ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 793/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 decembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. x/2018, reclamantele A. și A. Întreprindere Individuală au chemat în judecată pârâta B. S.A. (fosta C.) solicitând instanței:

- 1.1. clauza din contract care prevede că, în cazul rezilierii contractului de împrumut de către împrumutător, înainte de expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul, întreaga sumă rămasă pentru rambursare este scadentă imediat, iar împrumutatul este obligat la plata:

- 1.1.1. părții din suma împrumutată care nu a fost încă restituită (art. 14 alin. (3) pct. b);

- 1.1.2. penalizărilor de întârziere pentru suma restantă, de la data scadenței sumei împrumutate, care nu a fost restituită, precum și a taxelor, până la data restituirii acestora în cuantumul ratei aplicabile pentru obligații restante (art. 14 alin. (3) pct. c);

- 2.1 clauza din contract care prevede că despăgubirile în caz de reziliere sunt compuse din capitalul rămas de rambursat, inclusiv TVA (teza II);

- 2.2. clauza din contract care prevede că despăgubirile în caz de reziliere sunt compuse din valoarea reziduală a obiectului de leasing, inclusiv TVA (teza III);

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 și ale art. 1341 din C. civ.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta B. S.A. (fosta C.) a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamatelor, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

La 21 ianuarie 2019, reclamantele au depus cerere de completare a cererii introductive, prin care au solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor arătate la pct. 1 din cerere, în cuantum de 411.927,4 RON, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data încasării sumelor nedatorate și până la achitarea integrală a acestora.

La termenul de judecată din 20 februarie 2019, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale.

La termenul de judecată din 3 aprilie 2019, reclamantele au depus note scrise, prin care au arătat că, ulterior depunerii cererii precizatoare, reclamanta A. Întreprindere Individuală a acceptat suma solicitată la pct. 1, care reprezintă ratele scadente și neachitate în cuantum de 54336,26 RON și 36834,46 euro, aproximativ 228.000 RON, motiv pentru care solicită obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor arătate la pct. 1 în cuantum de 190.000 RON. Totodată, reclamantele au solicitat respingerea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a excepției lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiate.

Prin sentința civilă nr. 1731 din 03.04.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a instanței, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 13.08.2019, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 3024 din 17 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. Întreprindere Individuală și A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., astfel cum a fost completată și precizată, pentru lipsa calității procesuale active. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei privind plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantele A. și A. Întreprindere Individuală au formulat apel, solicitând admiterea acestuia și, rejudecând cauza pe fond, schimbarea în tot a sentinței civile apelate.

La data de 04.06.2020, apelantele-reclamante au depus o completare a cererii de apel.

Cu privire la motivele noi de apel expuse prin cererea din data de 04.06.2020, la termenul de judecată din 29 iulie 2020, Curtea a admis excepția tardivității depunerii acestora, și, ca atare, a constatat decăderea apelantelor-reclamante din dreptul de a depune noi motive de apel prin această cerere.

Prin decizia civilă nr. 959 din 5 august 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelurile reclamantelor, ca nefondate. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea intimatei-pârâte de obligare a apelatelor-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamantele A. Întreprindere Individuală și A. au declarat recurs, prin care au solicitat, în principal, admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la aceeași instanță; în subsidiar, rejudecând cauza pe fond, casarea deciziei atacate, cu consecința admiterii cererii principale înregistrată la 03.12.2018, așa cum a fost formulată și completată; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentele au susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la calitatea de consumator, în înțelesul Legii nr. 193/2000, care reprezintă transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

În ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei A. Întreprindere Individuală, recurentele au arătat că raporturile contractuale dintre această parte și pârâta B. S.A. (denumită anterior C.) intră sub incidența Legii nr. 193/2000, întrucât aceasta nu are calitatea de persoană juridică în înțelesul normelor C. civ.

Astfel, arată că întreprinderea individuală este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică, sens în care evocă și dispozițiile art. 187 din C. civ.

Susține că prima condiție impusă de norma evocată, organizarea de sine stătătoare - adică o structură, o entitate independentă de persoana fizică, nu este îndeplinită în nicio situație, acesta fiind elementul esențial care împiedică întreprinderea individuală de a avea personalitate juridică.

În continuare, recurenta face trimitere și la dispozițiile art. 22 din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, pentru a susține că unei entități nu i se poate recunoaște calitatea de persoană juridică dacă ea nu are, în condițiile legii, și personalitate juridică, după cum nu se poate vorbi de personalitate juridică în cazul unei forme de organizare care ab initio nu poate avea calitatea de persoană juridică, fie potrivit C. civ., fie potrivit legilor speciale.

De asemenea, recurentele evocă Decizia nr. 1/2016, pronunțată la 13 ianuarie 2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că întreprinderea individuală, formă de activitate economică organizată de întreprinzătorul persoană fizică în temeiul O.U.G. nr. 44/2008, nu are calitatea de persoană juridică.

Prin urmare, consideră că reclamanta A. Întreprindere Individuală are calitate procesuală activă.

În ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei A., consideră că argumentele instanței de apel nu pot fi primite, întrucât această parte a formulat cererea de chemare în judecată în calitate de persoană fizică, în calitate de garant al creditului ipotecar, nu în calitate de "asociat, titular al întreprinderii individuale".

Totodată, mai arată că, prin hotărârea nr. 3607/2017 din 13.10.2017, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016, instanța a reținut faptul că, deși Legea nr. 193/2000 se referă strict la persoanele ce pot fi încadrate în categoria de consumatori, nu se poate elimina ideea că, în esență, pentru persoana juridică, tot persoana fizică a semnat și, astfel, lipsa esențială de informare s-a răsfrânt, în esență, tot către persoana fizică, eliminând, astfel, clauza găsită abuzivă dintr-un contract de credit încheiat cu o persoană juridică.

În continuare, autoarele căii de atac evocă o altă decizie de speță din jurisprudența instanțelor românești în care s-a pronunțat o soluție în favoarea celor susținute de recurente, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-74/15 și comunicatul Comisiei Europene privind interpretarea și aplicarea Directivei nr. 93/13/CEE, pentru a concluziona în sensul că, și reclamanta A. are calitatea de consumator în lumina dispozițiilor de drept comunitar.

De asemenea, a mai arătat că nu a existat niciun beneficiu pentru această parte, în calitate de garant al creditului ipotecar, din partea unității bancare.

În altă ordine de idei, au mai arătat că, în mod greșit instanța de apel nu a analizat valabilitatea actelor juridice încheiate de recurente, nici din perspectiva cauzelor de nulitate prevăzute de C. civ. și invocate de acestea.

Susțin, așadar, că această omisiune, coroborată cu lipsa oricărei motivări pe fond a soluției de respingere a acțiunii acestora, conduce în mod evident spre concluzia necercetării de către judecător a cauzei cu care a fost sesizat.

În subsidiar, în cazul în care, din administrarea probatoriului, instanța de recurs ajunge la concluzia că poate rejudeca pe fond cauza, recurentele solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 959/2020, cu consecința admiterii cererii principale, așa cum a fost formulată și completată, sens în care au reluat în integralitate argumentele prezentate în cererea de chemare în judecată.

La 20 mai 2021, intimata-pârâtă B. S.A. (fostă C.) a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, fără, însă, a depune dovezi.

Recurentele-reclamante nu au depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 8 februarie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

La 18 februarie 2022, BNP D. S.A., în calitate de societate absorbantă a B. S.A. (fostă C.) a formulat în scris punct de vedere la raport, prin care a achiesat la concluziile formulate prin raport, solicitând să se constate că recursul formulat de garantă și debitoare este nul.

La 25 februarie 2022, recurentele-reclamante, prin avocat, au formulat punct de vedere la raport, prin care au solicitat respingerea excepției nulității recursului. În esență, au solicitat să se constate că instanța de apel a apreciat în mod greșit că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile calității de consumator.

De asemenea, au mai învederat că, și dacă unele critici nu pot constitui motive de nelegalitate și nu vor fi cercetate, pot fi calificate drept critici de nelegalitate susținerile conform cărora, instanța de apel nu a analizat valabilitatea actelor juridice din perspectiva cauzelor de nulitate prevăzute de C. civ., pe care le-au invocat, arătând că, cel puțin aceste critici pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, au mai susținut că instanța de apel nu a luat în considerare niciunul din argumentele pe care le-au prezentat în susținerea acțiunii formulate, nefiind deloc analizate susținerile invocate prin acțiunea introductivă. Toate acestea, coroborate cu lipsa oricărei motivări pe fond a soluției de respingere a acțiunii reclamantelor, conduc la concluzia necercetării de către judecător a cauzei cu care a fost sesizat. De asemenea, au mai învederat că, în recursul formulat, la filele x, au dezvoltat pe larg motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale active.

Prin rezoluția din 10 martie 2022, a fost stabilit termen la 5 aprilie 2022, în vederea examinării admisibilității recursului în complet de filtru.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alineatul (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același Cod, iar potrivit art. 488 alin. (2) din același Cod, motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor în cel puțin unul dintre motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, se constată că, deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate se prezintă sub forma unei expuneri a istoricului litigiului și reluarea susținerilor din apel, fără dezvoltarea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate efectiv împotriva considerentelor deciziei recurate, aspecte care contravin cerinței impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

De altfel, chiar autoarele prezentului demers judiciar recunosc în punctul de vedere exprimat cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului că unele critici nu pot constitui motive de nelegalitate.

În schimb, deși susțin că, în temeiul motivului de casare invocat, pot fi analizate criticile ce au vizat faptul că instanța de apel nu a analizat valabilitatea actelor juridice din perspectiva cauzelor de nulitate prevăzute de C. civ., că instanța de apel nu a luat în considerare niciunul din argumentele pe care le-au prezentat în susținerea acțiunii formulate, nefiind deloc analizate susținerile invocate prin acțiunea introductivă și că toate acestea, coroborate cu lipsa oricărei motivări pe fond a soluției de respingere a acțiunii reclamantelor, conduc la concluzia necercetării de către judecător a cauzei cu care a fost sesizat, Înalta Curte constată că, în realitate, aceste susțineri, care acum îmbracă forma unor critici aduse hotărârii instanței de apel, au vizat hotărârea primei instanțe de fond, fiind formulate în cadrul înscrisului denumit "completare a cererii de apel" (la secțiunea 2 intitulată Argumentarea anulării hotărârii apelate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe), depus la dosarul cauzei la 04.06.2020 .

Cum, prin încheierea din 29 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a constatat decăderea apelantelor-reclamante din dreptul de a depune noi motive de apel prin cererea depusă la 04.06.2020, în acest context, Înalta Curte apreciază că respectivele critici nu pot fi reținute spre analiză în raport de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, nefiind exercitată calea de atac a recursului și împotriva măsurilor/dispozițiilor cuprinse în respectiva încheiere, statuările instanței de apel se bucură de autoritate de lucru judecat. Prin urmare, față de dispozițiile tezei a doua a art. 488 alin. (2) C. proc. civ., se constată că instanța de apel nu a omis să se pronunțe asupra respectivelor critici formulate prin cererea completatoare, ci a respins ca tardiv formulată întreaga cerere completatoare care conținea noi motive de apel.

Așadar, consacrând regula inadmisibilității criticilor formulate "omisso medio", legiuitorul a înțeles să acorde garanții suplimentare caracterului extraordinar al recursului, văzut exclusiv ca o verificare a legalității hotărârii pronunțate în apel.

Aceasta este, deopotrivă, una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului este limitat la ceea ce a fost apelat, iar în recurs pot fi invocate doar critici care au fost formulate, în condițiile legii, și în apel.

În altă ordine de idei, evocarea unor paragrafe din Decizia Î.C.C.J. nr. 1 din 13 ianuarie 2016 și a unor referințe jurisprudențiale nu echivalează cu o critică de nelegalitate, întrucât, pe de o parte, recurentele nu arată, în concret, modalitatea în care instanța de prim control judiciar a nesocotit dezlegările jurisprudențiale evocate.

În plus, criticile referitoare la lipsa personalității juridice a întreprinderii individuale reclamante au fost analizate în detaliu și argumentat de către instanța de apel, care le-a considerat nepertinente în ceea ce privește calitatea de consumator în sensul Legii nr. 193/2000 și Directivei 93/13/CEE.

În acest sens, Curtea de apel a arătat că:

- "pentru a fi reținută calitatea de consumator pentru o anumită persoană fizică, nu contează calitatea împrumutatului, ci destinația sumei de bani împrumutate, esențial fiind ca aceasta să nu fie direcționată spre o activitate profesională. […] numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, fac parte din regimul particular în materie de protecție a consumatorului, în timp ce o asemenea protecție nu se justifică în cazul unui contract care are ca scop o activitate profesională";

- "contrar celor susținute de apelanta-reclamantă A. Întreprindere Individuală, faptul că aceasta nu este o persoană juridică [așa cum - de altfel - prevede și art. 2 lit. g) din O.U.G. nr. 44/2008 cu privire la întreprinderea individuală] nu are nicio relevanță juridică în ceea ce privește calificarea acesteia ca profesionist sau consumator";

- "contrar celor susținute de apelanta-reclamantă A. Întreprindere Individuală, Curtea, verificând sentința civilă apelată, constată că prima instanță nu a reținut calitatea de persoană juridică a acesteia, ci pe cea de profesionist. Pe cale de consecință, motivele de apel referitoare la faptul că această apelantă-reclamantă nu este persoană juridică nu au nicio relevanță juridică din perspectiva stabilirii calității de profesionist al acesteia în sensul prevederilor Legii nr. 193/2000".

Recurentele nu au criticat raționamentul logic-juridic al instanței de apel potrivit căruia este nerelevantă lipsa personalității juridice a întreprinderii familiale, ci au reluat aceleași afirmații făcute în apel și care au primit o dezlegare prin decizia recurată. Această modalitate necorespunzătoare de motivare a recursului nu constituie însă o motivare în sens procedural, astfel încât devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aceeași este situația și în privința admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei A.. Criticile referitoare la calitatea de garant persoană fizică a acestei reclamante au fost analizate în detaliu și argumentat de către instanța de apel, care le-a considerat nepertinente.

În acest sens, Curtea de apel a arătat că:

- "simpla calitate de persoană fizică a apelantei-reclamante A. nu justifică ab initio încadrarea acesteia în categoria consumatorilor în legătură cu contractele deduse judecății în prezenta cauză";

- "apelanta-reclamantă A., titulara întreprinderii individuale A., este comerciant și, pe cale de consecință, profesionist";

- "garantând executarea obligațiilor asumate de întreprinderea individuală al cărei titular este prin contractele ce fac obiectul cauzei, apelanta-reclamantă A. a garantat o activitate profesională (comercială), lucrativă";

- contrar celor susținute de apelanta-reclamantă A., Curtea apreciază că, în cauză, nu se poate face nicio disociere între calitatea acesteia de persoană fizică și cea de titular al întreprinderii individuale, având în vedere prevederile […] art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008 […]. În alte cuvinte, apelanta-reclamantă A., care este comerciant persoană fizică, încheind/participând la încheierea unor contracte în vederea desfășurării unei activități profesionale (comerciale) de către întreprinderea individuală al cărei titular este nu se poate situa în afara respectivei activități".

Recurentele nu au adus critici punctuale, concrete, prin raportare la aceste considerente ale deciziei atacate, ci au reluat susținerile din apel, ceea ce constituie o motivare necorespunzătoare a recursului.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare și, în temeiul art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurentele-reclamante A. Întreprindere Individuală și A. împotriva deciziei civile nr. 959 din 5 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurentele-reclamante A. Întreprindere Individuală și A. împotriva deciziei civile nr. 959 din 5 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2022.