ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1146/2023

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 341 din 28 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2080 din 2 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat cerere în constatarea și declararea nulității absolute contestatorul A..

În cuprinsul cererii, contestatorul a susținut că, în cuprinsul deciziei atacate, considerentele sunt contradictorii, întrucât, pe de-o parte, apar cele statuate la pct. 32 din Decizia nr. 88/2019 a Curții Constituționale, iar pe de altă parte, instanța a respins cererea de declarare a nulității absolute a sentinței nr. 3110/25.11.2022, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2020, care nu a fost redactată în termenul de 5 zile de la pronunțare.

În fapt, instanțele de judecată, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița nu au ținut cont că partea și-a schimbat domiciliul și nu s-a putut prezenta la instanță din cauza pandemiei.

Înalta Curte nu a observat că Tribunalul Dâmbovița a constat perimarea după suspendarea dispusă din oficiu pe motive de pandemie, fără a-l cita pe contestator la noua sa adresă de domiciliu, pe care o putea afla ușor prin accesarea bazei de date a domiciliilor cetățenilor români.

Prin constatarea perimării i s-a îngrădit accesul la justiție, drept reglementat de art. 21 din Constituția României, iar prin decizia atacată instanța a săvârșit o eroare judiciară făcând vorbire, în mod nejustificat, că a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de parte împotriva sentinței nr. 3110/2022, fiind în imposibilitate de a exercita în termen recursul, în condițiile în care sentința a fost redactată abia în data de 07.12.2022.

Decizia atacată nesocotește, în opinia contestatorului, dispozițiile art. 1 din Constituție, Decizia nr. 88/2019 a Curții Constituționale, art. 22 din C. proc. civ., art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., precum și interesul general ocrotit de puterea judecătorească potrivit art. 1247 C. civ.

În data de 6 iunie 2023, intimatul Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, întrucât nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

În data de 8 iunie 2023, intimatul Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.

În data de 9 iunie 2023, intimatul Colegiul Medicilor Dâmbovița a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.

În data de 12 iunie 2023, intimatul Spitalul Orășenesc Găești a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.

Analizând prioritar cererea sub aspectul admisibilității acesteia, în considerarea dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Cererea dedusă judecății, intitulată de parte "cerere în constatarea și declararea nulității absolute a deciziei nr. 341/28.02.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă", a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 22 și art. 503 C. proc. civ., art. 1, art. 20 și art. 21 din Constituția României, art. 1247 C. civ., art. 321 C. pen. și pe Decizia nr. 88/2019 a Curții Constituționale.

Analizând cererea din perspectiva dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare, se constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situația în care partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Contestația în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. poate fi introdusă împotriva hotărârilor pronunțate în recurs în patru cazuri distincte: atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Or, hotărârea atacată este pronunțată în soluționarea unei contestații în anulare formulate împotriva unei decizii date în recurs, astfel că împotriva acesteia nu poate fi declarată contestația în anulare specială.

Prin urmare, argumentele redate de către contestator nu pot fi încadrate în cazurile de contestație în anulare de drept comun, reglementate exhaustiv de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie să vizeze hotărârea judecătorească atacată.

Astfel, prin cererea dedusă judecății, contestatorul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la soluția de respingere, ca tardiv, a recursului declarat împotriva hotărârii de perimare, argumentând că nu a declarat calea de atac în termen întrucât hotărârea nu a fost redactată în termenul de 5 zile de la pronunțare.

Date fiind solicitările contestatorului, se observă că nu vizează decizia atacată, iar dacă instanța învestită cu soluționarea prezentei căi de atac ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestator s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a cauzei, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

Analizând cererea în raport cu celelalte temeiuri juridice invocate de parte, dar și cu art. 4 din Legea nr. 303/2004 invocat prin concluziile orale prezentate instanței, se observă că nici din această perspectivă cererea părții nu este admisibilă, în condițiile în care scopul urmărit de contestator este acela de constatare a nulității unei hotărâri judecătorești, care însă nu poate fi atins decât prin exercițiul căilor legale de atac, dat fiind principiul legalității.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

De asemenea, se reține că prin respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare formulate împotriva hotărârii pronunțate în recurs, nu a fost încălcat accesul liber la justiție al contestatorului, în condițiile în care principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege, cu respectarea regulii consacrate de art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție, ceea ce semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social.

Or, contestorul nu reclamă o ingerință în dreptul de acces la instanță, pentru protecția unui drept dobândit în condițiile legii, ci urmărește să obțină o rejudecare a recursului declarat împotriva hotărârii de perimare, fiind nemulțumit de soluția de respingere ca tardivă a căii de atac, respectiv de soluția de respingere, ca inadmisibilă, a contestației în anulare îndreptate împotriva hotărârii date în recurs.

În acest context, în virtutea principiului supremației dreptului, se reține că nicio parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive și executorii numai cu scopul de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să folosească puterea de control decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă examinare a cauzei. Controlul nu trebuie să devină un apel mascat și simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra aceleiași probleme, nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză, principii reafirmate în numeroase cauze examinate de instanța de contencios european (Cauza Stan și Rosemberg, Belasin, Blidaru, S.C. Sefer S.A., Cornif, Cârstoiu, S.C. Editura Orizonturi S.R.L., Crețu, Caracaș, Ionescu, Pușcaș, Tripon II, Savu, etc.)

Pentru considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 C. proc. civ. și cum cererea nu este admisibilă nici din perspectiva celorlalte temeiuri juridice invocate de parte, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., împotriva deciziei nr. 341 din 28 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., împotriva deciziei nr. 341 din 28 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de ătre grefa instanței.