ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1601/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București- sectia a V-a Civilă la data de 04.07.2017 sub nr. x/2017 reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L. C. (Corespondent AL SOC. ASIG. D. Germania) solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 660.000 Euro, daune materiale; 1.500.000 Euro daune morale; penalități in cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga suma de despăgubire cuvenita de la data de 08.12.2016 si pana la achitarea integrala a debitului, in conformitate cu dispozițiile art. 38 din Norma nr. 23/2014; plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu judecarea prezentei cauze.

Prin încheierea din data de 30.01.2018 Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale invocată de pârâtul D. și a trimis cauza spre soluționare secției a VI-a Civilă a Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 12.02.2018 sub nr. x/2017*.

Prin sentința civilă nr. 2044/21.06.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017, s-au dispus următoarele:

"Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.R.L. C.. Respinge cererea de chemare în judecată formulată împotriva acesteia pentru reținerea lipsei legitimității procesuale pasive. Admite în parte cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate. Obligă reclamanta la plata sumei de 1000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate de această pârâtă, reprezentând onorariu avocațial redus. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta D. a. G, prin corespondent în România - B. S.R.L. C.. Obligă pârâta prin corespondent la plata sumei de 1090 RON și 338896 euro cu titlul de daune materiale. Obligă pârâta prin corespondent la plata sumei de 500.000 euro cu titlul de daune morale. Ia act că reclamanta solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, aspect arătat în cadrul concluziilor pe fond."

Împotriva sentinței civile nr. 2044/21.06.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017, a declarat apel pârâta D..

Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel incident reclamantă A..

Prin decizia civilă nr. 253/2019 din 11 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul principal declarat de către apelanta pârâtă D. împotriva sentinței civile nr. 2044/21.06.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. S.R.L. C. și intimatul intervenient E..

Totodată, a admis apelul incident declarat de către apelanta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 2044/21.06.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. S.R.L. C. și intimatul intervenient E., în sensul că a schimbat în parte sentința apelată.

A obligat pe pârâtă prin corespondent la plata către reclamanta A. a sumei de 40.000 euro, la cursul BNR de la data plății efective, cu titlu de daune materiale, reprezentând salariul de cadru didactic nursing, grad didactic I la Colegiul Romano-Catolic "Sf. Iosif" București, dacă solicitanta ar fi fost în activitate, sănătoasă.

A obligat pe pârâtă prin corespondent la plata către reclamanta A. a sumei de 600.000 euro la cursul BNR de la data plății efective, cu titlu de daune morale.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Prin încheierea nr. 19 din 8 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 253/11.02.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, formulată de petenta B. S.R.L. C. în contradictoriu cu apelanta pârâtă D., apelanta reclamantă A. și intimatul intervenient E..

A lămurit dispozitivul deciziei civile mai sus-menționată, în sensul că se va trece: "Obligă pe pârâta D. prin corespondent în România B. S.R.L. C. la plata către reclamanta A. a sumei de 40.000 euro, la cursul BNR de la data plății efective, cu titlu de daune materiale, reprezentând salariul de cadru didactic, nursing, grad didactic I la Colegiul Romano-Catolic "Sf. Iosif" București, dacă solicitanta ar fi fost în activitate, sănătoasă.

Obligă pe pârâta D. prin corespondent în România B. S.R.L. C. la plata către reclamanta A. a sumei de 600.000 euro la cursul BNR de la data plății efective, cu titlu de daune morale".

Prin încheierea nr. 22 din 15 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale a încheierii de ședință din 8 aprilie 2019, formulată de petenta A..

Împotriva deciziei civile nr. 253/2019 din 11 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a formulat recurs pârâta D. - PRIN CORESPONDENT S.C. B. S.R.L., indicând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență că instanța a omis să se pronunțe asupra unor motive de apel, lipsind astfel apelanta de eficienta căii de atac, câtă vreme a analizat selectiv argumentele de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate și că acest fapt este de natura sa conducă la nulitatea hotărârii conform art. 175 C. proc. civ. raportat la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că apelul asigurătorului a vizat trei critici și că, dintre cele trei motive de apel, numai motivele 2 si 3 au fost analizate de instanță, cu privire la motivul nr. 1 neexistând nicio mențiune în hotărâre.

Din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susținut că, prin hotărârea pronunțată în apel s-a admis cererea reclamantei de acordare a sumei de 40.000 euro cu titlu de venituri nerealizate pe o perioada de 10 ani și s-a menținut hotărârea de la fond în privința acordării sumei de 338.896 euro reprezentând costul protezării pe o perioada de 20 de ani, dar soluția nu este motivată în drept sub aspectul perioadei pentru care au fost stabilite aceste categorii de prejudicii, iar singura prevedere legală menționată în considerentele hotărârii este art. 50 din Norma 23/2014, în care sunt enumerate generic categoriile de prejudicii pentru care se acorda despăgubiri de către asigurătorii RCA.

Recurenta a menționat că acest text se referă strict la prejudiciile existente la data accidentului, neexistând nicio mențiune cu privire la prejudiciile viitoare.

Or, veniturile nerealizate pe o perioada de 10 ani și contravaloarea protezelor pe o perioada de 20 de ani reprezintă prejudicii viitoare, iar cu privire la acestea hotărârea instanței nu este motivată în drept, astfel încât nu se cunoaște ce prevederi legale a avut în vedere instanța când a stabilit cuantumul acestor sume.

Recurenta a mai arătat că prin hotărâre a fost majorat cuantumul daunelor morale de la suma de 500.000 euro la suma de 600.000 euro, fără a se motiva corespunzător aceasta majorare și, implicit, nici respingerea solicitării sale de diminuare a daunelor morale acordate.

Toate mențiunile din considerente referitoare la daunele morale au caracter general, referindu-se în mod abstract la daunele nepatrimoniale, la suferința pe care o încearcă o persoana vătămata printr-un accident, or, pentru a se pronunța asupra cuantumului despăgubirilor acordate, instanța trebuie să se raporteze la criterii obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudență și identificate de doctrină, apreciind consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care celui vătămat i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Niciunul dintre aceste aspecte nu se regăsește în cuprinsul hotărârii criticate. Instanța de apel nu a identificat niciun criteriu obiectiv, de natura a putea fi verificat, inclusiv de instanța de control judiciar, în raport de care să se rețină, pe de o parte, ca fiind justificată suma daunelor morale în cuantumul acordat, iar pe de altă parte, să permită aprecierea ca orice daune morale acordate în plus s-ar constitui într-o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea a fost pronunțata cu încălcarea prevederilor art. 1.371 alin. (1) C. civ., sub acest aspect opinând că instanța a înlăturat în mod greșit contribuția evidentă a reclamantei la producerea/agravarea vătămării suferite în urma accidentului, prin nepurtarea centurii de siguranță.

Totodată, recurenta a susținut, în sinteză, că hotărârea a fost pronunțata cu încălcarea prevederilor art. 1381 alin. (1), art. 1385 alin. (2) și (3), art. 1.386 alin. (3), art. 1.387 alin. (2) C. civ., susținând că, în ce privește suma de 40.000 euro, nu există temei legal pentru acordarea sumei în euro, suma acordată nu își găsește corespondent în veniturile realizate din documentele justificative, veniturile nerealizate au fost acordate global, contrar regulii stabilite prin lege.

Recurenta consideră că dacă veniturile au fost acordate global sub formă globală această soluție trebuia motivată conform art. 1387 alin. (2) teza II C. civ., iar perioada de 10 ani a fost stabilită în mod arbitrar și fără nicio justificare, având în vedere că nu există nicio dovadă că, în lipsa accidentului, reclamanta ar fi continuat să lucreze până în anul 2025.

Referitor la suma de 338.896 euro reprezentând contravaloarea protezare braț pentru o perioadă de 20 de ani, recurenta a susținut, în esență, că, prejudiciul a fost supraevaluat, că nu există temei legal pentru acordarea cumulată a sumelor aferente unor proteze pe o perioadă de 20 de ani, criteriul duratei medii de viață nu reprezintă un criteriu care să fie avut în vedere la stabilire prejudiciului viitor.

De asemenea, recurenta consideră că instanța de apel nu a ținut seama de toți factorii care influențează întinderea prejudiciului viitor, iar singurul document pe care s-a întemeiat instanța în stabilirea acestei sume este raportul de protezare, care însă nu face dovada unui prejudiciu viitor neîndoielnic prezentând în continuarea practica judiciară în cauze similare.

În ce privește acordarea daunelor morale, recurenta consideră că suma de 600.000 euro acordată este disproporționată față de natura suferită și nu se justifică raportat la scopul acestor despăgubiri, instanța neavând în vedere mod real și concret starea materială, modul de viață și vârsta reclamantei, considerând că suma acordată excede prejudiciului real suferit de reclamantă, fiind încălcate normele legale care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Pentru aceste motive recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea dosarului la instanța de apel pentru rejudecare, cu cheltuieli de judecata.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 noiembrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților la data de 26.11.2019.

Prin încheierea din data de 19 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta D. - prin corespondent S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 253/2019 din 11 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Din perspectiva menționatelor dispoziții recurenta a susținut că instanța a omis să se pronunțe asupra unor motive de apel, lipsind astfel apelanta de eficienta căii de atac, câtă vreme a analizat selectiv argumentele de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate și că acest fapt este de natura sa conducă la nulitatea hotărârii conform art. 175 C. proc. civ. raportat la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte, constată că nu poate fi reținută incidența motivului de casare invocat, întrucât recurenta nu a prezentat elementul esențial în raport de care să poată interveni sancțiunea nulității actului de procedură ce poate fi constatată în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, se reține că întreaga argumentare se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, iar invocarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost făcută în mod formal.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Așa cum s-a reținut în doctrină și jurisprudență, motivarea unei hotărâri este o chestiune de conținut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă și să se raporteze la situația specifică acelei cauze.

Astfel, instanța nu trebuie să răspundă fiecărui argument pe care s-a întemeiat o anumită cerere sau apărare, în mod separat, putând folosi un considerent comun pentru înlăturarea mai multor argumente.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, instanța nefiind ținută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părți, putând să sistematizeze susținerile părților și chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părți, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluții clare și convingătoare impune acest aspect și cât nu sunt încălcate exigențele dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. ceea ce în prezenta pricină nu este cazul.

Simpla nemulțumire a recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către aceasta, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat și nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se constată că soluția pronunțată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unei nemotivări, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se apreciază că a fost doar formal invocat, așa încât încadrarea criticilor prezentate în ipoteza normativă rămâne doar aparentă.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta-pârâtă a făcut trimitere la dispozițiile art. 1371 alin. (1) C. civ., pentru a invoca culpa comună a reclamantei în producerea accidentului, ca argument pentru care s-a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor.

Pentru a se putea reține culpa concurentă a reclamantei în producerea accidentului rutier ar fi trebuit să se dovedească contribuția victimei în apariția sau mărirea prejudiciului, conform dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ.

Or, recurenta-pârâtă, în argumentarea participării reclamantei la producerea prejudiciului, prezintă aspecte ale situației de fapt ce a fost stabilită de către instanțele anterioare și care nu mai poate fi reevaluată în calea extraordinară de atac a recursului, știut fiind faptul că în recurs se analizează hotărârea atacată numai din perspectiva aspectelor de nelegalitate și nu de netemeinicie.

Fapta reclamantei de a nu fi purtat centura de siguranță nu întrunește caracteristicile avute în vedere de dispozițiile art. 1352 C. civ. pentru a putea conduce la exonerarea de răspundere civilă, întrucât nu a fost cauza exclusivă sau determinantă a producerii prejudiciului și nici nu prezintă elementele faptei majore sau ale cazului fortuit.

Într-adevăr, nepurtarea centurii de siguranță poate fi considerată o imprudență a reclamantei, ca participant la trafic, însă nu poate fi asimilată unei culpe în apariția faptului ilicit cauzator de prejudicii și, implicit, a prejudiciului suferit, cu atât mai mult cu cât nu ar putea fi stabilită, conform art. 1371 alin. (1) C. civ., partea din prejudiciu de care ar fi responsabilă însăși victima (prin nepurtarea centurii de siguranță).

Aprecierea în abstract a acelei părți din prejudiciu la care a contribuit însăși victima, ar fi, prin urmare, ipotetică și nu ar putea fi avută în vedere în cadrul raționamentului juridic, cum corect a reținut instanța de apel.

Critica vizând prestațiile periodice acordate de prima instanță și menținute de instanța de apel este, de asemenea, nefondată.

Contrar celor susținute de recurentă, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 1381 alin. (1), art. 1385 alin. (2) și (3), art. 1386 alin. (3) și art. 1387 alin. (2) C. civ.

În condițiile în care, în urma leziunilor suferite, reclamanta a dobândit o infirmitate fizică permanentă (amputarea brațului stâng) și a fost încadrată în grad de handicap grav, cu consecința pierderii capacității de muncă, este evident caracterul cert și continuu al prejudiciului.

Soluția instanței de apel este în concordanță cu dispozițiile art. 50 din Norma 23/2014, incident în speță, care stipulează asupra modului de stabilire a despăgubirilor în cazul vătămării corporale.

Este eronată și aserțiunea potrivit căreia lipsesc elementele obiective care au determinat stabilirea cuantumului acestor daune.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de apel în procedura de cuantificare a daunelor morale a avut în vedere exclusiv principiul echității și proporționalității daunei cu despăgubirile acordate.

În aprecierea prejudiciului moral s-a reținut că trebuie avută în vedere și vârsta victimei, ca factor determinant în perceperea consecințelor morale negative determinate de infirmitatea permanentă, în condițiile în care posibilitățile de viață familială și socială sunt, în mod evident, restrânse considerabil, astfel încât aserțiunile recurentei-pârâte privind cuantumul daunelor morale vor fi înlăturate.

Totodată, Înalta Curte reține, că sub aspectul daunelor morale, jurisprudența din cauze asemănătoare nu reprezintă izvor de drept, nu are caracter obligatoriu, ci doar caracter orientativ pentru instanțele chemate să se pronunțe în spețe asemănătoare; analiza cauzei trebuie făcută din perspectiva normelor legale, a probelor administrate și a particularităților situației deduse judecății, nu prin raportare la practica altor instanțe.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei pârâta D. - prin corespondent S.C. B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D. - prin corespondent S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 253/2019 din 11 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2020.