la acesta.

Părțile nu au prezentat puncte de vedere.

Examinând, cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbu, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Art. 32 din același act normativ prevede că "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege."

Conform art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

Sancțiunea anulării cererii pentru neîndeplinirea obligației legale de timbrare este prevăzută și de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ.:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Cu toate că recurentei i s-a adus la cunoștință că are obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în valoare de 3.827,67 RON și respectiv 100 RON, așa cum rezultă din dovezile aflate la dosarul recurs și, de asemenea, i s-a comunicat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului prin care s-a reținut, printre altele, că cererea de recurs nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub sancțiunea nulității, aceasta înțeles să depună la dosar numai dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, astfel cum reiese din dovada aflată la fila x.

În plus, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, care a fost respinsă prin încheierea din data de 4 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, iar aceasta a rămas definitivă prin neexercitarea dreptului la reexaminare.

Astfel, Înalta Curte constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației ce-i revenea în privința achitării taxei judiciare de timbru în valoare totală de 3.927,67 RON.

În cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligația timbrării.

În aceste condiții devin incidente dispozițiile art. 197 C. proc. civ., care stabilesc că insuficienta timbrare atrage anularea cererii.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, instanța este obligată să examineze cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, așa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1764/A din 30 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca insuficient timbrat, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1764/A din 30 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca insuficient timbrat.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2020.