ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 673/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 17.12.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., cu citarea intervenientului-forțat C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamant a sumelor de 8.738,73 RON reprezentând daune materiale și de 95.000 euro, cu titlu de daune morale, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,2%/zi, calculate de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a acestora, conform dispozițiilor art. 21 alin. (5) și (6) din Legea nr. 132/2017, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2562/18.09.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea precizată și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 8.728,73 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 70.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plății, cu titlu de daune morale, precum și la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra sumelor stabilite cu titlu de despăgubire, începând cu a 11-a zi de la data primirii hotărârii definitive. A obligat-o la cheltuieli de judecată în sumă de 8.594,23 RON.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 296/A/22.02.2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul și cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cu consecința întoarcerii executării silite prin restabilirea situației anterioare.

În motivare, recurenta a susținut că instanța de apel a nesocotit jurisprudența în materie, jurisprudență care, chiar dacă nu a fost atașată cererii de apel, se impune a fi cunoscută și aplicată de către instanțele de judecată.

A mai arătat că instanța de apel a apreciat că nu mai este necesară examinarea jurisprudenței în această materie, deoarece atât Norma A.S.F. nr. 39/2016, cât și Norma A.S.F. nr. 20/2017 nu mai reglementează criteriul prevăzut de art. 49 lit. f) din Norma aprobată prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 sau de art. 50 lit. f) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Or, potrivit recurentei, la cuantificarea daunelor trebuie avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, chiar dacă jurisprudența națională nu mai prezintă relevanță din perspectiva noilor norme legale.

Recurenta a susținut că atât cauza Tolstoy Miloslavsky vs. United Kingdom, cât și alte numeroase decizii stabilesc caracterul unor astfel de daune și mai ales faptul că acestea urmează a fi acordate în echitate.

În acest context, a solicitat să se aibă în vedere faptul că daunele acordate intimatului excedează limitele prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale, ce oferă criterii obiective de cuantificare raportat la jurisprudența instanțelor, ca și la caracteristicile legate de echitatea și proporționalitatea daunelor.

Astfel, recurenta a apreciat că instanța de apel nu a examinat criteriul jurisprudențial, ceea ce echivalează în fapt cu o cercetare incompletă a fondului cauzei, având în vedere că jurisprudența este unicul criteriu oferit de lege, iar instanțele au obligația de a face o corectă aplicare în acest sens pentru a putea cuantifica în mod obiectiv daunele acordate.

Totodată, potrivit recurentei, daunele acordate intimatului nu păstrează acel raport de rezonabilitate și proporționalitate cu dauna suferită, cuantumul acestora fiind aproape de limita maximă a despăgubirii acordate în România pentru astfel de cazuri.

Sub acest aspect, a arătat că intimatul a necesitat un număr de 55-60 de zile de îngrijiri medicale, fără alte repercusiuni.

În final, a susținut că instanța de apel nu a motivat și argumentat suficient soluția de respingere a apelului, iar hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în raport cu elementele de fapt deduse judecății, apărările părților și probatoriul administrat.

Totodată, a redat conținutul art. 6 din C.E.D.O. și al art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., apreciind că, în lipsa unor criterii obiective, instanța de apel trebuia să se raporteze la jurisprudența în materie, față de care suma pe care i-a oferit-o recurenta intimatului ar fi trebuit să fie apreciată ca suficientă.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 08.07.2021, intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate ce ar putea fi subsumate ipotezelor de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., astfel că se impune aplicarea sancțiunii reglementate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului.

La 21.07.2021, recurenta a răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției nulității recursului.

Față de data înregistrării cauzei pe rolul instanțelor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată de intimat, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în criticile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta normele de drept material încălcate sau aplicate greșit, recurenta pune în discuție, în realitate, modul în care instanța de apel a analizat cauza sub aspectul cuantumului daunelor morale prin raportare la jurisprudența europeană, opinia recurentei fiind în sensul că cercetarea fondului este incompletă.

Criticile expuse cu privire la daunele morale nu vizează în fond nelegalitatea hotărârii, chestiunile puse în discuție reprezentând aspecte de nemulțumire cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului.

Or, nu se poate considera că aceste afirmații ale recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Așadar, în lipsa indicării unor motive de recurs de nelegalitate, prin criticile pe care le circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta urmărește să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor și a materialului probator, aspecte incompatibile cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

De asemenea, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, fără argumente care să conducă la concluzia lipsei unei motivări sau a unei motivări insuficiente, neputându-se identifica critici concrete și efective de nelegalitate ce ar putea fi subsumate acestui motiv de recurs.

De altfel, sub aparența unei insuficiente motivări a hotărârii atacate, recurenta pune în discuție tot cuantumul daunelor morale acordate intimatului-reclamant în primă instanță și menținute în apel, susținând că a fost ignorată jurisprudența în materie și că suma ce i-a fost oferită acestuia ar fi fost suficientă, în raport cu zilele de îngrijiri medicale și lipsa repercusiunilor.

Așadar, analiza susținerilor invocate relevă faptul că nu au fost formulate critici concrete împotriva deciziei din apel, care să poată fi circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., iar recurenta urmărește să obțină o nouă evaluare a aspectelor factuale ale judecății.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care nu poate fi considerată o veritabilă motivare din perspectiva rigorilor procedurale.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a acelorași susțineri, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și un al treilea grad devolutiv.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi circumscrisă ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 296/A/22.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2022.