ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2096/2019

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 4 septembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat anularea contractului de intermediere în vederea cumpărării imobiliare nr. x din 24 februarie 2015 încheiat între părți, iar în subsidiar rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de către pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 1141 din 13 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., fiind obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia nr. 184/2019 din 30 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1141 din 13 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., fiind obligată apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte suma de 2.380 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În memoriul de recurs, recurenta apreciază că hotărârea atacată nu este motivată corespunzător, întrucât instanța a omis să analizeze motivele evocate, iar hotărârea cuprinde motive contradictorii, critici ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest context, recurenta susține că hotărârea instanței de apel nu a analizat motivele invocate de aceasta cu privire la consecințele art. 2102 C. civ., art. 1303 si 1304 C. civ. dacă se poate considera că părțile au încheiat un contract valabil în absența consimțământului cu privire la elementul esențial al prețului.

De asemenea, se arată că instanța de apel nu a analizat argumentele sale cu privire la împrejurarea că consimțământul său la încheierea contractului de intermediere nu a fost valabil exprimat.

Mai susține recurenta, că instanța de apel nu a analizat motivele invocate cu privire la faptul că manoperele dolosive ale B. de a determina A. să încheie contractul prin promisiunea unei renegocieri ulterioare a comisionului trebuie sancționate cu anularea contractului de intermediere.

Totodată, se arată că hotărârea instanței de apel cuprinde și motive contradictorii, întrucât instanța a reținut pe de o parte că "intimata (n.n. B.) nu a acționat ca un reprezentant pentru apelantă și nu a influențat în niciun fel prețul cu care a fost achiziționat imobilul", în condițiile în care și-a asumat obligația de a participa activ la negocieri, iar pe de altă parte a reținut că B. și-a îndeplinit obligațiile, deși printre acestea era aceea de a negocia prețul, participând activ la negocieri.

În aceste condiții, motivarea sentinței primei instanțe nu este una corespunzătoare cu standardele prevăzute de lege, astfel că se impune admiterea recursului sub acest aspect.

Într-o altă critică, recurenta susține că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în mod nelegal instanța de apel a analizat îndeplinirea condițiilor privind dolul prin raportare în abstract la natura contractului.

Sub un prim aspect, se arată că pentru a ajunge la concluzia că nu este întrunită intenția de a induce în eroare, instanța s-a bazat pe natura contractului încheiat între părți, respectiv un contract de intermediere și a apreciat că față de această natură a contractului, B. a urmărit încheierea contractului, pentru a putea obține comisionul de la ambele părți.

Astfel, pe de o parte, în mod nelegal a analizat îndeplinirea condițiilor de la doi prin raportare în abstract la natura contractului, în loc să analizeze îndeplinirea condițiilor prin raportare la clauzele propriu-zise a contractului, care ar fi scos contractul din sfera unui contract de intermediere propriu-zis, dată fiind obligația de a participa activ la negocieri asumată de B..

Pe de altă parte, în mod inexplicabil, deși instanța a reținut că B. a urmărit încheierea contractului, pentru a putea obține comisionul de la ambele părți, adică exact scopul a cărui atingere a urmărit-o atunci când a omis să informeze reclamanta cu privire la relația contractuală pe care o avea cu vânzătorul, relație care o situa într-un conflict de interese, instanța concluzionează că B. nu a urmărit inducerea în eroare a reclamantei.

Or, intenția B. de a informa reclamanta cu privire la relația contractuală cu vânzătorul reiese fără putință de tăgadă din elementele de fapt analizate chiar de instanță, respectiv dorința B. de a încheia contractul, respectiv conflictul de interese în care se afla (și care nu îi permitea să își îndeplinească obligația de negociere a prețului în mod corespunzător) și care ar fi atras neîncheierea contractului.

În continuare, recurenta arată că în mod nelegal instanța a analizat intenția B. de a induce în eroare prin raportare la momentul ulterior încheierii contractului.

Sub un al doilea aspect, instanța a analizat intenția B. de a induce în eroare prin raportare la momentul ulterior încheierii contractului (respectiv modul în care a fost stabilit prețul pentru care s-a încheiat tranzacția, fără influențarea prețului de B., deși aceasta din urmă ar fi trebuit să negocieze prețul) și nu prin raportare la momentul încheierii contractului, așa cum ar fi fost legal.

În mod evident îndeplinirea condițiilor cu privire la dol nu se poate aprecia decât la momentul încheierii contractului și nu ulterior, în funcție de cum a decurs în concret derularea acestuia.

Or, în speța de față, s-ar fi cuvenit ca B. să menționeze că se afla într-o relație contractuală cu vânzătorul imobilului, care o situează în poziția de conflict de interese.

Așadar, B. a urmărit tocmai să încheie contractul cu ambele părți, iar pentru a atingerea acestui scop a omis să informeze reclamanta cu privire la relația contractuală cu C., cunoscând că în ipoteza în care aceasta ar fi cunoscut respectiva informație, contractul nu ar fi putut fi încheiat în aceiași termeni în care a fost încheiat.

Iar în ceea ce privește dispozițiile art. 1303 și 1304 C. civ., vizând conflictul de interese și, respectiv, dubla reprezentare, recurenta nu a susținut incidența directă a acestora în cauza de față. Însă, chiar dacă aici nu se pune problema anulării contractului de vânzare și nici nu a fost in discuție reprezentarea reclamantei, aceste texte releva importanta cunoașterii situației în care se găsea cocontractantul recurentei.

Totodată, se arată că în mod nelegal a apreciat instanța de apel existența conflictului de interese prin raportare la modalitatea în care au fost îndeplinite obligațiile contractuale și dacă au existat sau nu efecte ale conflictului de interese.

Fără putință de tăgadă, existența sau nu a conflictului de interese nu se poate aprecia prin raportare la modul în care au decurs în concret negocierile pentru stabilirea prețului tranzacției și deci modalitatea în care obligațiile au fost îndeplinite, ci prin raportare la obligațiile contractuale asumate.

Or, în mod evident, atât timp cât B. și-a asumat inclusiv obligații de negociere față de reclamantă, acesta se afla într-un conflict de interese cât se poate de clar.

Motivarea instanței în sensul că nu a existat conflict de interese din moment ce prețul pentru care s-a încheiat tranzacția a fost chiar cel oferit de reclamantă este irelevant pentru aprecierea existenței sau nu a conflictului de interese. Mai mult decât atât, oricum prețul final menționat de instanță, de 1.550.000 euro a fost atins în urma negocierilor desfășurate exclusiv de reprezentanții recurentei, în ciuda faptului că B. își asumase obligații de negociere și nu pentru că vânzătorul a acceptat din start prețul avansat de reclamantă.

Așadar, prețul final acceptat de vânzător a fost acceptat în urma eforturilor recurentei, nu ale B., astfel că prețul final atins nu poate fi folosit ca argument pentru a înlătura conflictul de interese în care se afla B. la momentul încheierii contractului.

În opinia recurentei, pentru aceste motive se impune admiterea recursului din moment ce reiese că pârâta B. a comis un dol prin neinformarea recurentei cu privire la relația contractuală pe care o avea cu vânzătorul C..

Contrar susținerilor instanței, recurenta susține că, consimțământul său la încheierea contractului de intermediere nu a fost valabil exprimat, astfel că în mod nelegal instanța de apel a respins întregul motiv de apel, motivat de faptul că recurenta avea calitatea de profesionist, aflându-se așadar în cunoștință de cauză cu privire la consecințele juridice ale semnării contractului.

Din moment ce la încheierea contractului s-a convenit negocierea ulterioară a unuia din elementele esențiale ale contractului (prețul), nu poate fi legală aprecierea instanței în sensul că recurenta a exprimat un consimțământ valabil (serios) la încheierea contractului în condițiile inițiale de preț. De aici rezulta că, fie și doar în ceea ce privește obligația de plată a comisionului, consimțământul nu a fost dat cu valoare de angajament juridic. Practic, recurenta a consimțit să încheie contractul, fără a-și asuma obligația de plată a comisionului care urma să fie stabilit în discuția ulterioară a părților.

Un argument suplimentar în acest sens este și prezumția că prețul propus de B. are o valoare total nefirească și disproporționată prin raportare la prețul pieței, aspect confirmat și de faptul că pentru aceeași intermediere, B. a perceput un preț de 5.000 euro de la vânzător (si nu un preț de peste 45.000 euro, echivalentul a 3% din valoarea de cumpărare a unui imobil de aprox. 1 milion 500 mii euro, așa cum încearcă să pretindă de la reclamantă).

Dincolo de caracterul contradictoriu al susținerilor instanței, care pe de-o parte afirmă că nu există nicio probă, pentru ca în continuare să facă referire la o declarație de martor, instanța de apel a încălcat a încălcat art. 264 C. proc. civ. și art. 311 și urm. C. proc. civ. cu privire la aprecierea probelor și declarațiile martorilor, din moment ce declarația unui martor reprezintă ea însăși o probă, iar nicăieri nu este prevăzută vreo obligație în sensul că orice informație să rezulte din minim două probe, fără a fi suficient ca informația să rezulte dintr-o singură probă. Așadar, raționamentul instanței de apel este lipsit de orice suport legal.

Prin urmare, contrar celor reținute de instanța, se impunea anularea contractului față de lipsa unui consimțământ valabil (sub aspectului caracterului serios) în privința elementului esențial al prețului.

Mai susține recurenta, că instanța de apel nu a analizat argumentele sale formulate în subsidiar, cu privire la manoperele dolosive ale B. de a determina reclamanta să încheie contractul prin promisiunea unei renegocieri ulterioare a comisionului, aspect ce trebuie sancționate cu anularea contractului de intermediere.

Totodată, se arată că în mod nelegal a reținut instanța că nu se impune rezoluțiunea contractului având în vedere că pârâta B. nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligațiile contractuale.

Argumentul că încheierea tranzacției reprezintă dovada îndeplinirii obligațiilor de către pârâtă este neîntemeiat. Simpla împrejurare că s-a încheiat o tranzacție nu poate reprezenta o dovadă în sensul că termenii tranzacției sunt rezultatul eforturilor depuse de B. în îndeplinirea obligațiilor contractului de intermediere. De altfel, justețea susținerilor reclamantei este confirmată de împrejurarea că încheierea tranzacției se datorează eforturilor sale și nu ale B..

Prețul final menționat de instanță, de 1.550.000 Euro a fost atins în urma negocierilor desfășurate exclusiv de reprezentanții reclamantei, în ciuda faptului că B. își asumase obligații de negociere și nu pentru că vânzătorul a acceptat din start prețul avansat de recurentă.

Așadar, prețul final acceptat de vânzător a fost urmarea eforturilor recurentei, nu ale B., astfel că prețul final atins nu poate fi folosit ca argument pentru a justifica îndeplinirea obligațiilor contractuale.

Prin întâmpinarea depusă, la 14 iunie 2019, intimata-pârâtă B. S.R.L. invocă excepția inadmisibilității recursului cu privire la motivele întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., iar pe fondul cauzei solicită respingerea recursului ca nefondat împotriva deciziei atacate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 10 septembrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 26 septembrie 2019, părțile depunând punct de vedere.

La termenul din 14 noiembrie 2019, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția netimbrării recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței".

În acest context, Înalta Curte constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4.039 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, deși prin adresa aflată la dosar recurs i s-a pus în vedere obligația timbrării recursului, sub sancțiunea anulării cererii de recurs. Totodată, se reține că recurenta a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, iar prin încheierea din 17 septembrie 2019 aceasta a fost respinsă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 184/2019 din 30 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 184/2019 din 30 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2019.