ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 226/2024

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 341 din 28 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2080 din 2 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat cerere în constatarea și declararea nulității absolute contestatorul A..

Prin decizia civilă nr. 1146 din 15 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., împotriva deciziei nr. 341 din 28 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023.

Împotriva deciziei civile nr. 1146 din 15 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, contestatorul A. a declarat cerere în constatarea și declararea nulității absolute.

În dezvoltarea cererii formulate, contestatorul a arătat că hotărârea atacată este nulă absolut, fiind pronunțată cu nesocotirea interesului general, respectiv cu încălcarea principiului disponibilității, prin neconstatarea și nedeclararea nulității sentinței civile nr. 310 din 25 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. x/2020, care nu a fost redactată în termenul de 5 zile de la pronunțare, acesta fiind redactată tocmai în 7 decembrie 2022.

Totodată, a precizat că prima instanță, nu a declarat la termenul din 25 noiembrie 2022 că reține dosarul în pronunțare.

Cu referire la decizia atacată, contestatorul a învederat că aceasta a fost redactată de magistratul asistent, și nu de unul dintre membrii completului de judecată, care a realizat o motivare ambiguă, fără a se pronunța asupra cererii de constatare și declarare nulității absolute efectiv formulate.

A mai susținut contestatorul că, deși în considerentele hotărârii s-a reținut că a invocat, în susținerea cererii, Decizia Curții Constituționale nr. 88/2019, în motivarea hotărârii nu s-a ținut cont de principiile statuate prin acestă decizie, deși este definitivă și general obligatorie.

Astfel, a fost nesocotită obligația instanței de judecată de a se pronunța pe cererea efectiv formulată de parte și de a aplica dezlegările general obligatorii date prin deciziiile instanței de contencios constituțional.

Intimații Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, Colegiul Medicilor Dâmbovița, Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița și Spitalul Orășenesc Găești au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, având în vedere că se invocă alte motive față de cele prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Analizând prioritar cererea sub aspectul admisibilității acesteia, în considerarea dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil analizei propriu-zise, Înalta Curte reține că partea contestatoare s-a opus calificării cererii ca fiind contestație în anulare, astfel că cererea va fi analizată ca cerere "în constatarea și declararea nulității absolute" împotriva deciziei nr. 1146 din 15 iunie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, și nu în considerarea art. 503 din C. proc. civ.

În primul rând, articolul 457 din C. proc. civ. instituie principiul legalității căilor de atac, reglementând la alin. (1) că o hotărâre judecătorească poate fi contestată doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. În esență, acest articol stipulează că nicio hotărâre judecătorească nu poate fi supusă unei alte căi de atac decât cele prevăzute explicit de cadrul legal în vigoare.

Regula are valoare de principiu constituțional, art. 129 din Constituția României statuând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

Acest principiu este fundamentat pe necesitatea ca justiția să fie previzibilă, organizată și echitabilă, asigurându-se totodată că procesul judiciar nu devine un mecanism abuziv sau nesfârșit.

Astfel, conform C. proc. civ., căile de atac sunt clar stabilite de lege, iar acestea sunt limitate la cele enumerate expres, respectiv căi ordinare de atac: apelul și recursul.

Chiar dacă legislația limitează căile ordinare de atac la apel și recurs, există și căi extraordinare de atac, cum ar fi contestația în anulare sau revizuirea, care reprezintă mijloace procesuale, prin care părțile implicate într-un proces pot solicita reexaminarea unei hotărâri judecătorești definitive, în anumite condiții excepționale, cu scopul de a corecta erori grave sau nereguli apărute în timpul procesului, care nu au fost remediate prin căile de atac ordinare.

În al doilea rând, conform art. 405 din C. proc. civ. "Nulitatea unei hotărâri nu poate fi cerută decât prin căile de atac prevăzute de lege, în afară de cazul când legea prevede în mod expres altfel."

Prin norma juridică antereferită se consacră principiul potrivit căruia desființarea unei hotărâri judecătorești nu se poate obține decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, afară de cazul când însăși legea dispune altfel. Aceasta înseamnă, în esență, că o decizie judiciară nu poate fi desființată. Principiul enunțat nu diferă esențial de cel statuat în art. 457 alin. (1) din același act normative, iar semnificația celor două texte nu este una fundamental diferită. Termenul de nulitate trebuie interpretat, în contextul dispoziției procedurale examinate, într-un sens mai general, anume de desființare sau revocare a unei decizii judiciare.

De la regula instituită de art. 405 din C. proc. civ., textul legal permite derogarea, în acele situații în care "legea prevede în mod expres altfel". Una dintre aceste situații se regăsește la art. 949 din C. proc. civ., care reglementează procedura de constatare a nulității hotărârii judecătorești de declarare a morții și la art. 608 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare. De asemenea, împotriva ordonanței de plată partea interesată poate formula cerere în anulare.

În ceea ce privește nulitatea sentințelor sau a deciziilor, regula impusă de art. 405 din C. proc. civ. este ușor de înțeles, de vreme ce, în aceste cazuri, după pronunțare, instanța se dezînvestește, fiindu-i practic imposibil să se mai pronunțe pe orice alt aspect legat de cauza respectivă. Totodată, trebuie precizat că, astfel cum s-a reținut și în jurisprudența anterioară, nu este posibilă nici formularea unei acțiuni pe cale separată având ca obiect constatarea nulității unei hotărâri.

În al doilea rând, această prevedere legală a făcut obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin decizia nr. 776/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 405 din C. proc. civ. pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 453 din 05 iunie 2019 a fost respinsă excepția invocată.

În motivarea hotărârii, s-au reținut următoarele:

"Curtea constată că prin Decizia nr. 540 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 15 august 2007, a constatat că Legea fundamentală nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, stabilind în art. 129 că acestea se exercită "în condițiile legii". Accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale. 18. Curtea mai constată că, pe de o parte, prevederile legale criticate contribuie la securitatea raporturilor juridice, prin stabilirea unei norme de principiu care enunță faptul că o hotărâre judecătorească se bucură de legalitate atât timp cât nu a fost contestată în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, în afară de cazul când legea prevede în mod expres altfel. Aspectele privind nulitatea unei hotărâri judecătorești trebuie invocate în cadrul procesului, prin exercitarea căilor de atac reglementate de lege. Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că legiuitorul a lăsat posibilitatea părții interesate să identifice și să pună în dezbatere în cadrul căilor de atac acele aspecte care duc la concluzia că o hotărâre judecătorească a fost dată cu încălcarea normelor legale. În acest fel, s-a reușit stabilirea unui echilibru între apărarea stabilității raporturilor juridice și stabilirea adevărului judiciar".

În litigiul pendinte, contestatorul a dedus judecății o cerere "în constatarea și declararea nulității absolute" a unei decizii definitive pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cale de atac nereglementată de normele procedurale, prin care urmărește să obțină o rejudecare a recursului declarat împotriva hotărârii de perimare, fiind nemulțumit de soluțiile prornunțate de instanțele judecătorești în dosarul în care este parte.

În acest context, în virtutea principiului legalității căilor de atac, se reține că nicio parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive, decât prin căile de atac prevăzute de lege.

În ceea ce privește argumentele contestorului, dezvoltate în ședință publică, în susținerea admisibilității cererii formulate, prin care a susținut că, din decizia Curții Constituționale nr. 88/2019, rezultă obligația instanței de a se pronunța întotdeauna pe constatarea și declararea nulităților absolute, Înalta Curte urmează a le înlătura, având în vedere că decizia menționată nu elimină necesitatea respectării cadrului procedural.

Unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este respectarea normelor procedurale, care au rolul de a asigura echilibrul între drepturile părților și eficiența actului de justiție.

Nulitățile absolute, deși au rolul de a proteja ordinea publică și drepturile fundamentale, nu pot fi invocate sau analizate oricum și oricând, ci doar în cadrul stabilit de lege. Drept urmare, decizia instanței de contencios constituțional invocată nu conferă instanței o putere discreționară de a constata nulitatea absolută în orice moment, ci impune respectarea căilor de atac admisibile și a procedurilor legale.

Permisiunea ca nulitățile absolute să fie invocate oricând, fără respectarea termenelor și căilor procedurale, ar duce la o instabilitate a raporturilor juridice și ar putea crea un mecanism abuziv, în care părțile ar putea solicita constant redeschiderea procedurilor, tergiversând astfel soluționarea cauzelor.

În consecință, pentru argumentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, cererea "în constatarea și declararea nulității absolute" a deciziei nr. 1146 din 15 iunie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., denumită "în constatarea și declararea nulității absolute" împotriva deciziei nr. 1146 din 15 iunie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.